Decizia penală nr. 41/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.41/R/2013
Ședința publică din 15 ianuarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : L. | H. ,judecător |
JUDECĂTORI: V. | V. | A. |
: I. | M. | |
G.: L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. O. V., împotriva sentinței penale nr.371/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei S. u Marmației, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. ecătoria S. u-Marmației, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 al.2 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit.,,a" C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. O. V. personal, asistat de apărător ales, av.Dărăban N., din cadrul Baroului Satu Mare, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b /1 C.pr.pen. Într-adevăr inculpatul a condus pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat dar cu un motiv bine determinat. Astfel, arată că sora inculpatului a fost agresată de concubinul ei iar la insistențele părinților, acesta a decis să o aducă pe sora sa, urmând să conducă. Inculpatul recunoaște și expune starea de fapt precum și motivele care l-au determinat să conducă. I se reține acestuia că ar fi prezentat un alt permis dorind să inducă în eroare organele de poliție, ori acest fapt nu este adevărat deoarace atunci când i s-au cerut actele, în portofel s-a găsit și acest act care anulat. Pe de altă parte, solicită a se ține seama de faptul că inculpatul a solicitat aplicarea art.320/1 C.pr.pen. la instanța de fond. Inculpatul are patru copii minori, este singurul care lucrează iar soția sa este mai bolnăvicioasă și nu realizează venituri. Apreciază că instanța de recurs poate să aplice inculpatului o amendă administrativă având în vedere că nu există acel pericol social al faptei.
Reprezentantul Parchetului, apreciază că motivul invocat de inculpat nu poate duce la o soluție de achitare cu atât mai mult cu cât această faptă survine după acea condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Consideră că prima instanță în mod corect a stabilit că această faptă prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni motiv pentru care solicită respingerea recursului. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul B. O. V., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă, achiesând concluziilor puse de apărătorul său.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 371 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei S. u Marmației, pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art.345 alin.2 a fost condamnat inculpatul B. O. -V., fiul lui V. și R., născut la data de_ în orașul A., jud. Satu Mare, cetățean român, studii - 7 clase, ocupația - agricultor, stare civilă-căsătorit, cu patru copii minori în întreținere, recidivist, posesor al C.I. seria SM, nr. 4., eliberat de SPCLEP A., CNP 1., domiciliat în orașul A., str. A. I., nr. 54/A, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 al.2 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen și a art. 37 lit.,,a" C.pen, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 83 alin.1 C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1046/_ a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce se va executa cumulat cu pedeapsa de 6 luni, aplicată prin prezenta, în final inculpatul B. O. V. urmând să execute 1 an și 4 luni închisoare.
Pedeapsa se va executa în regim de detenție, conform art.57 C.pen.
În baza art.71 C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a 2-a și b C.pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. ecătoria S. u-Marmației, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 1 iunie 2012, sub nr. de dosar _
, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. O. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 al.2 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit.,,a" C.pen.
Inculpatul B. O. V., în declarația dată pe parcursul judecății, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a declarat că le cunoaște, și și le însușește și nu a solicitat administrarea altor probe.
Având în vedere declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirii aduse a fost admisă cererea formulată de acesta, privind judecarea cauzei conform procedurii speciale reglementată de art.320 ind. 1 C.pr.pen., respectiv "judecata în cazul recunoașterii vinovăției";, astfel că, în temeiul art. 320 ind. alin.2 C.pr.pen nu au mai fost administrate probe în fața instanței.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 15 ianuarie 2012 orele 22.30 inculpatul B. O. V. a fost oprit pentru control pe DN 19 în localitatea Săpânța din jud. Maramureș, în timp ce conducea autoturismul marca Citroen Xantia, cu nr. de înmatriculare_ . Acesta a prezentat documentele personale și ale autoturismului, iar în locul permisului de conducere a înmânat o copie xerox a acestuia. În acest context s-a
procedat la verificarea sa în baza de date DEPABD constatându-se că are permisul de conducere anulat din data de_ .
Inculpatul a fost condus la sediul Postului de Poliție Săpânța unde în prezența martorului T. I. a declarat că a condus autoturismul de la domiciliul său din localitatea Ardund, jud. Satu Mare intenționând să ajungă în localitatea Giulești, jud. Maramureș, la sora sa deoarece aveau o problemă de rezolvat, fiind rugat de tatăl său.
Din adresa nr.90170/_ emisă de Serviciul Rutier Satu Mare reiese că inculpatul B. O. are permisul de conducere anulat din data de_, urmare a condamnării pronunțate prin sentința penală 1046/_ a Judecătoriei Satu Mare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicată.
Situația de fapt expusă și reținută este dovedită nu doar de atitudinea inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirii ce i se aduce, atât cu cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală cât și pe parcursul cercetării judecătorești, dar și prin t mijloacele de probă administrate pe parcursul
urmăririi penale, respectiv: procesul verbal de constatare (f.5 dup); - cazierul auto al învinuitului ((f.9 dup ) și declarația martorului T. I. (f.14 dup). Din coroborarea acestora rezultă săvârșirea de către inculpatul B. O. V. a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
În drept, fapta inculpatului B. O. -V. , care în data de 15 ianuarie 2012, a condus pe drumurile publice un autoturism ,,Citroen Xantia"; având permisul de conducere anulat, constituie infracțiunea prev. de art. 86 al.2 din
O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.b C. pen., întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că are permisul de conducere anulat, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice.
