Decizia penală nr. 464/2013. Tâlhărie
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 464/R/2013
Ședința publică din data de 4 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTORI: A. D. L.
: M. R.
GREFIER: A. B. H.
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul P. G.
A. împotriva sentinței penale nr. 1343 din data de 20 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dat în dosar nr. 3953/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul P.
G. A., asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat Valea R., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar (f. 9).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu, întrucât nu este asistat de apărător ales, ocazie cu care acesta precizează că prin cererea de amânare formulată la termenul anterior nu a încercat tergiversarea soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului promovat de inculpat, casarea hotărârii atacate și rejudecând prezenta cauză, a se dispune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. d C.pr.pen., întrucât lipsește latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, faptă care presupune două acțiuni și anume furt și exercitarea de acte de violență sau amenințări sau punerea victimei în stare de neputință de a se apăra. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, însă apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența acestei infracțiuni deoarece, în primul rând, nu s-a realizat niciunul din elementele specifice ale acțiunii principale de furt, deci nu se poate discuta despre o tentativă la această infracțiune. În speță, nu s-a dovedit că inculpatul s-a apropiat de casa de schimb valutar în scopul sustragerii bunurilor și nici nu a pătruns în interior.
În al doilea rând, nu se poate afirma că au existat acte de violență sau amenințare și nu s-a dovedit că a existat vreo manifestare a inculpatului în
scopul sustragerii sau pretinderii vreunui bun. În acest sens, face trimitere la declarațiile martorei A. R. și a părții vătămate B. G. care au arătat că inculpatul, când a încercat să pătrundă în casa de schimb valutar, nu a manifestat nicio acțiune de pretindere sau de luare a unui bun. Acțiunea de împingere afectată de organul de urmărire penală unei acțiuni de violență, este o acțiune specifică de a pătrunde în interior. Astfel, inculpatul a încercat să intre, partea vătămată a încercat să iasă, scopul acțiunii fiind unul normal, context în care era posibilă producerea unei atare violențe. Însă, inculpatul nu a avut contact fizic cu partea vătămată, rezistența părții vătămate fiind înfrântă de împingerea ușii, acțiune care nu corespunde acțiunii de violență specifică infracțiunii de tâlhărie. Deci, nu este îndeplinită condiția potrivit căreia acțiunea de violență a fost exercitată pentru sustragerea bunului.
Or, la tentativa la tâlhărie, dacă nu este realizat sau început exercițiul acțiunii corespunzătoare infracțiunii consumate, nu poate fi vorba nici de tentativă la aceasta, în cauză neexistând niciuna dintre acțiunile specifice infracțiunii de tâlhărie sau tentativă la tâlhărie. Pentru existența acesteia din urmă, era necesar ca inculpatul să fi săvârșit acte specifice ambelor
infracțiuni, astfel că realizarea doar a acțiunii adiacente, și anume împingerea fără încercarea de furt (care este acțiunea principală), nu poate fi considerată ca început al unei infracțiuni complexe ca aceea din prezenta cauză.
Dacă actele de executare se opresc doar la o acțiune de împingere asimilată acțiunii de violență în cadrul infracțiunii de tâlhărie, consideră că nu poate fi vorba despre infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat. De asemenea, nu poate fi vorba despre un act specific infracțiunii de furt sau tentativă la furt deoarece inculpatul nu a rostit vreun cuvânt, nu a cerut ceva, nu s-a apropiat de bun, deci nu există niciun act specific pentru infracțiunea de furt pentru a putea fi vorba despre infracțiunea de tâlhărie.
Referitor la acțiunea de violență, chiar dacă s-ar admite că aceasta este corespunzătoare infracțiunii de tâlhărie, singură nu realizează elementele specifice al infracțiunii de tâlhărie și nici ale tentativei la tâlhărie.
Solicită a se avea în vedere și modalitatea de apărare a inculpatului în fața instanței de fond, respectiv existența unor elemente specifice desistării care să ducă la o soluție de încetare a procesului penal. Prin urmare, solicită a se reține și concluziile susținute în fața instanței de fond pentru că
inculpatul a declarat că de bună voie a renunțat la săvârșirea infracțiunii, iar acea alarmă nu a făcut zgomot pentru a se presupune că inculpatul s-a speriat. De asemenea, din declarația inculpatului dată în fața primei instanțe rezultă că de bună voie și în mod brusc a renunțat la comiterea faptei, declarație care nu este contrazisă de alte elemente.
Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că a împins partea vătămată în încercarea de a intra în casa de schimb valutar și văzând-o pe aceasta în fața ușii, nu a continuat acțiunea. Prin urmare, nu există infracțiunea de tâlhărie deoarece lipsește latura obiectivă, indiferent de intenția și gesturile inculpatului la momentul săvârșirii faptei.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. d C.pr.pen. Cu onorariu din fondurile M. ui Justiției.
Reprezentanta M. ui P. referitor la problemele puse în discuție privind lipsa laturii obiective și desistarea prevăzută de art.22 C.pen., apreciază că nu pot fi reținute în prezenta cauză. Instanța de fond a reținut
vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, fiind important mobilul comiterii faptei și toate actele pregătitoare, inclusiv cele de executare din data de 21 aprilie 2011. S-a făcut dovada că inculpatul avea un împrumut mare de restituit pe care nu-l putea restitui, precum și faptul că era foarte agitat, aspect care rezultă din declarația martorei Blăjan
A. . Pe fondul acestor împrejurări, inculpatul a luat hotărârea de a sustrage bani, fiind dovedit cu ajutorul camerelor de supraveghere faptul că inculpatul a supravegheat zona și că în seara zilei de_ a intrat în casa de schimb valutar și a discutat cu una dintre casiere. În aceste împrejurări, martora A. R. l-a văzut pe inculpat care avea cunoștință când are loc schimbul de ture și că ușa de la casa de schimb valutar se deschide numai din interior, acesta fiind și motivul pentru care la ora 7, când avea loc schimbul de ture, având un ciorap tras pe cap, inculpatul a prins ușa pe care a împins-o spre interior, a împins-o și pe partea vătămată B. G.
M., a intrat în interiorul casei de schimb valutar, moment în care cealaltă martoră, numita A. R. a strigat și a acționat butonul de alertare, iar inculpatul a fugit.
Prin urmare, inculpatul a pus în executare aceste acte, există act de violență și dovada intenției de sustragere care nu s-a finalizat din motive independente de voința inculpatului. În speță, ar fi existat desistare dacă inculpatul ar fi plecat de bună voie fără concurența altor factori exteriori.
În concluzie, apreciază că în cauză există infracțiunea de tentativă la tâlhărie și solicită a se respinge recursul inculpatului ca nefondat.
Inculpatul P. G. A., având ultimul cuvânt, arată că îi pare foarte rău de ce s-a întâmplat și achiesează la concluziile apărătorului său privind achitarea pentru fapta reținută în sarcină. Este de acord cu ceea ce s-a arătat că s-a întâmplat, însă nu corespund realității aspectele arătate de acuzare legate de ceea ce s-a întâmplat la ușă, deoarece, după întâlnirea cu partea vătămată, el a plecat în 3-4 secunde. Când s-a deschis ușa, a văzut doar o umbră. Nu a pătruns în casa de schimb valutar, iar dacă ar fi pătruns ar fi fost văzut pe camerele din interior. Susține că la momentul în care s-a deschis ușa casei de schimb valutar a avut un flash, și-a dat seama ce face și a plecat. Ulterior acestei întâmplări, nu a mai avut nicio problemă și nu are cunoștință despre butonul de panică din casa de schimb valutar.
În subsidiar, dacă instanța nu va pronunța o soluție de achitare, solicită reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond.
C U R T E A
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca inculpatul P. G. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 din C.pen. raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din C. pen..
S-a reținut că la data de_, în urma unei pregătiri minuțioase, inculpatul a hotărât să săvârșească o ";spargere"; la o casă de schimb valutar aparținând SC ";E. ’S"; situată în C. -N., P-ța U. nr. 14. În momentul în care casiera care și-a încheiat tura și dorea să părăsească casa de schimb valutar, inculpatul, purtând pe cap un ciorap de damă de culoare închisă a pătruns în interiorul casei de schimb valutar, împingând-o pe partea vătămată B. G. M. . Cealaltă casieră a început să țipe, a apăsat butonul de panică și s-a refugiat sub birou. Inculpatul, speriat de țipetele
femeii, a părăsit în grabă locul faptei, reluându-și activitatea obișnuită și anume aceea de taximetrist.
