Decizia penală nr. 47/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 47/R/2013
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE S. T.
Judecător A. -C. Ț. Judecător I. -M. L. Grefier Dan-P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul P. R. C. împotriva sentinței penale nr.1574/2012 a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, aflat în stare de deținere, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. I. A. I. cu delegație la dosar.
Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul arată că își menține recursul formulat, întrucât este nemulțumit de perioada de amânare fixată de instanța. Arată că a primit 9 luni amânare, și că dorește să meargă acasă. A avut anumite abateri în cadrul P. ului G. și mai are de executat încă 6 luni de zile din pedeapsa de 4 ani și 3 luni.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul petentului solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi soluții, prin care să se dispună admiterea cererii. Consideră că în cauză sunt îndeplinite prevederile art.59 C.penal, respectiv toate condițiile prevăzute de lege, întrucât a fost stăruitor în muncă și a executat fracția prevăzută de lege.
Arată că petentul a primit 1 an de amânare pentru acele abateri disciplinare.
Consideră că petentul poate fi liberat condiționat, astfel că în principal solicită admiterea cererii, iar în subsidiar solicită reducerea termenului la care petentul poate introduce o nouă cerere.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat ca nefondat și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Arată că s-a avut în vedere starea de recidivă a petentului, astfel că cererea s-a respins în mod temeinic.
Petentul, având ultimul cuvânt solicită să fie liberat condiționat, arătând că este la a doua analiză.
INSTANȚA
Prin sentința penală nr.1574/2012 a Judecătoriei G., a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul P. R. -C., născut la data de _
, codul numeric personal 1., domiciliat în orașul Predeal, Șoseaua Națională, numărul 48, județul Brașov, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.
A fost fixat termenul de_, după care cererea poate fi reînnoită.
A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare statului. Suma de
100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, doamnei avocate Henter A. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin cererea formulată de către petiționarul P. R. -C., se solicită liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani 3 luni închisoare.
În motivarea cererii sale, petiționarul arată că în data de_ a fost amânat de comisie timp de 1 an iar la data de_ a fost chemat din nou la comisie și a fost amânat pentru o perioadă de 1 an. Consideră că este incorect să fie amânat de două ori pentru aceleași fapte.
Din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiționată și aflat la filele 4-6 reiese că petiționarul P. R. -C. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 4 ani 3 luni închisoare (adică 1.552 zile), aplicată prin sentința penală nr. 1062/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca. A executat până la data de_, 1.199 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 1.034 zile închisoare. Mai reiese că deținutul a fost sancționat disciplinar de 6 ori. Sancțiunile nu au fost ridicate prin recompensare. A muncit în timpul detenției și s-a achitat de sarcinile primite. Nu a avut o comportare regulamentară și nu a dat dovezi de îndreptare. A fost receptiv la activitățile cultural-educative. Nu a fost recompensat cu suplimentarea drepturilor. Pentru abaterile săvârșite și antecedentele penale, comisia a amânat liberarea condiționată a condamnatului cu 12 luni, respectiv până la data de_ .
Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deținutul îndeplinește numai primele două condiții.
Instanța trebuie să țină cont și de starea de recidivă. În speță, condamnatul a fost sancționat anterior de 4 ori cu pedeapsa închisorii și a mai fost liberat condiționat de 4 ori. Prin aceasta, el a dovedit că nu a înțeles să aibă o comportare conformă cu normele sociale și a perseverat în comportamentul infracțional.
Deoarece petiționarul a avut 6 abateri și nu a fost recompensat; a fost condamnat de 4 ori, văzând și practica judiciară în sensul de a se acorda aproximativ o lună de amânare pentru fiecare abatere sau condamnare și întrucât condamnatul a executat cu 5 luni mai mult decât fracția, instanța a apreciat că perioada de amânare stabilită de comisie este prea mare, astfel că a redus această perioadă cu 3 luni, respectiv până la data de_, după care petiționarul poate depune o nouă cerere de liberare condiționată.
Se impune a fi subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin cererea dedusă judecății, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite
exemplare în timpul executării pedepsei, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia justețea unei astfel de cereri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea și îndreptarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului și comportamentul acestuia, simpla executare a fracției obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuție.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petentul P. R.
C. care a solicitat punerea sa în stare de liberare condiționată deoarece nu mai suportă detenția și a fost de 2 ori amânat de către Comisie cu câte un an pentru aceleași antecedente penale și sancțiuni disciplinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului de fond și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că
recursul este fondat dar doar în ceea ce privește termenul fixat de către instanță pentru reînnoirea cererii de liberare condiționată.
Astfel, din procesul verbal nr. 474/_ reiese că petentul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1062/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 39 de zile, că a fost sancționat disciplinar de 6 ori, din care de 3 ori cu avertisment, că are antecedente penale, fiind anterior de 4 ori condamnat și tot de atâtea ori liberat condiționat.
La data de_, când petentul se afla în executarea unei pedepse anterioare de 3 ani și 2 luni închisoare, a fost discutat în Comisia de liberări condiționate și amânată rediscutarea cererii pentru un an, pentru aceleași abateri disciplinare și antecedente penale anterior menționate. În timp ce executa această "amânare";, a rămas definitiv un alt mandat, cel de 4 ani și 3 luni închisoare (în care a fost contopită și pedeapsa inițială de 3 ani și 2 luni închisoare) avut în vedere de Comisie în procesul verbal nr. 474, prin urmare, la_, când petentul a executat fracția legală obligatorie de 2/3 din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare a fost din nou discutat în Comisie, ca și când ar fi fost prima dată și amânat tot cu un an.
Considerăm că, față de situația particulară a petentului, care a executat din prima amânare de 1 an, 6 luni, ca apoi să o ia de la zero fiind din nou amânat tot un an de către Comisie, termen redus la 9 luni de către instanță, pentru aceleași abateri disciplinare, din care, așa cum am spus, 3 au fost sancționate cu avertisment, se impune reducerea termenului de amânare a rediscutării cererii până la data de_, termen la care s-ar fi împlinit anul inițial.
În mod evident, nu se impunea admiterea cererii de liberare condiționată deoarece nu era îndeplinită cerința existenței dovezilor temeinice de îndreptare.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d C.pr.pen. se va admite
recursul declarat de petentul P. R. C. împotriva sentinței penale nr. 1574/_ a Judecătoriei G., ce va fi casată in parte doar sub aspectul termenului fixat pentru reînnoirea cererii de liberare condiționata și, rejudecând sub acest aspect, se va fixa termen pentru data de_, după care cererea de liberare condiționata va putea fi reînnoită.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, ce includ și onorariul apărătorului din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 38515pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de petentul P. R.
C. , fiul lui T. și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1574/_ a Judecătoriei G. pe care o casează în parte doar sub aspectul termenului fixat pentru reînnoirea cererii de liberare condiționată.
Rejudecând sub acest aspect, fixează termen pentru data de_, după care cererea de liberare condiționată va putea fi reînnoită.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. I. A. I. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, ce includ și onorariul apărătorului din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
Președinte | Judecător | Judecător | ||||
S. | T. | A. -C. | Ț. | I. -M. | L. |
Grefier Dan-P. O.
Red.S.T./C.B.
2 ex./_
Jud. fond: G. I.
← Decizia penală nr. 460/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 131/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|