Decizia penală nr. 558/2013. Vătămare corporală din culpă

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 558/R/2013

Ședința publică din data de 19 aprilie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTORI: V. C.

: I. C. M.

GREFIER: A. B. H.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul I. T.

I., partea civilă Z. L. O., partea civilă S. C. J. DE U. T. -

M. și asiguratorul S.C. G. A. S. împotriva sentinței penale nr. 1390 din 03 octombrie 2012 a Judecătoriei B., inculpatul I. T. I. fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -N. dat în dosar nr.829/P/2008 pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 al.2 și 4 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul I. T. I., partea civilă Z. L. O. și tatăl acestuia, consilier juridic Roxana Cîmpianu pentru asiguratorul S.C. G. A. S., lipsă fiind apărătorul ales al inculpatului - avocat Chiriță R. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, reprezentantul părții civile S. J. B. N. și reprezentantul părții civile

S. C. J. de U. T. M. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că partea civilă nu este asistată de apărător ales, iar față de lipsa apărătorului ales al inculpatului - avocat Chiriță R., Curtea lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă inculpatul

I. T. I. asistat de apărătorul ales - avocat Chiriță R. din cadrul Baroului

C., cu delegație la dosar, partea civilă Z. L. O. și tatăl acestuia, consilier juridic Roxana Cîmpianu pentru asiguratorul S.C. G. A. S., lipsă fiind reprezentantul părții civile S. J. B. N. și reprezentantul părții civile S. C. J. de U. T. M. .

Apărătorul inculpatului depune la dosar cerere în probațiune privind efectuarea unei noi expertize medico-legale și a unei noi expertize criminalistice, cu precizarea că a încercat realizarea unei înțelegeri cu partea civilă, însă nu s-a reușit acest lucru.

În susținerea cererii în probațiune, arată că prima instanță și-a fondat concluziile pe baza expertizei criminalistice care a fost realizată de către expert plecând de la o constatare greșită. În urma accidentului, mașina nu a fost mișcată, iar în cadrul efectuării cercetării la fața locului s-a stabilit că lățimea drumului era de 6,7 metri, iar portiera inculpatului era de 4,55 metri față de trotuar, astfel că efectuând un calcul, se poate determina că distanța dintre autovehiculul inculpatului și axul drumului a fost de 1,2 metri și nu de 0,8 m,

așa cum s-a reținut în expertiză. Apreciază extrem de important acest aspect pentru a se stabili dacă partea vătămată circula cu bicicleta pe banda unde se afla inculpatul sau pe banda a doua, căci în situația în care circula pe banda unde se afla inculpatul, atunci acesta din urmă beneficiază de cazul fortuit deoarece acea bandă nu era destinată circulației.

Învederează faptul că, dacă se deschide portiera, nu se intră pe banda a doua de circulație, astfel că în ipoteza în care partea vătămată se afla pe banda a doua, între portieră și bicicletă nu exista vreo atingere.

Prin urmare, solicită realizarea unei noi expertize la efectuarea căreia expertul să plece de la măsurători corecte și să infirme că biciclistul circula pe banda a doua. Învederează faptul că în cauză au fost efectuate două expertize tehnice și una criminalistică, lucrări al căror conținut este contradictoriu cel puțin parțial, întrucât prima instanță a ignorat expertiza tehnică, fără a sesiza eroarea de calcul sau de estimare cu privire la acea distanță.

Mai arată faptul că în cuprinsul primei expertize efectuate în cauză nu s-a făcut o socoteală cu privire la posibilitatea de a vedea în spate, iar expertul a concluzionat că inculpatul trebuia să se uite în oglindă. Consideră că ar trebui verificat de un expert dacă inculpatul avea vizibilitatea necesară și pe ce bandă se afla bicicleta. Deci, teza probatorie pentru acest mijloc de probă este achitarea inculpatului întucât sunt incidente dispozițiile privind existența cazului fortuit.

În susținerea cererii de efectuare a unei noi expertize medico-legale, arată că din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă că partea vătămată a fost internată în S. C. de U. T. M. - C. de Neurologie, de unde ulterior a fost externată, însă după aproape o lună, aceasta a fost din nou internată datorită survenirii unei infecții la locul operației, fiind necesară o nouă intervenție chirurgicală. Depune la dosar copii ale raportului de nouă expertiză medico- legală și a suplimentului la raportul de nouă expertiză medico-legală pentru a se constata că nu s-au regăsit printre obiective acela de stabilire a măsurii în care

infecția respectivă s-a produs sau nu ca urmare a unei culpe medicale, sau ca urmare a culpei instituției medicale. Învederează faptul că infecția suferită de partea vătămată a fost cauzată de un stafilococ care este una dintre cele mai cunoscute cauze ale infecțiilor intraspitalicești. Apreciază necesar a se stabili dacă această infecție a survenit ca urmare a incidentului rutier sau ca urmare a unei culpe medicale.

Face referire la documentările personale în cadrul cărora a constatat că, potrivit protocoalelor medicale, în ipoteza unui traumatism cranio-cerebral precum cel din prezenta cauză, o intervenție chirurgicală de genul celei la care a fost supusă partea vătămată se poate realiza numai după trecerea unui interval de cel puțin 6 luni de la operația inițială, or în speță s-a făcut la interval de o lună.

Consideră că prin expertiza solicitată, ca și obiectiv, ar trebui să se stabilească în ce măsură evoluția proastă a stării de sănătate după prima externare a părții vătămate s-a datorat culpei medicale sau este consecința accidentului rutier. Apreciază că în această privință există un semn de întrebare și că prima instanță nu a manifestat un rol activ pentru a solicita un astfel de obiectiv. Nu formulează alte cereri în probațiune.

Reprezentanta asiguratorului nu se opune efectuării expertizelor solicitate de către inculpat prin apărător.

Tatăl părții civile, fără a deține procură de reprezentare în cauză, arată că partea civilă Z. L. O. în prezent se află în întreținerea sa și că nu este de acord cu cererea formulată de către inculpat deoarece actele efectuate în cauză au fost corecte, iar dinamica producerii accidentului a fost analizată de către specialiști de la C. .

Reprezentantul M. ui P. solicită a fi întrebată partea civilă dacă, în vederea asigurării dreptului la apărare, poate să se pronunțe la acest termen asupra cererilor în probațiune ale inculpatului sau dorește să se pronunțe la un termen următor, după comunicarea în scris a acestei cereri. Precizează că pentru Parchet poate formula concluzii pe aceste solicitări la acest termen de judecată.

Partea civilă Z. L. O. arată că în urma accidentului i-a fost afectată cutia craniană, context în care infecția survenită putea fi generată de microbii de pe asfalt.

În legătură cu cererile în probațiune formulate la acest termen, arată că poate fi de acord cu efectuarea unei noi expertize medico-legale, dar precizează că în prezent se află în întreținerea tatălui său și are și alte probleme. Din aceste motive, lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii, cu precizarea că se afla pe banda a doua de depășire.

Referitor la noua expertiză criminalistică, se poate întocmi și aceasta cu condiția să nu dureze mult și să se pronunțe o hotărâre în cauză.

De asemenea, arată că a fost de acord cu împăcarea, însă cu privire la aceasta nu s-a discutat nimic concret, iar în prezent nu se dorește acest lucru.

Apărătorul inculpatului precizează că a discutat cu apărătorul părților civile când dosarul se afla pe rolul tribunalului, ocazie cu care i s-a comunicat că părțile doresc să rămână definitivă hotărârea primei instanțe.

De asemenea, a discutat cu reprezentanta asiguratorului și deși recursul promovat de către acesta este tardiv, s-a refuzat propunerea privind menținerea hotărârii instanței de fond.

Reprezentanta asiguratorului consilier juridic Roxana Cîmpianu precizează că la momentul la care s-au discutat aceste aspecte, răspunsul asiguratorului era negativ.

Curtea acordă cuvântul reprezentantului Parchetului asupra cererilor în probațiune formulate la acest termen, urmând a acorda părților prezente un interval de timp pentru a discuta asupra aspectelor legate de împăcare, după care va dispune reluarea cauzei.

Reprezentantul Parchetului arată că obiectul dosarului constă în infracțiunea de vătămare corporală comisă în cursul anului 2007. Față de probele administrate în cauză, expertizele medico-legale întocmite și expertiza criminalistică efectuată de către Laboratorul de Expertize Criminalistice C. - Napoca, se opune categoric admiterii cererii în probațiune pentru efectuarea unor noi expertize medico-legală și respectiv criminalistică, deoarece nu există vreun element care să poată determina o contestare a concluziilor lucrărilor efectuate în cauză.

Anticipând, va complini și recursul și considerentele hotărârii primei instanțe în legătură cu prezența unei culpe speciale care se poate reține în sarcina inculpatului, cu trimitere la dispozițiile legale care reglementează circulația pe drumurile publice. În concluzie, solicită respingerea cererii în probațiune ca nefondată.

Curtea acordă părților un interval de 15 minute pentru a stabili dacă se acordă un termen pentru realizarea împăcării sub toate aspectele, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, urmând ca după reluarea cauzei să se pronunțe asupra cererii în probațiune formulată de către inculpat prin apărător.

S-a dispus reluarea cauzei, ocazie cu care din susținerile reprezentantei asiguratorului se constată că asiguratorul S.C. G. A. S. susține recursul formulat indiferent dacă va fi considerat tardiv, iar suma stabilită de către instanța de fond este de competența conducerii de la B. .

Curtea respinge cererile în probațiune formulate pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale și a unei noi expertize criminalistice, având în vedere că în ceea ce privește expertiza medico-legală în cauză nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor formulate sau contradicții între actele medicale, actele de constatare și noua expertiză medico-legală efectuatăîn dosar. Pe de altă parte, față de obiectivele formulate, apreciază că proba solicitată nu este utilă și concludentă soluționării cauzei.

Cu privire la expertiza criminalistică, Curtea apreciază că expertizele efectuate au răspuns tuturor obiectivelor stabilite, iar acele neconcordanțe

invocate de către inculpat prin apărător vor fi apreciate prin coroborare cu celelate probe administrate în cauză, în cadrul procesului de deliberare și apreciere a probelor, astfel că nu se justifică efectuarea unei noi expertize criminalistice prin prisma dispozițiilor art.125 C.pr.pen.

Reprezentantul Parchetului solicită a se pune în discuția părților excepția tardivității recursului promovat de către asigurator întrucât așa cum rezultă din cuprinsul vol.3 - fila 108, la data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei acesta a fost reprezentat de către avocat Barac L., aspect care rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de_ . Astfel, pentru asigurator, termenul de recurs curge de la pronunțarea sentinței, adică de la data de_, iar recursul a fost declarat de către acesta la data de_ conform dovezii depuse la fila 5 din dosar privind comunicarea acestuia prin oficiul poștal.

Curtea constată că asiguratorul și-a exprimat poziția procesuală cu privire la această excepție în cuprinsul memoriului formulat în scris și depus la dosar în care se susține că termenul curge de la comunicarea hotărârii chiar și în situația în care avocatul a fost prezent. Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, acordă cuvântul în susținerea recursurilor, cu solicitarea față de fiecare parte de a preciza poziția procesuală vis-a-vis de excepția tardivității recursului asiguratorului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și în principal, să se dispună casarea sentinței Judecătoriei B. deoarece sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se reține cazul fortuit. În fapt, inculpatul a parcat mașina pe partea dreaptă, pe o bandă folosită în acest sens, a deschis portiera, iar partea vătămată a fost agățată de această portieră și ulterior lovită de un alt autoturism care venea din spate pe cealaltă bandă de circulație. Apreciază îndeplinite condițiile pentru existența cazului fortuit din cel puțin două perspective, respectiv din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată se deplasa pe banda I de circulație, caz în care culpa pentru producerea accidentului îi aparține acesteia. Susține acest lucru bazându-se pe declarațiile martorilor și învederează declarația conducătorului auto care a venit din spate și a lovit partea vătămată căzută, ocazie cu care a afirmat că aceasta se afla pe banda de circulație unde erau parcate mașini. Este singurul martor ocular oarecum independent care nu a fost cercetat penal și nu a fost trimis în judecată, astfel că depoziția sa poate fi apreciată de o manieră obiectivă.

