Decizia penală nr. 294/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr.294/R/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D., judecător
:P. A. D., președintele secției penale
: L. M. V.
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de recurentul S. M., împotriva Încheierii penale nr. 1791 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul-recurent S. M., în stare de arest, asistat de avocat ales Feier M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Avocat Feier M. depune la dosar un memoriu și împuternicirea avocațială. Recurentul S. M. arată că își menține recursul declarat.
Președintele completului de judecată dă citire, pe scurt, memoriului depus la
dosar.
Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri
de formulat.
Nefiind cereri de formulat tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Avocat Feier M. solicită în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d raportat la art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii atacate și rejudecând, în baza art. 160/2 Cod procedură penală să se admită cererea și să se dispună punerea în libertate sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare emis de Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu stabilirea obligațiilor ce urmează a fi respectate pe durata liberării provizorii.
În motivare arată că prin încheierea recurată s-a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de către recurent ca neîntemeiată, instanța de fond reținând în esență faptul că "îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii nu conduce automat la admiterea unei astfel de cereri, întrucât pe lângă vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberarea provizoriei sub control judiciar, se examinează și temeinicia unei astfel de cereri prin existența gradului de pericol social al faptei și de pericolul concret pe care l-ar prezenta punerea în libertate a făptuitorului" . Sub cele două aspecte se motivează în continuare respingerea cererii, reproducându-se practic o mare parte a
considerentelor încheierii penale nr. 272/R/2013 din_ a Tribunalului Bistrița- Năsăud de luare a măsurii preventive.
Deși prima parte a susținerii instanței de fond este corectă, soluția dată asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar este profund greșită, începând chiar cu criteriile avute în vedere de către instanța de fond în analiza temeiniciei acesteia.
Astfel, în ce privește existența pericolului social al faptei : Pericolul social este o trăsătură esențială a infracțiunii potrivit art. 17 și 18 din Codul penal, în lipsa lui nu există temei al răspunderii penale, putând fi antrenată eventual răspunderea administrativă în situația existenței unui pericol social redus. Oricum, existența pericolului social al faptei nu poate constitui temei pentru luarea vreunei măsuri preventive și nici pentru respingerea cererii de liberare provizorie.
În ce privește pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului I-ar prezenta pentru ordinea publică:
Pe de o parte, subliniem faptul că arestarea preventivă s-a dispus raportat la prevederile art. 148 lit. "f Cod de procedură penală.
In al doilea rând, arată faptul că prin Decizia nr. 17/2011 a I., dată în interesul legii, s-a stabilit faptul că "Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă
, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului.
Din economia deciziei mai sus arătate rezultă faptul că pentru a se analiza temeinicia cererii de liberare provizorie este OBLIGATORIU ca temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive să subziste la data judecării cererii, în caz contrar instanța fiind obligată să dispună revocarea măsurii preventive, iar dacă temeiurile s-au modificat, soluția nu este liberarea provizorie ci înlocuirea măsurii preventive potrivit art. 139 Cod de procedură penală.
Deci, anterior analizării temeiniciei cererii petentului, instanța de fond trebuia să constate menținerea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive și abia apoi să facă analiza temeiniciei și nu să motiveze respingerea cererii de liberare provizorie prin prisma menținerii temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, constând în pericolul concret pentru odinea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta-o raportat la impactul produs de faptă asupra opiniei publice .
Legat de invocarea excesivă a opiniei publice și a mediatizării accidentului, facem trimitere din nou la motivarea Deciziei nr. 17/2011 a I. prin care se arată că
"reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate.
acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată defapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea eliberării acesteia în cursul procedurii.
În consecință, criteriile avute în vedere de către instanța de fond la analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt greșite.
Însă, în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului,
instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care inculpatul este arestat, cât și la datele care circumstanțiază persoana acestuia.
