Decizia penală nr. 394/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA PENALĂ NR.394/R/2013
Ședința publică din data de 23 octombrie 2013 Instanța constituită din :
Președinte: M. L. Judecător: S. T. Judecător: L. C. Grefier: A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul B. A. împotriva sentinței penale nr. 1303 din data de_ a Judecătoriei G. prin care s-a respins propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul P. ului G. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul B. A.
, aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Ianoliu M. din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar și de apărător ales, av. Ciupe Gavriel din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. P. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul B. A., depune la dosarul cauzei referatul pentru plata onorariilor din F.M.J. și solicită instanței să constate că mandatul de asistență juridică a încetat prin prezența apărătorului ales.
Instanța, în temeiul art. 171 alin. 5 C.p.p. constată încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, av. Ianoliu M., prin prezența apărătorului ales al condamnatului, urmând a se pronunța cu privire la acordarea onorariului avocațial parțial prin hotărâre.
La întrebarea instanței, condamnatul B. A., arată că își menține recursul formulat.
Instanța procedează la identificarea condamnatului B. A. .
Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.
Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul ales al condamnatului arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul participanților în susținerea acestuia.
Apărătorul ales al condamnatului B. A., solicită instanței admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Gherla, și, rejudecând cauza, să dispună, admiterea cererii de liberare condiționată.
Consideră că este vorba despre o discriminare vădită întrucât condamnatul a executat aproape în întregime pedeapsa, a muncit și a dat dovadă de un comportament corespunzător pe perioada executării pedepsei. De asemenea, arată că, condamnatul are doi copii minori în întreținere și a dat dovadă temeinică de îndreptare, motive pentru care, apreciază că acesta trebuie să fie pus în libertate.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită instanței respingerea recursului declarat în cauză ca nefundat, cu consecința menținerii sentinței penale nr. 1303 din data de_ a Judecătoriei G., pe care o apreciază legală și temeinică.
Consideră că, având în vedere scriptele depuse la dosar și motivarea instanței de fond, în mod corect, s-a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 59 C.pen. Solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
Condamnatul B. A., având ultimul cuvânt, arată că pe perioada executării a fost sancționat disciplinar doar de 2 ori, a muncit și a participat la cursuri educative. De asemenea, arată că Penitenciarul Gherla a propus de 2 ori liberarea condiționată și în ambele cazuri, propunerea a fost respinsă de către instanța de judecată.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr. 1303 din data de_ a Judecătoriei G. ,
în temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. a fost respinsă propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului G. privindu-l pe condamnatul B. A., fiul lui S. și R., CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2838/2012 a Judecătoriei Baia-Mare.
În temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. s-a stabilit termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată la data de_ .
În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. I. .
În temeiul art. 192 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Din procesul-verbal nr. 370/_ emis de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul P. ului G. rezultă că deținutul B. A. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare (1461 zile) aplicată prin sentința penală nr. 2838/2012 a Judecătoriei Baia-Mare.
Potrivit dispozițiilor articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții:
1. să execute fracția din pedeapsă prevăzută de lege; 2. să fie stăruitor în muncă;
3. să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. De asemenea se va ține cont de antecedentele penale ale condamnatului.
În lumina acestor dispoziții legale liberarea condiționată apare ca și o instituție menită a încuraja persoanele private de libertate de a-și revizui conduita și totodată de a le recompensa în ipoteza în care au realizat acest lucru. Instituția trebuie privită ca una excepțională având în vedere și formularea legiuitorului
"poate fi liberat condiționat";, ceea ce înseamnă că în ipoteza constatării ca îndeplinite a condițiilor prevăzute de lege, instanța nu este obligată a dispune liberarea condiționată, putând aprecia de la caz la caz dacă această măsură este benefică condamnatului și societății.