În al doilea rând, analizând fotografiile de la fața locului, se poate constata că dacă s-ar deschide portiera acelei mașini, ea nu ar trece pe banda a doua de circulație, ci ar împiedica accesul pe prima bandă de circulație. În aceste condiții, cauza producerii accidentului este o manevră de depășire neregulamentară pe care partea vătămată a efectuat-o, fiind probabil ca partea vătămată să fi depășit duba parcată foarte aproape de mașina inculpatului și fiind biciclist a încercat să stea cât mai pe dreapta, urmând să revină după depășire pe partea dreaptă, context în care a observat târziu că mai este o mașină parcată și că trebuie să-și continue deplasarea pe banda a doua. Oricum, analizând prevederile ordonanței privind circulația pe drumurile publice, se poate constata că manevrele de

depășire nu se realizează în acest fel chiar dacă se efectuează cu bicicleta, concluzie la care a ajuns și expertul tehnic care a realizat prima expertiză. Însă, concluziile expertizei criminalistice au ajuns la o altă concluzie, deoarece expertul a plecat de la o premisă falsă, respectiv de la acea eroare de calcul.

Face referire la proba cercetării la fața locului din care, făcând o operație de calcul matematic, se poate constata că de la mașină până la axul drumului era o distanță de 1,2 m, iar o portieră a unei mașini nu are o asemenea lungime, ci undeva la 70-80 cm. În consecință, chiar deschisă, portiera nu putea să ajungă dincolo de axul drumului. Faptul că expertul criminalist a plecat de la distanța de 80 cm, măsurând această distanță după o fotografie, face ca concluziile expertizei sale să fie afectate suficient de mult încât să poată fi înlăturată de celelalte probe. Cu toate că expertiza este regina probelor, potrivit Codului de procedură penală este o probă la fel ca toate celelalte, iar în cauză toate celelalte probe indică faptul că biciclistul a circulat pe prima bandă pe care staționa inculpatul cu excepția expertizei. Din aceste motive, solicită a se înlătura concluziile expertizei criminalistice și astfel a se constata că acest incident s-a produs probabil dintr-o culpă comună a persoanei vătămate și a autovehiculului care circula în spatele lui și care l-a lovit. Modul în care a circulat cel din spate nu a fost analizat în niciuna din fazele procedurii cu suficient de multă atenție pentru că părea că mașina circula foarte aproape de biciclist. Or, în momentul în care biciclistul a depășit duba, aceasta era un vehicul pe calea de mers, astfel că biciclistul trebuia să respecte distanța legală. Câtă vreme l-a lovit foarte scurt sau foarte repede după momentul în care s-a atins de portiera mașinii, duce la concluzia că acea mașină circula foarte aproape de biciclist, probabil stând undeva în spatele lui, încercând să-l depășească scurt fără să mai treacă de axul

drumului.

Acest aspect nu s-a analizat, însă din perspectiva inculpatului trimis în judecată, trebuie analizat în ce măsură putea anticipa așa ceva. Inculpatul parcase mașina aproape de trotuar, avea 1,2 m după calcului organelor de poliție până la axul drumului, condiții în care este imposibil de stabilit, la acest moment, dacă s-a asigurat sau nu, dar probabil că s-a uitat, din cauza dubei nu a văzut nimic și a deschis portiera. În acest context, inculpatul nu se putea aștepta ca pe banda sa, din spatele acelei dube, să venă o bicicletă, astfel că este prezent cazul fortuit. Nu avea ce să facă în plus, exceptând ceea ce a făcut.

Învederează fotografia depusă la dosar cu duba despre care face vorbire care acoperă câmpul vizual și există mai multe modalități de a te asigura însă nu se poate cere unei persoane să deschidă ușa milimetru cu milimetru pentru a vedea dacă vine cineva sau nu, câtă vreme mașina era parcată regulamentar și pe banda aceea nu avea cine să caute. Din aceste motive, consideră că prima instanță a reținut starea de fapt de o manieră eronată pentru că în privința inculpatului este vorba despre caz fortuit.

A detaliat în scris restul motivelor de recurs, însă mai insistă asupra unui aspect important pentru situația personală a inculpatului. În ipoteza respingerii apărării și a constatării culpei inculpatului, chiar poate mai mică decât cea reținută de către instanța de fond sau chiar în condițiile unei culpe concurente, dacă instanța de control judiciar ar ajunge la o asemenea concluzie, solicită a se constata că această culpă nu este rezultatul unei activități a unui conducător auto. Împrejurarea că o persoană dintr-o mașină deschide portiera fără să se asigure sau nu, nu înseamnă că este conducător auto. La acel moment, mașina inculpatului staționa, aspect asupra căruia insistă pentru că apreciază discutabilă reținerea alineatului (4) al art. 184 C.pen., și chiar presupunând că se reține acest text, opinează că o hotărâre de condamnare în acest sens nu poate să ducă la anularea permisului de circulație. Nu consideră că orice încălcare a

prevederilor Codului rutier care conduc la un accident de circulație înseamnă anularea permisului de conducere.

Cu titlu de exemplu, arată că dacă un pieton trece strada neregulamentar, încalcă prevederile Codului rutier și provoacă un accident de circulație, pietonului nu i se va anula permisul de conducere pentru că a trecut strada neregulamentar. La fel, o persoană care stă într-o mașină, indiferent dacă posedă sau nu permis de conducere, indiferent că a condus acel autovehicul sau că stă pe locul șoferului sau al pasagerului, dacă nu respectă obligațiile de prevedere în momentul deschiderii portierei, nu realizează activitatea de a conduce un autovehicul. În consecință, provocarea unui accident nu poate conduce, în această situație, la anularea permisului de conducere.

Mai mult, interpretând strict prevederile art.184 al.4 C.pen., consideră că nu se poate reține agravanta de la acest alineat pentru că faptul de a sta într-o mașină nu este o activitate. Regulile care trebuie respectate într-o astfel de situație nu sunt reguli cu privire la desfășurarea unei activități, iar a sta într-o mașină sau a coborî dintr-o mașină nu este o activitate. Din aceste motive, consideră că în subsidiar, în condițiile în care nu se va reține cazul fortuit și că există o culpă a inculpatului, solicită a se constata că nu culpa inculpatului este unica în speță care a produs acest accident, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei și cu înlăturarea dispozițiilor art.184 al. 4 C.pen, întrucât inculpatul nu s-a aflat în exercitarea niciunei activități la momentul comiterii actului presupus a fi culpabil. Presupunând chiar că un pasager care stă în mașină sau care coboară dintr-o mașină exercită o activitate și în consecință i-ar fi incidente acele dispoziții, solicită a se constata că activitatea respectivă nu este de conducător auto și în consecință să se evite anularea permisului de circulație.

În privința recursului declarat de către asigurator, îl apreciază tardiv formulat, acesta a fost reprezentat de avocat și a depus concluzii scrise, astfel că nu se admite nicio excepție de la regula procesuală potrivit căreia într-o astfel de situație termenul de recurs curge de la pronunțare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, arată că nu se opune niciunei pretenții formulate de către partea civilă. Depune concluzii scrise.

Reprezentanta asiguratorului solicită admiterea recursului pe care nu îl apreciază tardiv având în vedere că nu li s-a comunicat sentința penală pronunțată în cauză, în speță fiind vorba despre o societate comercială, deci aceasta trebuia comunicată chiar dacă a fost reprezentată în cadrul dezbaterilor.

În privința laturii penale și a recursului declarat de către inculpat, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestora.

Partea civilă arată că se afla un autobuz în stație, iar distanța de la acesta la mașina inculpatului era de 20-30 metri. Anterior depășirii autobuzului a semnalizat, a observat că venea o mașină din spate după care a fost lovit de ușa mașinii inculpatului și a zburat de pe bicicletă, căzând pe acea mașină. Consideră că nu a încălcat dispozițiile legale pentru că semnaliza, inculpatul fiind cel care nu a fost atent.

Precizează că după depășire nu a intrat pe banda întâi pentru că erau mașini parcate, nu mergea tare pe acea porțiune de drum, dar în dreptul mașinii inculpatului a fost lovit fără să se aștepte. Cunoaște regulile de circulație și susține că mergea regulamentar cu bicicleta.

Referitor la latura penală a cauzei, revine asupra solicitării formulate în cuprinsul recursului scris în ceea ce privește pedeapsa și arată că având în vedere că inculpatul are copii, nu dorește să-i facă un rău așa mare, însă în privința laturii civile solicită acordarea unei sume de bani mai mare din care să poată plăti un însoțitor care să-l îngrijească atunci când va fi în vârstă.

Raportat la recursul declarat de către asigurator, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității.

Reprezentantul Parchetului apreciază hotărârea pronunțată de către Judecătoria Bistrița ca fiind temeinică și legală, motiv pentru care solicită a se respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul I. T. I., partea civilă Z. L. O. și partea civilă S. C. J. de U. T. -M.

, respectiv ca tardiv recursul asiguratorului S.C. G. A. S., cu obligarea tuturor părților și a asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare față de stat ocazionate cu procedura recursului.

Referitor la legalitatea și temeinicia hotărârii atacate arată că prin sentința penală nr.1390 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, inculpatul I. T.

I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al. 2 și 4 C.pen. pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 60 000 euro reprezentând daune morale față de partea civilă, la achitarea unei rente lunare de 170 euro, la achitarea unei rente globale de întreținere de 7904 euro și la daune materiale în sumă de 8577 lei. Au fost respinse ca tardive acțiunile formulate de către unitățile spitalicești și s-a constatat calitatea de asigurator a S.C. G. A. S. în această cauză. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în baza unui probatoriu complet, că în data de_ (deci în urmă cu 5 ani și 6 luni), la ora 18.45, inculpatul în timp ce se afla în autoturismul său oprit pe o stradă din fața liceului A. M. anu din loc. B., la coborârea din autovehicul nu s-a asigurat corespunzător, iar când a deschis ușa, a lovit cu ușa bicicleta aflată în mișcare și condusă de partea civilă, care s-a dezechilibrat, a căzut și atunci a fost surprinsă de un alt autoturism condus de martorul G. G. . În urma

impactului, partea vătămată a fost internată în mod repetat în mai multe unități spitalicești, a suferit leziuni corporale care au necesitat 95-100 zile de îngrijiri medicale, fiind încadrat în gradul I de invaliditate pe termen de 1 an, iar ulterior în gradul II de invaliditate.

În cauză s-a efectuat și expertiză medico-legală din care au rezultat vătămările suferite de către partea vătămată, precum și o expertiză tehnică și o expertiză criminalistică de către Laboratorul de Criminalistică din C. -Napoca.

Consideră că în speță interesează în mod deosebit conduita inculpatului, respectiv dacă se poate reține o culpă în sarcina acestuia, iar în caz afirmativ, dacă există o culpă specială și ce norme a încălcat acesta. În cauză este vorba despre un accident de circulație fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art.75 Cod rutier - adică OUG nr. 195-2002 - iar probele atestă culpa exclusivă a inculpatului, deoarece acesta este cel care a nesocotit normele privind circulația pe drumurile publice, care încearcă să disciplineze conduita participanților la traficul rutier. Aceste dispoziții sunt cuprinse în art.35 din Codul rutier, care obligă participanții la trafic să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.

