Decizia penală nr. 340/2013. Furt calificat

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.340/R/2013

Ședința publică din 12 martie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

:V.

V. A.

, judecător

JUDECĂTORI

:L.

H.

:I.

M.

GREFIER

:L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU

S-au luat spre examinare recursurile formulate de inculpații F. E. și L.

A.

M.

, împotriva sentinței penale nr.47 /_, pronunțată în dosar nr. _

al

Judecătoriei Z., inculpații fiind trimiși în judecată prin Rechizitoriul din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din dosar nr.2441/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează :

F. E. - furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, e și g C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.

L. A. -M. - furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. a, e și g C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. E. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Mocean M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul L. M., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Pintea O., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind, inculpații învederează instanței că-și mențin recursurile declarate și că sunt de acord cu apărătorii desemnați din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.

Apărătorul inculpatului F. E., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei. Consideră că nu s-a dat decât o eficiență pur formală criteriilor prev.de art.72 C.penal. Solicită a se avea în vedere art.74 lit.b și c C.penal, respectiv stăruința depusă de inculpat pentru recuperarea prejudiciului, împrejurarea că acesta s-a prezentat de fiecare dată în fața autorităților, faptul că a avut o atitudine sinceră și nu în ultimul rând, concluziile din referatul de evaluare. Cu onorar din FMJ.

Apărătorul inculpatului L. M., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei cu aplicarea art.74 lit.c C.penal și art.76 lit.c C.penal. Apreciază că în mod nejustificat prima instanță nu a dat eficiență unor împrejurări care constituie circumstanțe atenuante și care ar fi dus la aplicarea unei alte pedepse. Astfel, solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului după comiterea faptei constând în recunoașterea ei, faptul că prejudiciul a fost recuperat în totalitate și a cooperat cu organele judiciare contribuind la aflarea adevărului. De asemenea, solicită a se avea în vedere și concluziile referatului de evaluare psiho socială. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate apreciind că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepselor. Cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul F. E., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă.

Inculpatul L. M., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită reducerea pedepsei.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 47 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, e și g C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 lit. a C.pen., a art.37 alin.1 lit. a) C.pen. și a art. 3201alin.7 C.proc.pen. a fost condamnat pe inculpatul F. E., fiul lui D. și B., născut la data de_ în loc. Arad, jud. Arad, domiciliat în loc. Sîntă Marie, nr. 110, comuna Sînmihaiul A. lui, jud.

Sălaj, cu reședința în loc. Z., str. Părului, nr. 15, jud. Sălaj, C.N.P. 1., cetățean român, 6 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art.71 alin.1 C.pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea de furt calificat ce face obiectul prezentului dosar a fost săvârșită atât în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr.422/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_, cât și în cursul termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.413/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ .

În baza art.83 alin.1 C.pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 422/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare.

În baza art.864alin.1 raportat la art.83 alin.1 C.pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 413/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin

prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală 413/_ și Sentința penală 422/_ ale Judecătoriei Z. sunt concurente.

În baza art. 36 alin.2 raportat la art.33 lit.a) și art.34 lit.b) C.pen., s-au contopit pedepsele rezultante aplicate prin prezenta sentință, ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate și a beneficiului suspendării sub supraveghere, de 3 ani și 10 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare și aplică inculpatului F. E. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 C.pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) C.pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta.

În baza art.350 alin.1 C.proc.pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului F. E. .

În baza art.88 alin.1 C.pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului F.

E. durata reținerii și arestării preventive, de la data de_ la zi.

II. În baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, e și g C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a C.pen. și a art. 3201alin.7 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul L. A.

M., fiul lui A. și V., născut la data de_ în loc. Z., jud. Sălaj, domiciliat în min. Z., jud. Sălaj, lipsă spațiu și reședința în mun. Z., str. Părului, nr. 15, jud. Sălaj,

C.N.P. 1., cetățean român, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În baza art.71 alin.1 C.pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință este săvârșită și descoperită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr.422/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de _

În baza art.83 alin.1 C.pen. s-a revocat suspendarea condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 422/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, in final inculpatul execută pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 C.pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta.

În baza art.350 alin.1 C.proc.pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L. A. - M. .

În baza art.88 alin.1 C.pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului L.

A. -M. durata reținerii de la data de_ la data de_ și durata arestării preventive de la data de_ la zi.

S-a constatat reparat integral prejudiciul cauzat părților civile C. G. și Ț. T., prin restituirea în natură a bunurilor sustrase.