Prin sentința penală nr. 1343/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._, în baza art. 20 din C.pen. rap. la art. 211 alin. 1 - 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b din C.pen., a fost condamnat inculpatul P. G. A., fiul lui V. și M., născut la data de 8 iunie 1976 în municipiul C. -N., jud. C., domiciliat în comuna Cojocna, sat C.
, str. A. I., nr. 15, jud. C., f.f.l. în C. -N., str. V., nr. 22, ap. 155, jud. C., CNP 1., recidivist la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1262/29 septembrie 2005 definitivă prin decizia penală nr. 9/9 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 88 al. 1 din C.pen. s-a dedus perioada reținerii inculpatului P. G. A. din data de 21 aprilie 2011.
S-a constatat că părțile vătămate S. E. ’S S. și B. G. M. nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligată inculpatul la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 189 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu, respectiv al d-nei DEAK SARIKA de 100 lei și al d-nei MIHUȚ V. R. de 200 de lei au fost avansate din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Urmărirea penală împotriva inculpatului P. G. A. a fost începută prin rezoluția organelor de cercetare penală din data de_ (f. 3 dos. UP), confirmată în aceeași dată de către procuror.
La data de 21 aprilie 2011, în jurul orei 7.14 organele judiciare au fost sesizate cu privire la faptul că o persoană necunoscută a exercitat violențe asupra unei angajate a casei de schimb valutar aparținând S. E. ’S S., situată în P-ța U., nr. 14 din C. -N. .
În urma cercetării la fața locului partea vătămată B. G. a indicat locul unde a căzut imediat după ce o persoană de sex masculin
având pe față un ciorap de dama a pătruns în casa de schimb valutar prin ușa din spate destinată angajaților și în momentul în care partea vătămată a deschis ușa pentru a ieși.
Au fost identificate și ridicate pe suport electronic imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate deasupra ușii de acces din spate, destinată angajaților, care cuprinde în aria sa întreg culoarul. Astfel a fost observată o persoană care după statură și alură este de sex masculin, care purta hanorac alb cu dungi și o vestă de culoarea albastră, având pe cap o șapcă cu cozoroc și gluga hanoracului.
Inculpatul a fost identificat după hainele pe care le-a purtat în acea zi și după statură.
În declarația dată de inculpat în fața organelor de cercetare penală (f. 31-32 dos. UP), în ziua săvârșii faptei, acesta explică motivul care l-a împins sa comită această faptă, respectiv un împrumut de 10.000 de euro pe care l- a contractat de la numitul Cuja Laurențiu.
Concubina inculpatului, Blăjan A. G., confirmă aceste fapte prin declarația dată în ședința din data de 10 iulie 2012.
În aceeași declarație, inculpatul vorbește despre modul în care a conceput planul infracțional. Astfel, în mai multe zile la rând acesta a urmărit zona gangului pentru a vedea ora la care se face schimbul de tură. Pentru a fi sigur ca acea casa de schimb valutar dispune de suficiente lichidități, acesta s-a prezentat la ghișeu si a întrebat-o pe martora A. R.
M. daca este posibil sa cumpere suma de 20.000 de euro, lăsând chiar și un număr de telefon în acest sens. În declarația dată de martora A. R., aceasta confirmă faptul că inculpatul s-a interesat cu privire la cumpărarea unei sume mari în valută, lăsând în acest sens un număr de telefon. De asemenea, martora își amintește ca s-a întâlnit cu inculpatul în gang, după aproximativ două săptămâni, dimineața când se ducea la serviciu și, crezând că este vecin, l-a salutat. Astfel, declarațiile inculpatului și cele ale martorei se coroborează și confirmă faptul că inculpatul a premeditat toate aspectele legate de săvârșirea infracțiunii.