În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute o fracțiune de 2/3 din pedeapsă, ceea ce corespunde unui număr de 974 zile. Până la data de_ a executat 1207 zile închisoare. Instanța constată că această primă condiție este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv stăruința în muncă, condamnatului i se consideră executată ca urmare a muncii prestate un număr de
244 de zile, iar din caracterizarea comportamentului deținutului din timpul perioadei de deținere rezultă că acesta a fost folosit la muncă la locul de detenție precum și la munci cu plata. Prin urmare, instanța de fond a constatat că deținutul îndeplinește și cea de-a doua condiție necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Însă, condamnatul nu îndeplinește cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată. Condamnatul a avut un număr de trei abateri disciplinare. Mai mult decât atât, condamnatul este recidivist având multiple condamnări anterioare. A mai beneficiat de liberare condiționată, fără însă a aprecia acest lucru, continuând să persiste în comportamentul infracțional. În consecință, date fiind antecedentele penale și abaterile disciplinare, ale condamnatului, instanța apreciază că acesta nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, motiv pentru care, în temeiul articolului 450, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, instanța va respinge propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Gherla.
Având în vedere abaterile disciplinare săvârșite și faptele deosebit de grave pentru care a fost condamnat, instanța a stabilit termenul de reiterare a cererii pentru data de_ .
În temeiul art. 189 C. proc. pen. a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. I. .
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul
A., care a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei decizii penale prin care să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei menționate mai sus, arătând în motivare că întrunește toate condițiile cerute de lege pentru a fi liberat condiționat.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat.
Aceasta deoarece concluzia primei instanțe în sensul că nu este îndeplinită și cea de-a treia condiție prevăzută de lege pentru a se putea dispune liberarea condiționată, respectiv aceea ca petentul condamnat să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare, este greșită, câtă vreme condamnatul B. A., în perioada de amânare de aproximativ 9 luni (ianuarie - septembrie 2013), a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat o dată, nu a fost sancționat disciplinar, participând la activități cu caracter productiv și reeducativ (f.3 dosar fond).
În aceste condiții, fiind evident că în prezent sunt îndeplinite cumulativ toate cele trei condiții prevăzute de art.59 alin.1 C.pr.pen. pentru a se putea dispune liberarea condiționată a condamnatului, susținerile primei instanțe în sensul că petentul condamnat este recidivist, iar pe parcursul executării pedepsei acesta a fost sancționat disciplinar de 3 ori și a fost recompensat doar de 2 ori, sunt nejustificate întrucât aceste argumente au determinat, în două rânduri, amânarea liberării condiționate a condamnatului cu o durată de aproximativ 9 luni (perioadă în care condamnatul a fost disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, după cum am arătat mai sus), neimpunându-se așadar o nouă amânare, pentru aceleași motive.
Față de cele menționate mai sus și apreciind că petentul condamnat B. A. este reeducat și poate fi pus în libertate, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. tribunalul urmează să admită recursul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.1303/2013 a Judecătoriei G., pe care o va casa în întregime.
Procedând la rejudecarea cauzei, în baza art.450 alin.1 C.pr.pen. va dispune liberarea condiționată a condamnatului B. A. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2838/2012 a Judecătoriei Baia Mare.
Totodată, va dispune punerea de îndată în libertate a petentului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu (av. Ianoliu M. ), ce se va avansa din F.M.J.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la fond și în recurs (în care se includ și onorariile avocațiale din oficiu) vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de condamnatul B. A. , fiul lui S. și R., născut la data de_ în Cluj- Napoca, jud. Cluj, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale
nr.1303/_ a Judecătoriei G., pe care o casează în întregime și, rejudecând cauza :
În temeiul art.450 alin.1 C.pr.pen. dispune liberarea condiționată a condamnatului B. A. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2838/2012 a Judecătoriei Baia Mare.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu (av. Ianoliu M. ), care se avansează din F.M.J.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la fond și în recurs (în care se includ și onorariile avocațiale din oficiu) rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
JUDECĂTOR
M. LS
T.
L. C.
GREFIER
B.
Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: Gîlcă M. -I.
← Decizia penală nr. 210/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 334/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|