Decizia penală nr. 423/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.423/R/2013
Ședința publică din data de 29 martie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: I. C. M. JUDECĂTORI: C. I.
: V. C. GREFIER: A. B. H.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. P. -I. împotriva sentinței penale nr.250 din 15 noiembrie 2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei dat în dosarul nr. 1498/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 rep.
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se constată lipsa recurentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei după care față de lipsa recurentului și a apărătorului acestuia, Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. P. -I. - avocat F. Oltița L. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul R. P. -I. .
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului, în temeiul art.385 ind. 15 pct.2 C.pr.pen., solicită admiterea recursului declarat de către inculpat, desființarea sentinței penale nr.250 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei și rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se reindividualizeze pedeapsa aplicată inculpatului în sensul reducerii cuantumului, pedeapsă care să fie îndreptată spre minimul general prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării acesteia raportat la art.81 C.pen. Apreciază că prin această modalitate se poate atinge scopul pedepsei prevăzut de dispozițiile art.52 C.pen., deși prin sentința recurată inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, termenul de încercare fiind de 4 ani raportat la dispozițiile art.86 ind. 1 al.2 și art.86 ind. 2 al.1 C.pen.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că în data de_, ora 2,15, a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,84 g/l alcool pur în sânge, iar în urma efectuării analizei toxicologice acesta avea o alcoolemie de 1,85 g ‰ la ora 3,15, respectiv de 1,65 g ‰ la ora 4,15, deci în descreștere.
Având în vedere infracțiunea comisă, condițiile în care a condus autovehiculul și nivelul de alcoolemie care este aproape de limita legală de 0,80 g/l, precum și faptul că judecarea cauzei a fost efectuată în procedura simplificată prevăzută de dispozițiile art.320 ind.1 C.pr.pen., apreciază că aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere este mult prea mare raportat la condițiile concrete ale speței.
De asemenea, solicită a se reține în favoarea inculpatului ca circumstanță atenuantă poziția sinceră și de regret cu privire la fapta comisă, aplicând astfel art.74 lit. c raportat la art.76 lit. c C.pen.
Față de condamnarea aplicată inculpatului în cursul anului 2008 pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, solicită a se reține dispozițiile art.38 al.2 C.pen., acesta fiind reabilitat de drept prin împlinirea termenului de încercare.
În concluzie, solicită a nu fi luată în considerare condamnarea anterioară, a se dispune admiterea recursului și reducerea cuantumului pedepsei, stabilind ca modalitate de executare suspendarea condiționată raportat la art.81 C.pen. Cu onorariu din fondurile M. ui Justiției.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului inculpatului R. P. -I. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu procedura recursului.
În speță, inculpatul a recurat sentința pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei întrucât prin aceasta s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o
îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art.87 al.1 din OUg nr.195/2002, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani. Astfel, apreciază că atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare a pedepsei au fost corect stabilite de către prima instanță.
Raportat la susținerea apărării privind gradul de alcoolemie al inculpatului, precizează că acesta nu a fost aproape de limita minimă prevăzută de lege de 0,80 g ‰ deoarece în realitate inculpatul a avut o alcoolemie de 1,85 g ‰ la prima probă, respectiv 1,65 g ‰ la a doua probă, deci o alcoolemie ridicată când a condus autovehiculul pe drumurile publice.
În concluzie, apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat și solicită respingerea acestuia.
C U R T E A
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.250 din_, Judecătoria Șimleu Silvaniei, în baza art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere și prevederile art. 3201alin. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul R. P. -I. fiul lui S. și M. -D.
, născut la data de_ în Simleu Silvaniei jud.Sălaj, domiciliat în Simleu Silvaniei str.C. nr.22 jud.Sălaj, cetățean român, studii 11 clase, căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, tâmplar, CI seria SX nr.2. eliberat de SPCLEP Simleu Silvaniei, cu antecedente penale, CNP 1. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de a conduce pe drumul public un autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
În baza art.861alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului R. P. -I. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.
În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și a obligațiilor stabilite de instanță.
A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurilor și obligațiilor stabilite de instantă.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 200lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Ciortea A. -M. .
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Simleu Silvaniei din_, dosar nr.1498/P/2011, înregistrat la instanță la data de 29 martie 2012 sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. P. -I. pentru săvârșirea infracțiunii de a conduce pe drumul public un autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
S-a reținut în actul de sesizare al instanței că în data de_, în jurul orei 02,13 inculpatul fost oprit de un echipaj de poliție în timp ce conducea autoturismul marca DAEWOO cu nr.de înmatriculare_ pe DJ 108 F din direcția Chieșd în direcția Sărmășag.Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus apoi la Spitalul orășenesc Simleu Silvaniei în vederea recoltării probelor biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.1380/IX/a/64,6421 al Serviciului Județean de Medicină Legală Zalău reiese că inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,85 g/%0 la ora 03,15 și de 1,65 g%0 la ora 04,15.
Din declarația inculpatului a rezultat faptul că la data de_, în jurul orelor 22,00 s-a deplasat la discoteca din Chieșd unde a consumat bere până în jurul orelor 0,00.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f.5)
declarația inculpatului (f.9-10), rezultat alcooltest(f.20), buletin analiză toxicologică alcoolemie (f.19), declarație martor (f.12).
La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.
La termenul de judecată din_ inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
In data de_, în jurul orei 02,13 inculpatul fost oprit de un echipaj depoliție în timp ce conducea autoturismul marca DAEWOO cu nr.de înmatriculare_ pe DJ 108 F din direcția Chieșd în direcția Sărmășag.Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus apoi la Spitalul orășenesc Simleu Silvaniei în vederea recoltării probelor biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.1380/IX/a/64,6421 al Serviciului Județean de Medicină Legală Zalău reiese că inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,85 g/%0 la ora 03,15 și de 1,65 g%0 la ora 04,15.
