Decizia penală nr. 32/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 32/R/2013

Ședința publică din 16 Ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: I. N. B.

Judecător: A. -L. I. Judecător: SS

Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul recurent D.

C. împotriva sentinței penale nr.1525/_ a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, aflat în stare de deținere asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Valea R. cu delegație la dosar.

Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. PRUNEAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul arată că își menține recursul formulat și că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu. Totodată acesta depune la dosar un memoriu.

Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.

Apărătorul petentului solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii formulate, ori cel puțin reducerea termenului la care acesta poate formula o nouă cerere de liberare condiționată.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, este evident că petentul a executat fracția prevăzută de lege din pedeapsa de 2 ani și 7 luni, respectiv 632 de zile. La data formulării cererii, petentul îndeplinea fracția de 2/3 prevăzut de art.59 ind.1 C.penal.

Arată că cererea de liberare condiționată a fost respinsă pe motivul că petentul a avut o singură abatere disciplinară, dar aceasta a fost ridicată în scurt timp.

Petentul a dat dovezi reale de îndreptare și a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, astfel că sunt îndeplinite toate prevederile art.59 C.penal. Solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar reducerea termenului de 6 luni de amânare.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat în cauză ca nefondat, apreciind că sentința penală atacată este legală și temeinică, întrucât petentul nu îndeplinește toate condițiile prev. de art.59 Cod penal.

Petentul, având ultimul cuvânt arată că dorește să meargă acasă la copii.

Arată că are 2 copii.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Gherla, prin sentința penală nr. 1525/_, a dispus respingerea cererii de liberare condiționată formulată de petiționarul D. C. și a fixat termenul de_, după care cererea va putea fi reînnoită.

A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare statului. Suma de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, doamnei avocate Bârla N. -P. a.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată de către petiționarul D. C., s-a solicitat liberarea condiționată, însă a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art.59 C.penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea cererii sale și drept consecință a se dispune liberarea sa condiționată, deoarece a respectat toate cerințele legale.

Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și în temeiul art.385 /15 pc.1 lit.b C.pr.pen., îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele. Astfel, a reținut faptul că din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiționată a rezultat că petiționarul D. C. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 2 ani 7 luni închisoare (adică 945 zile), aplicată prin sentința penală nr. 194/2011 a Judecătoriei Turda. A executat până la data de_, 632 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 630 zile închisoare. S-a reținut și faptul că acest condamnat a fost sancționat disciplinar o dată. Sancțiunea nu a fost ridicată prin recompensare. A muncit în timpul detenției și s-a achitat de sarcinile primite. A avut o comportare regulamentară și nu dat dovezi de îndreptare. A fost receptiv la activitățile cultural-educative. Nu a fost recompensat cu suplimentarea drepturilor. Pentru abaterea săvârșită și neparticiparea constantă la activitățile educative, comisia a amânat liberarea condiționată a condamnatului cu 6 luni, respectiv până la data de_ .

Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Deoarece petiționarul a avut o singură abatere și nu a fost recompensat, văzând și practica judiciară în sensul de a se acorda aproximativ o lună de amânare pentru fiecare abatere sau condamnare, instanța de fond a apreciat că perioada de amânare stabilită de comisie este justă și, în consecință, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, a respins cererea de

2

liberare condiționată. S-a fixat data de_, după care petiționarul va putea depune o nouă cerere de liberare condiționată.

Se impune a fi subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin cererea dedusă judecății, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite exemplare în timpul executării pedepsei, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia justețea unei astfel de cereri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea și îndreptarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului și comportamentul acestuia, simpla executare a fracției obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuție.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul D. C. împotriva Sentinței penale nr. 1525 din 7 decembrie 2012 a Judecătoriei G. .

În temeiul art. 189 C.pr.pen. va stabili onorariu în sumă de 100 lei în favoarea av. Valea R., ce se va avansa din FMJ.

Va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, în sumă de 150 lei.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art.385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul D. C. , fiul lui T. și O., născut la_, CNP 1., domiciliat în Turda, str. Arieșului, nr.24, județul Cluj, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva Sentinței penale nr. 1525 din 7 decembrie 2012 a Judecătoriei G. .

Stabilește onorariu în sumă de 100 lei în favoarea av. Valea R., ce se va avansa din FMJ.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, în sumă de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I.

N. B.

A.

-L.

I.

SS

GREFIER Dan P. O.

3

4

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 32/2013. Cerere de liberare conditionata