Martora A. R. a declarat că la data de 21 aprilie 2011, dimineața în jurul orei 6.30 a mers la serviciu pentru a lua locul colegei sale martora
. A precizat că ușa de acces din spate destinată angajaților era o ușa de securitate care se deschide numai din interior și numai după ce persoana din interior verifică monitorul care redă imaginile camerei de supraveghere din afara ușii pentru a se vedea persoana care solicită accesul. După ce martora și partea vătămată au făcut schimbul de tură, partea vătămată s-a asigurat că nu există nicio persoană în exterior și a deschis ușa, moment în care înăuntru a intrat o persoană de sex masculin care avea fața acoperită cu un ciorap de culoarea neagră și care a împins-o pe partea vătămată de piept determinând cădea acesteia pe un corp de mobilier. Martora a declarat imediat "mi-am dat seama ce se întâmplă și am apăsat butonul de panică, după care m-am refugiat sub birou și am început să țip; sunt sigură că am apăsat butonul de panică pentru că în circa două minute au venit angajații de la Total Security, dar înaintea lor au venit organele de poliție care erau în apropiere";. Totodată martora a declarat că în momentul în care s-a refugiat sub birou a apăsat și pedala de panică și "nu știu dacă de țipetele mele sau de faptul că m-a văzut apăsând butonul de panică acea persoană a plecat";. Martora a precizat că butonul de panică este situat sub masa biroului care este așezat la aproximativ 1,5 metri de ușa de acces pentru angajați și că majoritatea banilor se aflau în seif, pe masă fiind doar câteva mii de euro, dolari, lire și lei.
Partea vătămată susține declarația martorei și a arătat că înainte de a ieși a verificat dacă se află vreo persoană în gang, iar când a deschis ușa, nu a apucat să facă vreun pas în exterior că o persoană a prins ușa (care se deschidea spre exterior) iar cu cealaltă mână a împins-o cu mâna determinându-i căderea peste un corp de mobilier. Inculpatul a intrat înăuntru și am auzit-o pe colega mea țipând și dând din picioare și totodată am auzit când a apăsat butonul de panică … care produce un anumit zgomot la apăsare și care rămâne apăsat… apoi cred că inculpatul s-a speriat și a fugit.
Din declarațiile coroborate ale părții vătămate și ale colegei sale, Instanța reține faptul că inculpatul, după ce a împins-o pe partea vătămată înăuntrul casei de schimb valutar, nu a înaintat în incinta acesteia decât aproximativ doi pași. În acel moment, martora A. a apăsat butonul de panică, s-a refugiat sub birou unde a apăsat si pedala de panică și a început sa țipe. Se reține, de asemenea, și faptul că butonul de panică emite un sunet caracteristic în momentul în care este apăsat, sunet pe care orice persoană aflată in încăpere îl poate auzi (declarația martorei A. consemnată în
ședința publică din data de 16 octombrie 2012). Imediat după acest moment, inculpatul a ieșit în fugă din casa de schimb valutar, iar martora a închis ușa în urma sa.
În apărarea sa, inculpatul invocă în principal desistarea, ca și cauză de nepedepsire a tentativei, solicitând instanței să constate faptul că desistarea a fost voluntară și nu a fost în niciun fel influențată de apăsarea butonului de panică sau de țipetele casieriței A. . Mai mult, inculpatul susține că a aflat despre existența butonului de panică în cursul cercetării judecătorești.
Instanța a respins această apărare, având în vedere modul minuțios de concepere a planului infracțional. Este de notorietate faptul că orice casă de schimb valutar/casă de amanet/bancă este dotată cu un sistem de supraveghere video, cu un sistem de avertizare a unei firme de pază, cu o ușă solidă prevăzută de asemenea cu sisteme de securitate si care nu poate fi deschisa decât din interior - aceste dotări fiind cerute expres de legislația în domeniu. Inculpatul s-a interesat dacă în casa de schimb valutar există destule lichidități și a avut grijă să nu ridice capul spre camera de supraveghere pentru a nu-i fi văzută fața), a studiat sistemul de supraveghere video și raza de acțiune a acestuia și a analizat cu atenție momentul în care putea să pătrundă în casa de schimb valutar (și anume numai atunci când una dintre casierițe deschidea ușa din interior și numai la schimbul de tură) etc. Momentul ales, respectiv cel al schimbului de tură este esențial și cu privire la faptul că se face și o predare a inventarului, ceea ce putea presupune că banii vor fi la vedere. Față de aceste acte de pregătire precum și față de declarațiile părții vătămate și a martorei potrivit cărora martora a acționat butonul de panică imediat după ce a intrat înăuntru inculpatul și înainte ca acesta să iasă, dar mai ales datorită locului de poziționare a butonului de panică, respectiv sub masa biroului, împrejurare care implică o aplecare neechivocă a martorei pentru a ajunge la buton, concluzionăm că inculpatul a știut de existența butonului de panică și a văzut și auzit când acesta a fost acționat.
