Decizia penală nr. 502/2013. Ucidere din culpă

R. IA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ *

DECIZIA PENALĂ NR.502/R/2013

Ședința publică din 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: DP

V. G.

GREFIER: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de inculpatul S. B. O. I. și asigurator SC Generali R. ia asigurare Reasigurare SA (fosta SC Ardaf Asigurare Reasigurare SA) împotriva sentinței penale nr.845 din 03 iulie 2012 a Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpa prevăzută de art. 178 alin. 1 si alin. 2 C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.845 din 03 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ *, a fost condamnat inculpatul S. B. I.

O. pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, fapta prevazuta si pedepsita de art. 178 alin. 1 si 2 C.penal, la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare

In baza art.71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit in conditiile art.82 Cod penal .

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 si art. 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In baza art.14, art. 346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la cate 80.000 lei daune morale, catre partile civile B. V., B. V.

I. si B. V. V. .

S-a constatat ca SC GE. RALI R. IA ASIGURARE REASIGURARE SA ( fosta SC Asigurare Reasigurare Ardaf SA) cu sediul social in B. esti, str. Polizu, nr. 58-60, et. 4, sector 1, are calitatea de asigurator de raspundere civila in cauza.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de_, în jurul orelor 20,45 inculpatul S. B. I. O. se găsea la volanul autovehiculului minibus ,marca Mercury cu nr. de înmatriculare_ pe car e-l conducea pe Calea Baciului din mun. C. -N. spre Piața Gării. ÎN dreptul imobilului cu nr. 28 inculpatul nu a observat din timp prezența pe carosabil a unei persoane angajate în traversarea șoselei de la stânga la dreapta în raport cu sensul său de mers și cu toate că a încercat efectuarea unor manevre de evitare și ocolire prin acționarea sistemului de frânare concomitent cu un ușor viraj la stânga nu a reușit să evite impactul lovind victima cu partea frontală dreapta a vehiculului. Victima a fost preluată pe capota motorului și parbriz și apoi a fost proiectată în afara carosabilului în lateral. Moartea victimei B. S. în vârstă de 70 de ani s-a datorat hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale cu fractura craniului, mecanicul de producere a leziunilor tanatogeneratoare având loc prin lovire și proiectare pe un plan dur în condițiile unui accident rutier, conform raportului de expertiză medico-legală întocmit de IML C. .

Victima s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și era îmbrăcată în haine de culoare închisă.

La fața locului nu s-au constatat urme de frânare imprimate de pneurile autoturismului.

Limita de viteză pe sectorul de drum unde s-a produs evenimentul rutier era de maxim 50 km/h.

Pe Calea Baciului circulația se desfășoară în dublu sens, pe câte o bandă de circulație, carosabilul este cu marcaj longitudinal, linie discontinuă iar la data producerii accidentului carosabilul era uscat, cerul senin, fără, precipitații, drumul orizontal fără denivelări, cu circulație intensă, vizibilitate redusă și iluminat corespunzător.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 43/2004 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice C. viteza probabilă a autoturismului în momentul impactului a fost de 64 km /h iar viteza inițială probabilă de deplasare, din momentul declanșării stării de pericol a fost de 76 km/h. Inculpatul nu putea evita producerea evenimentului rutier decât prin deplasarea cu o viteză care să se încadreze în limita admisă pe acel sector de drum. Accidentul s-a produs atât din cauza angajării în traversarea străzii prin loc nepermis și fără asigurare de către victimă cât și din cauza deplasării cu o viteză neadaptată limitei legale și condițiilor de drum.

Raportul de expertiză criminalistică nr. 100/2007 a Institutului Național de Expertize Criminalistice B. ești concluzionează că în momentul impactului autoturismul rula cu viteza de cca 62 km/h și că inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă circula c o viteză adaptată normelor legale și condițiilor de trafic precum și dacă victima nu s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

Inculpatul în declarația sa arată că viteza de deplasare era cuprinsă între

50 și 60 km/h, că traficul era intens pe ambele benzi și că nu a putut evita accidentul deoarece victima era îmbrăcată cu haine închise și a zărit-o prea târziu.

Părțile vătămate, moștenitorii defunctului, B. V. V., B. V. și B.

V. I. au formulat pretenții civile pentru suma de 20.000 lei reprezentând daune materiale respectiv cheltuieli de înmormântare, parastase, amenajare mormânt, expertize criminalistice și pentru suma de 150.000 lei reprezentând daune morale.

