Decizia penală nr. 292/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA PENALĂ NR. 292/R/2013

Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte S. T. Judecător A. Ț. Judecător M. L. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul L. G. împotriva sentinței penale nr. 908 din data de_ pronunțată de Judecătoria Gherla.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul L.

  1. , aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Toadere I., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

    Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. C. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

    La întrebarea instanței, condamnatul L. G., arată că își menține recursul formulat, fiind nemulțumit de cuantumul sporului care i-a fost aplicat.

    Instanța procedează la identificarea condamnatului L. G. și aduce la cunoștința acestuia dreptul de a fi asistat de un apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu.

    Condamnatul L. G., arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

    Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.

    Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat arată că nu au cereri de formulat.

    Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul participanților în susținerea acestuia.

    Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, solicită admiterea recursului și rejudecând cauza să i se reducă cuantumul sporului aplicat, care este mult prea ridicat raportat la natura faptelor comise.

    Solicită acordarea onorariului avocațial din FMj.

    Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea recursului declarat, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

    Având în vedere multitudinea faptelor comise, apreciază că sporul de 10 luni care i-a fost aplicat condamnatului este justificat.

    Condamnatul L. G., având ultimul cuvânt, solicită instanței să i se reducă cuantumului sporului, pe care îl consideră mult prea ridicat.

    T R I B U N A L U L

    Prin sentința penală nr. 908/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a C.p.pen. a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul L. G. - fiul lui N. și E. născut la_ în com. Bonțida, jud. Cluj, domiciliat în com. Dragu, sat Voivodeni nr. 148, jud. Sălaj, posesor al CIP, serie PC nr. 1., CNP 1., cu antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla și pe cale de consecință:

    2. S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin sentința penală nr. 1145/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă la data de_, prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 2064/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, sentința penală nr. 1485/2012 pronunțată de Judecătoria Gherla, rămasă definitivă prin nerecurare la data de _

    , sentința penală nr. 27/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ și sentința penală nr. 345/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ au fost săvârșite în concurs de infracțiuni.

    1. a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin înlăturarea sporului de 2 luni și prin repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de:

      • 2 ani închisoare pentru art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a C. penal aplicată prin s.p. nr 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca

      • 2 ani închisoare pentru art. 192 alin 1,2 C. penal aplicată prin s.p. nr.

        1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca

      • 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei G.

      • 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei

        G.

      • 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 27/2013, a Judecătoriei

        Cluj-Napoca,

      • 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/2013, a Judecătoriei Cluj-Napoca.

  1. În temeiul art. 36, alin. 2 raportat la art. 33, lit. a și b Cod penal s-au contopit pedepsele enumerate la pct. 3, cu pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 345/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 10 luni, în final rezultând o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție.

  2. În temeiul 36, alin. 3, C. pen. s-a dispus scăderea din durata pedepsei rezultante de 3 ani și 10 luni închisoare perioada deja executată începând cu data de_, până la zi.

  3. În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța i-a interzis petentului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

  4. În temeiul art. 420 și art. 449 din Codul de procedură penală s-au anulat mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea nr. 40/2013 emis de Judecătoria Cluj-Napoca și nr. 450/2013 emis de Judecătoria Cluj-Napoca și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.

  5. În temeiul art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. B. M. .

  6. În temeiul art. 192 alin. 3 C. p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, petentul L.

  1. a formulat o cerere de contopire a pedepselor.

    În baza rolului activ instanța a dispus emiterea unor adrese către Judecătoria Cluj-Napoca, Penitenciarul Gherla și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în vederea comunicării la dosarul cauzei a următoarelor înscrisuri: copiile mandatelor de executare, copiile sentințelor de condamnare, copia cazierului judiciar al petentului situația juridică a petentului.

    Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

    Prin sentința penală nr. 27/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ petentul a fost condamnat de 1 an si 6 luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de port fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, ambele fapte fiind săvârșite în data de_ .

    Prin aceeași sentință, instanța a reținut că cele două infracțiuni sunt concurente cu următoarele infracțiuni:

    • infracțiunea de furt calificat, săvârșită la data de_, pentru care a fost aplicată pedeapsa închisorii de 2 ani prin sentința penală nr. 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca rămasă definitivă la data de_, prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 2064/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

    • infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită la data de_, pentru care a fost aplicată pedeapsa închisorii de 2 ani prin sentința penală nr. 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca;

    • infracțiunea de furt calificat, săvârșită la data de_, pentru care a fost aplicată pedeapsa închisorii de 3 ani prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei G. rămasă definitivă prin nerecurare la data de _

    • infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită la data de_, pentru care a fost aplicată pedeapsa 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei G. .

    Cele șase pedepse au fost contopite prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, ce a fost sporită cu 2 luni.

    Prin sentința penală nr. 345/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea la data de 3 iunie 2011 a infracțiunii de furt calificat.

    Potrivit art. 449, alin. 1, lit. a, b și c Cod procedură penală, pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența vreuneia dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni, recidiva, acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

    În conformitate cu dispozițiile articolului 36, aliniatul 2 din Codul penal pedepsele stabilite pentru infracțiuni concurente sunt supuse operațiunii de contopire și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

    Din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin cele 4 hotărâri definitive de condamnare au fost săvârșite înainte să se fi pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, astfel încât acestea se află în concurs de infracțiuni, conform articolului 33 litera a și b din Codul penal.

    Prin urmare, având în vedere aceste temeiuri juridice, instanța de fond a admis cererea petentului și în consecință:

    În temeiul art. 33, lit. a și b, C. pen. a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin sentința penală nr. 1145/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă la data de_, prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 2064/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, sentința penală nr. 1485/2012 pronunțată de Judecătoria Gherla, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_, sentința penală nr. 27/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ și sentința penală nr. 345/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni.

