Decizia penală nr. 53/2013. Furt
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 53/R/2013
Ședința publică din 17 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R., judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. L. |
: M. | B. | |
G.: L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin VIOLETA TRĂISTARU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de partea civilă U. I. A. împotriva sentinței penale nr. 227 din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosar nr._, privind pe inculpatul A. V.
A. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. ecătoria V. de Sus dat în dosar nr. 706/P/2011 pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul A. V. A. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.
M. Sorin din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 11 ) și partea civilă
U. I. A. asistat de avocat P. I., din cadrul Baroului C., în substituirea apărătorului ales, avocat G. Ovidiu, din cadrul Baroului Maramureș, cu delegații la dosar ( f. 19, 20).
Procedura de citare nu este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Inculpatul A. V. A. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Partea civilă U. I. A. arată că își menține recursul declarat, cu precizarea că acesta vizează și latura penală a cauzei în sensul că nu este de acord cu modalitatea de executare dispusă.
Apărătorul ales al părții civile arată că la termenul de judecată anterior procedura a fost viciată cu inculpatul, prezentându-se în cauză doar mama acestuia. Astfel, susține că a comunicat cu aceasta, ajungând la o înțelegere verbală în sensul că prejudiciul dispus prin hotărârea de fond ar putea fi recuperat eșalonat, respectiv prin plata în rate, precum și la încheierea unei tranzacțiunii notariale cu privire la recuperarea acestuia. Raportat la neîncheierea până în prezent a tranzacției notariale cu privire la recuperarea prejudiciului și prin prisma poziției inculpatului, care s-a declarat de acord cu încheierea tranzacției, solicită acordarea unui nou termen în acest sens.
De asemenea, precizează faptul că solicită judecarea recursului cu privire la ambele laturii ale cauzei, însă consideră că ar fi în interesul ambelor părți și în
interesul justiției încheierea unei tranzacții, cu precizarea că în sens contrar nu ar mai putea avea beneficiul recuperării prejudiciului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului arată că nu este de acord cu solicitarea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul părții civile.
Reprezentanta M. ui P. consideră inutilă acordarea unui termen, pentru că obligația de plată a inculpatului a fost stabilită, iar modul în care se va realiza executarea acesteia excede acestei faze procesuale. Astfel, apreciază că nu necesită darea unui termen pentru rezolvare, cu atât mai mult cu cât s-a afirmat la acest termen faptul că nu există suma pretinsă pentru a fi predată în scurt timp.
Apărătorul ales al părții civile arată că nu solicită suma pretinsă până la termenul de judecată următor, ci doar încheierea unei tranzacții.
Inculpatul A. V. A., întrebat fiind, arată că este de acord cu achitarea prejudiciul și cu tranzacționarea, dar nu deține resursele pecuniare necesare, urmând a achita în mod eșalonat, din drepturile salariale de care beneficiază.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere că nu este utilă soluționării recursului și nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul ales al părții civile arată că menține recursul declarat și, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, solicită rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la aceeași pedeapsă aplicată de către instanța de fond, dar cu executarea acesteia în regim de detenție. Cu privire la latura civilă a cauzei solicită admiterea întregii sume de 27 265 de lei prevăzută în rechizitoriu. Astfel, susține că se impune adoptarea soluției solicitate în scopul preventiv, general și special al pedepsei și pentru reeducarea inculpatului.
Mai arată că suma de 27265 de lei cu care s-a constituit parte civilă în cauză nu a fost recuperată și consideră că inculpatul are în continuare o viziune negativă față de ordinea de drept și de valorile ocrotite de legea penală, sens în care solicită condamnarea acestuia la pedeapsa stabilită de către instanța de fond, dar cu executare în regim de detenție.
Apărătorul din oficiu al inculpatului A. V. A., cu privire la latura penală a cauzei, solicită respingerea recursului formulat de către partea civilă și, raportat atât la starea de fapt cât și la materialul probator administrat, atitudinea sinceră a inculpatului, recunoașterea faptelor și prezența acestuia la toate termenele de judecată vizând și dispozițiile art. 3201Cod procedură penală aplicate în cauză, apreciază că soluția pronunțată de către instanța de fond, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare condiționată, este corectă, legală și temeinică. Pentru motivele evidențiate, solicită să se dispună respingerea recursul formulat sub aspectul laturii penale.