Din declarația inculpatului a rezultat faptul că la data de_, în jurul orelor 22,00 s-a deplasat la discoteca din Chieșd unde a consumat bere până în jurul orelor 0,00.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f.5) declarația inculpatului (f.9-10), rezultat alcooltest(f.20), buletin analiză toxicologică alcoolemie (f.19), declarație martor (f.12).
In drept, fapta inculpatului R. P. -I. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 al.1 din OG 195/2002 rep.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 republicată s-a realizat prin activitatea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public deși consumase băuturi alcoolice și avea în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de conduita inculpatului. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limitele legale este o infracțiune de pericol, starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei "conduceri"; pe drumurile publice a acestuia, în acel moment are loc și consumarea infracțiunii.
În ceea ce privește latura subiectivă, intenția inculpatului a rezultat din împrejurarea că, deși știa că se află sub influența băuturilor alcoolice, întrucât consumase în prealabil cantități însemnate de alcool,a decis să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă pe drumuri publice. Inculpatul a acționat cu intenție indirectă, a prevăzut pericolul reprezentat de acțiunea s-a de a conduce sub influența alcoolului și, deși nu a urmărit, a acceptat producerea unui asemenea rezultat.
Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin.2 C.p.p. instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal, respectiv: gradul de pericol social abstract și concret al faptei săvârșite apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, persoana
inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social concret ridicat, legiuitorul a apreciat - prin încadrarea acestei fapte ca infracțiune și prin limitele de pedeapsă stabilite - că prin conducerea unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică se creează o starea de pericol ridicat pentru siguranța traficului rutier, indiferent de producerea în concret a unei consecințe. Instanța va reține că starea de pericol creată este cu atât mai mare cu cât nivelul alcoolemiei inculpatului este unul ridicat.
Instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatului care este în vârstă de 27, are antecedente penale. Astfel, instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul a mai fost condamnat la an închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 al.1 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 al.2din OUG 195/2002.
Prin sentința penală nr.43/2008 dată în dosarul nr.219/2008 a Judecătoriei Simleu Silvaniei s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Inculpatul a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză după împlinirea termenului de încercare, intervenind reabilitarea de drept.
Astfel, a rezultat că acesta în numeroase rânduri a încălcat normele legale privind circulația pe drumurile publice, i-a fost suspendat de mai multe ori dreptul de a conduce pe drumurile publice, rezultând că inculpatul manifestă un respect redus față de normele legale privind circulația și siguranța traficului rutier, iar sancțiunile aplicate acestuia nu au avut rol de îndreptare a comportamentului acestuia în trafic.
Raportat la circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de doi ani închisoare, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a exercita o fucție ce presupune încrederea publică și implică exercițiul autorității. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța apreciază că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată
față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului.
Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, ținând cont de vârsta, situația familială și profesională, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție, însă raportat la gradul de pericol concret ridicat al faptei și față de atitudinea inculpatului de sfidare în mod constant a normelor legale ce reglementează circulația în condiții de siguranță pe drumurile publice și faptul că inculpatul nu conștientizează gravitatea faptelor sale, instanța apreciază că se
impune o supraveghere și consiliere de specialitate a inculpatului pentru a asigura o îndreptare a comportamentului acestuia.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861alin. l Cod penal, în consecință, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.
În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la art. 863alin.1 lit. b, c și d Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Ciortea A. -M. .
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul R. P. -I. solicitând casarea acestei și rejudecând, să se reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată și să se dispună suspendarea condiționată, apreciind că nu se justifică o perioadă de supraveghere atât de lungă și că în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, nivelul de alcoolemie, atitudinea inculpatului în cursul procesului, se justifică reținerea de circumstanțe atenuante.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002., pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a recunoașterii faptei de către inculpat.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 C.pen., ținând cont de gradul de pericol social concret al faptei, împrejurarea că nivelul alcoolemiei stabilit pentru inculpat era de 1,85 gr.%o la prima recoltare și 1,65 gr.%o la cea de a doua, că acesta a mai avut anterior confruntări cu legea penală fiind condamnat pentru același gen de infracțiuni, în prezent reabilitat, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat de mai multe ori.
De asemenea, s-a ținut cont și de persoana inculpatului, atitudinea sa sinceră din cursul procesului, nejustificându-se reținerea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.pen. în condițiile în care s-au aplicat dispozițiile art.3201alin.7 C.proc.pen., ca urmare a recunoașterii vinovăției.
În concret, pedeapsa de 2 ani închisoare corespunde scopului prev.de art.52 C.pen.și prin prisma celor menționate mai sus nu se justifică reducerea acesteia.
De asemenea, modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere, este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, dar și la realizarea scopului de prevenție, întrucât, având în vedere conduita anterioară a sa, este necesar un control mai riguros pe durata termenului de încercare stabilit conform art.862C.pen., nefiind suficientă aplicarea dispozițiilor art.81 C.pen.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins înb aza art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. P. I., domiciliat în Șimleu Silvaniei, str. C. nr. 22, jud. S. împotriva sentintei penale nr. 250 din 15 noiembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 martie 2013 .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I.
C.
M.
C.
I. V.
C.
GREFIER
B. H.
red.C.I./A.C. 3 ex. - - _
jud.fond.M. A.
← Decizia penală nr. 1325/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 1663/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
---|