Tot decizia I. nr. 17/2011 dată în interesul legii, face lumină asupra cestui aspect: "Astfel, după constatarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 160 din Codul de procedură penală, a condiției pozitive prevăzute la alin. 1 al art. 160" din Codul de procedură penală, precum și a subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei în discuție, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului"".
Aplicând criteriile mai sus arătate situației inculpatului, rezultă că cererea acestuia este atât admisibilă cât și întemeiată.
Astfel, în ce privește fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă, respectiv fapta de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1, 2 și 5 Cod penal, inculpatul a avut o atitudine sinceră încă de la început, recunoscând săvârșirea faptei și vinovăția, sprijinind la clarificarea modului de producere a accidentului, dar și la
stabilirea eventualei vinovății a altor persoane (Lorințiu L., Trișcă D. ) cercetate cu privire la alte fapte în același dosar și care încearcă să se disculpe și să se sustragă tragerii la răspundere penală.
Apoi, cu privire la forma vinovăției, ca un element deosebit de important, trebuie observat că fapta a fost săvârșită din culpă, deci fără intenția producerii rezultatului și favorizată de lipsa de experiență a inculpatului în eventuala prevedere a vreunor consecințe nefaste.
Pe de altă parte, trebuie observat regretul sincer manifestat de inculpat cu privire la consecințele faptei sale, concretizat inclusiv în încercarea de a sprijini moștenitorii victimelor prin acoperirea cheltuielilor de înmormântare, însă o familie a acceptat acest ajutor, iar cealaltă familie nu.
În ce privește persoana inculpatului, trebuie avută în vedere în primul rând vârsta foarte fragedă a acestuia, respectiv 20 de ani. Raportat la aceasta trebuie avut în vedere consecințele nefaste pe care detenția preventivă o are asupra unei persoane tinere, cu o personalitate încă necristalizată.
Nu lipsită de importanță este lipsa oricăror antecedente penale, dar și faptul că inculpatul are stabilitate familială, locativă, afectivă și un loc de muncă stabil.
Acesta are multiple calificări profesionale, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
De asemenea trebuie observat modul în care inculpatul este văzut în societate, având recomandări pozitive din parte tuturor celor cu care interacționează, fiind apreciat de profesori, preotul din localitate, cunoștințe și prieteni pentru modestie, bun simț, ambiție, capacitățile sale intelectuale, hărnicie și prietenie, sens în care a depus la dosar mai multe caracterizări, printre care și dirigintele inculpatului, preotul din localitate.
În consecință, în urma rejudecării, văzând faptul că infracțiunea pentru care inculpatul este arestat este săvârșită din culpă, că nu există dovezi și nici măcar motive de bănuială legitimă cu privire la faptul că ar fi posibilă săvârșirea unor altor infracțiuni sau încercării de zădărnicire a aflării adevărului, faptele fiind în totalitate recunoscute de către inculpat, consideră întemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, obligațiile ce urmează a se impune în sarcina acestuia (inclusiv obligarea de a nu conduce vreun vehicul) fiind de natură a asigura scopul măsurii preventive și fără privare de libertate.
Reprezentantul parchetului, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea Încheierii penale nr. 1791/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apreciază că încheierea atacată este temeinică și legală întrucât în mod justificat s-au avut în vedere că sunt îndeplinite disp. art. 143 Cod procedură penală, respectiv că la data de_, inculpatul a condus autotrenul până în centrul loc. Tureac unde, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de trafic, și neavând cunoștințele necesare pentru conducerea acestui autotren, a provocat un accident, în urma acestuia decedând două persoane.
De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea peste 4 ani iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, a condus autotrenul având permis de conducere necorespunzător acestei categorii, nu avea cunoștințele necesare, cu viteză peste limita legală, în localitate, iar din căderea încărcăturii pe care o transporta, au rezultat două victime, alte persoane care se mai aflau în acel loc reușind să evite impactul.
S-a reținut de către instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160/2 Cod procedură penală, care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, de asemenea, și pentru a se evita riscul comiterii de noi infracțiuni și în vederea continuării cercetărilor în bune condiții.
Având în vedere toate acestea, apreciază că lăsat în libertate ar mai putea comite fapte de acest gen și ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Aspectele invocate de apărătorul inculpatului, că este tânăr, că nu are antecedente penale, că a recunoscut comiterea faptei, că sunt vinovate și alte persoane, că este o infracțiune din culpă, că are loc de muncă, că este susținut de familie, nu justifică punerea în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, arată că este arestat doar din data de_, perioadă pe care o apreciază insuficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze gravitatea faptei comise.
Recurentul S. M. având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate și nu a mai făcut așa ceva niciodată.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin nr. 1791 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, în baza art.160/8a alin.6 C.p.p. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul arestat preventiv S.
M. , fiul lui T. și M., născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița
Năsăud, domiciliat în comuna Tiha Bârgăului, sat Tureac, nr. 187/A, jud. Bistrița Năsăud, CNP 1., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, aflat în Arestul IPJ B-N și față de care s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Bistrița-Năsăud prin Încheierea penală nr. 272/R/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 272/R/_, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1, 2 și 5 C.penal, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii în executare a hotărârii.
În motivarea hotărârii s-a reținut că inculpatul este angajat al SC Triscastim Srl din luna septembrie 2013, în calitate de muncitor necalificat, la care desfășoară activități de încărcare-descărcare a materialului lemnos, cu ajutorul diferitelor utilaje forestiere. Așa cum a arătat inculpatul în declarații, a învățat să folosească macaraua de încărcare a lemnelor în autovehicul și a mai condus autovehicule de transport a materialului lemnos pe drumul de exploatare forestieră, deși din anul 2011 deține doar categoria B a permisului de conducere.
În data de_, inculpatul, împreună cu martorul Lorințiu L. (angajat în calitate de șofer al societății SC Triscastim SRL și care trebuia să conducă autotrenul societății), au primit dispoziție din partea angajatorului să efectueze un transport de material lemnos cu autotrenul societății marca DAF, cu nr. de înmatriculare_ și remorca cu nr. de înmatriculare_, până la un depozit din zona gării din Susenii Bârgăului, unde trebuiau să predea un număr total de 100 bucăți material lemnos de esență rășinoasă, în cantitate de 33,86 mc.
După ce au încărcat autotrenul, inculpatul a urcat la volanul acestuia, spunându-i martorului Lorințiu L. că va conduce el autotrenul până la destinație (din datele strânse până la acest moment în cauză, nu rezultă cu certitudine faptul că acest martor știa că inculpatul nu are permis de conducere corespunzător conducerii unui asemenea autovehicul).
Inculpatul a condus autotrenul până în centrul localității Tureac unde, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de trafic (din declarațiile inculpatului aproximativ 60- 65 km/h, din declarațiile martorului Lorințiu L. circa 70-80 km/h) și a faptului că încărcătura nu era asigurată, la o curbă spre stânga, remorca autotrenului a intrat în balans și s-a înclinat, iar materialul lemnos s-a împrăștiat în stația de autobuz și pe trotuar, unde se aflau trei persoane, determinând accidentarea mortală a două dintre acestea, Cacula Traian I., în vârstă de 24 de ani și Badiu Iulius, având vârsta de 66 ani, a treia persoană reușind în ultimul moment să fugă din zona în care se împrăștia materialul lemnos. Văzând ce s-a întâmplat, inculpatul a oprit autotrenul imediat după producerea accidentului.
La fața locului s-au deplasat organele de poliție și organele de cercetare ale
I.T.M. Bistrița Năsăud, inculpatul fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Raportat la starea de fapt reținută, tribunalul a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva Încheierii penale nr. 35/CC/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care a casat-o în întregime și, în temeiul disp.
art. 149/1 C.pr.pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1, 2 și 5 C.penal, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii în executare a hotărârii.
În motivarea soluției, tribunalul a reținut incidența disp. art. 143 Cod procedură penală, din probele administrate în cauză evidențiindu-se presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, în condițiile în care, la data de_, fără a poseda permis de conducere corespunzător, a condus un autotren cu remorcă, încărcat cu bușteni, rulând cu o viteză neadaptată la condițiile de trafic, situație în care, datorită faptului că încărcătura nu era asigurată, remorca a intrat în balans și s-a răsturnat, materialul lemnos proiectat pe șosea accidentând mortal două persoane aflate în stația de autobuz.
Pe de altă parte, în cauză sunt realizate și cerințele cuprinse în art. 148 lit. f Cod procedură penală, atât sub aspectul limitei de pedeapsă prevăzută de lege (mai mare de 4 ani închisoare), cât și sub cel al existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește existența pericolului pentru ordinea publică este de reținut că aceasta rezultă din natura infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul și din modalitatea concretă de comitere a faptelor, prin raportare la circumstanțele care țin de persoana inculpatului: conducerea cu o viteză peste cea legală, în centrul unei localități, a unui autovehicul de mare tonaj, cu remorcă, încărcătura nefiind asigurată de inculpat, evenimentul rutier producându-se chiar pe trecerea de pietoni, lângă stația de autobuz, într-o zonă în care sunt situate două corpuri de clădire ale școlii din localitate.
Împrejurarea că inculpatul a urmat cursurile unei școli de șoferi în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C, CE, fiind însă respins la proba traseului pentru categoria C, relevă nu doar faptul că cel în cauză nu a dobândit aptitudinile necesare conducerii unui autovehicul de mare tonaj cu remorcă, cât și ușurința (vecină cu inconștiența) cu care a tratat problema deplasării autotrenului cu material lemnos, în condițiile în care pentru aceasta era disponibil un șofer cu permis de conducere corespunzător (martorul Lorințiu L. ).
Totodată, pericolul concret pentru ordinea publică presupune o stare de fapt care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității, care presupune existența unei reacții colective față de anumite stări negative, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa referitoare la aplicarea disp. art. 5 din Convenție, a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza liberarea provizorie: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni și riscul să tulbure ordinea publică.
Riscul de tulburare a ordinii publice este evident, acesta fiind relevat de gravitatea deosebită a faptei, de modul de producere a acesteia și de circumstanțele legate de persoana inculpatului, precum și de reacția publicului la săvârșirea infracțiunii.
Pe de altă parte, este de reținut că, în instrumentarea unor astfel de cauze, trebuie păstrat justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procedurale ale persoanei cercetate, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului statuând că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.
Pentru aceste considerente, s-a luat față de inculpat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile, emițându-se în acest sens și mandatul de arestare preventivă nr. 33/_ .
În data de 0_ s-a înregistrat la Judecătoria Bistrița sub dosar nr._, cererea inculpatului S. M. de liberare provizorie sub control judiciar, cu motivarea expusă anterior.
Din analiza prevederilor art.160² C.pr.pen., rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, odată lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.160¹ alin.1 C. proc. pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii, în raport cu probele administrate în cauză. Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii nu conduce automat la admiterea unei astfel de cereri întrucât, pe lângă vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, se examinează și temeinicia unei astfel de cereri prin existența gradului de pericol social al faptei și de pericolul concret pe care l-ar prezenta punerea în libertate a făptuitorului.
Astfel, instanța de fond constată că în prezenta cauză sunt întrunite prevederile art. 143 C.pr.pen., în dosarul de urmărire penală existând probe temeinice că inculpatul a săvârșit faptele care i se impută. Starea de fapt reținută reiese cu certitudine din declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor, declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, înscrisuri: adresa Serviciul Rutier al I.PJ. Bistrița Năsăud (din care rezultă că inculpatul este doar posesor al permisului de conducere categoria B, din data de_ ), cazier auto (conform căruia în cursul anului 2012, inculpatul a fost sancționat contravențional de trei ori, două abateri vizând depășirea vitezei cu 10-20 km/h), aviz de însoțire a mărfii, licență transport, asigurare, fișe de urgență prespitalicească.
