Decizia penală nr. 461/2013. Mentinere arest preventiv

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

DECIZIA PENALĂ NR.461/R/2013

Ședința nepublică din 18 DECEMB. 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M.

Judecător: L. C.

Judecător: A. Ț. Grefier: M. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. E. , împotriva încheierii penale f.nr. din data de_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a dispus menținerea stării de arest preventiv dispusă față de inculpat.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. E., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Leahu M., cu delegație avocațială la dosarul cauzei.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PROD. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței, inculpatul arată că își menține recursul declarat.

La întrebarea instanței inculpatul R. E., arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. E., solicită instanței admiterea recursului formulat de inculpat împotriva încheierii penale f. nr. din data de_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, casarea încheierii atacate, iar rejudecând cauza solicită instanței revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecării inculpatului în stare de libertate.

Consideră că nu există temei pentru privarea inculpatului de libertate, considerând că măsura arestării este nelegală și netemeinică, temeiurile avute în vederea luării măsurii nu mai subzistă, respectiv nu au apărut temeiuri noi.

Se tinde a se transforma în pedeapsă menținerea stării de arest al inculpatului. La dosarul cauzei nu există elemente noi care ar duce la ideea că se impune menținerea stării de arest al inculpatului.

Solicitând instanței revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive, cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, respectiv cea de a nu părăsii

localitatea, împreună cu obligațiile pe care le impune această măsură, cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentanta M. ului Public, solicită instanței respingerea recursului declarate de inculpat împotriva încheierii penale f. nr. din data de_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond. Instanța în mod corect a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și nu există la dosarul cauzei elemente noi care ar susține contrariul. Raportat la comportamentul anterior al inculpatului consideră că se impune menținerea stării de arest.

Inculpatul R. E., având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie lăsat în stare de libertate. De cinci ani este tot în pușcărie, are o fetiță de 6 ani, recunoaște că a greșit, dorește să fie alături de familie de sărbători, se va prezenta în instanță ori de câte ori va fi chemat, nu vrea să stea în arest până vor fi prinși și ceilalți coinculpați.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală fără număr din data de_ a Judecătoriei Cluj- Napoca, în temeiul articolului 3002din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul R.

  1. , fiul C. și natural, născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, domiciliat în com. Baciu, sat Baciu, lipsă spațiu, jud. Cluj, CP seria PC, nr. 7.

    , CNP 1., recidivist;

    • în baza art. 3002raportat la art. 160b alin. 3 din Codul de procedură

      penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R. E. și a fost respinsă solicitarea acestuia de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea/țara;

    • în temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămase în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția organelor de cercetare penală din data de_, confirmată prin rezoluția procurorului din aceeași dată, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul R. E. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal (fila 18).

Prin ordonanța organului de cercetare penală din data de_ s-a dispus reținerea învinuitului R. E. pe o durată de 24 ore, începând cu data de_, orele 1807(fila 21).

Prin ordonanța procurorului din data de_ din dosarul penal nr. 6557/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a extins cercetarea penală, s-a început urmărirea penală față de R. E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal și s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina învinuitului R. E.

în infracțiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1, alin. 2 din Cluj-Napoca și de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, în condițiile art. 33 lit. a din Codul penal (fila 17).

Prin ordonanța procurorului din data de_ din dosarul penal nr. 6557/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a pus în mișcare acțiunea penală față de R. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1, alin. 2 din Cluj-Napoca și de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, în condițiile art. 33 lit. a din Codul penal.

Prin ordonanța procurorului din data de_ din dosarul penal nr. 6557/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a extins cercetarea penală și s-a început urmărirea penală față de Lingurar Decebal și Lakatoș L. F. .

Prin ordonanța procurorului din data de_ din dosarul penal nr. 6557/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina învinuiților Lingurar Decebal și Lakatoș L. F. .

Prin propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca înregistrată la data de_ sub nr._ s-a solicitat instanței să dispună luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul R. E. .

La baza propunerii de arestare preventivă a inculpatului au stat dispozițiile articolului 143 și articolului 148 litera f din Codul de procedură penală, în sensul că acesta ar fi săvârșit cu intenție infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea penală nr. 69/C/A/2013, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului R. E. în temeiul art. 143 și articolului 148 litera f din Codul de procedură penală, pe o perioadă de 29 de zile (_ -_ ).

