Decizia penală nr. 41/2013. Omor calificat

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 41/A/2013

Ședința publică din 07 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

B., judecător

JUDECĂTOR

: A.

D. L.

G.: L.

A.

S.

Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-au luat spre examinare apelurile declarate de inculpatul B. N. și de părțile civile C. M. , C. V. , B. ANA și S. M. împotriva sentinței penale nr. 89 din 05 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș dat în dosar nr. 582/P/2012 pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul B. N., în stare de detenție, asistat de apărător ales, avocat Cioltea Octavian, din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar ( f. 23 ) și de avocat Dumbrăveanu Diana în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocat M. a Flavia A., ambele din Baroul Cluj, cu delegații la dosar ( f. 24, 25 ), pentru părțile civile C. M., C. V., B. Ana și S. M., avocat Petrean Manuela, din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar ( f. 29 ), lipsă fiind partea civilă S. de A. J. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Apărătoarea părților civile depune la dosar motive de apel și delegație.

Apărătorul din oficiu a inculpatului solicită instanței să ia act de încetarea delegației avocatului titular și să se dispună plata onorariului parțial din fondul

M. ui Justiției.

Inculpatul B. N., întrebat fiind, arată că își menține declarațiile date până în prezent.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor, mai întâi pentru părțile civile.

Apărătoarea părților civile solicită admiterea apelului, desființarea sentinței nr. 89 din 5 februarie 2013 și, rejudecând, să se dispună majorarea pedepsei aplicate inculpatului. Astfel, consideră că, dat fiind circumstanțele concrete ale comiterii faptei, consumul constant de băuturi alcoolice și obiectul vulnerant folosit de inculpat pentru a ucide, zona vitală vizată de acțiunea acestuia, precum și intensitatea loviturii care a determinat moartea victimei, se conturează intenția clară și directă a inculpatului de suprimare a vieții surorii sale.

De asemenea, părțile vătămate constituite părți civile, consideră că astfel de infracțiuni comise între rude ar trebui sancționate cu severitate și solicită a se

avea în vedere și concluziile S. ui de Medicină Legală expuse în cadrul expertizei medico-legale. În analizarea situației personale a inculpatului solicită a se avea în vedere și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, precum și aspectele formulate în scris la dosar, pe care nu le mai reiterează.

Cu privire la latura civilă a cauzei arată că prin apelul formulat nu contestă modalitatea de acordarea a despăgubirilor.

Apărătorul ales al inculpatului B. N., solicită respingerea ca neîntemeiat a apelului părților civile pentru considerentele pe care le va expune în susținerea apelului inculpatului. În consecință, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, solicită admiterea apelului declarat de către inculpat și reindividualizarea pedepsei aplicate. În acest context evidențiază faptul că inculpatul s-a prevalat de disp. art. 3201Cod procedură penală, având o poziție constantă și plină de regrete pentru tragedia întâmplată. Astfel, susține că la momentul judecării pe baza probelor administrate, instanța trebuia să aibă în vedere toate aspectele relevate atât în apărare cât și în cursul urmăririi penale. Arată că tragedia s-a produs pe fondul unor animozități mai vechi în familia B.

, inculpatul locuind împreună cu părinții săi, iar datorită unor divergențe cu privire la plata unei facturi a energiei electrice s-a ivit o dispută. În acest context, mama inculpatului a contactat-o telefonic pe victimă, respectiv pe fiica sa, căreia i-a comunicat conflictul, iar victima s-a deplasat împreună cu fiii săi și cu un alt frate la casa părinților. Precizează că inculpatul se afla la domiciliul său, iar nepotul acestuia s-a deplasat și l-a invitat în casa părinților, unde erau toți adunați, care i-au cerut socoteală și au început să-l lovească. Soția inculpatului, care a intervenit, a reușit să-i despartă, inculpatul fiind chemat din nou în casă, moment în care a fost lovit cu genunchiul în abdomen, acesta căzând la pământ și pe fondul unei intervenții chirurgicală anterior suferite. A intervenit fiul cel mai mare al inculpatului, care a intenționat separarea victimei de inculpat, context în care victima s-a ridicat și i-a aplicat o lovitură, urmare a căreia fiul inculpatului s-a lovit de sobă. Susține că acest aspect a fost determinant, inculpatul luând un cuțit, cu precizarea că nu îl deținea asupra sa, cu care i-a aplicat o lovitură în piept victimei, în partea dreaptă. Menționează că lovitura astfel aplicată nu poate fi calificată ca o intenție directă, ci o intenție indirectă, pentru că, deși nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului periculos având în vedere obiectul utilizat, aspect recunoscut de către inculpat. Astfel, susține că fapta nu ar fi fost săvârșită dacă fiul inculpatului nu ar fi fost agresat.