Cu privire la latura civilă arată că recursul formulat este lipsit de temei și solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta M. ui P. solicită respingerea recursului și consideră că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Raportat la latura civilă arată că părții, care s-a constitut parte civilă în cauză, i-au fost satisfăcute pretențiile în integralitatea lor și nu consideră că mai este cazul intervenirii în vreun fel.
Din perspectiva laturii penale consideră că, raportat la toate criteriile de individualizare, instanța a dispus corect aplicând inculpatului modalitatea neprivativă de libertate și, din perspectiva interesului procesual, respectiv a laturii civile a părții civile, consideră că soluția este corectă, deoarece s-a evidențiat chiar în fața instanței că inculpatul urmează să facă plăți în vederea recuperării prejudiciului, din veniturile licite pe care, în ipoteza executării pedepsei în regim de detenție, nu le-ar mai obține.
Prin urmare consideră recursul declarat ca fiind nefondat și solicită respingerea acestuia.
Partea civilă U. I. A., întrebată fiind cu privire la cererea de constituire ca parte civilă formulată prin înscrisul de la fila nr. 12 a dosarului de fond prin care s-a solicitat suma de 26 000 de lei, care a fost recunoscută de către
inculpat, procedura de judecată desfășurându-se conform disp. art. 3201Cod procedură penală, arată că diferența reprezintă bunurile sustrase.
Inculpatul A. V. A., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu achitarea sumei solicitate, dar că inițial partea civilă nu a fost de acord cu plata eșalonată, aceasta fiind singura modalitate de plată pe care o poate efectua.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 227/_, pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosar nr._ , a fost condamnat inculpatul A. V. A., fiul lui A. și I., născut la 20 ianuarie 1987 în Borșa, jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, ocupație-angajat al S.C. Takata România S.R.L., necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în com. Șiria, sat Galșa, nr. 603, jud. Arad pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. "g"; și "i"; c. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 c. pen. și art. 3201al. 7 c. pr. pen. la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 81 și 82 c. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani și atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din perioada 12 octombrie 2012-13 octombrie 2011.
În baza art. 14 C.pr.pen rap. la art. 998 cod civil vechi și art. 6 Cod civil nou, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile U. I. A. domiciliat în V. de Sus, str. C., nr. 5, jud. Maramureș suma de 26.000 lei despăgubiri civile; părții civile SA R. domiciliat în V. de Sus, str. P., nr. 49, jud. Maramureș suma de 600 lei despăgubiri civile și părții vătămate Ș. (căs. Șandru) I. domiciliată în V. de Sus, str. 1 Mai, nr. 235, jud. Maramureș suma de 900 euro și 2000 lei despăgubiri civile.
S-a constatat că partea vătămată M. A. domiciliată în V. de Sus, str. 1 Mai, nr. 219, jud. Maramureș nu s-a constituit parte civilă față de inculpat. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Ș. (căs. Șandru) I.
suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Inculpatul locuiește în comuna Șiria, sat Galșa, jud. Arad, dar vine din când în când în V. de Sus unde locuiesc părinții săi.
În noaptea de 24/25 aprilie 2011, aflându-se în clubul "Fratelli"; din V. de Sus, inculpatul a observat că și partea vătămată U. I. A. se află acolo. Profitând de acest fapt, inculpatul a plecat din club, s-a deplasat la locuința acestuia situată pe str. C., nr. 5 și, după ce a încercat să deschidă ușa cu o șurubelniță, a găsit cheia locuinței, a deschis ușa și a sustras din imobil suma de
22.500 lei și 50 euro, un laptop marca "Acer";, un telefon mobil marca "Nokia"; și două sticluțe cu parfum. La ieșire a ascuns bunurile în curtea unei biserici din apropiere după ce a închis ușa și a pus cheia sub preș, iar apoi s-a întors la club.
În noaptea de 27/28 august 2011 inculpatul a pătruns, prin forțarea ușii de acces sau a ferestrei, în mai multe locuințe de pe raza orașului V. de Sus,
respectiv: imobilul situat pe str. 1 Mai, nr. 235 aparținând părții vătămate Ș. I. de unde a sustras mai multe bijuterii din aur și argint, suma de 900 euro și un telefon mobil marca "Samsung";, toate în valoare de 8000 lei; imobilul părții vătămate SA R. de pe str. Râului, nr. 25 de unde a sustras un lănțișor din aur și suma de 200 lei; imobilul aparținând părții vătămate M. M. O. situat pe str. 1 Mai, nr. 219 de unde a sustras bijuterii din aur, suma de 150 euro, un ceas marca "Avon";, cauzând un prejudiciu de 1600 lei.