Inculpatul invocă aplicarea principiului in dubio pro reo, considerând că nu s-a demonstrat cu certitudine că părăsirea locului faptei s-a datorat strigătelor celor două persoane sau acționării butonului de panică. Instanța nu va reține această apărare pentru următoarele considerente:
Inculpatului solicită probarea de către reprezentanta Parchetului a faptului că inculpatul nu a părăsit locul faptei in urma strigătelor și a acționării butonului de panică. Astfel, inculpatul cere sa se probeze un fapt negativ și totodată, un element pur subiectiv. Or, a proba un fapt negativ și o stare de spirit, elemente ale conștiinței unei persoane este imposibil. Totuși, bazându-ne pe comportamentul inculpatului și elementele de fapt desprinse din declarațiile martorei și a părții vătămate, adică pe elementele obiective care pot fi percepute din exterior de către celelalte persoane prezente la locul și momentul săvârșirii faptei, reținem faptul că probatoriul propus in cauză de către Parchetului este satisfăcător și elimină orice dubiu cu privire la poziția subiectivă a inculpatului.
Astfel, instanța a considerat că a treia, poate cea mai importantă, condiție a desistării, respectiv întreruperea executării să îi aparțină inculpatului și să fie voluntară nu este îndeplinită.
Prin apărarea, în subsidiar, inculpatul solicită Instanței să constate faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, mai precis, nu este realizată latura obiectivă a acestei infracțiuni.
În apărarea sa, inculpatul arată ca acțiunea de violență a fost exercitată cu scopul de a pătrunde în interior și nu cu scopul de sustrage un bun. De asemenea, se invocă faptul că, infracțiunea de tâlhărie fiind una complexă, este nevoie să existe acte de executare corespunzătoare ambelor infracțiuni din componența acesteia, or, în speță, nu exista niciun act de executare în ceea ce privește infracțiunea de furt.
Instanța nu a luat în considerare aceste apărări pentru ca pentru reținerea unei infracțiuni complexe, făptuitorul nu trebuie sa realizeze acte de executare corespunzătoare ambelor infracțiuni componente.
De asemenea, apărarea conform căreia acțiunea de violență a fost exercitată cu scopul de a pătrunde în interior și nu cu scopul de sustrage un bun va fi înlăturată de Instanță, altfel ar însemna să rupem în mod artificial și neîntemeiat firul logic al evenimentelor. Astfel, Instanța a reținut faptul că inculpatul, persoană străină față de SC E. ’S SRL, a intrat prin exercitarea unor acte de violență, indiferent de natura și intensitatea acestora, în sediul respectivei persoane juridice care are ca obiect de activitate schimbul valutar, după ce s-a interesat asupra faptului că în acel sediu există sume mari de bani și după ce a urmărit momentul din zi când se face schimbul de tură și când se va deschide ușa destinată angajaților. Coroborând aceste fapte cu declarațiile inculpatului, în care acesta declară că a fost împins la comiterea faptei de necesitatea urgentă de lichidități, Instanța a considerat ca acțiunea de pătrundere în sediul societății comerciale, realizată prin acte de violență, s-a făcut cu scopul de a sustrage sume de bani.
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1262/29 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 9/9 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj, pedeapsă din care a fost liberat condiționat la data de 29 iunie 2007 cu un rest de 302 zile de închisoare.
Pentru toate cele expuse mai sus, Instanța a reținut ca fapta inculpatului P. G. A. care, după executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1262/29 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 9/9 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de_, a pătruns fără drept, cu forța, în sediul SC E. ’S SRL cu scopul de a sustrage sume de bani, însă, ca urmare a țipetelor casierițelor și a faptului că butonul de panică a fost apăsat, a părăsit casa de schimb valutar fără a sustrage niciun bun, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen..
La individualizarea pedepsei Instanța a ținut seama de prevederile art. 72C. pen.; s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta săvârșită de inculpat, făcând totodată aplicarea art. 20 C. pen., respectiv reducerea la jumătate a acestor limite și având în vedere starea de recidivă postexecutorie.