Starea de fapt prezentată rezultă din probele și mijloacele de probă administrate atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării

judecătorești respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului cu schiță și planșă foto, rapoarte de expertiză criminalistică și de expertiză tehnică judiciară auto, raport de expertiză medico-legală, proces verbal de recoltare a probelor biologice, depozițiile martorilor Gheorghieș V., Istrate V. și M. V. .

Fapta inculpatului care la data de_, la volanul unui autoturism a accidentat mortal victima B. Smion angajată în traversarea străzii prin loc nepermis conducând cu o viteză peste limita legală și cu o viteză neadaptată condițiilor de trafic întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpa, fapta prevazuta si pedepsita de art. 178 alin. 1 si 2 C.penal.

Instanța a apreciat că inculpatul se face vinovat de nerespectarea disp. art. 48 din OUG 195/2002 privitor la regimul legal de viteză și la adaptarea acesteia la condițiile de trafic, cu referire și la art. 35 din același regulament.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile de generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul S. B. I. O. , pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, fapta prevazuta si pedepsita de art. 178 alin. 1 si 2 C.penal, la o pedeapsa de: - 2 ani inchisoare

In baza art.71 C.pen., instanța a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit in conditiile art.82 Cod penal, apreciind că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins și dacă inculpatul nu va executa pedeapsa în regim de detenție.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, instanța a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In temeiul art.359 Cod proc. penala instanța a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 si art. 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Potrivit art.83 C.pen. instanta a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv asupra consecintelor ce rezulta din savarsirea unei noi infractini intentionate in perioada termenului de incercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detentie atat a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotari pentru infractiunea viitoare care nu se cumuleaza, ci se executa separat. De asemenea potrivit art. 84 C.pen. în cazul neplății obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre pedeapsa suspendată condiționat poate fi revocată.

In baza art.14, art. 346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, instanța a obligat inculpatul la cate 80.000 lei daune morale, catre partile civile B. V. ,

B. V. I. si B. V. V., apreciind această sumă ca fiind îndestulătoare în raport cu vârsta defunctului și a moștenitorilor. În privința despăgubirilor materiale acestea nu au fost dovedite prin acte sau înscrisuri.

Instanta a constatat ca SC GE. RALI R. IA ASIGURARE REASIGURARE SA ( fosta SC Asigurare Reasigurare Ardaf SA) cu sediul social in B. esti, str. Polizu, nr. 58-60, et. 4, sector 1, are calitatea de asigurator de raspundere civila in cauza.

In baza art.191 Cod pr. penala, instanța a obligat pe inculpat sa plateasca statului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs inculpatul și societatea de asigurare S.C. Generali România Asigurare-Reasigurare S.A (fostă S.C. ARDAF Asigurare Reasigurare S.A).

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza, în principal achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, iar în subsidiar diminuarea pedepsei și reducerea cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat față de părțile civile.

În motivele de recurs inculpatul prin memoriul depus la dosar și concluziile orale ale apărătorului ales a arătat că beneficiază de prezumția de nevinovăție potrivit principiului "in dubio pro reo";, întrucât în cauză s-au întocmit mai multe rapoarte de expertiză din concluziile cărora rezultă fie culpa exclusivă a victimei, fie culpa comună a victimei și inculpatului în producerea accidentului, însă instanța de fond a reținut culpa exclusivă a inculpatului, fără a motiva înlăturarea celorlalte probe administrate în cauză.

Instanța de fond a apreciat greșit că victima a fost lovită de către autoturismul condus de inculpat în timp ce aceasta s-a angajat în traversarea străzii din partea stânga spre dreapta, având în vedere avariile autoturismului și leziunile victimei, aceasta a fost lovită când traversa strada de la dreapta spre stânga, pentru a intra în autoturismul parcat pe acostament .

Pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare raportat la circumstanțele reale în care s-a comis fapta și persoana inculpatului, instanța de fond neținând seama de culpa comună a părților.

Despăgubirile civile acordate aparținătorilor victimei sunt exagerat de mari, raportat la culpa comună a părților în comiterea accidentului.