Pe cale de consecință, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C. proc. Pen., în sensul că fapta cu care a fost sesizată există, a fost săvârșită de către inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 Republicată, reduse cu o treime în baza art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce privește pericol social al faptei săvârșite, rezultat din modalitatea concretă de comitere a acesteia, instanța a reținut că inculpatul a condus pe drumurile publice pe o distanță considerabilă, din județul de domiciliu-Satu Mare și până în J. Maramureș, fiind oprit în localitatea Săpânța, deși știa că are permisul de conducere anulat de mai mult de 1 an de zile, acesta precizând că a prezentat la control o copie a permisului deoarece a sperat să nu fie depistat.
Referitor la persoana inculpatului se reține că are 34 de ani, este căsătorit, cu 4 copii minori în întreținere, studii 7 clase, ocupația -agricultor, având antecedente penale.
Cu ocazia declarației date în calitate de făptuitor și în fața instanței acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar a motivat comiterea faptei oarecum
"determinat"; de existența unor probleme de familie, sora sa fiind agresată de prietenul ei.
De asemenea, instanța a constatat că inculpatul a comis această infracțiune, în condițiile în care anterior a fost condamnat tot pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice și a beneficiat de clemența legii, executarea pedeapsei fiind suspendată condiționat, clemență pe care inculpatul nu a înțeles-o, în sensul de a nu mai încălca legea penală, aspecte ce
duc la un pericol social mai crescut, motiv pentru care nu se vor reține circumstanțe atenuante cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, iar dintre pedepsele principale prevăzute pentru infracțiunea săvârșită urmează să aleagă pedeapsa închisorii.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare.
Inculpatul a fost trimis în judecata în stare de recidivă postcondamnatorie (art. 37 lit. a C.pen.) fiind anterior condamnat prin sentința penală nr. 1046/_ a Judecătoriei Satu, la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni.
Potrivit art. 37 lit. a C. pen., există recidivă pentru persoana fizică atunci când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an.
În cauză sunt îndeplinite condițiile privind primul termen al recidivei postcondamnatorii - în raport de condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1046/_ a Judecătoriei Satu Mare, care nu cade sub incidența art. 38 C. pen., dar și cu privire la al doilea termen al recidivei postcondamnatorii - infracțiunea din prezenta cauza a fost comisă cu intenție și este pedepsită cu închisoarea mai mare de 1 an.
Inculpatul B. O. a comis fapta dedusă judecății la data de_, înainte de expirarea termenului de încercare stabilit de 2 ani și 10 luni stabilit prin sentința penală nr. 1046/_ a Judecătoriei Satu Mare astfel că pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin aceeași sentință nu poate fi considerată executată.
Drept urmare, s-a reținut că inculpatul a comis prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. a C. pen.
De asemenea, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. 1 C. pen și s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1046/_ a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce se va executa cumulat cu pedeapsa de 6 luni, aplicată prin prezenta, în final inculpatul B. O. V. urmând să execute 1 an și 4 luni închisoare.
Executarea pedepsei urmează să aibă loc într-un loc de deținere, deoarece prin revocarea primei suspendări nu mai este posibilă menținerea modalității de individualizare a pedepsei, în sensul suspendării condiționate sau sub supraveghere a pedepsei rezultante în urma cumulului aritmetic. Prin urmare, o nouă suspendare a executării pedepsei este exclusă tocmai ca efect al revocării.
Această interpretare a dispozițiilor art. 83 alin. 1 C. pen. a fost dată și prin decizia nr. 1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
În baza art.71 C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a 2-a și b C.pen. pe durata executării pedepsei.
Deoarece, urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare, se aplică un tratament sancționator special, cumulând aritmetic pedeapsa pentru noua infracțiune cu pedeapsa a cărei suspendare se revocă sporul pentru recidivă nu se mai aplică deși s-a reținut existența acesteia.
În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. O. V. , solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea acestuia în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b /1 C.pr.pen.,arătând în motivare că într-adevăr inculpatul a condus pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat, dar cu un motiv bine determinat. Astfel, arată că sora inculpatului a fost agresată de concubinul ei iar la insistențele părinților, acesta a decis să o aducă pe sora sa, urmând să conducă. Inculpatul recunoaște și expune starea de fapt precum și motivele care l-au determinat să conducă. I se reține acestuia că ar fi prezentat un alt permis dorind să inducă în eroare organele de poliție, ori acest fapt nu este adevărat deoarace atunci când i s-au cerut actele, în portofel s-a găsit și acest act care era anulat. Pe de altă parte, solicită a se ține seama de faptul că inculpatul a solicitat aplicarea art.320/1 C.pr.pen. la instanța de fond. Inculpatul are patru copii minori, este singurul care lucrează iar soția sa este mai bolnăvicioasă și nu realizează venituri. Apreciază că instanța de recurs poate să aplice inculpatului o amendă administrativă având în vedere că nu există acel pericol social al faptei.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 al.2 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit.,,a" C.pen.
De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.pr.pen.
Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului respectiv gradul de pericol social al infracțiunii,atitudinea sinceră a acestuia însă și starea de recidivă a inculpatului,instanța analizând temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.
Motivul invocat de inculpat în susținerea recursului său,respectiv că a condus mașina la rugămințile tatălui său pentru a o aduce acasă pe sora sa care era agresată de concubinul ei, nu poate duce la o soluție de achitare,nefiind o cauză care să-l exonereze de răspunderea penală,și nici nu înlătură gradul de pericol social al infracțiunii,cu atât mai mult cu cât această faptă survine după o condamnare pentru săvârșirea tot a unei infracțiuni la traficul rutier ,respectiv de conducere sub influența băuturilor alcoolice,pentru care a beneficiat odată de clemența instanțelor.
Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acesteia,iar pedeapsa va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.
Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. O. V. împotriva sentinței penale nr. 371 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei S. u Marmației.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||||
L. | H. | V. | V. | A. | I. | M. |
G. ,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
J. .fond. C. E. I.
← Decizia penală nr. 816/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 338/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|