Decizia penală nr. 340/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.340/R/2013
Ședința publică din 2 octombrie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: A. Ț.
Judecător: M. L. Judecător: S. T. Grefier: Dan-P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul condamnat
L. G. împotriva sentinței penale nr.1219/_ a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul condamnat, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Valea R., cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. PRUNEAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul arată că își menține recursul formulat în cauză și depune la dosarul cauzei o scrisoare medicală.
La întrebarea instanței, atât reprezentata Parchetului cât și apărătorul desemnat din oficiu al petentului, arată că nu au cereri de formulat, ori excepții de invocat.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul petentului arată că sentința penală nr.1219/_ a Judecătoriei
G. este criticabilă sub aspectul temeiniciei și al legalității, întrucât prin sentința atacată, instanța de fond a respins propunerea de liberare condiționată formulată fără nici un fel de motivare, nearătându-se de ce anume a fost respinsă cererea.
Consideră că sub aspectul legalității, hotărârea instanței de fond încalcă Decizia nr.67/2007 Recurs în interesul legii dată de I.C.C.J., deoarece se arată că cererea de liberare condiționată trebuie să fie avută în vedere la data judecării ei și nu la data introducerii cererii. Așa cum rezultă din hotărârea nr.380/_, petentul a fost discutat în Comisia pentru liberări condiționate din cadrul locului de deținere, la data de_, însă a fost amânat pentru data de_, sentința penală atacată fiind definitivă prin Decizia nr.261/R/2013.
Arată că Judecătoria Gherla a ignorat acest aspect care era în favoarea condamnatului, astfel că datele sunt exclusiv cele din procesul verbal existent la dosar, prin care s-a propus liberarea s-a condiționată, constatându-se de către Comisie, că petentul îndeplinește prevederile art.59 C.pen. Referitor la fracția de
pedeapsă, arată că de la data încarcerării, respectiv_ și până la data de _
, petentul a fost sancționat o singură dată, sancțiune însă ce a fost ridicată prin recompensare, acesta muncind și urmând activități educaționale.
Arată că petentul este descris în procesele verbale existente, ca având o conduită exemplară și că a început anumite cursuri de specializare, cursuri pe care însă nu le-a finalizat deoarece a fost transferat într-o altă locație. În prezent, petentul participată la un program social și a avut un comportament adecvat la locul de deținere.
Toate aceste aspecte sunt trecute în procesul verbal întocmit de Comisia de liberări condiționate, astfel că în mod nejustificat instanța de fond a dispus respingerea cererii de liberare condiționată și a fixat un nou termen de 1 an, termen după care petentul poate formula o nouă cerere.
În sentința penală atacată se arată faptul că petentul trebuie să aibă o conduită exemplară pentru a putea fi liberat condiționat, ori raportat la Codul penal, unde se specifică faptul că petentul trebuie să dea dovezi de îndreptare, "conduita exemplară"; nu este justifică sau încadrată legal.
Din biletul de ieșire din spital, rezultă că petentul are anumite probleme medicale legate de vezica urinară, aceste probleme agravându-se odată cu trecerea anilor.
Totodată arată faptul că petentul a fost evidențiat de 3 ori, astfel că solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare condiționată formulate.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului formulat, doar cu privire la termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată, apreciind că în mod gratuit se critică hotărârea instanței de fond. Arată că într-adevăr din înscrisul aflat la dosar, rezultă faptul că petentul a participat la activități educative, dar nu s-a arătat faptul că potrivit art.59 C.pen., trebuie a fi avute în vedere și antecedentele penale ale petentului. Totodată arată faptul că liberarea condiționată nu este un drept al petentului, ci un beneficiu ce poate fi acordat.
Apreciază că instanța de fond, a avut în vedere antecedentele penale ale petentului, referindu-se la cele 14 fapte penale comise anterior, astfel că activitatea infracțională a petentului s-a desfășurat pe parcursul a 25 de ani, fapt ce a dus la respingerea cererii formulate.
Consideră că hotărârea instanței este legală și temeinică, dar raportat la restul criteriilor, apreciază că perioada de amânare dată, este prea mare, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat și reducerea termenului de amânare dat.
Petentul având ultimul cuvânt, arată că are două fete, una 8 de ani și una de 10 ani, arătând că există telefoane la locul de deținere, dar nu le poate spune fetelor sale faptul că a primit un an de zile amânare. Arată că pe data de_ a intrat în prima Comisie pentru liberări condiționate și că are un singur raport pe întreaga perioadă de detenție, iar pentru recidivă, de regulă se dă o lună de zile amânare. Arată că a muncit pe întreaga perioadă, inclusiv acum lucrând la Casa de Oaspeți la G. și că Penitenciarul Gherla i-a admis cererea de liberare condiționată. Mai arată faptul că deși este recidivist, a executat 2 luni din amânarea dată și a fost recompensat de 3 ori. Consideră că pentru recidivă,
perioada executată este suficientă, cu atât mai mult cu cât a primit odată o pedeapsă raportat la starea de recidivă.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr. 1219/_ a Judecătoriei G. a fost respinsă propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de liberare condiționată din cadrul P. ului G. privind pe condamnatul L. G., născut la data de_ .
S-a fixat termenul de_, după care propunerea va putea fi reînnoită.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Suma de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, doamnei avocate Bârla N. -P. a.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin propunerea formulată de comisia de liberare condiționată din cadrul P. ului
G., se solicită liberarea condiționată a persoanei private de libertate L. G.