    Instanța de fond a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin înlăturarea sporului de 2 luni și prin repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de:

    • 2 ani închisoare pentru art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a C. penal aplicată prin s.p. nr. 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca

    • 2 ani închisoare pentru art. 192 alin 1,2 C. penal aplicată prin s.p. nr.

      1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca

    • 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei G.

    • 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei

      G.

    • 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 27/2013, a Judecătoriei

      Cluj-Napoca,

    • 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/2013, a Judecătoriei Cluj-Napoca.

    În temeiul art. 36, alin. 2 raportat la art. 33, lit. a Cod penal instanța de fond a contopi cele 6 pedepse cu pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 345/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 10 luni, în final rezultând o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție.

    Instanța a apreciat că în cauză se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de 10 luni, întrucât a apreciat că persoana condamnatului prezintă un pericol semnificativ pentru ordinea publică, relevat de persistența infracțională a acestuia. Deși i s-a oferit ocazia de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, prin acordarea beneficiului suspendării condiționate, petentul a persistat în comportamentul infracțional, săvârșind noi infracțiuni pentru care au fost pronunțate 7 hotărâri definitive de condamnare executate. Ulterior executării pedepselor petentul a continuat săvârșirea de fapte similare, cu o regularitate ce relevă faptul că acesta își asigură existența din astfel de fapte. Este deci evident că pedepsele aplicate nu și-au îndeplinit rolul, impunându-se o reacție mai fermă împotriva comportamentului antisocial al petentului, de natură a preveni săvârșirea de noi infracțiuni.

    În temeiul 36, alin. 3, C. pen. instanța de fond a dispus scăderea din durata pedepsei rezultante de 3 ani și 10 luni închisoare perioada deja executată începând cu data de_, până la zi.

    În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța i-a interzis petentului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

    În temeiul art. 420 și art. 449 din Codul de procedură penală instanța de fond a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea nr. 40/2013 emis de Judecătoria Cluj-Napoca și nr. 450/2013 emis de Judecătoria Cluj-Napoca și emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.

    În temeiul art. 189 C.p.p. instanța a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. B. M. .

    În temeiul art. 192 alin. 3 C. p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul L. G., care a criticat sentința judecătoriei sub aspectul aplicării sporului de 10 luni închisoare.

    Analizând prezentul recurs prin prisma motivelor invocate, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale în materie, tribunalul constată următoarele:

    Instanța de fond în mod justificat a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul L. G., fiind îndeplinite cerințele art. 449 C.p.pen., respectiv pedeapsa poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată pe baza unei alte hotărâri definitive, existența unei dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni, recidiva sau acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

    Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că infracțiunile pentru care petentul L. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 2064/R/2011 a Curții de Apel Cluj, prin sentința penală nr. 1485/2012 a Judecătoriei G., definitivă la data de_ și prin sentința penală nr. 27/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de_ și sentința penală nr. 345/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă la data de_ au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, operațiunile de descontopire și respectiv, de recontopire a tuturor pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente fiind corecte.

    Nemulțumirea condamnatului vizavi de sentința penală atacată se referă la aplicarea sporului de 10 luni închisoare stabilit urmare a constatării concursului de infracțiuni și contopirii pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, cu mențiunea că anterior prin sentința penală nr. 127/2013 a Judecătoriei Cluj- Napoca s-a aplicat acestuia un spor de 2 luni închisoare.

    În acest context, arătăm că aplicarea unui spor de pedeapsă era obligatorie odată ce un spor de 2 luni închisoare a fost stabilit prin sentința penală nr. 27/2013 a Judecătoriei G. ,

    Altfel spus, deoarece infractorul a fost judecat la date diferite pentru mai multe infracțiuni concurente, câtă vreme pedeapsa rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 27/2013 a Judecătoriei G., cuprinde și acest un spor de 2 luni, stabilit în urma constatării unui concurs de infracțiuni, acest spor nu va putea fi înlăturat, deoarece dacă s-a apreciat că acesta era necesar atunci când se cunoșteau doar o parte dintre infracțiunile concurente, acesta va fi cu atât mai necesar când în activitatea infracțională se cuprind și alte infracțiuni, ce nu au fost avute în vedere inițial.

    Pe de altă parte, sporul aplicat de prima instanță, de 10 luni închisoare, a fost stabilit tot urmare a reținerii dispozițiilor art. 36 al. 2 C.pen., vizând situația în care după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare pentru o infracțiune, situație în care pedeapsa se aplică conform dispozițiilor art. 34 C.pen., respectiv atunci când pentru infracțiunile concurente s-au stabilit pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor.

    Procedând astfel, prima instanță a ales dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente, pedeapsa cea mai grea, aceea 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 10 luni închisoare, aplicarea acestui spor socotim și noi, fiind perfect justificată, dacă avem în vedere numărul mare de pedepse supuse

    contopirii, ceea ce denotă o deosebită perseverența infracțională din partea condamnatului.

    Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul L. G. , fiul lui natural și E., născut la _

    , deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.908/_ a Judecătoriei G. .

    În baza art. 189 C.p.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. Toadere I. ), care se va avansa din FMJ.

    În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. va obliga petentul să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. G. , fiul lui natural și E., născut la_, deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.908/_ a Judecătoriei G. .

    Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. Toadere I. ), care se avansează din FMJ.

    Obligă condamnatul să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE JUDECĂTORI

    1. T. A. Ț. M. L.

      GREFIER

      1. B.

Red. A.Ț./D.M 2 ex./_

Jud.fond: Gîlcă M. -I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 292/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei