Decizia penală nr. 715/2013. Furt
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 715/R/2013
Ședința publică din 23 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : A. | D. L., judecător |
JUDECĂTORI | : M. | R. |
: M. | B. | |
GREFIER | : L. | A. S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 11 din 10 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N., privind pe inculpatul D. Z., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dat în dosar nr. 2002/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul D. Z., în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Sîrbu T. Annabelle, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 14 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,
Inculpatul D. Z. arată că se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat. De asemenea, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M. ui P. arată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 11/2013 a Judecătoriei C. -N., privind pe inculpatul D. Z., hotărârea fiind criticată pentru netemeinicie, respectiv pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 72 din Codul penal privind individualizarea pedepselor, solicitându-se majorarea cuantumului pedepsei care a fost aplicată inculpatului.
Susține că, s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de furt în forma prev. de art. 208 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în ziua de 1 februarie 2012 a intrat fără drept în locuința părții vătămate C. C., situată în municipiul
C. -N., pe strada T. M., nr. 2, profitând de faptul că ușa locuinței era deschisă. Astfel, inculpatul a sustras din hol un număr de 3 telefoane mobile și suma de 1600 de lei. Mai arată că inculpatul, la primul termen de judecată fixat la Judecătoria Cluj-Napoca, a recunoscut comiterea faptei și a solicitat ca judecata sa să aibă loc în baza probelor care au fost administrate în faza de urmărire penală, pe care nu le-a contestat. În această situație întreaga procedură a fost cea simplificată prev. de art. 3201Cod procedură penală. Astfel, instanța a aplicat inculpatului, reținând ambele recidive, respectiv postcondamnatorie și
postexecutorie, o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare și, pentru că infracțiunea a fost comisă în termenul de liberare condiționată, s-a aplicat art. 61 din Codul penal, respectiv s-a revocat liberarea condiționată, fiind vorba de un rest de 437 de zile de închisoare. De asemenea, s-a efectuat contopirea și s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 5 luni.
În acest context, invocă multitudinea condamnărilor inculpatului consemnate în cazierul judiciar și arată că acesta a început să comită furturi de când era minor, prima condamnare menționată în cazierul judiciar fiind din anul 1997, iar în continuare, sunt menționate în cuprinsul a 4 file de cazier o serie de condamnări, cea mai mare parte pentru furt și violare de domiciliu, dar și alte categorii de infracțiuni, respectiv înșelăciune. Astfel, reiterează faptul că instanța de judecată a reținut recidiva atât postcondamnatorie prev. de 37 lit. a din Codul penal, dar și recidiva postexecutorie prev. art. 37 lit. b și apreciază că este vorba de recidiva progresivă, conform definiției din literatură și în jurisprudență, pentru că, după condamnarea definitivă, inculpatul a comis o infracțiune nouă, fiind executate doar o parte din pedepsele anterioare. De asemenea, raportat la gravitatea faptei, arată că instanța a revocat liberarea condiționată.
În concluzie, susține că din multitudinea condamnărilor rezultă că inculpatul și-a ales ca mod de viață comiterea de infracțiuni, fiind regretabil faptul că a debutat din perioada minorități și că nu a înțeles nimic din toate condamnările anterioare, o pedeapsă având în mod cert un rol represiv, de constrângere pentru a conștientiza faptele comise, dar și de reeducare. Astfel, în condițiile consemnărilor din cazier apreciază că în nici un caz nu este incidentă reeducarea și, în consecință, solicită admiterea recursului și majorarea pedepselor prin prisma recidivei progresive postcondamnatorie și postexecutorie.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului D. Z., solicită respingerea recursului formulat de către Parchet și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale a Judecătoriei C. -N. .
Consideră că pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni la care a fost condamnat inculpatul este una justă și proporțională, de natură să asigure exemplaritatea pentru societate și finalitatea pedepsei conform prev. art. 52 Cod penal.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei la primul termenul de judecată, în fața instanței de fond și consideră că gradul de pericol social al infracțiunii comise este unul mediu, având în vedere valoarea bunurilor sustrase, respectiv în cuantum de 3700 lei. De asemenea, apreciază că infracțiunea nu ar fi putut fi comisă în condițiile în care partea vătămată ar fi dat dovadă de o atitudine de prudență.
Pentru motivele expuse solicită respingerea recursului formulat și consideră că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, pedeapsă just individualizată de către instanța de fond și în măsură să determine îndreptarea comportamentului acestuia. Cu onorariu FMJ.