S-a luat act de faptul că părțile civile C. G. și Ț. T. și-au retras cererea de constituire de parte civilă.

În baza art. 14 și art. 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 161alin. 2 și 3 C.proc.pen. și art. 1349 din Noul cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M. M. domiciliată în mun. Z., str. C. D. G., nr. 5A, jud. Sălaj și a

fost obligat inculpatul F. E. la plata către partea civilă a sumei de 600 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 189 alin.1 C.proc.pen. s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 1200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. P. A. pentru asistența juridică asigurată inculpaților în faza de urmărire penală și în faza de judecată.

În baza art.191 alin.1 și 2 C.proc.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1100 lei fiecare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr.2441/P/2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de arest preventive, a inculpaților: F. E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, e și g C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen. și L. A. -M. ,

cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. a, e și g C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență că inculpatul F.

E. la data de_ de unul singur, pe timp de noapte a sustras din via părții vătămate

M. M. 10 buc. stâlpi de țeavă metalică pe care i-a valorificat la un centru de colectare a fierului vechi de unde au fost recuperați de către partea vătămată. În data de 17/_ inculpații F. E. și L. M. A. împreună și după prealabilă înțelegere au sustras de pe pășunea localității A. 2 cabaline proprietatea părților vătămate C. G. și Ț. T. .

Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: plângerile formulate de părțile vătămate (f.14-16), declarațiile învinuitului L. A. -M. (f.32-35, 37-38), declarațiile învinuitului F. E. (f.40-43,46-48), declarațiile părții vătămate C. G. (f.49-50,53-54), declarațiile părții vătămate Ț. T. (f.51-52,55-56), declarațiile părții vătămate M. M. (f.57-60), declarațiile martorului Vulcu D. -Cristian (f.62-64), declarațiile martorului P. Petru (f.65), dovezi de predare - primire bunuri sustrase (cabaline) (f.66-67), proces-verbal de cercetare la fața locului, la care a fost atașată planșa foto ce conține un număr de 11fotografii (f.19-21,22-27), cazier judiciar inculpați (f.36,44).

Prin declarațiile date în faza de urmărire penală, partea vătămată M. M. (f.

60) declară că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 600 lei, ce reprezintă contravaloarea sârmei galvanice distruse de inculpatul F. E. -300 lei și contravaloarea manoperei pentru readucerea la starea inițială a bunurilor-300 lei, părțile vătămate C. G. (f. 54) și Ț. T. (f. 56) declară că se constituie părți civile în procesul penal cu suma de câte 300 lei fiecare, ce reprezintă contravaloarea combustibilului consumat cu ocazia deplasărilor pentru recuperarea bunului sustras

În faza de judecată la termenul din data de_ partea civilă M. M. declară că își mențin constituirea de parte civilă în cauză cu suma de 600 lei, iar părțile civile C.

G. și Ț. T. declară că renunță la cererea de constituire de parte civilă în cauză.

La termenul de judecată din_, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpații F. E. și L. A. M. au solicitat ca judecata să fie făcută potrivit prevederilor art.3201C.proc.pen., fiecare dintre aceștia declarând că recunosc săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, nu doresc să formuleze cereri privind administrarea de probe, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, își mențin declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și nu doresc să dea o declarație detaliată asupra faptelor în fața instanței (f. 168, 169).

În baza cererii inculpaților, admise de către instanță, judecarea cauzei s-a făcut potrivit procedurii simplificate prevăzute la art. 3201C.proc.pen., exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Au fost depuse la dosarul cauzei referatele de evaluare ale inculpaților, întocmite de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj (f. 132-135).

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În data de_, de unul singur, pe timp de noapte, inculpatul F. E. s-a deplasat pe dealul din apropierea cartierului Ortelec, în apropierea căreia locuiește, unde se află plantațiile cu viță-de-vie ale cetățenilor din loc. Z., cartier Ortelec, cu scopul de a sustrage bucăți de țeavă montate pentru susținerea viei și valorificarea acestora sub formă de deșeu pentru a face rost de bani. Acesta a pătruns în via părții vătămate M. M. și cu ajutorul unui clește a tăiat sârma galvanizată ce era întinsă între stâlpii din țeavă metalică, distrugând astfel cca. 63 metri liniari de sârmă, fragmentând-o în bucăți, după care a smuls un număr de 10 bucăți de țeavă metalică, în lungime de 2,20 m și un diametru de ø30 mm., cântărind 105 kg., pe care i-a transportat până la centrul de