Pentru a individualiza cu exactitate cuantumul pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului, Instanța a ținut seama de elementele obiective, exterioare faptei săvârșite de inculpat, cat și la elemente subiective, legate de persoana inculpatului, motivul care l-a împins pe inculpat la comiterea faptei, nivelul de pregătire al acestuia.
Inculpatul a săvârșit o infracțiune complexă în compunerea căreia regăsim o infracțiune împotriva patrimoniului - infracțiunea de furt, și o infracțiunea contra vieții și integrității corporale - loviri, vătămare corporala etc. sau o infracțiune contra libertății persoanei - infracțiunea de
amenințare, după de a premeditat mai multe zile săvârșirea faptei, s-a asigurat că în interior pot fi găsite sume de bani, a identificat momentul din zi cel mai potrivit pentru a pătrunde în interior, respectiv la schimbul de tură, s-a asigura că angajații care schimbă tura în acea dimineață sunt de sex feminin, adică persoane care vor opune o rezistență minimă și și-a ascuns fața cu un ciorap de damă de culoarea neagră, atât pentru a-și ascunde identitatea cât și pentru a determina teamă și a produce panică, ultimele împrejurări fiind relatate chiar de către inculpat, acesta considerând, în mod rezonabil de altfel că vor fi elementele care vor determina reușita faptelor sale.
Se observă că, în concret, infracțiunea principală nu s-a realizat, iar în ceea ce privește infracțiunea secundară, se poate spune că inculpatul a comis cea mai ușoară formă a acesteia și anume infracțiunea de loviri si alte violențe, prin împingerea părții vătămate.
În fapt, partea vătămată B. Gherghina M. nu a suferit leziuni care sa necesite îngrijiri medicale. Instanța reține ca existând acte de executare și în ceea ce privește infracțiunea de amenințare. Astfel, după cum și inculpatul declară, acesta s-a mascat pentru a nu putea fi recunoscut si pentru a le speria pe partea vătămată B. și pe martora A. . Inculpatul nu a exercitat acte de amenințare activă - după cum reiese și din declarațiile celor doua casierițe, însă faptul că acesta a intrat în casa de schimb valutar mascat, deși știa ca înăuntru se află două persoane de sex feminin constituie o amenințare pasivă și o presiune psihica pe care autorul conta, după cum acesta a și declarat (f. 34 dos. UP).
În ceea ce privește persoana inculpatului, Instanța a reținut faptul că, deși are antecedente penale, faptele pentru care a fost condamnat nu sunt fapte de violență și acesta are un loc de muncă stabil și încearcă să își câștige în mod onest mijloacele materiale de existență. M. ivul pentru care a apelat la această soluție radicală de a obține bani este un împrumut de la o persoană care a pus o ";presiune deosebita"; pe inculpat, după cum acesta declară. Aceasta nu poate fi însă o scuză pentru comiterea faptelor prevăzute de legea penală.
Având în vedere aceste împrejurări obiective și subiective instanța a aplicat o pedeapsă mai mult orientată spre minimul special, iar în baza art. 20 din C.pen. rap. la art. 211 alin. 1 - 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b din C.pen., l-a condamnat pe inculpatul P. G. A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1262/29 septembrie 2005 definitivă prin decizia penală nr. 9/9 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj.
În baza art. 71 al. 2 din Cod pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a din Cod pen., pe perioada și în condițiile prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.
În baza art. 88 alin. 1 C. pen. instanța a dedus din pedeapsa perioada reținerii din data de 21/_ .
S-a constatat că părțile vătămate B. Gherghina M. și S. E. ’S S. nu s-au constituit părți civile.
In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecata avansate de stat.
Onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondurile M. ui Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul P. G. A., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului promovat de inculpat, casarea hotărârii atacate și rejudecând prezenta cauză, a se dispune achitarea inculpatului întrucât lipsește latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
ivând recursul, s-a arătat că în cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, faptă care presupune două acțiuni, și anume, furt și exercitarea de acte de violență sau amenințări sau punerea victimei în stare de neputință de a se apăra.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la tâlhărie, însă apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența acestei infracțiuni deoarece, în primul rând, nu s-a realizat niciunul din elementele specifice ale acțiunii principale de furt, deci nu se poate discuta despre o tentativă la această infracțiune. În speță, nu s-a dovedit că inculpatul s-a apropiat de casa de schimb valutar în scopul sustragerii bunurilor și nici nu a pătruns în interior.
