Încheierea penală nr. 149/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 149/F/2013 Ședința publică din data de 22 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. A. D., Președinte Secția penală
GREFIER: N. L.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, reprezentat prin LUMPERDEAN I., procuror
Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul R. V. F. , prin avocat.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Cauza s-a judecat în fond la data de_, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petentul-inculpat
R. V. F. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar, apreciind că cererea întrunește condițiile de admisibilitate prev. de art. 160 ind. 2 Cod procedură penală și că aceasta este întemeiată.
În motivarea cererii s-a relevat că petentul are calitatea de inculpat în dosarul nr. 54D/P/2013 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; că, inițial, propunerea de arestare preventivă a fost respinsă prin Încheierea penală nr. 54/_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud dar că, ulterior, prin Încheierea penală nr. 1140/R/2013 a Curții de Apel C. s-a luat, față de acesta, măsura preventivă a arestării pentru 29 de zile; că inculpatul se află în stare de arest de peste 30 de zile, perioadă în care nu a obstrucționat în nici un fel buna desfășurare a urmăririi penale; că nici anterior arestării sale, petentul nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, prezentându-se ori de câte ori a fost citat; că este student în anul III, având achitate la zi taxele de școlarizare aferente anului universitar 2013-2014, situație în care cererea vizează interesul de a-și continua studiile și că petentul nu are antecedente penale, din caracterizările depuse la dosar rezultând că este un element tânăr, bine încadrat în mediul familial și în cel social.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin propunerea înregistrată la Tribunalul Bistrița-Năsăud sub nr._, formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, s-a solicitat arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a inculpatului R. V. F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că, anterior datei de_, acesta a primit de la o altă persoană un colet, în care se afla cantitatea de 977 gr. rezină de cannabis, pe care a deținut-o în scopul punerii în vânzare, când a transportat-o, cu autoturismul său, din com. Feldru în mun. C. -Napoca, unde a pus-o la dispoziția inculpatului Corcode N., pentru a o vinde cu prețul de 15.000 lei, lucru pe care acesta din urmă l-a și făcut, oferind spre vânzare drogul numitului Hlodec Gheorghe G. .
Prin Încheierea penală nr. 54/CC/_, instanța a respins propunerea și a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, instituindu-se, în sarcina inculpatului, o serie de obligații legale.
Ulterior, prin Încheierea penală nr. 1140/R/_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul în cauză, s-a admis recursul DIICOT, s-a casat hotărârea primei instanțe, și, rejudecând, s-a admis propunerea procurorului, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că sunt întrunite condițiile cuprinse în art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prev. de lege fiind închisoarea mai mare de 4 ani pentru fapta de care este bănuit inculpatul, iar periculozitatea acestuia, în ciuda vârstei tinere, a lipsei antecedentelor penale, a faptului că este student la facultatea de drept și a caracterizărilor de la dosar, rezultă tocmai din aceea că este suspectat de punerea în vânzare a unei cantități importante (1 kg) de rezină de cannabis, în schimbul sumei de 15.000 lei.
Pe de altă parte, s-a apreciat că arestarea inculpatului este necesară și pentru desfășurarea urmăririi penale în bune condiții, în măsura în care s-a reținut că există suficiente date din care să rezulte că inculpatul R. V. F. a încercat să zădărnicească, în mod direct, aflarea adevărului, prin influențarea coinculpatului Corcode N. .
În fine, s-a apreciat că, față de inculpat, nu poate fi luată o măsură neprivativă de libertate și din cauză că activitatea sa infracțională a fost stopată doar prin intervenția organelor de urmărire penală.
În raport de cele reținute prin hotărârea de arestare preventivă, cererea de liberare provizorie, formulată de petent, apare ca neîntemeiată și, în consecință, în baza disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală, aceasta va fi respinsă ca atare.
În analiza cererii deduse judecății, s-a pornit de la premisa că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, că aceasta întrunește condițiile legale prev. de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală și că, în cauză, nu este dat niciunul din cazurile cuprinse în alin. 2 al aceluiași text legal, care să împiedice acordarea liberării provizorii, cererea fiind admisibilă.
Cu toate acestea, se apreciază că cererea este lipsită de temeinicie, ținând seama de elementele concrete ale speței, referitoare la natura infracțiunii comise, la gravitatea acesteia și la persoana inculpatului, care, astfel cum s-a statuat cu titlu definitiv, a încercat să zădărnicească, în mod direct, aflarea adevărului.
Pe de altă parte, este de reținut că, în administrarea unor astfel de cauze, trebuie păstrat justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procedurale ale persoanei cercetate, CEDO statuând că protejarea libertății
individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.
Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În baza disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat R. V. F., fiul lui Emil și Nastasia, născut la data de_, în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Feldru, sat Feldru, str. Văleni, nr. 958, jud. Bistrița-Năsăud, CNP - 1., în prezent aflat în Arestul IPJ Bistrița-Năsăud.
Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. D. N. L.
Red/Tehn P.A.D./N.L.
_
2ex
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
DOSAR PENAL NR. _
Către,
ARESTUL IPJ BISTRIȚA-NĂSĂUD
În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă înaintăm copia Încheierii penale motivate, nr. 149/F/_, pronunțată în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul R. V. F. .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. D. N. L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 149/F/2013
În baza disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat R. V. F., fiul lui Emil și Nastasia, născut la data de_, în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Feldru, sat Feldru, str. Văleni, nr. 958, jud. Bistrița-Năsăud, CNP - 1., în prezent aflat în Arestul IPJ Bistrița-Năsăud.
Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
P. A. D.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 149/F/2013
În baza disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat R. V. F., fiul lui Emil și Nastasia, născut la data de_, în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Feldru, sat Feldru, str. Văleni, nr. 958, jud. Bistrița-Năsăud, CNP - 1., în prezent aflat în Arestul IPJ Bistrița-Năsăud.
Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. D. N. L.
← Decizia penală nr. 307/2013. Cerere de liberare provizorie sub... | Decizia penală nr. 294/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
---|