colectare a fierului vechi administrat de S.C. Impex GMC S.R.L., situat pe str. Bujorilor, unde i-a predat în cursul zilei de_ martorei C. E., care le-a cântărit, după care i- a înmânat inculpatului suma de 91,35 lei, sens în care a încheiat adeverința de primire și plată nr.0009653 din_ (f.18). Ulterior, martora anunțată în prealabil de partea vătămată că i-au fost sustrași stâlpii metalici, i-a comunicat părții vătămate că a preluat de la inculpat țeavă metalică, astfel că aceasta s-a deplasat la punctul de colectare unde a recunoscut țevile sustrase, astfel că în data de_ cele 10 țevi au fost ridicate de organele de poliție și restituite părții vătămate.

Valoarea prejudiciului, potrivit estimării părții vătămate a fost de 800 lei, din care 200 lei c/v celor 10 buc. țeavă și 600 lei c/v sârmei galvanizată distrusă-300 lei, respectiv manopera pentru readucerea la starea inițială-300 lei. Partea vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 600 lei .

2. În data de 17/_, inculpații F. E. și L. A. -M., împreună și după o prealabilă înțelegere au hotărât să se deplaseze pe pășunea loc. A., unde inculpatul

  1. A. -M. cunoștea că se află la păscut mai multe cabaline priponite, cu scopul de a le sustrage și a le valorifica prin vânzare. Astfel, inculpații au așteptat până s-a înnoptat după care s-au îndreptat fiecare spre câte o cabalină, au dezlegat lanțul cu care erau priponite, s-au urcat în spinarea acestora și călare le-au condus prin pădurile localităților Cuzăplac, Sînmihaiu-A. lui și Românași până la locuințele inculpaților situate pe str. Părului din mun. Z. ( Ortelec). Înainte de a ajunge cu cabalinele la locuințe, inculpații au oprit într-o pădure, unde au verificat prin palpare locul în care se aflau instalate microcipurile de identificare ale fiecărei cabaline, după care cu ajutorul unei lame de bărbierit au făcut o incizie și au scos astfel microcipul fiecărei cabaline pentru a nu putea fi identificate. În aceste condiții inculpatul F. E. a luat o cabalină de sex feminin de culoare albă, proprietatea părții vătămate C. G., estimată la suma de 3800 lei, iar inculpatul L. A. -M. a luat o cabalină de sex feminin de culoare cenușie, proprietatea părții vătămate Ț. T., estimată la suma de 3000 lei. Ulterior, în data de _

    , după ce inculpații au ajuns cu cabalinele sustrase pe pășunea situată în locul numit Valea Părului din apropierea locuințelor lor, au fost văzuți de martorul P. Petru.

    În data de_, organele de poliție, cu ajutorul părților vătămate și a martorului Vulcu D. Cristian-medic veterinar, au identificat la locuințele inculpaților, situate pe str. Părului, nr. 15 din mun. Z., cele 2 cabaline sustrase, ocazie cu care s-a constatat extragerea microcipurilor, procedându-se totodată la ridicarea, respectiv restituirea acestora către părțile vătămate în cursul aceleiași zile (f.73).

    Valoarea celor 2 cabaline sustrase, potrivit estimării părților vătămate este de 6800 lei, părțile vătămate și-au recuperat bunurile sustrase însă acestea se constituie parte civilă cu suma de 300 lei fiecare, ce reprezintă contravaloarea combustibilului consumat cu ocazia deplasărilor pentru recuperarea bunului sustras.

    Săvârșirea faptelor și vinovăția inculpaților este dovedită pe deplin de probele administrate în cauză, declarațiile de recunoaștere a faptelor date de inculpați se coroborează cu declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați, procesul-verbal de cercetare la fața locului, dovezi de predare bunuri.

    În drept,

    1. Fapta inculpatului F. E. care în noaptea de 17/_ și_, în baza unei rezoluții infracționale unice, de unul singur sau însoțit de inculpatul L. A. M., în urma unei înțelegeri prealabile, a sustras țeavă metalică din via părții vătămate M.

  2. și 2 cabaline de pe pășunea loc. A. - loc public, proprietatea părților vătămate C.

G. și Ț. T., însușindu-le pe nedrept, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a), e) și

g) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și art. 37 alin.1 lit. a C.pen..