În al doilea rând, nu se poate afirma că au existat acte de violență sau amenințare și nu s-a dovedit că a existat vreo manifestare a inculpatului în scopul sustragerii sau pretinderii vreunui bun. În acest sens, face trimitere la declarațiile martorei A. R. și a părții vătămate B. G. care au arătat că inculpatul, când a încercat să pătrundă în casa de schimb valutar, nu a manifestat nicio acțiune de pretindere sau de luare a unui bun. Acțiunea de împingere asimilată de organul de urmărire penală unei acțiuni de violență, este o acțiune specifică de a pătrunde în interior. Astfel, inculpatul a încercat să intre, partea vătămată a încercat să iasă, scopul acțiunii fiind unul normal, context în care era posibilă producerea unei atare violențe. Însă, inculpatul nu a avut contact fizic cu partea vătămată, rezistența părții vătămate fiind înfrântă de împingerea ușii, acțiune care nu corespunde acțiunii de violență specifică infracțiunii de tâlhărie. Deci, nu este îndeplinită condiția potrivit căreia acțiunea de violență a fost exercitată pentru sustragerea bunului.
Or, la tentativa la tâlhărie, dacă nu este realizat sau început exercițiul acțiunii corespunzătoare infracțiunii consumate, nu poate fi vorba nici de tentativă la aceasta, în cauză neexistând niciuna dintre acțiunile specifice infracțiunii de tâlhărie sau tentativă la tâlhărie. Pentru existența acesteia din urmă, era necesar ca inculpatul să fi săvârșit acte specifice ambelor
infracțiuni, astfel că realizarea doar a acțiunii adiacente, și anume împingerea fără încercarea de furt (care este acțiunea principală), nu poate fi considerată ca început al unei infracțiuni complexe ca aceea din prezenta cauză.
Dacă actele de executare se opresc doar la o acțiune de împingere asimilată acțiunii de violență în cadrul infracțiunii de tâlhărie, consideră că nu poate fi vorba despre infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat. De asemenea, nu poate fi vorba despre un act specific infracțiunii de furt sau tentativă la furt deoarece inculpatul nu a rostit vreun cuvânt, nu a cerut ceva, nu s-a apropiat de bun, deci nu există niciun act specific pentru infracțiunea de furt pentru a putea fi vorba despre infracțiunea de tâlhărie.
Referitor la acțiunea de violență, chiar dacă s-ar admite că aceasta este corespunzătoare infracțiunii de tâlhărie, singură nu realizează elementele specifice al infracțiunii de tâlhărie și nici ale tentativei la tâlhărie.
Solicită a se avea în vedere și modalitatea de apărare a inculpatului în fața instanței de fond, respectiv existența unor elemente specifice desistării care să ducă la o soluție de încetare a procesului penal. Prin urmare, solicită a se reține și concluziile susținute în fața instanței de fond pentru că
inculpatul a declarat că de bună voie a renunțat la săvârșirea infracțiunii, iar acea alarmă nu a făcut zgomot pentru a se presupune că inculpatul s-a speriat. De asemenea, din declarația inculpatului dată în fața primei instanțe rezultă că de bună voie și în mod brusc a renunțat la comiterea faptei, declarație care nu este contrazisă de alte elemente.
Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că a împins partea vătămată în încercarea de a intra în casa de schimb valutar și văzând-o pe aceasta în fața ușii, nu a continuat acțiunea. Prin urmare, nu există infracțiunea de tâlhărie deoarece lipsește latura obiectivă, indiferent de intenția și gesturile inculpatului la momentul săvârșirii faptei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea tentativei la
infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C.pen., rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de_, purtând pe cap un ciorap de damă de culoare închisă, inculpatul a pătruns în interiorul casei de schimb valutar SC E. S, situată în C. -N., P. U. nr. 14, a împins-o pe partea vătămată B. Gherghina M., iar când cealaltă casieră a început să țipe și a apăsat butonul de panică, inculpatul s-a speriat și a părăsit în grabă locul faptei.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de tâlhărie.