Solicită a se reține că, raportat la dispozițiile art. 3201Cod procedură penală, nu se mai pot discuta aspectele ce vizează starea de provocare, inculpatul acceptând să își însușească toate probele administrate în cauză, realitatea fiind cea susținută de către acestea, respectiv de declarațiile date în faza de urmărire penală de către numitul C. V. și de către martorul B. V., aflate la filele nr. 20 și 61, din care rezultă aspectele anterior relevate.

Confirmă că limitele de pedeapsă sunt între 10 și 16 ani și 8 luni, acestea fiind reduse cu o treime și arată că instanța fondului s-a orientat spre pedeapsa de 14 ani închisoare, respectiv aproape de limita maximă. De asemenea, apreciază că trebuiau avute în vedere aspectele ce țin de persoana inculpatului, cu precizarea că există la dosarul cauzei două caracterizări ale acestuia, respectiv de la primărie, care evidențiază conduita adecvată, și de la locul de muncă al inculpatului, care evidențiază competențele deosebite și comportamentul acestuia. Consideră că împrejurările evocate pot constitui circumstanțe atenuante, cu precizarea că instanța fondului a efectuat o analiză sumară a acestora, mărginindu-se la înșirarea doar a aspectelor reținute în actul de trimitere în judecată.

Pentru considerentele expuse, solicită reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b și c Cod penal și arată că acesta s-a obligat în fața instanței de fond să achite cheltuielile aferente serviciilor funerare, precum și despăgubirile și daunele morale în cuantumul care va fi apreciat, având în concluzie o atitudine sinceră.

Raportat la aspectele evidențiate și probatoriul administrat, reiterează solicitarea de a se reține circumstanțele atenuante aferente în favoarea inculpatului, precum și de reducere a cuantumului pedepsei aplicate înspre limita de 10 ani.

Apărătoarea părților civile, raportat la apelul inculpatului, arată că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a acestuia, cu reținerea obiecțiunilor formulate în cuprinsul motivelor de apel al părților civile.

Reprezentanta M. ui P. raportat la pledoariile expuse și coroborând cu aspectele reținute în cauză, respectiv probele și hotărârea instanței de judecată, consideră că nu se impune nici majorarea pedepsei, dar nici reducerea acesteia și apreciază că Tribunalul Maramureș a efectuat o individualizare corectă a pedepselor.

Susține că starea de fapt din rechizitoriu a fost reținută integral de instanța de judecată și că starea de provocare prev. de art. 73 lit. b Cod penal nu ar trebui să comporte discuții în cauză.

Cu privire la circumstanțele atenuante solicitate de apărătorul inculpatului arată că din dosarul cauzei rezultă faptul că nu era vorba de un comportament izolat și întâmplător al inculpatului. Confirmă caracterizările depuse în susținerea apelului, care sunt în sensul unui comportament bun al inculpatului, arătându-se ca fiind inexplicabil actul grav de violență al acestuia, infracțiunea împotriva vieții unei persoane fiind cea mai gravă din Codul penal, dar susține că acestea vin în contradicție cu expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză și în care se arată că este vorba de o persoană care are anumite tulburări de comportament, iar membrii familiei care au dat declarații în cauză au arătat faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul obișnuia să fie violent și să provoace scandaluri în familie. Menționează că și în ziua respectivă inculpatul a fost cel care a declanșat incidentul sau tragedia, a amenințat pe părinții săi că-i taie cu drujba, aspect menționat în înregistrarea telefonică și mai târziu, în momentul producerii faptei, au fost prezenți mai mulți membrii ai familiei, inclusiv minori, aspect pe care îl apreciază ca fiind extrem de grav.

În concluzie, consideră că pedeapsa este în limitele stabilite conform aplicării art. 3201din Codul de procedură penală și solicită respingerea apelurilor.