Infracțiunea de furt calificat pentru care legea prevede închisoare mai mare de 1 an, a fost săvârșită în cursul termenelor de încercare stabilite pentru pedepsele de 1 an și 4

luni închisoare, respectiv 2 ani și 2 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 422/_ și 413/_ ale Judecătoriei Z. (f.258), în aceste condiții fiind comisă în stare de recidivă postcondamnatorie potrivit art. 37 lit. a C.p.

Instanța a apreciat că infracțiunea a fost săvârșită de inculpat în formă continuată, actele materiale ale infracțiunii de furt calificat fiind săvârșite în baza unei singure rezoluții infracționale aspect ce reiese din intervalul scurt de timp scurt dintre ele, natura bunurilor sustrase, și scopul urmărit de inculpat - valorificarea bunurilor sustrase pentru a-și asigura mijloacele de trai.

2. Fapta inculpatului L. A. M. , care în noaptea de 17/_ împreună cu inculpatul F. E., în urma unei înțelegeri prealabile, a sustras 2 cabaline de pe pășunea loc. A. - loc public, proprietatea părților vătămate C. G. și Ț. T., însușindu-le pe nedrept, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a), e) și g) C.pen. cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a C.pen..

S-a reținut săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin.1 lit. a C.p., întrucât aceasta a fost săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate al pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală 422/_ a Judecătoriei Z. .

Din modul de săvârșire a faptei, sub aspectul laturii subiective, rezultă că inculpații au acționat cu intenție directă, au cunoscut faptul că iau bunurile din posesia părților vătămate fără acordul acestora și că produc un prejudiciu în patrimoniul lor și au urmărit producerea unui asemenea rezultat.

Reținând vinovăția inculpaților și constând ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C.p.p. instanța a dispus condamnarea lor pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 C.pen. și a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat prin raportare la criteriile prev. de art.181alin.2 C.pen., persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

În ce privește gradul de pericol social al faptelor, instanța a reținut că infracțiunile de furt calificat, reținute în sarcina inculpaților, având în vedere modul de săvârșire a faptelor - două sau mai multe persoane, pe timp de noapte, din loc public -, prejudiciul ridicat produs părților vătămate și încercările inculpaților de a nu fi descoperiți și a împiedica recuperarea bunurilor sustrase prin scoaterea microcipiului cabalinelor, prezintă un grad de pericol social abstract și concret ridicat.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpaților .

Inculpatul F. E. este în vârstă de 26 ani, are 6 clase, nu are un loc de muncă stabil, este necăsătorit dar are o relație de concubinaj, are antecedente penale, este recidivist, fiind condamnat anterior la 3 pedepse cu închisoarea: 3 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în timpul minorității, 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare condiționată tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut săvârșirea faptelor și a contribuit la aflarea adevărului în cauză. Potrivit referatului de evaluare întocmit în cauză inculpatul va întâmpina dificultăți de reintegrare socială datorită faptului că deși a executat o pedeapsă privativă de libertate a continuat să comită infracțiuni, nu are o locuință stabilă și dispune numai de venituri ocazionale.

Inculpatul L. M. A. este în vârstă de 26 ani, nu are studii, nu are un loc de muncă stabil, este necăsătorit dar are o relație de concubinaj din care are un copil minor,

are antecedente penale, este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare condiționată pe un termen de încercare de 3 ani și 3 luni prin SP 422/_ a Judecătoriei Z. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut săvârșirea faptelor și a contribuit la aflarea adevărului în cauză. Potrivit referatului de evaluare întocmit în cauză inculpatul va întâmpina unele dificultăți de reintegrare socială.

La stabilirea pedepsei pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, instanța a dat eficiență și prevederilor art.3201alin. 7 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii prevăzute de lege.

Deși infracțiunile de furt calificat reținute în sarcina celor doi inculpați sunt săvârșite în stare de recidivă post condamnatorie, având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate /sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, nu se va face aplicarea regimului sancționator comun al recidivei postcondamnatorii prev. de art. 39 alin. 1 C.p.( cumulul juridic al pedepselor), ci s-a dat eficiență regimului sancționator special prev. de art. 83 C.pen., respectiv cumulul aritmetic.

  1. Față de circumstanțele reale și personale ale cauzei, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege și prev. art. 3201alin.7 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul F. E. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 C.pen., fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

    Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 C.pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a C.pen. și lit.b) C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a ocupa funcții ce implică încrederea publică și exercițiul autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) C.pen.. Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 C.pen..