În noaptea de 3/4 septembrie 2011 inculpatul a pătruns din nou în locuința părții vătămate U. I. A. de unde a sustras 700 lei, 300 euro și un aparat foto marca "Nikon";.
În drept, faptele de sustragere comise de inculpat în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de furt prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. "g"; și "i"; c. pen. pentru care instanța urmează să-l condamne la o pedeapsă cu închisoarea individualizată în dispozitivul sentinței.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a făcut aplicarea art. 3201al.
7 c. pr. pen.
Mare parte din prejudiciu fiind recuperat, fiind întrunite cumulativ prevederile art. 81 și 82 c. pen. și apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare și a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.
În baza art. 14 C.p.p. și art. 998 c. civ, instanța l-a obligat pe inculpat să achite părților civile despăgubiri, în măsura în care prejudiciul nu a fost recuperat, respectiv părții civile U. I. A. suma de 26.000 lei, părții civile S.
A. R. suma de 600 lei despăgubiri și părții civile Ș. I. (căsătorită Șandru) suma de 900 euro și 2000 lei despăgubiri civile.
Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare către partea civilă Ș. I. (căs. Șandru) constând în onorariu avocațial și deplasările la instanță.
În baza art. 191 c. pr. pen. instanța l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea civilă U. I. A. , solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate în cauză și rejudecând, condamnarea inculpatului la o pedeapsă prin privare de libertate și obligarea acestuia la plata sumei de 27.265 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
Recursul declarat în cauză de partea civilă este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. ecătoria V. de Sus s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. V. A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., reținându-se că în perioada_ -_, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns pe timp de noapte prin efracție și escaladare în locuințele părților vătămate U. I. A., Ș. I., SA R. și M. A., de unde a sustras bani și bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
Prin declarația notarială depusă în fața instanței de fond (f. 17), inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În consecință, pe baza stării de fapt reținută în cauză în urma administrării probelor în faza de urmărire penală, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere în mod corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., apreciind că o pedeapsă de 2 ani închisoare va fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, s-a apreciat de către instanța de fond în mod corect că având în vedere pedeapsa aplicată inculpatului și împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, reeducarea acestuia se poate realiza și fără executarea pedepsei în regim de detenție. Ca atare, criticile formulate de partea civilă, critici ce vizează modalitatea de executare a pedepsei de către inculpat, sunt nefondate, întrucât instanța de fond a apreciat în mod temeinic că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.
Criticile formulate în cauză de partea civilă sunt neîntemeiate și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. Astfel, în fața instanței de fond partea civilă U. I. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 26.000 lei, reprezentând daune materiale provocate de inculpat prin fapta sa, respectiv 24.000 lei, banii sustrași de inculpat din locuința sa și 2.000 lei, contravaloarea bunurilor sustrase din locuință (f. 12).
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei în conformitate cu prevederile art. 14 C.pr.pen. rap. la art. 998 C.civ. și art. 6 NCC, instanța de fond l-a obligat pe inculpat să-i plătească părții civile U. I. A. suma cu care acesta s-a constituit parte civilă, respectiv 26.000 lei.
Prin motivele de recurs formulate în cauză partea civilă a solicitat în recurs obligarea inculpatului la plata suma de 27.265 lei, sumă care a fost reținută și în cuprinsul actului de sesizare al instanței. Instanța apreciază că această sumă solicitată de partea civilă nu a fost însă dovedită, că inculpatul a achiesat pretențiilor civile formulate de această parte civilă în cursul judecății la instanța de fond în cuantum de 26.000 lei, și că inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201C.pr.pen. În aceste condiții, Curtea apreciază că pretențiile formulate în cauză de partea civilă sunt neîntemeiate.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză de partea civilă va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligată partea civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă U. I. A., domiciliat în V. de Sus, str. C., nr. 5, jud. Maramureș împotriva sentinței penale nr. 227 din 25 septembrie 2012 a J. ecătoriei V. de Sus.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu partial pentru apărător din oficiu, avocat M. M. .
Obligă pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 ianuarie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. R. | A. | D. | L. | M. B. |
G.
L. A. S.
Red.MB/dact.MS 2 ex./_
J. .fond: T.H.
← Decizia penală nr. 1064/2013. Furt | Decizia penală nr. 79/2013. Furt → |
---|