Se constată, de asemenea, că în cauză sunt întrunite și prevederile art.148 lit.f C.pr.pen., întrucât pentru infracțiunea de ucidere din culpă pedeapsa închisorii prevăzută de legea penală este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Existența pericolului public rezultă din natura infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul și din modalitatea concretă de comitere a faptelor, prin raportare la
circumstanțe care țin de persoana inculpatului: conducerea cu viteză excesivă în centrul unei localități a unui vehicul de mare tonaj cu remorcă, a cărui încărcătură nu a fost asigurată de inculpat, evenimentul rutier petrecându-se chiar pe trecerea de pietoni, lângă stația de autobuz, în dreptul unui corp de școală și vis-a-vis de un alt corp de școală, locuri în care viteza legală trebuie redusă chiar sub pragul celei de 50 km/h, respectiv până la limita evitării oricărui pericol (așa cum prevăd dispozițiile legale în materie).
Conducând cu o viteză mult superioară celei regulamentare, având și acea încărcătură de material lemnos neasigurată și neavând deloc experiența conducerii unui autotren, pericolul social este cu atât mai mare, consecințele putând fi dramatice dacă la ora respectivă în stația de autobuz se aflau elevii navetiști care erau ieșiți de la cursuri.
Apărarea inculpatului, conform căreia a urmat cursurile unei școli de șoferi pentru obținerea categoria B,C,CE, nu poate pleda în nici un caz în favoarea acestuia, cu atât mai mult cu cât se observă din actele de la dosar că acesta a fost respins la proba traseului. Dimpotrivă, acest lucru trebuia să-l determine să conștientizeze faptul că nu a deprins încă aptitudinile necesare conducerii unui autovehicul de tonaj greu cu remorcă, în condițiile în care un factor esențial în producerea accidentului rutier l-a constituit tocmai împrejurarea că remorca autovehiculului a intrat în balans, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, deci nepriceperii inculpatului în conducerea unui asemenea autovehicul.
Ca atare, accidentul nu s-a produs ca urmare a neatenției, ușurinței sau a altor împrejurări care pot duce la producerea unui accident chiar de către un conducător auto experimentat, posesor al unui permis corespunzător, ci datorită lipsei de experiență, vitezei excesive, cu alte cuvinte datorită nerespectării legislației rutiere în vigoare.
Nu este același lucru să conduci un autoturism, pentru care ai îndemânarea necesară și oarecare experiență sau să conduci un autotren încărcat, ce tractează și o remorcă plină cu bușteni, care este un vehicul de tonaj mult superior, se manevrează mult mai greu și pentru care nu ai nici un gram de experiență, întrucât nu posezi permis de conducere corespunzător.
Raportat la aceste considerente, se constată că pericolul social este foarte ridicat, aspect care nu poate fi ignorat și care cântărește greu în decizia oricărei instanțe.
Pericolul concret pentru ordinea publică presupune o stare de fapt care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității, care presupune existența unei reacții colective față de anumite stări de lucruri negative, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate "in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fí
tulburată ordinea publică.
În acest sens, jurisprudența CEDO este constantă în a aminti că situația personală și familială a acuzatului trebuie avută în vedere atunci când se ia în considerare luarea unei măsuri restrictive de libertate, iar numai în situații cu totul
deosebite, în cazul săvârșirii unor infracțiuni deosebit de grave, cu un impact puternic asupra publicului, se justifică detenția unei persoane, pentru o oarecare perioadă de timp, fără a se lua în considerare persoana acuzatului (Letellier c.Franței, Tomasi c.Franței, IA c.Franței, Dinler c.Turciei, Dumont-Maliverg c.Franței). Astfel, Curtea recunoaște că, prin gravitatea lor particulară și reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru o anumită perioadă, în măsura în care este prevăzută și de dreptul intern (condiție îndeplinită în speță prin raportare la interpretarea jurisprudențială dată art. 148 lit. f C.pr.pen.).