    Instanța a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și 2 luni prin sentința penală nr. 413/_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr._ definitivă la data de_ prin nerecurare, iar infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost comisă după rămânerea definitivă a acestei sentințe penale și înainte de împlinirea termenului de încercare.

    De asemenea instanța a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni prin sentința penală nr.422/_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de_, iar infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost comisă după rămânerea definitivă a acestei sentințe penale și înainte de împlinirea termenului de încercare.

    În baza art.864alin.1 raportat la art.83 alin.1 C.pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 413/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare.

    În baza art.83 alin.1 C.pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 422/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare.

    Constatând că infracțiunile pentru care inculpatul F. E. a fost condamnat prin Sentința penală 413/_ și Sentința penală 422/_ ale Judecătoriei Z. sunt concurente, în baza art. 36 alin.2 raportat la art.33 lit.a) și art.34 lit.b) C.pen., instanța a contopit pedepsele rezultante aplicate prin prezenta sentință, ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate și a beneficiului suspendării sub supraveghere, de 3 ani și 10 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare și a aplicat inculpatului F. E. pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 8 luni închisoare. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în condițiile de față, potrivit prevederilor art.83 și Decizia RIL 1/2011 a ÎCCJ inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare cu privare de libertate.

  2. Față de circumstanțele reale și personale ale cauzei, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege și prev. art. 3201alin.7 C.p.p. instanța a condamnat inculpatul

L. A. M. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 C.pen., fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 C.pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a C.pen. și lit.b) C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a ocupa funcții ce implică încrederea publică și exercițiul autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) C.pen.. Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 C.pen..

Instanța a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani și 3 luni prin sentința penală nr.422/_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr. _

, definitivă prin nerecurare la data de_, iar infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost comisă după rămânerea definitivă a acestei sentințe penale și înainte de împlinirea termenului de încercare.

În baza art.83 alin.1 C.pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 422/_ a Judecătoriei Z., definitivă prin nerecurare la data de_ și s-a dispus executarea

acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în condițiile de față, potrivit prevederilor art.83 și Decizia RIL 1/2011 a ÎCCJ inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu privare de libertate.

Instanța a constatat că inculpații F. E. și L. A. M. au fost reținuți pentru 24 de ore, începând cu data de_ ora 17.20. Prin Încheierea penală nr. 65/A din_ a Judecătoriei Z., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. E. pentru o perioadă de 29 de zile fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.14/J. din _

, iar prin încheierea penală 29/R din data de_ a T. ui Sălaj a fost luată în lipsă măsura arestării preventive față de inculpatul L. M. A., pentru o perioadă de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare 17/U/_ pus în executare la data de_ . Prin Încheierea penală din data de_, după înregistrarea cauzei pe rolul instanței, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor doi inculpați și s-a dispus menținerea acestei măsuri.

Față de gradul de pericol social abstract și concret al faptei dar și față de circumstanțele personale ale inculpaților așa cum au fost reținute anterior, instanța a apreciat că în cauză se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prev. de art. 148 alin. 1 lit.a) c) d) și f) C.p.p în ce îl privește pe inculpatul F.

E. și art. 148 alin.1 lit. f C.p.p. în ce îl privește pe inculpatul L. A. M.: subzistă pericolul concret, reprezentat de lăsarea inculpaților în libertate, pentru integritatea patrimoniilor persoanelor, aspecte ce rezultă din lipsa unui mijloc de trai, perseverența infracțională, disprețul față de normele legale și sociale, faptul că nu au fost un avertisment pentru ei condamnările anterioare. Pe aceste considerente, în baza art. 350 alin.1 C.proc.pen. instanța va menține măsura arestării preventive a inculpaților F. E. și L.

A. M. . În baza art.88 alin.1 C.pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului

F. E. durata reținerii și arestării preventive, de la data de_ la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului L. A. -M. durata reținerii de la data de_ la data de_ și durata arestării preventive de la data de_ la zi.

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că în cauză partea vătămată M.

M. (f. 60) s-a constituit parte civilă față de inculpatul F. E. cu suma de 600 lei, ce reprezintă contravaloarea sârmei galvanice distruse de inculpat -300 lei și contravaloarea manoperei pentru readucerea la starea inițială a bunurilor-300 lei.

Instanța a constatat restituite aceleași părți vătămate bunurile sustrase de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de face obiectul prezentei cauze.

