Sentința penală nr. 504/2013. Omor calificat

ROMÂNIA Cod operator 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 504

Ședința publică din data de 7 august 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. O. M.

GREFIER: C. M.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: B. I. V. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Pe rol este pronunțarea soluției cauzei penale privind pe inculpatul F.

V. (fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., CNP 1., domiciliat în S. M., str. Gheorghe Doja nr.59, județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) trimis în judecată pentru infracțiunile de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile părților s-au consemnat în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi, când în urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu nr. 307/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul F. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 C.pen. raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 23 mai 2013, în jurul orelor 1050, în timp ce se afla pe strada A. I. din S. M., pe fondul unui conflict spontan cu

victima C. M., i-a aplicat acesteia lovituri în zona gâtului cu un cuțit pe care-l purta asupra sa, cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.

În baza probelor administrate în faza de urmărire penală și anume: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare aferente, proces verbal de ridicare a unui DVD cuprinzând înregistrările camerelor de supraveghere nr. 18 pe str. A.

I. și nr. 20 pe str. Gh. Doja, proces-verbal de intervenție, procese verbale de depistare, proces verbal de ridicare și dovadă de predare, concluzii provizorii, raportul de constatare medico-legală nr. 152/53/_ întocmit de Cabinetul medico-legal S. M., raportul de constatare medico-legală psihiatrică nr. 162 din_, al S. ui Medico-Legal J. B. M., declarațiile părții civile C. V., ale martorilor, declarațiile inculpatului și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, tribunalul judecând reține în fapt următoarele:

Inculpatul F. V. este căsătorit cu martora F. D. și au în îngrijire doi copii minori. Pentru că inculpatul de foarte mulți ani nu mai realiza nici un venit, negăsindu-și loc de muncă, soția acestuia, cu aproximativ trei ani de zile în urmă a plecat la muncă în Italia. Pe fondul unor nemulțumiri legate de intenția soției de a divorța inculpatul, în dimineața zilei de 23 mai 2013 s-a deplasat până la magazinul unde lucra victima C. M., cu care se cunoștea (pentru că se întâlneau des la sala de rugăciuni din S. M. ) pentru a-i cere socoteală, crezând că are mai multe informații legate de nemulțumirea sa, având asupra sa într-o pungă un cuțit de bucătărie.

Pe fondul discuțiilor contradictorii purtate în fața magazinului, inculpatul aflat pe scări în spatele victimei i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuțitul până a intervenit martora Grigor Ana, care l-a prins pe inculpat de haine reușind să-l îndepărteze. Profitând de acest moment victima a alergat spre un magazin învecinat pentru a cere ajutor, însă inculpatul a urmărit-o și i-a mai aplicat o lovitură în zona latero-cervicală dreaptă, după care a părăsit locul faptei.

Deși persoanele aflate în zonă au încercat să-i acorde primul ajutor iar ambulanța a sosit imediat la fața locului, victima, deși transportată la spital, a decedat în jurul orelor 13.00.

Inculpatul a fost depistat imediat de un echipaj de poliție având asupra sa cuțitul folosit la comiterea infracțiunii.

Expertiza medico-legală efectuată a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii externe și interne masive cu secționări de vase mari latero-cervical drept - pachet vasculo-nervos, secționări a lobului pulmonar drept superior, leziuni generate de lama unui cuțit.

În drept, faptele inculpatului F. V. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, fapte

pe care inculpatul le-a recunoscut, solicitând să fie judecat pe procedură simplificată doar în baza probelor care au fost administrate în faza de urmărire penală, solicitare admisă de instanță.

T. făcând aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală raportat la poziția inculpatului, potrivit alin. 7 al acestui articol va proceda la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea comisă, dar va avea în vedere și celelalte criterii de individualizare

a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, aplicând inculpatului pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal și pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, după reducerea impusă de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală.

Cum faptele comise de inculpat se află în concurs real, instanța a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 65 și art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal dar și pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe o durată de 3 ani, apreciind că aceste sancțiuni se impun raportat la natura infracțiunii comise.

La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o poziție sinceră, însă pe de altă parte, infracțiunile comise, consecințele deosebit de grave ale acestora și anume împrejurarea că victima în vârstă de 45 de ani a fost lovită cu cuțitul în stradă, în prezența și a altor persoane care deși au intervenit, nu au reușit să o salveze. Mai mult, deși inițial martora Grigor Ana a intervenit, reușind să o scape pe victimă, inculpatul a continuat agresiunea urmărind-o pe acesta și aplicându-i și alte lovituri cu cuțitul.

Raportat la natura infracțiunii comise dar și împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o soluție de condamnare, chiar dacă aceasta nu este definitivă, instanța apreciază că în continuare subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, drept pentru care menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu 06 iunie 2013 la zi.