Raportat la poziția procesuală exprimată anterior cu ocazia analizării cererii în probațiune a inculpatului, a arătat că va încerca să complinească concluziile procurorului și considerentele primei instanțe de judecată, făcând astfel trimitere la normele nesocotite de inculpat. În acest sens arată că potrivit art. 6 pct. 24 ale Codului rutier, participanții la trafic sunt persoane fizice care utilizează, la un moment dat, drumul public, deci autor al infracțiunii de vătămare corporală din culpă poate fi și un simplu pieton.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.101 din Codul rutier constituie contravenție și se sancționează cu amenda deschiderea ușilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau staționat, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic. În speță, inculpatul, fără a se asigura, a deschis portiera și în acest mod partea vătămată, care se deplasa pe bicicletă, a fost surprinsă de această atitudine imprudentă a inculpatului, fiind accidentată de un alt autoturism aflat în mișcare. Deci, nu există probleme în ceea ce privește reținerea culpei speciale în sarcina inculpatului.

De asemenea, în cauză nu poate fi vorba nici de un caz fortuit și soluția de achitare în temeiul art.10 lit. e C.pr.pen. nu poate fi acceptată, deoarece inculpatul trebuia să respecte o normă specială care reglementează o anumită activitate care impune o anumită obligație tuturor participanților la traficul rutier.

Referitor la latura civilă a cauzei, apreciază rezonabil cuantumul despăgubirilor civile acordate părții civile care a suferit vătămări corporale grave cu invaliditate.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul asupra recursului părții civile, arată că nu se opune la solicitarea de majorare a daunelor.

Reprezentanta asiguratorului, având cuvântul asupra recursului părții civile, arată că se opune la solicitarea de majorare a daunelor, solicitând respingerea recursului promovat de către această parte.

Apărătorul inculpatului precizează că inculpatul a formulat o cerere de prelungire a dreptului de a conduce asupra căreia solicită a se pronunța în ipoteza în care se va amâna pronunțarea hotărârii.

Curtea ia act de cererea formulată de către inculpat și acordă cuvântul inculpatului.

Inculpatul I. T. I., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău de cele întâmplate. Susține că la momentul producerii accidentului staționa cu mașina și nu avea portiera deschisă de tot. Nu susține că nu este vinovat, însă nu este vinovat în totalitate. Stând în mașină, ușa era deschisă 20 cm, astfel că de la ușa sa deschisă până la axul drumului mai era o porțiune de aproape 1 metru, iar dacă ar fi fost deschisă în totalitate, distanța ar fi fost de 30 cm. Învederează faptul că nu avea calitatea de conducător auto la acel moment.

Referitor la recursul promovat de către partea civilă pentru majorarea pretențiilor, susține că a ajutat partea vătămată la spitalizare nu pentru motivul că se simțea vinovat, ci din respect față de aceasta.

Tatăl părții civile solicită a i se da cuvântul, solicitare respinsă de către instanță având în vedere că s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului.

C U R T E A

Deliberând reține că prin sentința penală nr.1390 din 03 octombrie 2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ a fost condamnat

inculpatul I. T. I., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art. 184 alin.2 și 4 C.p. la pedeapsa de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b

Cod Penal.

Conform art. 81 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului și implicit a pedepselor

accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care stabilește un termen deîncercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Z. L.

O. și obligat inculpatul I. T. I. la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 60.000 Euro cu titlu de daune morale; la plata unei rente lunare în cuantum de 170 euro sau echivalentul în lei la data plății de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la încetarea stării de nevoie, precum și o rentă globală de întreținere calculată de la data producerii accidentului, 9 octombrie 2007, până la data pronunțării în cuantum de 7904 Euro sau echivalentul în lei la data plății; obligă inculpatul la plata sumei de 8.577 lei cu titlu de daune materiale, toate în favoarea părții civile Z. L. O., respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de S. J. B. ca tardivă.

Respinge acțiunea civilă formulată de S. C. de U. T. M. ca tardivă.

S-a constatat că S.C.GRUPAMA A. S. are calitate de asigurător în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile Z. L. O. .

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în data de 0_, în jurul orelor 18,45 autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, condus anterior de inculpatul I. T. I., se afla oprit pe prima bandă a Bulevardului Republicii, aferentă sensului de mers str.Zimbrului- str. Gării, în dreptul Liceului A. M. anu. În același timp, în spatele acestui autoturism, tot pe prima bandă a bulevardului, se deplasa pe bicicletă partea vătămată Z. L. O., iar în spatele acesteia, pe banda a două de mers,( strada fiind cu sens unic), se deplasa autoturismul marca Opel Astra, înmatriculat cu nr._, condus de martorul G. G. . La un moment dat, inculpatul I. T. I. a deschis portiera stângă față a autoturismului cu

intenția de a coborî din autovehicul, moment în care a acroșat biciclistul(partea vătămată Z. L. O. ) care se angajase anterior, în depășirea autoturismului inculpatului. În urma coliziunii, biciclistul s-a dezechilibrat și a evoluat pe banda a două a sensului de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra condus de martorul G. G., în cădere se lovindu-se de aripa stânga față a acestui autoturism, căzând apoi pe partea carosabilă.

In urma accidentului a rezultat rănirea gravă a părții vătămate Z. L.

O. aceasta fiind transportată la S. județean B. -N. după care în perioada_ -_ a fost internat în S. C. J. de U. T. -M. -C. de N. . În perioada_ -_ a fost internat la S. J. B. iar în perioada_ -_ din nou la S. C. J. de U. T. -M. -C. de N. .

Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. 2141 /II/h eliberat la data de_ de către Serviciul județean de Medicină legală B. -N., s-a stabilit că leziunile suferite de numitul Z. L. O. necesită pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, i-au determinat pierderea completă, temporară a capacității muncă, încadrabilă în gradul I de invaliditate pe o perioadă de un an de la data producerii acestora și ulterior pierderea capacității de muncă, încadrabilă în gradul II de invaliditate.

Conform ultimei expertize medico-legale întocmite în cauză coroborate cu completările ulterioare(f. 482-485,502-504,536-537), ca urmare a accidentului

rutier, partea vătămată a prezentat un politraumatism-traumatism craniocerebral, toracic, antebraț stâng cu flegmon care au beneficiat de tratament medico-chirurgical dar cu toate acestea au avut o evoluție complicată, cu abces epidural fronto-temporo- parietal stâng iar vindecarea s-a produs cu instalarea de sechele cu caracter permanent și cu un sindrom postcontuzional cu tulburare cognitivă ușoară, tulburare organică a personalității.