Inculpatul B. N., având ultimul cuvânt, susține că în ipoteza în care fiul său nu ar fi fost agresat fapta nu ar fi avut loc și că înregistrarea a fost efectuată în momentul producerii de către nepoata sa, B. Ana. Confirmă starea tensionată existentă și susține că a fost lovit.

C U R T E A

Prin rechizitoriul întocmit la data de 13 decembrie 2012 în dosarul nr. 582/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. N. pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit.c Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut, în esență, faptul că, în seara zilei de_, în jurul orelor 20,30, în timp ce se afla în locuința părinților săi din localitatea B. ești, județul M., inculpatul B. N., pe fondul unui conflict cu sora sa - victima C. Ana, i-a aplicat acesteia o lovitură cu un cuțit în zona pieptului cauzându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat.

Prin sentința penală nr. 89/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ , în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul B. N. - CNP 1., fiul lui M. și I., născut la data de_ în B. ești, județul M., cetățean român, studii 8 clase, muncitor macaragiu, căsătorit, 2 copii minori, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în B. ești nr.682 A, județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal raportat la art.

175 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 3201Cod procedură penală, la pedeapsa de 14 ani închisoare, cu interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu_, la zi.

În temeiul art. 1357 cod civil a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. M. a sumelor de: 6.000 lei reprezentând daune materiale și 20.000 lei cu titlu de daune morale, iar către părțile civile C. V., B. Ana și S.

M. a câte 20.000 lei reprezentând daune morale.

Conform art. 14 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 Cod civil a fost obligat inculpatul la plata către S. de A. J. M. a sumei de 750,80 lei reprezentând cheltuieli privind asistența medicală de urgență și transport medical acordate victimei C. Ana la data de_, cu dobânda legală calculată conform O.G. 9/2000, începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la efectiva achitare a debitului.

În temeiul art. 109 Cod procedură penală s-a dispus păstrarea mijlocului de probă înregistrat la poziția nr. 51/2012 în Registrul Mijloacelor de probă al T. ui M. (un CD marca "Verbatim";, capacitate 700 Mb, 52x, 80 min.) până la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

Din probele administrate în faza de urmărire penală au rezultat următoarele:

Victima C. Ana a fost sora inculpatului B. N. . Acesta din urmă locuia împreună cu soția sa și cu fiii săi minori în comuna B. ești nr. 682A județul M. . În aceeași curte, într-un alt imobil locuiesc părinții săi și ai victimei - martorii B. M. și B. I. .

În data de_, în jurul orelor 18,00, când s-a întors acasă (după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice cu un prieten) le-a reproșat părinților că nu au contribuit financiar la înlocuirea instalației electrice amenințându-i că-i taie cu drujba. Aceste amenințări au fost auzite prin telefon de victima C. Ana și de fiul său C. V., ceea ce l-a determinat pe acesta din urmă să se deplaseze la locuința bunicilor, unde a ajuns în jurul orei 20,00. Acesta a constatat că inculpatul decuplase siguranțe de la panoul electric. La scurt timp

după ce martorul a ridicat siguranțele și a aprins lumina a sosit și victima C. Ana însoțită de martorul B. V. (fratele inculpatului) și copiii acestuia, după care între inculpat (pe de o parte), sora sa, fratele său și nepoți (pe de altă parte) a izbucnit o ceartă. Inculpatul a ieșit din casă și s-a întors cu o drujbă pe care a pornit-o, amenințându-i pe toți că-i taie și îi face boci. La intervenția soției sale,

B. I. (sosită între timp cu cei doi copii), inculpatul a ieșit din nou din casă, reîntorcându-se fără drujbă. Soția inculpatului a plecat la locuința lor însoțită de unul dintre copii (în vârstă de 8 ani), iar celălalt, în vârstă de 12 ani, a rămas în casa bunicilor săi, după care conflictul dintre inculpat, frații și nepoții săi a reizbucnit aceștia din urmă încercând să-l scoată pe inculpat afară. Martorul B.

I. (fiul minor al inculpatului) a sărit în apărarea tatălui său, fiind împins de victimă care l-a lovit apoi cu palma, moment în care inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit și i-a aplicat victimei o lovitură în partea dreaptă a pieptului după care a fugit și a aruncat cuțitul în albia pârâului Cosău. Persoanele prezente au chemat ambulanța și au încercat să-i acorde primul ajutor victimei, care sângera abundent, dar la scurt timp după sosirea ambulanței s-a constatat că aceasta a decedat.

