Decizia penală nr. 292/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 292/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V. JUDECĂTOR: P. A. D. ,
Președinte Secția penală JUDECĂTOR: G. A.
GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul G. A. A.
, împotriva Sentinței penale nr. 1472/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-condamnat
G. A., aflat în stare de deținere, asist. de av. C. C. V., din oficiu. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
La interpelarea președintelui completului de judecată, recurentul arată că înțelege să își retragă recursul formulat.
Apărătorul recurentului solicită să se ia act de retragere, solicitare la care achiesează și reprezentanta parchetului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin Sentința penală nr. 1472/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat G. A. , fiul lui A. și E., născut la data de 26 decembrie 1986, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin SP nr.810/2013 a Judecătoriei Târgu- Mureș.
Potrivit art.450 alin.2 Cod procedură penală, s-a stabilit termen de reiterare a cererii pe data de 06 noiembrie 2013.
În baza art.192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat C. -C. Claudia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat G. A., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat, în principal, liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.810/2013 a Judecătoriei Târgu-Mureș, iar în subsidiar, reducerea termenului de amânare a rediscutării situației sale de către Comisia de liberări condiționate.
În fapt, petentul a arătat că situația sa a fost analizată de Comisia de liberări condiționate din Penitenciarul Bistrița și a fost amânat până la data de_, nu a fost sancționat disciplinar, a participat la activități socio-educative, religioase și a avut o conduită bună față de cadrele din penitenciar. A mai menționat faptul că are o fetiță minoră care are mare nevoie de ajutorul său, concubina locuiește cu mama sa care suferă de boli cronice, locuința nu este racordată la gaze naturale și nu este cine să taie lemne pentru foc.
În drept, nu se invocă nici un articol de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
Petentul-condamnat G. A., deținut în Penitenciarul Bistrița, se află în executarea pedepsei privative de libertate de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 810/2013 a Judecătoriei Târgu-Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, executare care a început la data de_ .
Examinând situația juridică a petentului, având în vedere susținerile acestuia, precum și concluziile Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Bistrița potrivit cărora petentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, ținând seama de caracterizarea acestuia, din care rezultă că petentul nu a fost sancționat disciplinar, însă nu a fost nici recompensat, nu a participat la nici un program social, a participat la un singur program educațional, respectiv adaptare pentru viața instituționalizată, precum și la unele activități psihologice, ca urmare a muncii prestate a obținut doar 18 de zile câștig, ținând seama, pe de altă parte, că este recidivist, a debutat în câmpul infracțional încă din timpul minorității, fiind condamnat în repetate rânduri pentru infracțiuni similare, a beneficiat de clemența instanței de cinci ori, prin instituția liberării condiționate, însă a ignorat îngăduința acesteia, continuând să persevereze în câmpul infracțional prin comiterea de noi fapte penale, - instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 59 Cod penal, deși fracțiunea de 2/3 din pedeapsă a fost executată, întrucât nu a dat dovezi suficiente de îndreptare, considerent pentru care a respins cererea petentului, ca fiind neîntemeiată și, în baza art. 450 Cod procedură penală, a stabilit termen de reiterare a cererii pe data de 06 noiembrie 2013.
În baza disp.art.l92 C.pr.pen a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat C. -C. Claudia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, recurentul Guyla
A., solicitând reducerea termenului de reiterare a cererii de liberare condiționată.
Dat fiind că, la termenul de judecată din data de_, prezent fiind în instanță și asistat de apărătorul din oficiu, recurentul a arătat că înțelege să își retragă recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 1472/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, tribunalul, în baza art. 385 ind. 4 rap. la art. 369
Cod procedură penală, va lua act de această manifestare de voință, cu obligarea recurentului, în baza art. 192 lin. 2 Cod procedură penală, la plata către stat a sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. C. C. V. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul-petent G. A. împotriva Sentinței penale nr. 1472 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Obligă condamnatul-petent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu C. C. V.
.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 0_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
L. | M. V. P. | A. | D. | - G. | A. |
GREFIER,
N. L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 292/R/2013
În baza art. 385 alin. 2, art. 369 Cod procedură penală:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul-petent G. A. împotriva Sentinței penale nr. 1472 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Obligă condamnatul-petent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu C. C. V.
.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 0_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
L. | M. V. P. | A. | D. | - G. | A. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 292/R/2013
În baza art. 385 alin. 2, art. 369 Cod procedură penală:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul-petent G. A. împotriva Sentinței penale nr. 1472 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Obligă condamnatul-petent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu C. C. V.
.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 0_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
L. | M. V. P. | A. | D. | - G. | A. |
GREFIER,
N. L.
← Decizia penală nr. 331/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 24/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|