Leziunile întrunesc caracteristicile medico-legale ale pierderii unui simț/încetarea funcționării unui organ, examinările efectuate relevând faptul că partea vătămată nu recunoaște gusturile, prezintă anosmie(pierderea mirosului) astfel că leziunile se încadrează în noțiunea de infirmitate permanentă fizică și psihică. S-a menținut nr. de zile de îngrijiri medicale concluzionându-se că la data ultimei evaluări partea vătămată prezintă stare post TCC grav, stare postcranioplastie fronto-temporo- parietală, tulburare psihotică organică, deficiență globală accentuată,incapacitate adaptativă 70% încadrabilă în gradul II de invaliditate(aceasta reflectă scăderea capacității de muncă, are caracter permanent și a fost apreciată prin acordarea certificatelor de concediu medical).

Prin buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 616, 613 și 612 din data de_ eliberate de Serviciul Medico-Legal J. B. -N., specialiștii au stabilit că numiții Z. L. O., G. G. și I. T. I. au avut alcoolemia zero.

Conform Raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cursul urmăririi penale(f.47-57) accidentul s-a produs din culpa comună a conducătorului auto I.

T. I. și a victimei Z. L. O. în calitate de conducător de vehicul (bicicleta). La stabilirea acestor concluzii expertul din cadrul Biroului Local de expertize a avut în vedere următoarele împrejurări:

Anterior producerii accidentului, autoturismul inculpatului era oprit pe partea dreaptă pe banda I, pe trotuar. Inculpatul observă oprirea unui microbuz în stația din spatele său la o distanță de aprox. 10 m însă nu o observă pe victimă care se apropie pe bicicletă astfel că deschide parțial portiera stânga față pentru a coborî. Autoturismul condus de martorul G. G. se deplasa pe banda a doua a sensului de mers în spatele microbuzului și a biciclistului astfel că sesizează atât oprirea microbuzului în stație cât și angajarea în depășirea microbuzului de către biciclist.

Datorită gabaritului microbuzului victima angajându-se în depășirea acestuia a trecut pe banda a II a, revenind pe banda I lângă marcajul dintre benzile de circulație deoarece pe partea dreaptă erau parcate două autoturisme, unul rămas neidentificat și în fața acestuia autoturismul inculpatului. În momentul în care biciclistul se află în paralel cu autoturismul inculpatului,

inculpatul deschide portiera stânga față, muchia ușii intrând în zona axului pedalelor și producând dezechilibrarea biciclistului care cade pe aripa față dreaptă a autoturismului condus de martorul G. G. . Observând că biciclistul s-a dezechilibrat martorul G. G. încearcă să evite impactul cu victima și virează spre stânga ieșind din carosabil pe spațiul verde, colizionând cu un copac. În urma impactului dintre victimă și aripa dreaptă față a autoturismului condus de martorul G. G. victima a căzut pe carosabil.

Raportat la dinamica accidentului așa cum a fost stabilită de expert s-a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza neasigurării corespunzătoare a inculpatului, asigurare obligatorie anterior deschiderii portierei, aceasta fiind cauza care a determinat producerea accidentului. Însă s-a reținut ca și cauză care a favorizat producerea accidentului, modul de deplasare a victimei, respectiv nerespectarea condițiilor de efectuare a manevrei de depășire, victima fiind foarte aproape de autoturismul inculpatului.

Ca urmare s-a reținut că atât inculpatul cât și victima ar fi avut posibilitatea teoretică și ipotetică să evite accidentul dacă se asigurau corespunzător anterior iar martorul G. G. nu a încălcat vreo dispoziție legală privind deplasarea pe drumurile publice și nu a putut evita lovirea victimei cu toate că a efectuat manevra de evitare.

În cursul judecății s-a întocmit o expertiză criminalistică la nivelul LIEC C. prin care s-a concluzionat faptul că în producerea accidentului întreaga culpă îi revine inculpatului. Pentru a concluziona astfel expertul a analizat posibilitățile celor implicați în evenimentul rutier de a evita producerea acestuia. În acest sens s-a avut în vedere momentul declanșării stării de pericol iminent, moment în care persoanele implicate trebuiau și puteau să ia măsuri de evitare. În opinia expertului declanșarea stării de pericol îi privește pe toți participanții la trafic, cu deosebirea că cel care a declanșat-o avea posibilitatea de a o preveni prin respectarea normelor legale în materie.

În cadrul analizei s-a opinat că există două stări de pericol iminent, una dintre acestea creată prin deschiderea portierei autoturismului de către inculpat în condițiile în care acesta era depășit de victima care se deplasa pe bicicletă, iar a doua, datorată pătrunderii biciclistului, de pe prima pe a doua bandă de mers.

În ceea ce privește prima situație, momentul în care inculpatul a deschis portiera față a autoturismului său, reprezintă momentul din care traiectoriile urmau a se intersecta ireversibil, acest pericol impunând luarea măsurilor de evitare, obligațiile participanților la trafic având caracter independent, ele neanulându-se prin faptul că și alții la rândul lor, nu respectă anumite obligații ce le revin.

Raportat la acest moment s-a avut în vedere că deschiderea portierei de către inculpat a determinat impactul dintre portieră și bicicletă în urma căruia partea vătămată s-a dezechilibrat și a pătruns pe banda a doua a sensului de mers, unde în cădere a fost acroșat de autoturismul condus de martorul G.

G. . În continuare, expertul a determinat poziția biciclistului analizând coliziunea dintre vehicule. Astfel s-a avut în vedere faptul că a fost implicată zona inferioară de colț stânga a portierei autoturismului inculpatului și cadrul bicicletei părții vătămate. Realizându-se măsurători asupra unui autoturism similar cu cel al inculpatului, cu privire la distanța între limita portierei, deschisă fiind, și planul lateral al autovehiculului, s-a stabilit că distanța maximă de deschidere a portierei în cauză, în planul transversal al autoturismului, măsurată de la limita exterioară stângă a autovehiculului este de 1 metru. S-a mai subliniat de către expert că mecanismul de deschidere al portierei este astfel conceput încât permite deschiderea acesteia în trei etape, distanțele măsurate de la limita exterioară a autoturismului și până la colțul exterior al portierei fiind de 0,5 m, 0,8 m, 1 m. S-a cronometrat durata în care portiera se deschide până la poziția maximă de deschidere, rezultând în urma testelor efectuate, un interval de 1,5-2 secunde.