De asemenea s-a constatat că au fost restituite integral în natură bunurile sustrase de către cei doi inculpați de la părțile vătămate C. G. și T. T. . Instanța a luat act de faptul că părțile civile C. G. și Ț. T. și-au retras cererea de constituire de parte civilă și nu mai au pretenții civile față de inculpați.

În ce privește pretențiile civile ale părții civile M. M., prin declarația dată în fața instanței de judecată inculpatul F. E. arată că recunoaște în parte aceste pretenții apreciind prejudiciul produs părții civile ca fiind în valoare de 200-300 lei.

Față de pretențiile părții civile, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, potrivit art.1349 și 1357 din Noul Cod civil: existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, în speță săvârșirea de către inculpat a infracțiunii contra patrimoniului pentru care a fost trimis în judecată, existența unui prejudiciu de natură materială, cert și nereparat, existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea infracțiunilor și prejudiciu. În ce privește întinderea prejudiciului cauzat părții civile așa cum s-a reținut în starea de fapt și cum a recunoscut și inculpatul, prin fapta inculpatului, pe lângă sustragerea celor 10 stâlpi de țeavă, acesta pentru a-și înlesni săvârșirea infracțiunii de furt a tăiat în bucăți aprox. 63 m sârmă galvanizată aducând-o în stare de neîntrebuințare, cel puțin pentru scopul în care a folosit-o partea vătămată. Din

prejudiciul creat părții civile o parte a fost reparat în natură prin restituirea celor 10 buc de țeavă.

Persoana păgubită prin fapta delictuală a altuia este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului produs și repunerea acesteia în situația anterioară, în speță pentru aducerea părții civile în situația anterioară aceasta este îndreptățită la o despăgubire integrală incluzând contravaloarea sârmei galvanizate tăiate, dar și contravaloarea manoperei pentru refacerea lucrării distruse prin fapta inculpatului. Având în vedere cantitatea și natura bunurilor distruse - 63 m sârmă galvanizată precum și natura lucrărilor ce se impun a fi refăcute de partea civilă, instanța a apreciat că pretențiile părții civile în sumă de 600 lei sunt rezonabile, reale și nu tind a duce la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia. Având în vedere aceste considerente, în baza art. 14 și art. 346 alin. 1

C.proc.pen. raportat la art. 161alin. 2 și 3 C.proc.pen. și art. 1349 din Noul Cod Civil instanța a admis acțiunea părții civile M. M. și a obligat inculpatul F. E. la plata către aceasta a sumei de 600 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

S-a constatat că asistența juridică obligatorie a inculpaților atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată a fost asigurată de către apărătorul desemnat din oficiu av. P. A. (f. 30, 130), iar în temeiul art. 189 alin.1 C.proc.pen. s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 1200 lei, reprezentând onorariule apărătorului din oficiu.

Instanța a avut în vedere că inculpații au fost asistați de către apărător din oficiu la judecarea propunerii de arestare preventivă și la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, fiind avansate din fondurile MJ onorariile cuvenite acestora, urmând astfel a ține cont și de aceste sume la stabilirea cheltuielilor de judecată datorate statului de către inculpați.

În baza art.191 alin.1 și 2 C.proc.pen., instanța a obligat inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 1100 lei fiecare, ținând cont la stabilirea cuantumului de onorariile apărătorilor din oficiu avansate de stat și măsura în care fiecare inculpat a provocat aceste cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații F. E. și L. A. -M.

, criticând solutia instantei de fond ca netemeinică si au solicitat casarea sentintei atacate si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună reinerea circumstantelor atenuante legale si reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

În motivarea recursurilor inculpatii au arătat că în cauză s-a făcut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 72 C.pen. deoarece instanta de fond în mod eronat nu a dat eficientă circumstantelor atenuante prev. de art.74 lit.b și c C.pen. având în vedere stăruința depusă pentru recuperarea prejudiciului, împrejurarea că s-au prezentat de fiecare dată în fața autorităților, că au avut o atitudine sinceră si concluziile din referatul de evaluare.

Analizând sentinta penala atacată în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele sustinute de recurenti, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constată următoarele:

Instanta de fond a stabilit o situatie de fapt conforma probatoriului administrat în faza de urmarire penala, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaratiile inculpatilor care au recunoscut-o întocmai, optând pentru desfasurarea judecatii potrivit procedurii simplificate, bazata pe recunoasterea vinovatiei, în conditiile reglementate de art. 320/1 C.proc.pen.

