Decizia penală nr. 407/2013. Lovire sau alte violențe

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 407/R/2013

Ședința publică din data 6 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.

Judecător A. -L. I. Judecător A. -C. Ț. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA GHERLA împotriva sentinței penale nr.1405 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla privind pe inculpatul B. M. și pe părțile vătămate C. C. și S. DE A. C. și partea civilă S. M. G., având ca obiect, lovirea sau alte violențe (art. 180 C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciucă Prodan.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților în dezbaterea judiciară a recursului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 1405/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 180, alin. 2,

C. pen., a fost condamnat inculpatul B. M., fiul lui David și Agaftea, născut la data de 2 octombrie 1949 în comuna Alabac, jud. Alba, cetățenia română, studii liceale, pensionar, fără antecedente penale, domiciliat în Municipiul G., A. B., nr. 11, ap. 19, jud. C., posesor al CI seria KX, nr. 8., eliberat de SPCELP G., CNP 1., la pedeapsa amenzii penale de 225 lei.

În temeiul art. 191, al. 1, C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a reținut în sarcina inculpatului următoarele:

În data de 2 octombrie 2012, în jurul orelor 11, partea vătămată C. C. se afla în garajul său situat în G., A. B. împreună cu martorul F. V. . Prin fața garajului a trecut inculpatul B. M., care se îndrepta spre magazinul Mariflor, pentru a cumpăra pastă de mici. Părțile și-au adresat cuvinte nepotrivite, pe fondul unui conflict mai vechi. Din acest motiv, inculpatul a aruncat cu o piatră înspre partea vătămată, lovindu-l în cap, și provocându-i o rană care a început să sângereze. Partea vătămată a luat din garaj o țeavă cu diametru de aproximativ 2,5 cm și lungă de aproximativ 1,2 m, pe care a aruncat-o înspre inculpat, fără însă a-l nimeri. Inculpatul a ridicat țeava, cu care i-a aplicat părții vătămate o lovitură în cap. Din certificatul medico-legal nr. 7091/I/a/1482/_, emis de către IML C. -N., s-a reținut că leziunile provocate părții vătămate s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, și că necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Faptele reținute prin rechizitoriu au fost probate prin: declarațiile inculpatului; plângerea și declarațiile părții vătămate; declarațiile martorilor Barna D. și F. V., certificatul medico-legal 7091/I/a/1482/_, emis de către IML C. -N. .

Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 2 octombrie 2012, în jurul orelor 11, partea vătămată C. C. se afla în garajul său situat în G., A. B. împreună cu martorul F. V. . Prin fața garajului a trecut inculpatul B. M., care se îndrepta spre magazinul Mariflor, pentru a cumpăra pastă de mici. Părțile și-au adresat cuvinte nepotrivite, pe fondul unui conflict mai vechi. Din acest motiv, inculpatul a aruncat cu o piatră înspre partea vătămată, lovindu-l în cap, și provocându-i o rană care a început să sângereze. Partea vătămată a luat din garaj o țeavă cu diametru de aproximativ 2,5 cm și lungă de aproximativ 1,2 m, pe care a aruncat-o înspre inculpat, fără însă a-l nimeri. Inculpatul a ridicat țeava, cu care i-a aplicat părții vătămate o lovitură în cap.

Din certificatul medico-legal nr. 7091/I/a/1482/_, emis de către IML C. -N.

, s-a reținut că leziunile provocate părții vătămate s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, și că necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În drept, fapta săvârșită de inculpat care pe data de 2 octombrie 2012 i-a aplicat părții vătămate 2 lovituri în cap cu o piatră și o țeavă, producându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzute de art. 180, al. 2 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de lovire și alte violențe a fost dovedit prin declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, ce au fost coroborate cu declarațiile părții vătămate și a martorilor Barna D. și F. V., care au confirmat faptul că partea vătămată a fost lovită în repetate rânduri de inculpat, cu o o piatră și o țeavă metalică.

Săvârșirea faptei a fost de asemenea dovedită și prin certificatul medico-legal 7091/I/a/1482/_, emis de către IML C. -N., din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni, ce au putut fi produse cu un corp dur, și au putut data din data de 2 octombrie 2012.