Avându-se în vedere că în momentul impactului portiera a fost deschisă până la ultima poziție de deschidere s-a determinat spațiul parcurs de către bicicletă, din momentul declanșării stării de pericol iminent și până în momentul impactului. Operându-se cu durata minimă de deschidere a portierei și cu viteza posibilă de deplasare a bicicletei s-a concluzionat că în momentul declanșării stării de pericol iminent, bicicleta se afla cu 8,75 m anterior locului impactului, aceasta fiind distanța de care a dispus partea vătămată pentru luarea măsurilor de evitare. Totodată, expertul a opinat în urma efectuării calculelor specifice, că spațiul total teoretic necesar opririi bicicletei de la viteza de 21 Km/h ( aceasta fiind viteza de deplasare a biciclistului) este de 9,35 m, astfel că, în condițiile date partea vătămată nu putea evita producerea accidentului.

De asemenea s-a mai opinat că în ceea ce privește posibilitatea de evitare a coliziunii printr-o manevră de ocolire printr-un viraj la stânga din partea biciclistului, timpul de reacție la efectuarea unei astfel de manevre este superior celui necesar manevrei de frânare respectiv de 1,5 secunde, identic cu timpul minim de deschidere a portierei, astfel că biciclistul nu avea timpul necesar realizării acestei manevre.

Referitor la distanța laterală pe care trebuia să o păstreze biciclistul în timpul depășirii față de autoturismul inculpatului, s-a avut în vedere de către expert definirea "culoarului de trecere";în literatura de specialitate respectiv spațiul delimitat de părțile laterale ale unor autovehicule în mișcare sau staționare, prin care autovehiculul poate trece fără a determina producerea unui accident sau a crea condiții ce pot determina producerea unui accident. Astfel culoarul posibil de trecere al unui vehicul este determinat de lățimea de gabarit a acestuia plus o distanță de siguranță de 0,5 m pentru partea stângă și de 0,75 m pentru partea dreaptă. În speță fiind vorba despre o bicicletă, la care postul de conducere este plasat asimetric față de părțile sale laterale, se opinează că biciclistul trebuia să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală de 0,5 m față de autoturismul inculpatului. Însă în condițiile în care portiera autoturismului în cauză, în ultimele sale poziții de deschidere depășește cu 0,8m și cu 1m planul

lateral al autoturismului, chiar și în situația în care biciclistul ar fi păstrat distanța minimă de 0,5 m, nu putea evita coliziunea cu portiera autovehiculului, având în vedere și împrejurarea că în prima poziție de deschidere a portierei distanța este de 0,5 m.

Pe de altă parte, inculpatul prin deschiderea portierei a declanșat starea de pericol iminent care a dus în final la accidentarea biciclistului ca urmare acesta putea preveni producerea evenimentului rutier dacă înainte de deschiderea portierei s-ar fi asigurat că această operațiune nu constituie un pericol pentru participanții la traficul rutier.

A doua stare de pericol iminent s-a declanșat în momentul impactului dintre biciclist și portiera mașinii inculpatului, moment în care martorul G.

G. conducătorul auto al celui de al doilea autoturism implicat, trebuia și putea să măsurile de evitare deoarece deplasarea post-coliziune a biciclistului urma a fi necontrolată.

S-a stabilit raportat la distanța parcursă de biciclist între cele două coliziuni-1,67 m- că distanța la care se afla autoturismul martorului G. G. față de locul impactului, în momentul declanșării stării de pericol iminent a fost de 2,79 m. Spațiul total teoretic necesar opririi autoturismului la o viteză de 33,5 Km/h( aceasta fiind viteza stabilită) este de 17,03 m motiv pentru care în condițiile date martorul nu putea evita producerea accidentului. Mai mult s-a susținut că, timpul necesar biciclistului de a străbate distanța dintre cele două coliziuni-1,67 m- este de 0,28 secunde, deci este mai mic și decât minimul corespunzător întârzierilor involuntare la frânare cu care este creditat un conducător auto-1,1 secunde - astfel încât evenimentul rutier nu putea fi evitat de martor indiferent de valoarea vitezei de deplasare a autoturismului.

În urma analizării ambelor rapoarte de expertiză tehnică, instanța își însușește ultimul raport de expertiză care stabilește că în producerea evenimentului rutier inculpatul are o culpă totală, pentru următoarele motive:

Pornind de la teoria echivalenței condițiilor, pentru stabilirea raportului de cauzalitate este necesară mai întîi stabilirea corectă a antecedenței cauzale respectiv identificarea în antecedența rezultatului a tuturor contribuțiilor umane care ar putea avea legătură cu aceasta. Apoi se impune verificarea valorii cauzale a acestor contribuții, examinarea legăturii concrete pe care ele au avut-o cu producerea rezultatului, izolându-se ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea

dacă în lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs în același mod și în aceleași proporții. Răspunsul negativ la această întrebare, considerăm că trebuie să conducă la eliminarea respectivei contribuții din antecedența cauzală a rezultatului socialmente peri de fond a constatat că în prima expertiza deși se reține că victima în condițiile date nu putea evita accidentul deoarece în momentul deschiderii portierei se afla cu mijlocul bicicletei în lateralul acesteia totuși se consideră că victima este la rândul său în culpă întrucât nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit fără a se analiza în detaliu ca și în a doua expertiză acest aspect.

De altfel cel de al doilea expert a analizat în detaliu, cu minuțiozitate toate aspectele cauzei referitoare la dinamica accidentului, verificând valoarea cauzală a tuturor contribuțiilor umane stabilind că singura persoană implicată care ar fi putut evita, în cazul respectării dispozițiilor legale, evenimentul rutier, este inculpatul.