Prin rechizitoriul întocmit în data de_ în dosarul penal nr. 6557/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1, alin. 2 din Cluj-Napoca și de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, în condițiile art. 33 lit. a din Codul penal, a inculpatului Lingurar Decebal pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1, alin. 2 din Cluj-Napoca și de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, în condițiile art. 33 lit. a din Codul penal și a inculpatului Lakatoș L. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1, alin. 2 din Cluj-Napoca și de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 din Codul penal raportat la

art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal, în condițiile art. 33 lit. a din Codul penal.

În conformitate cu dispozițiile articolului 3001aliniatul 1 din Codul de procedură penală instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de R. E. la data de_, menținând-o.

În conformitate cu articolul 3002din Codul de procedură penală instanța

a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de R.

E. la data de_, menținând-o.

Conform dispozițiilor articolului 160bdin Codul de procedură penală, termenul în interiorul căruia trebuie verificată în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpat nu poate depăși 60 de zile.

Având în vedere că legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul R. E. prin încheierea penală nr. 69/C/A/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost verificate în temeiul art. 3001și al art. 3002din Codul de procedură penală la datele de_ și de_, când prin încheierile pronunțate a fost menținută această măsură, rezultă că la acest termen de judecată din data de_, instanța, obligată conform dispozițiilor articolului 160bdin Codul de procedură penală să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv înainte de expirarea unui interval de timp de maxim 60 de zile, interval calculat de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, are totodată posibilitatea să verifice și să se pronunțe cu privire la această măsură preventivă, înainte de expirarea termenului limită stabilit de lege.

Sub aspectul legalității, analizând dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că luarea și menținerea acestei măsuri preventive față de inculpatul R.

E. au avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.

Sub aspectul temeiniciei, analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, instanța de fond a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare față de inculpat întrucât temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării impun și în continuare privarea lui de libertate.

Astfel, instanța de fond a apreciat că probele administrate până în acest moment al procesului penal, respectiv procesele verbale întocmite (filele 22-24, 94, 31-54, 72-93, 4, 25-26, 128-129, 55-61, 62-71 dosarul de urmărire penală), declarațiile părții vătămate (filele 96-98 dosarul de urmărire penală), declarațiile martorilor (filele 114-118, 119-122, 123, 124, 126, 127 dosarul de urmărire

penală, filele 90, 91, 118 și 153 dosarul instanței), declarațiile inculpatului R.

E. (filele 99, 101-103 dosarul de urmărire penală, filele 63, 117 dosarul instanței), fișe de cazier judiciar (filele 106, 144-145, 146 dosarul de urmărire penală, filele 23-24, 26-30, 32 dosarul instanței), precum și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (fila 147 dosarul de urmărire penală), reflectă existența unor indicii care pot fi ușor echivalate cu motive

verosimile de bănuială că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este cercetat.

Chiar inculpatul R. E. a recunoscut în declarațiile pe care le-a dat în fața instanței că a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Așadar instanța de fond a reținut îndeplinită condiția impusă de dispozițiile articolului 143 din Codul de procedură penală conform căreia luarea și implicit menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat presupune în mod obligatoriu existența unor probe temeinice că inculpatul a comis infracțiunile pentru care s- a propus arestarea sa.

Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeană a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune. Instanța de fond a apreciat că, în speță, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive serioase de bănuială în sensul Convenției cu privire la faptul că inculpatul R. E. ar fi săvârșit faptele pentru care s-a propus arestarea lui.

Cu privire la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Codul de procedură penală în ceea ce îl privește pe inculpat, care au fost reținute ca temei pentru luarea măsurii arestării preventive față de acesta, instanța de fond a constatat că sunt în continuare îndeplinite cerințele legale menționate anterior deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de furt calificat și de violare de domiciliu pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă fiind mai mare de patru ani, iar lăsarea lui în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

Noțiunea de ordine publică implică un climat social firesc, în care să fie asigurată existența și menținerea unei stări de siguranță și securitate, de liniște a cetățenilor și de respectare a drepturilor acestora.

La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, instanța are în vedere natura faptelor de săvârșirea cărora este acuzat - infracțiuni contra patrimoniului persoanelor, dar și prin care se încalcă dreptul persoanei de a-și desfășura viața privată, într- un loc ales în mod liber, fără vreun amestec abuziv și nedorit din partea altora, precum și circumstanțele concrete în care au fost comise acestea - pe timpul zilei, de către trei persoane, după o înțelegere prealabilă.