Având în vedere disponibilitatea inculpatului de a achita integral pretențiile formulate de părțile civile, instanța îl obligă la plata acestora după cum urmează:

  • părții civile C. V. suma de 9.000 lei despăgubiri materiale;

  • părții civile S. M. S. M. suma de 1.123,98 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu spitalizarea victimei C. M., cu dobânda legală, până la achitare;

  • părții civile S. J. de A. M. suma de 736,55 lei reprezentând asistență, transport medical de urgență, cu dobândă legală până la achitare.

În temeiul art. 118 lit. b Cod penal dispune confiscarea corpului delict - cuțit, corp delict înregistrat la poziția nr. 57/2013 în registrul de evidență a acestora, iar în temeiul art. 913Cod procedură penală raportat la art. 915 Cod procedură penală, DVD-ul marca CD-R Verbatim cu înregistrări video va fi păstrat și arhivat împreună cu dosarul la rămânerea definitivă a cauzei.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În temeiul art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească cheltuieli judiciare, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Condamnă inculpatul:

F. V. , (fiul lui I. și M., născut la_ în S. M., județul M.

, CNP 1., cetățean român, căsătorit, 2 copii minori, stagiul militar satisfăcut, studii 12 clase, domiciliat în S. M., str. Gheorghe Doja, nr. 59, județul M., fără antecedente penale, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) pentru :

  • infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 3201Cod procedură penală

    la pedeapsa de 15 ani închisoare

    și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.

  • infracțiunea de port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 aplicarea art. 3201Cod procedură penală

    la pedeapsa de 1 an închisoare

    În baza art. 33, art. 34 Cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.

    În temeiul art.71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

    În temeiul art.350 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii reținerea și arestul preventiv începând cu 06 iunie 2013, la zi.

    Obligă inculpatul să plătească următoarele despăgubiri:

    • părții civile C. V. suma de 9.000 lei despăgubiri materiale;

    • părții civile S. M. S. M. suma de 1.123,98 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu spitalizarea victimei C. M., cu dobânda legală, până la achitare;

    • părții civile S. J. de A. M. suma de 736,55 lei reprezentând asistență, transport medical de urgență, cu dobândă legală până la achitare.

    În temeiul art. 118 lit. b Cod penal dispune confiscarea corpului delict - cuțit, corp delict înregistrat la poziția nr. 57/2013 în registrul de evidență a acestora.

    În temeiul art. 913Cod procedură penală raportat la art. 915 Cod procedură penală, DVD-ul marca CD-R Verbatim cu înregistrări video va fi păstrat și arhivat împreună cu dosarul la rămânerea definitivă a cauzei.

    În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

    În temeiul art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 1.400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală - av. Sabou A., iar 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în instanță - avocat L. M., onorarii care vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

    Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 august 2013.

    PREȘEDINTE GREFIER

    G. O. M. C. M.

    Red.G.O./T-red.C.M.

    Ex.3 _

    Dosar nr._ cod operator 2618 Tribunalul Maramureș Minută

    S.P. 504/_

    Hotărăște:

    Condamnă inculpatul:

    F. V. , (fiul lui I. și M., născut la_ în S. M., județul M.

    , CNP 1., cetățean român, căsătorit, 2 copii minori, stagiul militar satisfăcut, studii 12 clase, domiciliat în S. M., str. Gheorghe Doja, nr. 59, județul M., fără antecedente penale, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) pentru :

  • infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 3201Cod procedură penală

    la pedeapsa de 15 ani închisoare

    și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.

  • infracțiunea de port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 aplicarea art. 3201Cod procedură penală

    la pedeapsa de 1 an închisoare

    În baza art. 33, art. 34 Cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.

    În temeiul art.71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

    În temeiul art.350 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal deduce din durata

    În temeiul art. 118 lit. b Cod penal dispune confiscarea corpului delict - cuțit, corp delict înregistrat la poziția nr. 57/2013 în registrul de evidență a acestora.

    În temeiul art. 913Cod procedură penală raportat la art. 915 Cod procedură penală, DVD-ul marca CD-R Verbatim cu înregistrări video va fi păstrat și arhivat împreună cu dosarul la rămânerea definitivă a cauzei.

    În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

    În temeiul art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 1.400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală - av. Sabou A., iar 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în instanță - avocat L. M., onorarii care vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

    Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 august 2013.

    Președinte

    Dosar nr._ cod operator 2618 Tribunalul Maramureș Minută

    S.P. 504/_

    COPIE

    Hotărăște:

    Condamnă inculpatul:

    1. V. , (fiul lui I. și M., născut la_ în S. M., județul M.

Președinte ss.indesc. pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 DOSAR NR. _

Din _

Către,

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Biroul financiar-contabil

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 504/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală - av. Sabou A. și onorariul apărătorului desemnat din oficiu în instanță - avocat L. M. în sumă de câte 200 lei pentru fiecare.

PREȘEDINTE

G.

IER

G. O. M.

C.

M.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618

Secția penală DOSAR NR. _

Din _

Către

PENITENCIARUL GHERLA

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 504/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe inculpatul F. V. , (fiul lui I. și M.

, născut la_, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla.

PREȘEDINTE, GREFIER,

  1. O. M. C. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 504/2013. Omor calificat