In rechizitoriu se reține că, în drept, fapta inculpatului B. N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit.c Cod penal.

La primul termen de judecată, din data de 29 ianuarie 2013, prezent în

instanță, inculpatul a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală, precizând totodată că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, că nu solicită administrarea de probe, că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște.

Potrivit art. 3201Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Întrucât inculpatul B. N. a solicitat în mod expres a i se face aplicarea dispozițiilor anterior menționate, potrivit alin.7 al art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, vor fi reduse cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina acestuia, respectiv cea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. c Cod penal, dispunându-se condamnarea inculpatului la pedeapsa de 14 ani închisoare, cu interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și b Cod penal. Atât pedeapsa principală cât și cea complementară au ca repere, la momentul cuantificării lor, gradul de pericol social sporit al faptei și persoana inculpatului. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și poziția sinceră, de recunoaștere a faptei comise, nu pot însă să primească prevalență în fața gradului de pericol al faptei săvârșite, pericol ce derivă din circumstanțele în care s-a comis infracțiunea (în prezența mai multor membri ai familiei).

Întrucât executarea pedepsei va avea loc în regim de detenție, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

Dată fiind starea de arest preventiv în care se află inculpatul și dispozițiile art. 350 Cod procedură penală, s-a dispus prin prezenta menținerea stării de arest preventiv a acestuia, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada privării de libertate începând cu_, la zi.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că părțile vătămate C.

M., C. V., B. Ana și S. M. au formulat pretenții civile în cursul

urmăririi penale (filele nr. 23, 27, 28, 29 dos. urm. pen.) în raport de care inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a le achita, la termenul din 29 ianuarie 2013. În raport de aspectele arătate, de prevederile art. 1357 Cod civil, instanța l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă C. M. a sumelor de: 6.000 lei reprezentând daune materiale și 20.000 lei cu titlu de daune morale, iar către părțile civile C. V., B. Ana și S. M. a câte 20.000 lei reprezentând daune morale. Sumele acordate cu titlu de daune morale au avut în vedere și necesitatea acoperirii, într-o oarecare măsură, a prejudiciului psihic cauzat părților civile prin fapta inculpatului.

Prin dispozitivul prezentei, s-a dispus și obligarea inculpatului la plata către S. de A. J. M. a sumei de 750,80 lei reprezentând cheltuieli privind asistența medicală de urgență și transport medical acordate victimei C. Ana la data de_, cu dobânda legală calculată conform O.G. 9/2000, începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la efectiva achitare a debitului.

Conform art. 109 Cod procedură penală s-a dispus păstrarea mijlocului de probă înregistrat la poziția nr. 51/2012 în Registrul Mijloacelor de probă al T. ui M. (un CD marca "Verbatim";, capacitate 700 Mb, 52x, 80 min.) până la rămânerea definitivă a prezentei, iar în baza art. 7 din Legea nr.76/2008 se dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ. În raport de soluția de condamnare și de dispozițiile art. 191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli

judiciare, în cuantumul menționat în dispozitiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B. N. și părțile civile

C. M., C. V., B. ANA și S. M. .

Prin apelul propriu, inculpatul, prin apărătorul său a solicitat admiterea apelului și reindividualizarea pedepsei aplicate.

Motivând apelul, s-a arătat că la momentul judecării pe baza probelor administrate, instanța trebuia să aibă în vedere toate aspectele relevate atât în apărare cât și în cursul urmăririi penale. Arată că tragedia s-a produs pe fondul unor animozități mai vechi în familia B., inculpatul locuind împreună cu părinții săi, iar datorită unor divergențe cu privire la plata unei facturi a energiei electrice s-a ivit o dispută. În acest context, mama inculpatului a contactat-o telefonic pe victimă, respectiv pe fiica sa, căreia i-a comunicat conflictul, iar victima s-a deplasat împreună cu fiii săi și cu un alt frate la casa părinților.