Producerea rezultatului socialmente periculos - lezarea integrității corporale a persoanei vătămate - a fost dovedită prin certificatul medico-legal nr. 7091/I/a/1482/_, emis de către IML C. -N., din care rezultă că leziunile produce părții vătămate au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale

Existența raportului de cauzalitate rezultă în mod neechivoc din probele administrate, acestea relevând că leziunile produse părții vătămate sunt consecința exclusivă a accidentului cauzat de inculpat.

Sub aspectul laturii subiective, din modul de săvârșirea al faptei rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia. În conformitate cu art. 19, al. 1, pct. 1, lit. a, această atitudine subiectivă îmbracă forma intenției directe.

Constatând vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180, alin. 2, C. pen., instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa amenzii penale de 225 lei. Instanța a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege, astfel cum a fost redusă conform art. 3201, alin. 7, C. proc. pen. având în vedere pericolul social al faptei, poziția sinceră a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei, precum și starea materială a acestuia.

În baza art. 191, al. 1, C. pr. pen., instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate nr. 1405/_ pentru nelegalitate și în urma rejudecării cauzei, aplicarea unei pedepse legale inculpatului, având în vedere că, cuantumul pedepsei aplicate acestuia de 225 lei, este stabilit sub limita specială minimă prevăzută de lege.

Verificând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale în materie și raportat la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1405/20 septembrie 2013 a Judecătoriei G. s-a dispus condamnarea inculpatului B. M. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 225 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 al.2 din Codul penal cu aplicarea art. 320/1 din Codul de procedură penală.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că la data de 2 octombrie 2012, inculpatul a lovit cu o piatră și o țeava metalică, pe partea vătămată C. C., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Soluția instanței de fond este nelegală însă, deoarece cuantumul pedepsei amenzii de 225 lei, este stabilit sub limita minimă specială prevăzută de lege, luând în considerare dispozițiile legale ale textului incriminator coroborate cu prevederile art. 63 al.3 teza a II-a din Codul penal, precum și dispozițiile art. 320/1 al. 7 din C.pr.pen. - care prevede reducerea cu 1/4 a limitelor speciale ale pedepsei amenzii - raportat la infracțiunea prevăzută de art. 180 al.2 din Codul penal.

Coroborând dispozițiile legale enunțate rezultă că, aplicând pedeapsa amenzii penale, limita minimă până la care se putea coborî, în condițiile în care nu au fost reținute circumstanțe atenuante era de 375 lei.

Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr.1405 din_ a Judecătoriei G., pe care o va casa doar în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art.180 al. 2 C.pen. cu art. 320/1 C.p.pen.

Rejudecând cauza în aceste limite, va dispune condamnarea inculpatului B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art.180 al. 2 C.pen. cu art. 320/1 C.p.pen., la pedeapsa de 375 ( trei sute șapte zeci și cinci) lei amenda penală.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63/1 C.pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea credință.

În baza art. 192 al 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.pen. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr.1405 din_ a Judecătoriei G., pe care o casează doar în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B. M., fiul lui David și Agaftea, născut la data de_ în com. Albac, jud. Alba, dom. în G., A. B. nr. 11, ap. 19, jud. C., CNP 1. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art.180 al. 2 C.pen. cu art. 320/1 C.p.pen.

Rejudecând cauza în aceste limite, condamnă pe inculpatul B. M. , fiul lui David și Agaftea, născut la data de_ în com. Albac, jud. Alba, dom. în G., A. B. nr. 11, ap. 19, jud. C., CNP 1. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art.180 al. 2 C.pen. cu art. 320/1 C.p.pen., la pedeapsa de:

- 375 ( trei sute șapte zeci și cinci) lei amenda penală.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63/1 C.pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea credință.

În baza art. 192 al 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. N. B. A. -Lăcrimiora I. A. -C. Ț.

GREFIER

L. B.

Red. 2 ex./A.C.Ț./D.M.

_

Jud.fond: Gîlcă M. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 407/2013. Lovire sau alte violențe