Decizia penală nr. 42/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 42/R/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător JUDECĂTOR: B. D. JUDECĂTOR: L. M. V.
GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de recurentul H. M. I. , împotriva Sentinței penale nr. 1989/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul H. M. I.
, aflat în stare de arest, asist. de av. Burlă A., din oficiu.
În fața instanței de judecată se prezintă av. Dehelean-Rădăcină C. M., apărător ales, care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Av. Burlă A. solicită a se constata faptul că a încetat mandatul de apărător din oficiu, raportat la angajarea, de către recurent, a unui apărător ales.
Av. Dehelean-Rădăcină C., pentru recurent, depune la dosarul cauzei un
"Memoriu";, prin care precizează recursul declarat și solicită, în principal, să se admită recursul și să se dispună liberarea condiționată, de îndată, a acestuia iar, în subsidiar, solicită să se reducă amânarea pentru reanalizarea situației sale, de către comisia de liberări condiționate, la cele trei luni și cinci zile executate deja din amânarea de patru luni, pe care a primit-o.
La interpelarea președintelui completului de judecată, reprezentanta parchetului arată că nu dorește să lectureze "memoriul"; depus de recurent. Apărătorul recurentului și reprezentanta parchetului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea cauzei și acordă cuvântul, pe fond.
Av. Dehelean-Rădăcină C. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și precizat, cu consecința casării hotărârii atacate și, rejudecând, în principala se dispune liberarea condiționată, de îndată, a recurentului, raportat la faptul că acesta nu este recidivist, a efectuat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, prevăzută de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată, iar din amânarea de patru luni a executat, deja, trei luni și cinci zile, rămânându-i 25 de zile de executat. Arată că recurentul a fost stăruitor în muncă, având 40 de zile câștig, nu a mai beneficiat de liberare condiționată, a fost recompensat de mai multe ori și a participat la programele organizate de penitenciar. Solicită a se avea în vedere faptul că, pentru cei
aflați în libertate, 20 de zile nu este mult, însă pentru un deținut fiecare zi reprezintă enorm.
În subsidiar, solicită reducerea amânării în vederea reanalizării situației recurentului, la perioada pe care a executat-o deja.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat, ca nefondat, cu consecința menținerii termenului de reiterare a cererii la data de_, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Având ultimul cuvânt, recurentul solicită admiterea recursului, arătând că 4 luni de amânare reprezintă foarte mult.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Sentința penală nr. 1989/_, pronunțată de judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată, formulată de petentul
M. I., fiul lui I. și S., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 174/2010 a Judecătoriei Sibiu.
În temeiul art. 450 alin. 2 Cod procedură penală, s-a fixat termen de reiterare a cererii la data de_ .
În temeiul art. 192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din cuprinsul procesului verbal nr. 634 din data de_ reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 174/2010 a Judecătoriei Sibiu, executare începută la_ și, întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 1219 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și, întrucât s-a apreciat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a propus rediscutarea sa la data de_ .
Din caracterizarea aflată la dosar, reiese că petentul condamnat H. M. I. a fost sancționat disciplinar de două ori: în data de_ și în data de_ pentru confecționare de obiecte interzise. A fost recompensat de două ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită și cu ridicarea unei măsuri disciplinare. A fost folosit la activități productive și, ca urmare a muncii prestate, i se consideră executate un număr de 40 zile.
Deși, pe perioada detenției, petentul a participat la activități și programe socio- educative și de asistență psiho-socială, raportat la faptul că petentul a avut o conduită neadecvată în raport cu mediul carceral și, cu toate că a executat fracțiunea de pedeapsă de 2/3 prevăzută de art. 59 Cod penal, prima instanță a apreciat că nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată, ca fiind neîntemeiată și a stabilit termen pentru reiterarea cererii la data de_ .
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere faptul că executarea fracțiunii de pedeapsă nu atrage, automat, liberarea condiționată a deținutului, fiind necesare dovezi care să ateste faptul că petentul a fost constant, stăruitor în muncă, disciplinat și că s-a îndreptat. Având în vedere că atitudinea adoptată de petent nu a fost una constant corespunzătoare (dovadă fiind rapoartele de sancționare), instanța a considerat ca fiind optimă și oportună rediscutarea situației
petentului la data de_, în vederea determinării acestuia la adoptarea, pe viitor, a unei atitudini sociale corespunzătoare (care să denote îndreptarea petentului) și la conștientizarea clemenței acordate în procedura individualizării administrative a pedepsei.
Totodată, la examinarea cererii, s-a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate, astfel că instanța a apreciat că executarea efectivă a 1219 zile, coroborat cu celelalte motive sus menționate, nu fac admisibilă cererea petentului.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul H. M.
, arătând că nu este recidivist, a efectuat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, prevăzută de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată, iar din amânarea de patru luni a executat, deja, trei luni și cinci zile, rămânându-i 25 de zile de executat. A fost stăruitor în muncă, având 40 de zile câștig, nu a mai beneficiat de liberare condiționată (o zi de închisoare reprezintă foarte mult pentru cei condamnați), a fost recompensat de mai multe ori, și a participat la programele organizate de penitenciar, în subsidiar, solicitând reducerea amânării în vederea reanalizării situației sale, la perioada pe care a executat-o deja.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recurentul H.
M. I. a executat fracțiunea prevăzută de lege din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.174/2010 a Judecătoriei Sibiu, însă nu îndeplinește și celelalte condiții prevăzute cumulativ de art. 59 Cod penal, pentru a beneficia de liberare condiționată.
Astfel, se constată că recurentul a fost sancționat disciplinar pe durata detenției, respectiv la data de_ și la data de_ (date relativ recente), are antecedente penale, dar a continuat să săvârșească infracțiuni, perseverând în conduita sa antisocială, pe perioada detenției având o conduită oscilantă în ceea ce privește resocializarea sa.
Raportat la aceste aspecte, tribunalul a apreciat că recurentul nu prezintă dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite în consecință condițiile cumulative prev. de art. 59 alin. (1) Cod penal, astfel că în mod just s-a stabilit ca termen de reiterare a cererii de liberare condiționată data de_ .
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat, recursul formulat de recurentul H. M.
I. împotriva Sentinței penale nr. 1989/2012 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosar penal nr._ .
Consecutiv acestei soluții, în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu parțial în favoarea av. Burla A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefundat, recursul formulat de recurentul H. M. I., fiul lui I. și S., născut la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1.
, împotriva Sentinței penale nr. 1989/2012 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosar penal nr._ .
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu parțial în favoarea av. Burla A. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | , L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
Red/dact G.A/N.L _
Jud. fond J. L.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
DOSAR P. NR. _
Către,
PENITENCIARUL BISTRIȚA
În conformitate cu disp. Art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă
înaintăm copia Deciziei penale motivate, din data de 26 februarie 2013, pronunțată în dosarul penal nr._, privind pe recurentul H. M. I. .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
G. A. | N. | L. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE NR 42/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefundat, recursul formulat de recurentul H. M. I., fiul lui I. și S., născut la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1.
, împotriva Sentinței penale nr. 1989/2012 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosar penal nr._ .
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu parțial în favoarea av. Burla A. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | , L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
← Decizia penală nr. 424/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 224/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|