Societatea de Asigurare S.C. GE. RALI ROMÂNIA Asigurare-Reasigurare S.A a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie stabilită culpa comună a părților în producerea accidentului și diminuarea despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în cauză prin care s-a stabilit culpa comună a părților în producerea accidentului, reținând o culpă exclusivă a inculpatului și obligând pe acesta la plata unor daune morale într-un cuantum exagerat părților civile.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și societatea de asigurare, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că la data de_ în jurul orelor 20,45 inculpatul S. B. conducea autovehiculul Minibus marca Mercury cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Baciului din C. -N. spre Piața Gării, iar în dreptul imobilului cu nr.28 nu a observat prezența victimei B. S. în vârstă de 70 de ani, care s-a angajat în traversarea șoselei de la stânga spre dreapta în raport cu sensul său de mers, accidentând pe victimă, care în urma leziunilor suferite a decedat, însă a interpretat greșit probele administrate în cauză, stabilind culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr.43 din_ întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C., viteza probabilă a autovehiculului condus de inculpat în momentul impactului a fost de cca.64 km/h.

Viteza inițială probabilă a fost de 76 km/h . Pe plan longitudinal al drumului, impactul a avut loc la cca.28 metri în raport cu poziția de repaus a victimei după proiectare, iar în planul transversal, la cca. 3,5 metri de axul longitudinal al drumului.

Inculpatul nu putea evita în condițiile date producerea accidentului. Acesta putea preveni producerea accidentului prin corelarea permanentă a vitezei de deplasare cu distanța de vizibilitate de care a dispus, respectiv dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita admisă pe acel sector de drum.

Victima B. S. putea preveni producerea accidentului dacă nu s-ar fi angajat în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure.

Accidentul s-a produs atât din cauza angajării în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure a victimei B. S., cât și din cauza deplasării cu o viteză neadaptată spațiului de vizibilitatea și peste limita admisă a autoturismului condus de inculpatul S. B. (f.50-62 d.u.p.).

Inculpatul a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză prin expertul desemnat de inculpat, iar prin răspunsul la obiecțiuni de către Laboratorul de Expertize Criminalistice C. s-a arătat că metodologia de studiu a posibilităților de evitare nu țin seama de sensul de deplasare al pietonului, ci de stabilirea momentului declanșării stării de pericol iminent, a locului impactului, în general a spațiului parcurs de victimă din momentul declanșării stării de pericol și până în momentul impactului și a distanței la care se afla autovehiculul față de locul respectiv în momentul declanșării stării de pericol. Ulterior, prin compararea acestei distanțe cu cea necesară pentru oprire se formulează concluziile de evitabilitate, după care se au în vedere motivele care au condus la situația periculoasă pentru stabilirea posibilităților de prevenire.

Ca atare, nu sensul de deplasare, ci spațiul parcurs de victimă este important în determinările ce au loc și în funcție de acest spațiu, se poate ajunge la concluzia că timpul în care victima a parcurs acel spațiu, care este egal cu cel de care dispune conducătorul auto pentru luarea măsurilor de evitare, este mai mic decât cel corespunzător întârzierilor involuntare la frânare cu care este creditat un conducător auto, situație în care se consideră că lipsește raportul de cauzalitate între valoarea vitezei de deplasare și producerea rezultatului.

Diferența însă poate consta în faptul că în cazul traversării de la dreapta la stânga, starea de pericol iminent pentru conducătorul auto se declanșează în momentul în care pietonul a intrat pe partea carosabilă, iar în cazul traversării de la stânga la dreapta, momentul declanșării stării de pericol iminent este diferit în funcție de marcajul longitudinal existent pe acel sector de drum.

Ca atare, dat fiind gradul de vizibilitate la momentul producerii accidentului și constatările menționate mai sus, starea de pericol iminent s-a declanșat în momentul observării victimei aflată în traversare pe partea carosabilă. Acesta reprezintă momentul de la care inculpatul S. B. trebuia și putea să ia măsurile de evitare. De altfel, în raportul de expertiză s-a stabilit poziția probabilă a victimei din momentul observării acesteia de către conducătorul auto, respectiv pe sensul său de mers, axul longitudinal fiind depășit în acel moment.

Odată stabilite aceste date, întrucât starea de pericol se suprapune cu momentul observării victimei pe carosabil, o primă determinare ce se are în vedere este verificarea adaptării sau nu a vitezei la spațiul frontal de vizibilitate și nu la limita maximă admisă pe acel sector de drum (F.72-74 d.u.p.).

Potrivit raportului de expertiză tehnică auto întocmită de expertul Șandor Ladislau accidentul s-a produs în timp ce victima B. S. traversa partea carosabilă din Calea Baciului din stânga spre dreapta a sensului său de mers Calea Baciului - C. -N., în dreptul imobilului cu nr.28.