Astfel, s-a retinut în mod corect că în noaptea de 17/_, inculpatul F. E. a sustras țeavă metalică din via părții vătămate M. M., iar în noaptea de_, în baza unei rezolutii infractionale unice si a unei întelegeri prealabile, inculpații F. E. si

L. A. M. au sustras 2 cabaline de pe pășunea loc. A. - loc public, proprietatea părților vătămate C. G. și Ț. T., însușindu-le pe nedrept.

Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata (necontestata), instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu normele de incriminare incidente (infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. si ped. de art. 208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, e și g C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.).

Referitor la pedepsele aplicate inculpatilor, Curtea observă că potrivit art.72 din C.pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpatilor, Curtea constată că au fost corespunzător cuantificate, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatilor, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestora, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, nu poate fi ignorat faptul că inculpatii au comis mai multe acte materiale ceea ce demonstrează că au înteles să îsi procure mijloacele de subzistenta prin comiterea de acte de sustragere pe nedrept, că au mai suferit condamnări anterioare pentru fapte similare si, desi au beneficiat de clementa prin stabilirea unor pedepse neprivative de libertate, au dat dovadă de perseverentă infractională si ca reeducarea lor nu s-a realizat.

Curtea consideră că aspectele invocate de inculpati au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la stabilirea sancțiunilor spre minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor comise, condițiilor concrete în care s-au produs, având în vedere că inculpatii au mai comis fapte similare, dar și totalității urmărilor faptelor din perspectiva atingerii aduse valorilor sociale referitoare la dreptul de proprietate.

Raționamentul instanței de fond care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante este justificat.

Aplicarea dispozițiilor art. 74 C.pen. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecintele acesteia. Totodată, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel, "conduita bună";, în sensul art. 74 alin. 1lit. a C.pen., presupune, între altele, absența antecedentelor penale (conditie care nu este îndeplinită deoarece inculpatii sunt recidivisti); "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză deoarece recuperarea prejudiciului s-a realizat ca urmare a demersurilor organelor abilitate ale statului sau ale părtilor vătămate.

Totodată, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - constând în "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților"; - nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunilor, pe

fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor, recunoaștere căreia instanța i-a acordat eficiență juridică în ceea ce-l priveste pe inculpat prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 3201alin. (7) C. proc. pen. (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2974 din 8 septembrie 2011).

Curtea observă că în ceea ce privește pedeapsa accesorie deși în art.71 alin.2 din C.pen. s-a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art.64 lit.a)-c), în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Totusi, prin Decizia nr.74/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie conform art.414 ind.2 alin.2 teza a II-a din C.pr.pen., dispozițiile art.71 din C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a)-c) din C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 din C.pen. Recursul în interesul legii pronunțat de către instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c.Marii Britanii.

Ca atare, în prezenta cauză, Curtea reține că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatilor duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a) C.pen. si a dreptului de a ocupa functii implicând exercitiul autoritătii de stat prev. de art. 64 lit. b C.pen., toate acestea presupunând responsabilitate civică, încrederea publică si probitate morala, motive pentru care exercițiul acestora corect a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate inculpatei.

Pentru aceste motive Curtea concluzionează că pedepsele stabilite de către instanța de fond sunt juste și proporționale, în măsură să asigura atât exemplaritatea, cât și finalitatea sanctiunilor, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C.pen., dar si funcțiile de constrângere și de reeducare și că se va contribui la conștientizarea consecințelor faptelor, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatilor astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică.

Potrivit art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F. E. timpul arestului preventiv, începând cu data de 23 octombrie 2012 și până în prezent și pentru inculpatul L. A. -M. reținerea din 23 octombrie 2012 la 24 octombrie 2012 si arestarea din 29 octombrie 2012 la zi.

În temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu.

În baza art. 189 C.proc.pen. se va obliga recurenții să plătească, fiecare, în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul F. E. și inculpatul L.

A. -M. împotriva sentinței penale nr. 47 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Z. . Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F. E. timpul arestului preventiv,

începând cu data de 23 octombrie 2012 și până în prezent și pentru inculpatul L. A. -

M. reținerea din 23 octombrie 2012 la 24 octombrie 2012 si arestarea din 29 octombrie 2012 la zi.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 200 lei ce se va avansa din fondul

M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurenți să plătească, fiecare, în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER,

L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_

Jud.fond. D. E. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 340/2013. Furt calificat