Inculpatul D. Z., având ultimul cuvânt, lasă modul de soluționare al recursului la aprecierea instanței și subscrie concluziilor expuse de către apărătorul desemnat din oficiu.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.11 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în baza art. 208 1 Cp cu aplic art 37
lit a, b Cp si art 320 ind 1 Cp a fost condamnat inculpatul D. Z., la 1 an si 5 luni închisoare.
In baza art. 61 Cp s-a revocat liberarea condiționata a restului de de 437 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 912/_ a Judecătoriei C.
-N., rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicata în cauza stabilind pedeapsa cea mai grea - aceea de 1 an si 5 luni închisoare pe care D.
Z. o va executa în condițiile art 71-64 lit .a teza II Cp.
In baza art. 14/346 Cpp a fost admisă acțiunea civila exercitata de partea civila C. C. S. domiciliată în C. -N., str. T., nr. 2, ap. 3, jud. C. și obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3750 lei
- daune materiale.
In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu Coros R., in sumă de 200 lei, se avansează din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 27 februarie 2012 partea vătămată C. C. S. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în data de_, autori necunoscuți, profitând de faptul că ușa era închisă dar neasigurată, i-au sustras din locuința sa din mun. C. N., str. T. M. nr. 2, ap. 3, jud. C., trei telefoane mobile și suma de 1600 lei, cauzând un prejudiciu in sumă totală de 5.000 lei.
Partea vătămată a declarat că, în data de_, între orele 15,30- 16,00, în timp ce se afla la adresa de domiciliu împreună cu soțul său, martorul Moholea C. M., a observat că ușa de acces în apartament era întredeschisa. In urma verificării efectuate, partea vătămată a constatat că de pe raftul din apropierea ușii de acces, lipsesc două telefoane mobile marca Nokia C 3, iar de pe o etajera din apropiere lipsea un telefon marca Samsung și suma de 1600 lei. Ulterior, partea vătămată a primit de le operatorul de telefonie mobilă Vodafone, factura convorbirilor telefonice efectuate de la telefonul cu nr. 0788-0., aferente perioadei_ -_, precum și din_ până la data de_, în sumă totală de 1400 lei.
Prin autorizația nr. 12 din_ emisă de Judecătoria C. N. s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate prin intermediul terminalului mobil cu seria IMEI 359757020667996 și a cartelei SIM cu nr. de telefon 0788-0. aparținând părții vătămate C.
C. S., iar prin autorizația nr. 28 din_ emisă de Judecătoria C.
N. s-a autorizat interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice purtate prin intermediul postului telefonic mobil având seria de IMEI 354196032075560, localizarea prin GPS a telefonului cu seria de IMEI anterior menționată. Astfel au fost interceptate convorbiri intre o persoană D. (identificată ca fiind martora S. Ana D. ) și o persoană numită Telu (Ianoș)- identificat ca fiind martorul Herki Șerban loan, (f. 38-52 ).
Fiind audiat martorul Herki Șerban I. reiese faptul că la începutul lunii februarie 2012 a cumpărat de la învinuitul D. Z. un telefon marca Nokia de culoare închisă contra sumei de 300 lei care avea în interior și o cartelă SIM Vodafone. Martorul declară că a crezut că este vorba de o cartelă reîncărcabilă, însă ulterior după ce i-a dat cartela respectivă prietenei sale, martora S. Ana D., a aflat că acea cartela era de fapt un abonament, că s-a primit un mesaj prin care se anunța că trebuia plătită suma de 1300 lei contravaloarea convorbirilor efectuate.
Deși a sfătuit-o pe prietena sa să nu arunce cartela pentru a lămuri situația, a aflat ulterior că martora S. Ana D. a aruncat-o. Martorul mai declară că nu a cunoscut că bunurile cumpărate de la înv. D. Z. provin din furt. Totodată martorul mai declară că telefonul cumpărat de la învinuit la folosit circa 2-3 săptămâni după care acest bun a fost deteriorat datorită faptului că 1-a scăpat pe jos. (f.63-64, 65) Martorul S. G. D.
, confirmă faptul că sora sa martora S. Ana D. a primit cartele de telefon de la martorul Herki Șerban I., împreună cu un telefon pe care știe că l-a cumpărat de la un fost pușcăriaș, poreclit ,,Buzatu";.(f. 68-69).
În cauză a fost audiată și martora S. Ana-D., care confirmă faptul că a primit cartele de telefon de la prietenul său Herki I. Șerban în cursul lunii februarie, care i.a spus că poate vorbi cu ea întrucât este încărcată. De asemenea declară că, cunoștea faptul că prietenul ei a cumpărat acea cartelă împreună cu un telefon mobil cu suma de 300 lei, de la o persoană pe nume Zoli. Aceasta declară că și-a dat seama că acea cartelă aparține unui abonament în momentul în care a primit un mesaj prin care era anunțată de valoarea costului suplimentar a convorbirilor efectuate. (f. 72-73, 74-76) .
Fiind audiat în cursul urmăririi penale învinuitul D. Z. acesta recunoaște săvârșirea faptei și descrie modul în care a săvârșit-o. Astfel acesta declară că, la începutul lunii februarie, fără a putea preciza data exactă, în jurul orelor 14,00, se afla în trecere pe str. T. M. din mun. C. -N. . În momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 2, a observat că poarta de la intrare în curtea imobilului era deschisă. Învinuitul a pătruns în curtea imobilului, iar de aici pe scările de acces a urcat la etajul I al clădirii. Pe partea stângă a scărilor de acces a observat ușa apartamentului cu nr. 3, care dorind să vadă dacă este deschisă, a încercat-o, constatând că aceasta nu era asigurată. A deschis ușa și a observat că în hol, în stânga ușii de acces, pe un raft se aflau 3 telefoane mobile și o sumă de bani. A intrat înăuntru și de pe raft a luat cele trei telefoane mobile și suma de bani, după care a ieșit din locuință și s-a îndreptat spre domiciliu.
Acesta arată că telefoanele erau, două dintre ele marca Nokia C3, iar unul marca Samsung. Două dintre aceste telefoane aveau cartele, pe care ulterior le-a aruncat, iar banii sustrași erau în sumă de 350 lei. Cu privire l-a telefoane, acesta declară că două dintre ele le-a vândut unor cunoștințe, iar unul l-a păstrat pentru el. Astfel un telefon marca Nokia l-a vândut cumnatului său Ianoș din Gilău, telefonul marca Samsung l-a vândut unei persoane pe nume Florin, iar celălalt telefon marca Nokia C3 l-a păstrat pentru el ș pe care ulterior l-a dat unei persoane pe nume M. din cartierul Dâmbul Rotund.(f. 92-93, 95-96).
Fiind audiat martorul M. M. - administrator al SC SENIRO SRL, acesta declară că în cursul lunii februarie 2012, fără a putea preciza data, învinuitul D. Z. zis ,,Buză"; împreună cu încă alte două persoane se afla în barul ,,Seniro"; din C. -N. de pe str. Tudor V. imirescu. Învinuitul a consumat băuturi alcoolice și la un moment dat, neavând bani să plătească i-a arătat 3 telefoane mobile pe care i le-a oferit în schimbul contravalorii notei de plată. Martorul arată că nu a fost de acord să le primească, astfel că acesta a plecat și a revenit ulterior și a achitat nota de plată, fără a cunoaște ce a făcut învinuitul cu telefoanele. (f.84) .
În cauză a fost audiat martorul Vitan Todor Persecan care a declarat că a fost abordat pe stradă de o persoană pe care ulterior a recunoscut-o după fotografie ca fiind D. Z., de la care a cumpărat
un telefon marca Samsung de culoare neagră, contra sumei de 100 lei. Martorul mai declară că nu mai deține acest telefon deoarece l-a vândut unei persoane necunoscute, neavând cunoștință de faptul că acest telefon era furat. (f.79, 80 ).
În cauză a fost efectuată o reconstituire, învinuitul indicând modul și locul de pătrundere în apartamentul cu nr. 3, de pe str. T. M., locul de unde a sustras bunurile și direcția către care s-a îndreptat după comiterea faptei. (f. 53-59).
Ulterior partea vătămată a declarat că, cu ocazia curățeniei efectuate la apartamentul respectiv, aceasta a găsit în spatele etajerei din sufragerie suma de 1250 lei, bani care a crezut inițial că i-au fost sustrași la data de_, astfel că in continuare, partea vătămată C. C. S. formulează pretenții civile față de învinuit, în sumă de 3750 lei și solicită tragerea la răspundere penală a acestuia (f.8).
In drept fapta reținută în sarcina inculpatului D. Z. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 208 al.1,C.p. cu aplic. art. 37 lit. a, b C.p.
Conform fișei de cazier judiciar, inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, săvârșind fapta în perioada de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicată prin SP 912/_ a Judecătoriei C. -N., cât și în stare de recidivă postexecutorie, acesta fiind condamnat anterior de mai multe ori la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni.( f. 98-101).