În opinia instanței de fond, această situație excepțională este îndeplinită în cauză (gravitatea deosebită a faptei în funcție de modul de producere a acesteia și a circumstanțelor legate de persoana inculpatului, precum și reacția publicului la săvârșirea ei), având în vedere ecoul deosebit provocat în rândul comunității locale, a persoanelor care au asistat la producerea accidentului și a celor care au auzit ulterior de acesta, dar și în rândul întregii comunități, ca urmare a intensei mediatizări a evenimentului, pe toate canalele de media locale și în principalele canale de media naționale, ca urmare a faptului că evenimentul a fost surprins de camerele de luat vederi.
Publicul larg, necunoscător al scopurilor luării măsurilor preventive, are așteptarea firească ca autoritățile statului, care asigură atât prevenția, cât și represiunea penală, să aibă o reacție promptă și fermă în asemenea situații, pentru a nu se crea ideea potrivit căreia o persoană care comite o faptă care duce la uciderea, chiar din culpă, a două persoane, poate scăpa nepedepsită.
Față de cele prezentate, instanța de fond consideră că menținerea inculpatului în stare de arest pe o durată determinată de timp nu este disproporționată față de modul concret de comitere a faptei, a urmărilor produse și a celor care s-ar fi putut produce și față de ecoul public stârnit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa referitoare la aplicarea disp. art. 5 din Convenție, a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza liberarea provizorie: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni și riscul să tulbure ordinea publică.
Pe de altă parte, este de reținut că, în instrumentarea unor astfel de cauze, trebuie păstrat justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procedurale ale persoanei cercetate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.
Ca atare, instanța de fond reține că motivele care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, motivat de existența la acest moment de probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracțiunii de ucidere din culpă, pericolul social concret al faptei fiind unul ridicat.
Totodată, instanța de fond apreciază că nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului S. M., raportat la gravitatea infracțiunii comise, aceasta producând o vătămare a relațiilor sociale ocrotite, cu impact asupra opiniei publice, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, ar fi de natură să creeze o puternică stare de neîncredere în actul de justiție și
în capacitatea autorităților publice de a asigura cetățenilor un climat de siguranță socială.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, astfel că va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta potrivit art. 160/8 a alin 6 C.pr.penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul S.
M., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii atacate și rejudecând, în baza art. 160/2 Cod procedură penală să se admită cererea și să se dispună punerea în libertate sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare emis de Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu stabilirea obligațiilor ce urmează a fi respectate pe durata liberării provizorii.
În motivare se arată că prin încheierea recurată s-a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de către recurent ca neîntemeiată, instanța de fond reținând în esență faptul că "îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii nu conduce automat la admiterea unei astfel de cereri, întrucât pe lângă vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberarea provizoriei sub control judiciar, se examinează și temeinicia unei astfel de cereri prin existența gradului de pericol social al faptei și de pericolul concret pe care l-ar prezenta punerea în libertate a făptuitorului" . Sub cele două aspecte se motivează în continuare respingerea cererii, reproducându-se practic o mare parte a considerentelor încheierii penale nr. 272/R/2013 din_ a Tribunalului Bistrița- Năsăud de luare a măsurii preventive.
Deși prima parte a susținerii instanței de fond este corectă, soluția dată asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar este profund greșită, începând chiar cu criteriile avute în vedere de către instanța de fond în analiza temeiniciei acesteia.
Astfel, în ce privește existența pericolului social al faptei : Pericolul social este o trăsătură esențială a infracțiunii potrivit art. 17 și 18 din Codul penal, în lipsa lui nu există temei al răspunderii penale, putând fi antrenată eventual răspunderea administrativă în situația existenței unui pericol social redus. Oricum, existența pericolului social al faptei nu poate constitui temei pentru luarea vreunei măsuri preventive și nici pentru respingerea cererii de liberare provizorie.
