Decizia penală nr. 43/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.43/R/2013
Ședința publică din 30 ianuarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: S. T.
Judecător . A. Ț. Judecător: M. L. Grefier: P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul J. A. -
A. împotriva sentinței penale nr.1506/2012 a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, al petentului, av. Husar-G. Codruța cu delegație la dosar, lipsă fiind petentul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin reprezentantul Escortei P. ului G., o cerere din partea petentului, prin care acesta arată că înțelege să își retragă recursul formulat.
Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.
Apărătorul petentului solicită a se lua act de retragerea recursului formulat, cu onorariu din F.M.J.
Reprezentantul Parchetului solicită de asemenea a se lua act de retragerea recursului formulat.
I N S T A N Ț A
Prin sentința penală nr.1506/2012 a Judecătoriei G., în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă cererea petentului J. A. A., fiul lui A. și
P., născut la data de_ în orașul Dej, județul Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165/2012 a Judecătoriei Dej.
În baza art. 450 alin. 2 C. pen. a fost fixat termen la_, dată după care cererea poate fi reexaminată.
În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. M., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Din procesul-verbal nr. 417/_ rezultă că persoana privată de libertate
J. A. A. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165/2012 a Judecătoriei Dej. Executarea pedepsei a început la data de_ și urmează să expire la_ . Ținând seama de faptul că petentul condamnat a avut un comportament oscilant pe durata detenției, fiind sancționat disciplinar și ținându-se seama și de antecedentele sale penale, comisia a propus o amânare de 4 luni pentru rediscutarea liberării condiționate, respectiv până la data de_ .
În drept, instanța a reținut că potrivit articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să-și execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, corespunzând unui număr de 243 zile. Până la data de_, a executat 246 zile închisoare din care efectiv 230 zile, iar 16 zile fiindu-i considerate executate ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, instanța constată că prima condiție pentru a putea beneficia de liberare condiționată este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că petentul a muncit, fiindu-i-se considerate ca executate un număr de 16 zile închisoare, până la analiza în comisie, astfel că și această a doua condiție poate fi considerată ca fiind îndeplinită.
Condamnatul nu îndeplinește însă cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său în perioada detenției rezultă că acesta a avut un comportament oscilant, a fost sancționat disciplinar pentru abatere gravă și anume pentru lovirea altui deținut. În perioada detenției, petentul a fost recompensat de 2 ori, cu suplimentarea dreptului la pachet. În plus, nu pot fi reținute astfel de dovezi în favoarea condamnatului atâta vreme cât după ce a fost definitiv condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt și a mai fost liberat condiționat, a săvârșit o nouă infracțiune, persistând astfel într-un comportament infracțional.
Prin urmare, condamnatul nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, dar având în vedere cuantumul pedepsei pe care o execută relativ redus, timp în care acesta a și participat la 2 programe educaționale, a participat la 1 programe social, a fost recompensat de două ori și mai mult, a participat la activități lucrative și de deservire în perioada iunie - septembrie 2012, instanța consideră că perioada de amânare poate fi redusă,
motive pentru care, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a respins cererea condamnatului J. A. A., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165/2012 a Judecătoriei Dej și a fixat termen la_, dată după care cererea sa poate fi reexaminată.
În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. M., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul J. A. -A., fără a preciza însă motivele pentru care înțelege să critice sentința atacată.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2013, tribunalul constată că s-a depus la dosar un înscris de către condamnatul J. A. -A. prin care arată că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză, solicitând a se lua act de această manifestare de voință.
Față de cele menționate mai sus, în baza art.385/4 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.369 C.pr.pen. tribunalul urmează să ia act de retragerea recursului formulat de condamnatul J. A. -A., împotriva sentinței penale nr.1506/2012 a Judecătoriei G. .
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de
100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Husar-G. Codruța), care se avansează din F.M.J.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul J. A. -A. , fiul lui A. și P., născut la data de_ în Dej, jud. Cluj, deținut în prezent în Penitenciarul Bistrița, împotriva sentinței penale nr. 1506/_ a Judecătoriei G. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Husar-G. Codruța), care se avansează din F.M.J.
Obligă condamnatul la plata în favoarea statului a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
S. | T. A. | Ț. | M. L. |
GREFIER
P. O.
Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: Nicoară M.
← Decizia penală nr. 165/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 268/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|