Cu ocazia analizării gradului de pericol pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, instanța nu poate neglija circumstanțele personale ale acestuia, dar nici relația apropiată de rudenie față de ceilalți inculpați care sustrag și în prezent de la judecarea cauzei

- inculpatul Lakatoș L. F. aflându-se în localitatea, dar refuzând să se prezinte în fața instanței, iar inculpatul Lingurar Decebal fiind în prezent în stare de arest preventiv în Italia.

Astfel, instanța a reținut că R. E. a fost condamnat anterior de 12 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat - așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar depusă la dosarul instanței la filele 26-30, instanțele de judecată

aplicându-i de fiecare dată pedepse cu închisoarea, marea lor majoritate fiind executate prin privare de libertate. Pentru executarea respectivelor pedepse inculpatul R. E. a fost privat de libertate în perioadele de timp cuprinse între_ -_ și_ -_, situație în care constatăm că în ultimii 7 ani acesta s-a aflat în libertate doar pentru 83 de zile.

În aceste condiții (multitudine de condamnări anterioare), cu toate că inculpatul R. E. a beneficiat de liberarea condiționată la data de_ (cu aproximativ 6 zile înainte de data comiterii faptelor care fac obiectul prezentului dosar penal), el nu a înțeles să renunțe la comportamentul anti- social și la grupul de prieteni cu o conduită infracțională.

Având în vedere cele menționate anterior cu privire la antecedentele penale ale inculpatului R. E., instanța de fond a apreciat că toate acestea vin să confirme și mai mult aplicabilitatea principiului conform căruia comportamentul anterior reprezintă cel mai bun predictor pentru conduita viitoare a unei persoane, situație în care apreciază că punerea lui în libertate ar reprezenta atât o încurajare a acestuia în menținerea conduitei infracționale, cât și a celorlalte persoane predispuse la săvârșirea de infracțiuni.

În plus, pe parcursul judecării cauzei au apărut elemente noi care au dus la creșterea complexității acesteia, impunând audierea de noi martori pentru stabilirea corectă a stării de fapt și a identității persoanelor implicate. Conduita procesuală a inculpatului R. E. care, deși a recunoscut și a numit persoanele cu care a săvârșit faptele imputate, a înțeles să nu se implice în mod activ în stabilirea cadrului procesual (în timpul audierii martorului Lingurar Sibian - despre care a arătat că ar fi participat la comiterea faptelor - nu a dorit să-l confrunte în niciun mod pe acesta, preferând să nu-i adreseze vreo întrebare), alături de relația de prietenie/rudenie cu ceilalți inculpați reprezintă elemente în baza cărora instanța de judecată a apreciat ca fiind ridicat riscul ca derularea procesului penal să fie influențată în mod negativ prin punerea lui în libertate.

Aceste elemente care vizează persoana inculpatului întăresc convingerea instanței că cercetarea lui în stare de libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere lipsa efectului educativ al contactului cu organele judiciare și al condamnărilor anterioare, dar și disprețul față de valorile patrimoniale ale celorlalte persoane.

Din toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că în speță nu se impune luarea unor măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara - motiv pentru care a respins cererea apărătorului acestuia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea/țara - și că temeiurile care au impus luarea și menținerea măsurii arestării preventive, subzistă și în prezent, motiv pentru care se impune menținerea stării de arest luată față de el.

Pentru aceste motive, în temeiul articolului 3002din Codul de procedură penală, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului R. E. și a menținut starea lui de arest.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri a promovat recurs inculpatul R. E., declarația fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ .

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură P. ă, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul

R. E., împotriva încheierii penale fără număr pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în dosarul nr._ .

În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, sumă ce se va avansa din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - doamnei avocat M. Leahu.

În baza art.192 al.2 Cod Procedură P. ă va obliga inculpatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură P. ă, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. E. , fiul natural și C., născut la data de_, în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, CNP 1., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în dosarul nr._ .

În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, sumă ce se avansează din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - doamnei avocat M. Leahu.

În baza art.192 al.2 Cod Procedură P. ă obligă inculpatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

R. M. L. C. A. Ț.

GREFIER

M. B.

Red. 3 ex./L.C./D.M.

…12.2013

Jud.fond: M. D. A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 461/2013. Mentinere arest preventiv