.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea propunerii. Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare,
instanța de fond a reținut următoarele:
Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându- se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Din procesul verbal aflat la fila 3 și actele anexate, reiese că deținutul L.
G. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 6 ani închisoare (2.191 zile), aplicată prin sentința penală nr. 65/2010 a Judecătoriei Pătîrlagele. A executat până la data de_, 1.566 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 1.460 zile închisoare. Mai reiese că deținutul a fost sancționat disciplinar o dată. Raportul de sancționare a fost ridicat prin recompensare. A muncit și s-a achitat de sarcinile primite. A avut o comportare regulamentară și a dat dovezi de îndreptare. A fost receptiv la activitățile cultural-educative și s-a încadrat în program.
Pentru rezultate bune a fost recompensat de două ori cu suplimentarea drepturilor.
Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare).
Instanța trebuie să țină cont și de antecedentele penale. În speță condamnatul are o activitate infracțională impresionantă; a fost sancționat de 14 ori cu pedeapsa închisorii și a mai fost liberat condiționat. Totuși, acesta a
săvârșit alte infracțiuni și astfel a dovedit că nu a înțeles să aibă o comportare conformă cu normele sociale;
Deoarece persoana privată de libertate a avut o abatere și a fost recompensată de 3 ori, văzând și practica judiciară în sensul de a se acorda aproximativ o lună de amânare pentru fiecare abatere sau condamnare iar condamnatul a executat cu aproximativ 3 luni mai mult decât fracția necesară pentru liberare, instanța de fond a apreciat că propunerea comisiei nu este oportună, astfel că, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, a respins propunerea de liberare condiționată și va fixa data de_, după care comisia va putea depune o nouă propunere de liberare condiționată. Se impune acest termen maxim de 1 an deoarece persoana privată de libertate a dovedit o permanentă activitate infracțională pe o durată de timp mare (25 ani) iar condamnările anterioare nu au avut nici un efect cu privire la renunțarea persoanei private de libertate la săvârșirea infracțiunilor.
Se impune a fi subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin propunerea dedusă judecății, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite exemplare în timpul executării pedepsei, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia justețea unei astfel de propuneri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea și îndreptarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului și comportamentul acestuia, simpla executare a fracției obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul
L. G., care a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei decizii penale prin care să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei menționate mai sus, arătând în motivare în esență că întrunește toate condițiile cerute de lege pentru a fi liberat condiționat.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat.
Aceasta deoarece concluzia primei instanțe în sensul că nu este îndeplinită și cea de-a treia condiție prevăzută de lege pentru a se putea dispune liberarea condiționată, respectiv aceea ca petentul condamnat să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare, este greșită, câtă vreme condamnatul L. G., pe parcursul executării pedepsei, inclusiv în prima perioada de amânare (_ -_ ), a avut un comportament corespunzător și nu a fost sancționat disciplinar decât o singură dată (sancțiune care a fost însă ridicată prin recompensare), a fost recompensat de 3 ori, participând la activități cu caracter instructiv, reeducativ și lucrativ (f.3 dosar fond).
În aceste condiții, fiind evident că în prezent sunt îndeplinite cumulativ toate cele trei condiții prevăzute de art.59 alin.1 C.pr.pen. pentru a se putea dispune liberarea condiționată a condamnatului, susținerile primei instanțe în sensul că petentul condamnat este recidivist și a mai fost liberat condiționat anterior, respectiv a fost sancționat disciplinar o singură dată, la data de_ (sancțiune
ridicată prin recompensare la data de_ ), nu mai sunt de actualitate, întrucât aceste argumente au determinat o dată amânarea liberării condiționate a condamnatului cu o durată de aproximativ 5 luni (perioadă în care condamnatul a fost disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, după cum am arătat mai sus), neimpunându-se așadar, pentru aceleași argumente, stabilirea unui nou termen pentru reînnoirea propunerii de liberare condiționată.
Față de cele menționate mai sus și apreciind că petentul condamnat L.
G. este reeducat și poate fi pus în libertate, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. tribunalul urmează să admită recursul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.1219/2013 a Judecătoriei G., pe care o va casa în întregime.
Procedând la rejudecarea cauzei, în baza art.450 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.59 C.pen. va admite cererea formulată de condamnatul L. G. și va dispune liberarea condiționată a acestuia din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.95/2010 a Judecătoriei Pătârlagele.
Totodată, va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Valea R. ), ce se va avansa din F.M.J.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la fond și în recurs (în care se includ și onorariile avocațiale din oficiu) vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de condamnatul L. G. , fiul lui G. și M., născut la data de_ în loc. Nehoiu, jud. Buzău, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.1219/_ a Judecătoriei G., pe care o casează în întregime și, rejudecând cauza :
În temeiul art.450 alin.1 C.pr.pen. dispune liberarea condiționată a condamnatului L. G. din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.95/2010 a Judecătoriei Pătârlagele.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Valea R. ), care se avansează din F.M.J.L.C.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la fond și în recurs (în care se includ și onorariile avocațiale din oficiu) rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
A. Ț. | M. | L. | S. T. |
GREFIER Dan-P. O.
Red. 2 ex./M.L./D.M. Jud. fond: G. I.
← Decizia penală nr. 149/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 460/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|