Apărările formulate de inculpat, în sensul că în cauză se impune achitarea sa, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d C.pr.pen., întrucât lipsește latura obiectivă a infracțiunii, sunt neîntemeiate. Astfel, în apărarea sa, inculpatul a invocat faptul că acțiunea de violență a fost exercitată în scopul pătrunderii în interior, și în scopul sustragerii de bunuri și de asemenea, a mai susținut că pentru a putea fi în prezența infracțiunii de tâlhărie este necesar să existe acte de executare corespunzătoare ambelor infracțiuni.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a pătruns în interiorul casei de schimb valutar prin exercitarea unor acte de violență, fără ca intensitatea și natura acestor acte de violență să prezinte o relevanță prea mare. Faptul că inculpatul a pătruns în incinta casei de schimb valutar cu scopul sustragerii de sume de bani rezultă și din împrejurările în care inculpatul a comis fapta, acesta efectuând acte pregătitoare constând în urmărirea momentului din zi în care se făcea schimbul de tură, a momentului în care se deschidea ușa destinată angajaților. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în cauză sunt
întrunite elementele constitutive astfel cum în mod just a reținut și instanța de fond ale tentativei la infracțiunii de tâlhărie.
Mai mult, și în practica judiciară existentă în materie s-a conturat opinia potrivit căreia pentru ca infracțiunea complexă de tâlhărie să fie consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi epuizat prin însușirea bunului. Pe de altă parte, dacă acțiunea de luare a bunului din posesia sau detenția altuia a fost întreruptă, rămânând în stadiul de
tentativă iar componenta sa adiacentă - întrebuințarea de violențe sau amenințări - s-a consumat, fapta în întregul său constituie tentativă la
infracțiunea de tâlhărie (CSJ, secția penală, decizia 1204/6 martie 2002). De asemenea, astfel cum s-a precizat anterior, natura și intensitatea loviturilor nu prezintă relevanță în speță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii.
În cauză, nu se pot reține nici apărările inculpatului referitor la desistare, în sensul prevăzut de art. 22 C.pen., întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a efectuat acte pregătitoare în vederea comiterii faptei în condițiile în care s-a dovedit că avea dificultăți financiare. Ca atare, inculpatul a supravegheat zona, iar în seara zilei de_ a intrat în casa de schimb și a discutat cu una dintre casiere. Din declarațiile coroborate ale părții vătămate și ale colegei acesteia rezultă că după ce a împins-o pe partea vătămată înăuntrul casei de schimb valutar, inculpatul a pătruns în interior aproximativ doi pași, iar după ce martora A. R. a apăsat butonul de panică și a început să țipe, inculpatul a ieșit în fugă din casa de schimb valutar.
Astfel, având în vedere actele pregătitoare efectuate de inculpat, precum și împrejurarea că inculpatul a părăsit casa de schimb valutar după acționarea butonului de panică de partea vătămată și probabil speriat de reacția acesteia, rezultă fără putință de tăgadă că în cauză nu se poate reține desistarea ca și cauză de nepedepsire a tentativei.
Recursul declarat în cauză este însă fondat sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicat inculpatului.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect drept criteriul de individualizare atât prevederile art. 20 C.pen., privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă și împrejurarea că inculpatul a fost trimis în
judecată pentru o tentativă la o infracțiune complexă, dar și aspecte care țin de persoana inculpatului, aplicându-i acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de dispozițiile legale.
Curtea va avea în vedere însă cu precăderea criteriile care țin de persoana inculpatului, împrejurarea c,ă deși acesta are antecedente penale, aceasta încearcă să își câștige în mod onest existența, apreciind că o pedeapsă în cuantum de 1 an închisoare ca efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c C.pen., va fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art. 385 15 pct. 2 lit. d C.pr.pen., recursul declarat în cauză de inculpat urmează a fi admis în limitele prevăzute mai sus.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod proc. penala, admite recursul declarat de inculpatul P. G. A. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 1343 din 20 noiembrie 2012 a Judecătoriei C.
, pe care o casează doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.c Cod penal.
Rejudecând în aceste limite, reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P. G. A. de la 3 ani si 6 luni închisoare la 1 (un) an închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.c Cod penal.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește onorar apărător oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. Valea R. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. B.
A.
D.
L.
M. R.
GREFIER
B. H.
Red.MB/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: L.M.
| ← Decizia penală nr. 256/2013. Tâlhărie | Decizia penală nr. 1014/2013. Tâlhărie → |
|---|