La individualizarea pedepse ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind.1 C.pr.pen. si in acest context de poziția sincera a inculpatului, de starea de recidiva postcondamnatorie și postexecutorie în raport de numeroase infracțiuni de același gen (f.98-101 dup), de gradul mediu de pericol social al infracțiunii care rezultă din valoarea totală a bunurilor și a banilor sustrasi (3750 lei) și din împrejurarea că fapta nu s-ar fi putut comite în condițiile în care partea vătămată ar fi manifestat o atitudine de prudență asigurându-și cu cheia ușa locuinței sale.
Fata de cele arătate instanța a condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare.
In baza art. 61 Cp s-a revocat liberarea condiționata a restului de de 437 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 912/_ a Judecătoriei C.
-N., rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicata in cauza stabilind pedeapsa cea mai grea - aceea de 1 an si 5 luni închisoare pe care D.
Z. o va executa in condițiile art. 71-64 lit. a teza II Cp.
In baza art. 14/346 Cpp a fost admisă acțiunea civila exercitata de partea civila C. C. S. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3750 lei - reprezentând daune materiale - valoarea celor trei telefoane și a sumei de bani sustrase și nerecuperate.
În baza art.191 al.1 Cpp a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca a învederat faptul că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, raportat la starea de fapt concretă reținută, la
prejudiciul relativ mare cauzat, precum și la persoana inculpatului care este multirecidivist, în cauză fiind întrunite cerințele art.37 lit.a,b C.p.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În cauză s-a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea, în baza unui probatoriu legal administrat în faza de urmărire penală coroborat cu declarația de recunoaștere a comiterii faptei dată de inculpat în fața instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care, la data de_, profitând de faptul că ușa era închisă dar neasigurată, i-a sustras părții vătămate C. C. S. din locuința sa din mun. C. N.
, str. T. M. nr. 2, ap. 3, jud. C., trei telefoane mobile și suma de 350 lei, cauzând un prejudiciu in sumă totală de 3750 lei.
La individualizarea judiciară a pedepsei se va ține seama de criteriile generale prevăzute de art.72 C.p., Curtea apreciind că pedeapsa stabilită de către prima instanță nu este în măsură să răspundă scopului instituit de art.52 C.p.
Astfel, se vor avea în vedere împrejurările concrete de comitere a faptei, gradul de pericol social relativ ridicat, urmarea produsă, faptul că inculpatul a pătruns fără drept într-o locuință de unde a sustras bunuri de valoare, precum și persoana inculpatului, care are multiple antecedente penală, dând dovadă de perseverență infracțională, dar care a avut o conduită procesuală corectă, colaborând cu organele de cercetare penală.
Conchizând, apreciem, în urma admiterii recursului formulat, că se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei, majorarea cuantumului stabilit inițial, pedeapsa de 3 ani închisoare fiind în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.
Astfel, în baza art. 38515pct.2 lit.d Cod proc.penala, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 11 din 10 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N. pe care o va casa doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D. Z., aflat in Penitenciarul Gherla.
Rejudecând în aceste limite, va majora pedeapsa aplicata inculpatului D.
Z. de la 1 an si 5 luni închisoare la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 208 al.1, 37 lit.a,b Cod penal si art. 320 ind. 1 Cod proc.penala.
Va menține revocarea liberării condiționate a restului de 437 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penala nr. 912/2008 a Judecătoriei C. -N., rest pe care-l va contopi cu pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. Sîrb T. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 38515pct.2 lit.d Cod proc.penala, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 11 din 10 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N. pe care o casează doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D. Z., aflat in Penitenciarul Gherla.
Rejudecând în aceste limite, majorează pedeapsa aplicata inculpatului D.
Z. ( fiul lui N. și M. R., născut la data de_ în C. -N., jud. C., CNP 1., de cetățenie română, studii 10 clase, ocupația - fără, loc de muncă - fără, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în C. -N., str.
T., nr. 10, ap. 17, jud. C., recidivist) de la 1 an si 5 luni închisoare la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 208 al.1, 37 lit.a,b Cod penal si art. 320 ind. 1 Cod proc.penala.
Menține revocarea liberării condiționate a restului de 437 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penala nr. 912/2008 a Judecătoriei C. -N., rest pe care-l contopește cu pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. Sîrb T. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 23 mai 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
A. | D. L. | M. | R. | M. B. |
GREFIER
L. A. S.
Red.M.R./S.M.D.
3 ex./_ Jud.fond. L. B.
← Decizia penală nr. 101/2013. Furt | Decizia penală nr. 772/2013. Furt → |
---|