În ce privește pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului l-ar prezenta pentru ordinea publică:
Pe de o parte, subliniem faptul că arestarea preventivă s-a dispus raportat la prevederile art. 148 lit. "f Cod de procedură penală.
In al doilea rând, arată faptul că prin Decizia nr. 17/2011 a I., dată în interesul legii, s-a stabilit faptul că "Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului.
Din economia deciziei mai sus arătate rezultă faptul că pentru a se analiza temeinicia cererii de liberare provizorie este OBLIGATORIU ca temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive să subziste la data judecării cererii, în caz contrar instanța fiind obligată să dispună revocarea măsurii preventive, iar dacă
temeiurile s-au modificat, soluția nu este liberarea provizorie ci înlocuirea măsurii preventive potrivit art. 139 Cod de procedură penală.
Deci, anterior analizării temeiniciei cererii petentului, instanța de fond trebuia să constate menținerea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive și abia apoi să facă analiza temeiniciei și nu să motiveze respingerea cererii de liberare provizorie prin prisma menținerii temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, constând în pericolul concret pentru odinea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta-o raportat la impactul produs de faptă asupra opiniei publice .
Legat de invocarea excesivă a opiniei publice și a mediatizării accidentului, facem trimitere din nou la motivarea Deciziei nr. 17/2011 a I. prin care se arată că
"reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate.
acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea eliberării acesteia în cursul procedurii.
În consecință, criteriile avute în vedere de către instanța de fond la analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt greșite.
Însă, în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care inculpatul este arestat, cât și la datele care circumstanțiază persoana acestuia.
Tot decizia I. nr. 17/2011 dată în interesul legii, face lumină asupra cestui aspect: "Astfel, după constatarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 160 indice 6 din Codul de procedură penală, a condiției pozitive prevăzute la alin. 1 al art. 160 indice 2 din Codul de procedură penală, precum și a subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei în discuție, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului"".
Aplicând criteriile mai sus arătate situației inculpatului, rezultă că cererea acestuia este atât admisibilă, cât și întemeiată.
Astfel, în ce privește fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă, respectiv fapta de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1, 2 și 5 Cod penal, inculpatul a avut o atitudine sinceră încă de la început, recunoscând săvârșirea faptei și vinovăția, sprijinind la clarificarea modului de producere a accidentului, dar și la
stabilirea eventualei vinovății a altor persoane (Lorințiu L., Trișcă D. ) cercetate cu privire la alte fapte în același dosar și care încearcă să se disculpe și să se sustragă tragerii la răspundere penală.
Apoi, cu privire la forma vinovăției, ca un element deosebit de important, trebuie observat că fapta a fost săvârșită din culpă, deci fără intenția producerii rezultatului și favorizată de lipsa de experiență a inculpatului în eventuala prevedere a vreunor consecințe nefaste.
Pe de altă parte, trebuie observat regretul sincer manifestat de inculpat cu privire la consecințele faptei sale, concretizat inclusiv în încercarea de a sprijini moștenitorii victimelor prin acoperirea cheltuielilor de înmormântare, însă o familie a acceptat acest ajutor, iar cealaltă familie nu.
În ce privește persoana inculpatului, trebuie avută în vedere în primul rând vârsta foarte fragedă a acestuia, respectiv 20 de ani. Raportat la aceasta trebuie avut în vedere consecințele nefaste pe care detenția preventivă o are asupra unei persoane tinere, cu o personalitate încă necristalizată.
Nu lipsită de importanță este lipsa oricăror antecedente penale, dar și faptul că inculpatul are stabilitate familială, locativă, afectivă și un loc de muncă stabil.
Acesta are multiple calificări profesionale, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
De asemenea trebuie observat modul în care inculpatul este văzut în societate, având recomandări pozitive din parte tuturor celor cu care interacționează, fiind apreciat de profesori, preotul din localitate, cunoștințe și prieteni pentru modestie, bun simț, ambiție, capacitățile sale intelectuale, hărnicie și prietenie, sens în care a depus la dosar mai multe caracterizări, printre care și dirigintele inculpatului, preotul din localitate.
