Decizia penală nr. 353/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 353/R/2013

Ședința publică de la 16 Decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A. JUDECĂTOR: B. D. JUDECĂTOR: L. M. V.

GREFIER: N. L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul-condamnat V.

F. , împotriva Sentinței penale nr. 1819/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul V. F., aflat în stare de deținere, asist. de av. Cârceie Fabiola, în substituirea av. M. D., din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

La interpelarea președintelui completului de judecată, recurentul arată că își menține recursul declarat.

Apărătorul recurentului și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Av. Cârceie Fabiola solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, a se dispune liberarea condiționată a petentului. Arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal, fiind executată fracția de pedeapsă prev. de lege. De asemenea, recurentul a fost recompensat de 4 ori și a desfășurat activități productive.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. În motivare, arată că recurentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru furt din locuințe, a fost sancționat de 7 ori, 3 dintre sancțiuni nefiind ridicate, este recidivist și a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, însă nu a înțeles clemența instanței și a continuat să comită noi infracțiuni.

Având ultimul cuvânt, recurentul solicită reducerea termenului de 11 luni fixat pentru reiterarea cererii, considerându-l prea mare.

Cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin Sentința penală nr. 1819/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul V. F. - fiul lui natural și M., născut la data de_, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, aflat în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin SP nr. 1363/2012 a Judecătoriei Târgu Mureș.

În baza art. 450 alin. 2 s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de _ , dată care poate fi devansată ca urmare a zilelor câștigate prin muncă.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pt. av. Filipoaia A. Valentina.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat V. F., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, motivat de faptul că a îndeplinit fracțiunea din pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că este nemulțumit amânarea de 11 luni aplicată de comisia pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului.

Petentul, prezent fiind în instanță, a declarat că își menține cererea așa cum a fost formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

Din cuprinsul procesului verbal nr. 808/_, reiese că petentul se află în executarea unei pedepse 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1363/2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, executare începută la_ și întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 855 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat pentru rediscutare peste 11 luni, respectiv la_ .

Din procesul verbal încheiat cu ocazia discutării sale în comisie rezultă că petentul a executat (si câștigat) 855 zile, cât constituia minimul, însă comisia a considerat în unanimitate că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat și a fost fixat termenul de 24 septembrie 2014 pentru a fi rediscutat, avându-se în vedere că nu îndeplinește condițiile prevăzute lege.

Din caracterizarea aflată la dosar rezultă că petentul condamnat V. F. a fost sancționat disciplinar de 7 ori, 5 dintre sancțiuni fiind aplicate pentru distrugere de bunuri, abateri comise în datele de:_ ,_ ,_ ,_ ,_ . Celelalte 2 sancțiuni disciplinare au fost comise în datele de_ și_ pentru atitudine necuviincioasă față de cadre. Dintre aceste sancțiuni, 3 sunt neridicate în prezent.

Pe parcursul executării pedepsei, petentul a fost recompensat doar de 4 ori, toate recompensele constând în ridicarea unei sancțiuni disciplinare, a participat la programe socio-educative, a fost selecționat să desfășoare activități productive,

totalizând un număr de 61 zile câștig. În prezent nu desfășoară activități productive și nici nu participă la programe educaționale.

Din aceeași caracterizare mai reiese faptul că petentul a refuzat să participe, pe parcurs, la programul de școlarizare, fiind înscris în clasa a II-a, în anul școlar 2012- 2013.

Totodată se constată că acesta a avut manifestări oscilante în ceea ce privește adaptarea la mediu și valorificarea potențialului personal în direcția echilibrării psiho- comportamentale, având o conduită necorespunzătoare în raport cu normele instituției.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art.59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzuta în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându- se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, prima instanță a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Din procesul-verbal nr. 808 din_ întocmit de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Bistrița, rezultă că petentul V. F. nu a avut o conduită corespunzătoare, fiind sancționat disciplinar.

Instanța de fond a constatat că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar odată liberat condiționat nu prezintă garanția că nu va mai comite noi fapte cu caracter penal. Aceasta și datorită faptului că nu este un infractor primar, a mai suferit condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, violare de domiciliu și tâlhărie și a mai beneficiat o dată de liberare condiționată, însă nu a înțeles clemența instanței și a continuat să comită noi fapte penale.

Raportat la împrejurările mai sus menționate și apreciind că, deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsă prev. de art. 59 Cod penal, în temeiul art. 450 Cod procedură penală nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată și a stabilit termen pentru reiterarea acesteia la data de_, acest termen fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a se reanaliza situația petentului.

În baza art.192 al.2 C.proc.pen, a fost obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Filipoaia A. Valentina.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul V.

F. .

Recursul nu a fost motivat în scris. Cu ocazia dezbaterilor, prin avocatul său

desemnat din oficiu, cât și personal, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, cu motivarea că îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de această instituție.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea termenului de reiterare a cererii.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins cu motivarea de mai jos.

Condamnatul V. F. se află încarcerat în Penitenciarul Bistrița în vederea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1363/2012 a Judecătoriei Tg. Mureș, pedeapsă care expiră la termen în data de _

.

Întrucât a executat fracțiunea minimă de pedeapsă prev. de lege, susnumitul a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate. Comisia a considerat cu majoritate de voturi că recurentul-condamnat vizi F. nu îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată, stabilind un nou termen pentru rediscutarea situației celui în cauză după data de_ . Hotărârea comisiei a fost menținută de prima instanță, care a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată.

Examinând actele și lucrările dosarului în care s-a pronunțat sentința recurată, tribunalul constată că este legală și temeinică întrucât condamnatul-recurent V. F. nu îndeplinește cumulativ condițiile prev. de art. 59 Cod penal pentru a beneficia de liberare condiționată.

În concret, din cuprinsul procesului-verbal nr. 808/_ (f.4 - dos. fond) și înscrisului intitulat "caracterizare"; (f.5 - dos. fond), rezultă că recurentul are antecedente penale, a mai beneficiat de liberare condiționată după care a continuat să comită alte infracțiuni, a fost sancționat de 7 ori pe durata detenției iar o parte din rapoartele de sancționare nu au fost ridicate și a avut o conduită neadecvată în raport cu normele mediului carceral.

Pentru considerentele arătate, asemenea primei instanțe, tribunalul apreciază că recurentul nu oferă dovezi temeinice de îndreptare și că se impune rediscutarea situației sale începând cu data de_, termen considerat justificat în raport cu datele care caracterizează persoana celui în cauză.

Așa fiind, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent V. F. împotriva Sentinței penale nr. 1819 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .

Conf. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, condamnatul-recurent va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu în favoarea av. M. D. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul V. F. împotriva Sentinței penale nr. 1819 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .

Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu M.

D. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

G. A. B. D. - L. M. V.

GREFIER,

N. L.

Red/Tehn L.M.V./N.L.

_

2ex

Jud.fond A.C.S.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR. _

Către,

PENITENCIARUL BISTRIȚA

În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale motivate, nr. 353/R/_, pronunțată în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul V. F. .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

G. A.

N.

L.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 353/R/2013

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul V. F. împotriva Sentinței penale nr. 1819 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .

Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu M.

D. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G. A.

B.

D.

- L.

M. V.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 353/R/2013

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul V. F. împotriva Sentinței penale nr. 1819 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .

Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu M.

D. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G. A.

B.

D.

- L.

M. V.

GREFIER,

N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 353/2013. Cerere de liberare conditionata