Decizia penală nr. 352/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 352/R/2013

Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: A. -C. Ț.

Judecător: I. -M. L. Judecător: S. T. Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petenta condamnată B. M. împotriva sentinței penale nr.1179/_ a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petenta condamnată, asistată de către apărătorul desemnat din oficiu, av. C. u Narcisa, cu delegație la dosar.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. PRUNEAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petenta arată că își menține recursul formulat în cauză.

La întrebarea instanței, atât reprezentata Parchetului cât și apărătorul desemnat din oficiu al petentei, arată că nu au cereri de formulat, ori excepții de invocat.

Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.

Apărătorul petentei solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii formulate, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.penal, respectiv petenta a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, a participat la 12 programe

educative și a finalizat cursuri de școlarizare, fiind recompensată de trei ori.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Petenta, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii formulate deoarece "i s-a luat o lună jos și a mers peste termenul de amânare";. Arată că trebuia să intre în Comisia pentru liberări condiționate în data de 4 septembrie și nu a reușit datorită prezentului recurs.

T. UL

Prin sentința penală nr.1179/_ a Judecătoriei G., în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă cererea petentei condamnate B. M., fiica lui G. și R., născută la data de_ în orașul Cluj-Napoca, județul Cluj, CNP 2., în prezent deținută în Penitenciarul Gherla privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 95/2010 a T. ului Cluj.

În baza art. 450 alin. 2 C. pen. s-a fixat termen la_, dată după care cererea poate fi reexaminată.

În baza art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat B. M. Melinda.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligată petenta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Din procesul-verbal nr. 289/_ rezultă că persoana privată de libertate B. M. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 95/2010 a T. ului Cluj. Executarea pedepsei a început la data de_ și urmează să expire la_ . S-a reținut în cuprinsul procesului verbal menționat că în perioada detenției aceasta a participat la activități de reintegrare socială și lucrative, dar față de împrejurarea că petenta a avut abateri disciplinare, comisia a propus fixarea unui nou termen de reexaminare peste trei luni, respectiv la data de_ .

În drept, instanța a reținut că potrivit articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să-și execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnata trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, corespunzând unui număr de 1704 zile. Până la data de_, a executat 1704 zile închisoare din care efectiv 1557 zile, 147 zile fiindu-i considerate executate ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, instanța constată că prima condiție pentru a putea beneficia de liberare condiționată este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța a constatat că petenta a muncit, fiindu-i-se considerate ca executate un număr de 147 zile închisoare, până la analiza în comisie, astfel că și această a doua condiție poate fi considerată ca fiind îndeplinită.

Condamnata nu îndeplinește însă cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său în perioada detenției rezultă că acestea a avut un comportament oscilant, fiind recompensată de trei ori, dar și sancționată disciplinar de trei ori pentru abateri disciplinare grave, respectiv instigare la nesupunere sau lovire deținut.

Față de cele mai sus expuse, instanța a constatat că petenta condamnată nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberată condiționat, dar față de împrejurarea că a participat la 12 programe educative, finalizând 9, trei programe fiind în derulare, finalizând cursurile de școlarizare până la nivelul IV, în programul "A doua șansă";, ținând seama și de participarea acesteia la activități lucrative, consideră că perioada de amânare poate fi redusă cu 1 lună, motiv pentru care, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a respins cererea condamnatei B. M., în prezent deținută în Penitenciarul Gherla

privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 95/2010 a T. ului Cluj și a fixat termen la_, dată după care

cererea sa poate fi reexaminată.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. M. Melinda, în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petenta condamnată B. M. solicitând punerea sa în stare de libertate condiționată având în vedere că deja a depășit și perioada de reînnoire a cererii fixată de prima instanță.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, în mod corect stabilind prima instanță că petenta nu îndeplinește cea de-a treia

condiție pentru a putea fi pusă în libertate, respectiv cea a dării de dovezi temeinice de îndreptare, cele 3 sancțiuni disciplinare aplicate făcând dovada acestui lucru. Termenul fixat de instanța de fond nu este unul îndelungat, acesta fiind stabilit și în funcție de recompensările primite de petentă, precum și de participarea acesteia la programele socio- educative. Totuși, comportamentul oscilant și cele 3 sancțiuni disciplinare, care nu au fost anulate ci doar ridicate prin recompensare, impun amânarea rediscutării cererii până la termenul fixat de prima instanță.

Așa fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de către petenta B. M. împotriva sentinței penale nr. 1179/_ a

Judecătoriei G. .

În baza art. 189 din Codul de procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. C. u Narcisa) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală va obliga petenta să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de către petenta B. M. , fiica lui G. și R., născută la data de_, deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1179/_ a Judecătoriei G. .

În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. C. u Narcisa) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petenta să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

A. Ț. M.

L.

S. T.

GREFIER DAN-P. O.

Red. S.T./C.B.

2 ex./_

Jud. fond: NICOARĂ M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 352/2013. Cerere de liberare conditionata