Decizia penală nr. 44/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 44/R//2013 Ședința publică de la 26 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A.
JUDECĂTOR: B. D. JUDECĂTOR: L. M. V.
GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de recurentul M. G. , împotriva Sentinței penale nr. 1992/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă, pentru recurentul lipsă
M. G., av. Burlă A., din oficiu. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei o adresă, din partea Penitenciarului Bistrița, prin care se aduce la cunoștința instanței faptul că recurentul M. G. a fost pus în libertate condiționată la data de_ .
Av. Burlă A. solicită a se lua act de faptul că cererea a rămas fără obiect.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Sentința penală nr. 1992/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar penal nr._, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar penal nr. _
, s-a respins cererea de liberare condiționată, formulată de petentul M. G., fiul lui I. și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin S.p.124/2012 a Judecătoriei Gherla.
În temeiul art. 450 alin. 2 Cod procedură penală s-a fixat termen de reiterare a cererii la data de_ .
În temeiul art. 192 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. Mândru M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul procesului verbal nr. 9 din_ a Penitenciarului Baia-Mare reiese că petentul M. G. se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare,
aplicată prin Sentința penală nr. 124/2012 a Judecătoriei Gherla și, întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 979 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat, pentru rediscutare, peste 6 luni.
Împotriva acestei soluții, petentul a formulat contestație, care, prin Sentința penală nr. 1632/2012 a Judecătoriei Bistrița, a fost respinsă și a fost fixat termen de reiterare a cererii pentru data de 30 ianuarie 2013.
Raportat la împrejurările mai sus descrise și având în vedere că neîndeplinirea condițiilor de liberare condiționată a fost constatată, deja, prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, fiind stabilit termenul de rediscutare a situației petentului la data de 30 ianuarie 2013, prima instanță a respins cererea formulată de acesta, ca fiind neîntemeiată, și a stabilit, potrivit art. 450 Cod procedură penală, termen de reiterare a cererii la data de_ .
În temeiul art.192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. Mândru M. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul M.
G. .
Recurentul nu a motivat recursul său, în scris, menționând că va arăta în fața instanței motivele recursului său.
Ulterior, recurentul nu s-a mai prezentat în instanță, potrivit adresei nr. E 18242/PBBN din_ (f. 7 recurs), petentul a fost liberat condiționat la_, termenul de judecată în recurs fiindu-i adus la cunoștință, sub semnătură.
Tribunalul, analizând sentința atacată, prin prisma actelor și lucrărilor în baza cărora aceasta s-a pronunțat, precum și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, a apreciat că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare.
În mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că inculpatul nu îndeplinea, la data formulării cererii, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, pentru a se dispune liberarea condiționată a acestuia.
Starea de fapt, reținută de către instanța de fond, este în deplină concordanță cu actele dosarului.
În mod corect s-a statuat că petentul condamnat M. G. a mai formulat o cerere de liberare condiționată, cu privire la care s-a pronunțat sentința penală nr. 1632/2012 a Judecătoriei Bistrița, respingând-o și stabilind ca termen de reiterare data de_ . Cum neîndeplinirea condițiilor de liberare condiționată a fost deja stabilită printr-o altă sentință judecătorească, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecății, stabilind ca termen de reiterare data de_, astfel cum se dispusese deja, prin sentința menționată anterior.
De altfel, la data soluționării căii de atac, petentul condamnat a fost deja liberat condiționat, astfel că, la acest moment, cererea sa este rămasă ca fără obiect. Cu toate acestea, deoarece instanța de recurs a cercetat îndeplinirea cerințelor legale pentru admisibilitatea cererii de la data la care ea fusese formulată, în temeiul disp. art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, recursul condamnatului și, pe cale de consecință, în temeiul disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în recurs, cheltuieli care includ și pe cele pentru apărarea din oficiu și care au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției, în conformitate cu disp. art. 189 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent M. G., fiul lui I. și M., născut la data de 0_ în Turda, jud. C., domiciliat în Turda, str. Labirint, nr. 19, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1., împotriva Sentinței penale nr. 1992, pronunțată la 19 dec. 2012 de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Burla A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
G. A. | B. | D. | - L. M. V. |
GREFIER,
N. L.
N.L. 26 Februarie 2013
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 44/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent M. G., fiul lui I. și M., născut la data de 0_ în Turda, jud. C., domiciliat în Turda, str. Labirint, nr. 19, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1., împotriva Sentinței penale nr. 1992, pronunțată la 19 dec. 2012 de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Burla A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | , L. | M. V. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE NR. 44/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent M. G., fiul lui I. și M., născut la data de 0_ în Turda, jud. C., domiciliat în Turda, str. Labirint, nr. 19, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1., împotriva Sentinței penale nr. 1992, pronunțată la 19 dec. 2012 de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Burla A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
G. A. | B. | D., L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
← Decizia penală nr. 255/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 207/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|