Precizează că inculpatul se afla la domiciliul său, iar nepotul acestuia s-a deplasat și l-a invitat în casa părinților, unde erau toți adunați, care i-au cerut socoteală și au început să-l lovească. Soția inculpatului, care a intervenit, a reușit să-i despartă, inculpatul fiind chemat din nou în casă, moment în care a fost lovit cu genunchiul în abdomen, acesta căzând la pământ și pe fondul unei

intervenții chirurgicală anterior suferite. A intervenit fiul cel mai mare al inculpatului, care a intenționat separarea victimei de inculpat, context în care victima s-a ridicat și i-a aplicat o lovitură, urmare a căreia fiul inculpatului s-a lovit de sobă.

Susține că acest aspect a fost determinant, inculpatul luând un cuțit, cu precizarea că nu îl deținea asupra sa, cu care i-a aplicat o lovitură în piept victimei, în partea dreaptă. Menționează că lovitura astfel aplicată nu poate fi calificată ca o intenție directă, ci o intenție indirectă, pentru că, deși nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului periculos având în vedere obiectul utilizat, aspect recunoscut de către inculpat. Astfel, susține că fapta nu ar fi fost săvârșită dacă fiul inculpatului nu ar fi fost agresat.

Prin apelul lor, părțile civile au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței nr. 89 din 5 februarie 2013 și, rejudecând, să se dispună majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Motivând apelul, se arată că, dat fiind circumstanțele concrete ale comiterii faptei, consumul constant de băuturi alcoolice și obiectul vulnerant folosit de inculpat pentru a ucide, zona vitală vizată de acțiunea acestuia, precum și

intensitatea loviturii care a determinat moartea victimei, se conturează intenția clară și directă a inculpatului de suprimare a vieții surorii sale.

De asemenea, părțile vătămate constituite părți civile, consideră că astfel de infracțiuni comise între rude ar trebui sancționate cu severitate și solicită a se avea în vedere și concluziile S. ui de Medicină Legală expuse în cadrul expertizei medico-legale. În analizarea situației personale a inculpatului solicită a se avea în vedere și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Cu privire la latura civilă a cauzei arată că prin apelul formulat nu contestă modalitatea de acordarea a despăgubirilor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 C.pr.pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că apelurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. N. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen., rap. la art. 175

alin. 1 lit. c C.pen., reținându-se sub aspectul stării de fapt că în seara zilei de_, în jurul orelor 20.30, în timp ce se afla în locuința părinților săi din localitatea B. ești, județul M., pe fondul unui conflict cu sora sa, victima C.

Ana, i-a aplicat acesteia o lovitură cu un cuțit în zona pieptului, cauzându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat.

După sesizarea instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, în ședința publică din_, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în conformitate cu prevederile art. 3201C.pr.pen.

În consecință, reținând vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 14 ani închisoare, și interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

Criticile formulate de inculpat, pe de o parte, și de părțile civile, critici ce vizează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, sunt neîntemeiate.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicare inculpatului instanța de fond a avut în vedere în mod corect, pe de o parte, prevederile art. 320/1 C.pr.pen., care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului. De asemenea, s-a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că a avut pe parcursul procesului o poziție sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise, însă, pe de altă parte, s-a avut în vedere și gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, împrejurarea că acesta a comis infracțiunea față de sora sa, și în prezența mai multor membri ai familiei, aspecte ce denotă o periculozitate sporită a faptei.

Raportat la toate aceste aspecte, Curtea apreciază că, atât criticile formulate de inculpat care a solicitat reducerea pedepsei aplicate, cât și criticile formulate de părțile civile ce au solicitat majorarea pedepsei, sunt nefondate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Având în vedere prevederile art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelurile declarate în cauză de inculpat și părțile civile C. M., C. V., B. Ana și S. M. vor fi respinse ca nefondate.

În temeiul art. 350 C.pr.pen. și art. 88 C.pen. se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv începând cu data de_ la zi.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și vor fi obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul B. N. si părțile civile C. M., C. V., B. ANA si S. M. împotriva sentinței penale nr. 89 din 5 februarie 2013 a T. ui M. .

Menține starea de arest preventiv a inculpatului.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 4 decembrie 2012 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, avocat M. a Flavia A. ..

Obligă pe apelant si pe părțile civile să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul si comunicare cu părțile civile.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

M. B. A.

D.

L. L.

A.

S.

Red.MB/dact.MS 14 ex./_

Jud.fond: L.R.M.S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 41/2013. Omor calificat