În această fază autoturismul condus de inculpat venind dinspre localitatea Baciu se afla la o distanță de cca.115 metri la pornirea pietonilor și la 37 metri la traversarea străzii. Atunci când pietonul ajunge lângă autoturismul parcat, se întoarce și pornește spre partea de unde a venit inițial. Reușește să parcurgă o

distanță de 1,5 metri, fiind lovit de autoturismul condus de inculpat. Această perioadă scurtă de timp nu a permis inculpatului să acționeze sistemul de frânare al autoturismului.

Viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în momentul impactului a fost de 50 km/h.

Posibilitățile de evitare de către inculpat nu au existat, iar timpul de 1,08 secunde pe care acesta îl avea la dispoziție până în momentul impactului a fost prea mic pentru a acționa sistemul de frânare sau de evitare prin virare spre stânga.

Cauza producerii accidentului a fost comportarea iresponsabilă a victimei, care nu s-a asigurat corespunzător la traversarea carosabilului pe timp de noapte și pe o arteră de circulație cu trafic intens (f.91-98 d.u.p.).

Potrivit raportului de expertiză criminalistică întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice B. ești inculpatul S. B. putea preveni producerea accidentului dacă ar fi adaptat viteza de deplasare a autoturismului condus de acesta pe spațiul de vizibilitatea frontală de care a dispus, astfel încât să poată opri în siguranță în cazul apariției vreunui pericol.

Victima B. S. putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi asigurat anterior angajării în traversarea carosabilului printr-un loc nepermis.

Cauza producerii accidentului o constituie angajarea în traversare a pietonului B. S. printr-un loc nepermis, fără asigurare prealabilă, în condițiile deplasării autoturismului condus de inculpat cu o viteză neadaptată spațiului de vizibilitate frontală disponibil (f.128-132 d.u.p.).

Din probele științifice prezentate în detaliu mai sus, rezultă cu certitudine că accidentul s-a produs, atât din culpa victimei B. S. în vârstă de 70 de ani, care s-a angajat în traversarea carosabilului pe timp de noapte, prin loc nepermis și fără să se asigure, cât și din culpa inculpatului care nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului la condițiile de vizibilitate pe sectorul de drum în care a avut loc accidentul, sens în care apreciem că culpa ambelor părți în producerea accidentului este în proporție egală de câte 50%.

Având în vedere că din probele administrate în cauză și prezentate în detaliu mai sus rezultă cu certitudine culpa ambelor părți în producerea accidentului, nu se impune achitarea inculpatului, pe motiv că acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și nici reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, care a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege, respectiv de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe perioada unui termen de încercare de 4 ani, pe motiv că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără executarea pedepsei, deoarece acesta nu are antecedente penale, motive pentru care, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.p. urmează să fie admise recursurile formulate de inculpatul S. B. I. O. și de asigurator SC Generali România Asigurare Reasigurare SA (fosta SC Asigurare Reasigurare ARDAF SA) împotriva sentinței penale nr.845 din 03 iulie 2012 a Judecătoriei C. -N., care va fi casată doar cu privire la latura civilă a cauzei și rejudecând în aceste limite în baza art.14, art. 346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, urmează să fie obligat inculpatul la cate 40.000 lei daune morale, către părțile civile B. V., B. V. I. si B.

V. V. .

Urmează să se constate ca SC GE. RALI R. IA ASIGURARE REASIGURARE SA ( fosta SC Asigurare Reasigurare Ardaf SA) are calitatea de asigurator de răspundere civilă în cauză.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate urmează să fie menținute.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Sârbu T., sumă ce se va plăti din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpatul S. B. I. O. și de asigurator SC Generali România Asigurare Reasigurare SA (fosta SC Asigurare Reasigurare ARDAF SA) împotriva sentinței penale nr.845 din 03 iulie 2012 a Judecătoriei C. -N., pe care o casează doar cu privire la latura civilă a cauzei și rejudecând în aceste limite:

In baza art.14, art. 346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, obliga inculpatul la cate 40.000 lei daune morale, către părțile civile B. V., B. V. I. si B.

V. V. .

Constata ca SC GE. RALI R. IA ASIGURARE REASIGURARE SA ( fosta SC

Asigurare Reasigurare Ardaf SA) cu sediul social in B. ești, str. Polizu, nr. 58-60, et. 4, sector 1, are calitatea de asigurator de răspundere civilă în cauză.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Sârbu T., sumă ce se va plăti din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

C. I.

D.

P.

V.

G.

GREFIER

DS

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./_ Jud.fond.O. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 502/2013. Ucidere din culpă