În consecință, în urma rejudecării, văzând faptul că infracțiunea pentru care inculpatul este arestat este săvârșită din culpă, că nu există dovezi și nici măcar motive de bănuială legitimă cu privire la faptul că ar fi posibilă săvârșirea unor altor infracțiuni sau încercării de zădărnicire a aflării adevărului, faptele fiind în totalitate recunoscute de către inculpat, consideră întemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, obligațiile ce urmează a se impune în sarcina acestuia (inclusiv obligarea de a nu conduce vreun vehicul) fiind de natură a asigura scopul măsurii preventive și fără privare de libertate.
Tribunalul analizând încheierea atacată prin prisma actelor și lucrărilor ce au stat la baza pronunțării acesteia, motivelor de recurs invocate, precum și potrivit disp. art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală a apreciat recursul declarat ca fiind nefundat, pentru următoarele considerente :
În analiza cererii deduse judecății trebuie pornit de la premisa că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă - fapt statuat cu consecvență în practica instanțelor naționale -, că aceasta întrunește condițiile legale cuprinse în disp. art. 160/2 alin. 7 Cod procedură penală și că în cauză nu este dat niciunul din cazurile legale menționate în alin. 2 al textului precizat, care să împiedice acordarea liberării provizorii.
Cu toate acestea, se apreciază că cererea este lipsită de temeinicie, ținând seama de elementele concrete ale speței referitoare la natura infracțiunii comise, la gravitatea acesteia, la urmările produse(moartea a două persoane), la împrejurările și modalitatea în care se apreciază că fapta a fost săvârșită: în condițiile conducerii cu viteză excesivă prin centrul unei localități a unui autovehicul de mare tonaj cu remorcă, a cărui încărcătură nu a fost asigurată de către inculpat, evenimentul rutier producându-se chiar pe trecerea de pietoni, în stația de autobuz, inculpatul nedeținând permisul de conducere corespunzător categoriei de autovehicul pe care l-a condus.
Cum în mod întemeiat s-a reținut și de către instanța de fond, în instrumentarea unor astfel de cauze, trebuie păstrat justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procedurale ale persoanei cercetate, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului statuând că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.
În atari situații, admiterea unei cereri de natura celei deduse judecății la numai 17 zile de la data la care măsura preventivă a fost luată de către tribunal, ar goli de conținut riposta judiciară a autorităților.
Chiar dacă elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, evidențiate de apărare pe larg, sunt favorabile acestuia, se apreciază că buna desfășurare a procesului penal ar fi împiedicată de punerea în libertate a inculpatului la aproximativ 3 săptămâni de la data la care a avut loc evenimentul rutier pentru care inculpatul este cercetat, prin raportare și la gradul de pericol social al faptei, care a avut ca rezultat moartea a două persoane.
Admiterea cererii inculpatului, în condițiile menționate anterior ar fi de natură să tulbure ordinea publică, organelor judiciare putându-li-se imputa lipsa de fermitate raportat la gravitatea acuzației, gravitate care rezultă din normele legale încălcate de inculpat în comiterea faptei și care au condus la decesul a două persoane, doar hazardul făcând ca numărul acestora să nu fie mai mare.
Pentru aceste considerente se apreciază ca fiind nefondat recursul declarat în cauză, acesta fiind respins, în conformitate cu disp. art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cos procedură penală.
În conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. M. împotriva Încheierii penale nr. 1791/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 10 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. | D. | P. | A. | D. -L. | M. | V. | R. M. |
Red7Dact B.D/R.M. _ |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr.294/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. M. împotriva Încheierii penale nr. 1791/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 10 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
B. | DP | A. | D. -L. | M. V. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr.294/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. M. împotriva Încheierii penale nr. 1791/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 10 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. | D. | P. | A. | D. -L. | M. V. |
| ← Încheierea penală nr. 149/2013. Cerere de liberare provizorie... | Decizia penală nr. 385/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