Inculpatul nu recunoaște că ar avea vreo culpă în comiterea faptei susținând că s-a asigurat anterior deschiderii portierei.

Apărarea sa nu poate fi primită de instanță având în vedere tocmai modalitatea de producere a accidentului rutier, respectiv împrejurarea că prin deschiderea portierei a fost agățat axul pedalelor, că așa cum s-a stabilit prin mijloace specifice, din momentul deschiderii portierei până la producerea impactului victima a parcurs aprox. 8,75m în timpul probabil de 1,5-2 secunde, circumstanțe în care dacă într-adevăr inculpatul s-ar fi asigurat ar fi avut posibilitatea să îl observe pe biciclist chiar în acele condiții de timp și loc. Mai precizăm că față de specificul locului faptei(f.54) vizibilitatea inculpatului nu era afectată de microbuzul oprit în stație și depășit de biciclist întrucât între acest microbuz și mașina inculpatului se mai afla un autoturism oprit în aceeași poziție cu cel al inculpatului, parcat mai aproape de trotuar decât microbuzul, împrejurare care permitea inculpatului să aibă atât vizibilitate bună cât și timpul necesar de reacție în vederea evitării impactului dacă s-ar fi asigurat, verificând în oglinda retrovizoare sau laterală.

La stabilirea stării de fapt și totodată la soluționarea cauzei s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului

- f. 6-7;buletine de analiză toxicologică - f. 23-24; expertize medico-legale - f. 36- 38; 40-41; 482-485,502-504,536-537; expertize tehnică auto - f. 47-57; planșa fotografică privind accidentul - f. 69-73; expertiză criminalistică f.426-446; declarații inculpat f.8-11, f.134-136, declarații parte vătămată f. Z. L. O. f. 12-14, declarații martori T. G. A. f. 15-16, f. 172-172, G. G. f.19-21, f. 153-154, G. V. f. 17-18, 170-171, P. P. f. 204-205, P.

Ștefan f. 220, I. Karol L. z L. f. 221-222, P. u Anișoara P. f. 223; P.

M. f. 269-270, P. Petru Sălăvăstru F. 271-272, Fazakaș C. f. 273, I. C. D. f. 301-302, Vasiliu V. M. f. 374-375, Bâca I. f. 399-400, P. u A. Carolina f. 525-526, C. a Claudiu Călin f. 703-704, R. I. Aurel f. 721-722, scripte depuse de partea vătămată f. 542-577, f. 638-675, f. 705-709, f. 723-740,

f. 755-792, referat de evaluare al inculpatului f. 578-581.

În drept:

Fapta inculpatului I. T. I., de a lovi cu portiera în axul bicicletei părții vătămate Z. L. O. provocând dezechilibrul acestuia, care în cădere este lovit de un autoturism, faptă datorată împrejurării că inculpatul nu s-a asigurat anterior deschiderii portierei și care a avut ca urmare cauzarea de leziuni părții vătămate vindecabile în 95-100 zile de îngrijiri medicale, deficiență globală accentuată, incapacitate adaptativă 70% încadrabilă în gradul II de invaliditate cu caracter permanent, pierderea unui simț/încetarea funcționării unui organ, infirmitate permanentă fizică și psihică întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art.

184 alin. 2 și 4 C.pen. pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele speciale de pedeapsă prev. de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii apreciem că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, cuantumul pedepsei impunându-se a fi stabilit astfel încât să se asigure realizarea scopului prev. de art. 52 C.p. Totuși conduita anterioară comiterii faptei așa cum rezultă din cazierul judiciar și referatul de evaluare, împrejurările concrete în care s-a comis fapta sunt avute în vedere la stabilirea sancțiunii și la individualizarea modului de executare a acesteia.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b Cod Penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, instanța de fond conform art. 81 Cod Penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile se impune a se preciza faptul că partea vătămată

Z. L. O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 23.000 lei daune materiale, 800.000 Euro daune morale și rentă lunară de întreținere în cuantum de 400 Euro.

În ceea ce privește daunele materiale, prin concluziile scrise depuse după dezbateri, s-a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei.

În sumele pretinse partea vătămată a inclus costul medicamentelor în cuantum de 3.000 lei, sumele acordate medicilor și altor categorii de personal sanitar pe perioada internărilor în cuantum de 5.000 lei, întreținerea sa de către un asistent personal în intervalul decembrie 2007-ianuarie 2009( în cuantum de

15.000 lei) care în fapt a fost asigurată de tatăl său care în schimb a plătit alte persoane pentru a efectua muncile în gospodărie.

Raportat la probele administrate în cauză, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Z. L. O. și a obligat inculpatul I. T. I. la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de

60.000 Euro cu titlu de daune morale; la plata unei rente lunare în cuantum de 170 euro sau echivalentul în lei la data plății de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la încetarea stării de nevoie, precum și o rentă globală de întreținere calculată de la data producerii accidentului, 9 octombrie 2007, până la data pronunțării în cuantum de 7904 Euro sau echivalentul în lei la data plății; obligă inculpatul la plata sumei de 8.577 lei cu titlu de daune materiale, toate în favoarea părții civile Z. L. O., respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate.

În cuantumul daunelor materiale au fost incluse suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor, contravaloarea biletelor de transport așa cum rezultă din actele depuse la dosar- 47 lei și suma de 5.530 lei reprezentând întreținerea părții vătămate de către un asistent personal pe perioada decembrie 2007-octombrie 2008.

La stabilirea acestor sume s-a avut în vedere că din întreg dosarul medical depus în copie rezultă că de la data accidentului, părții vătămate i-au fost prescrise diverse medicamente necesare ameliorării stării sale de sănătate, și

chiar dacă nu au fost depuse chitanțe prin care să se facă dovada achiziționării acestora, față de gravitatea afecțiunilor părții vătămate și probele testimoniale administrate în cauză, instanța consideră întemeiate pretențiile părții civile. De asemenea instanța consideră întemeiate și pretențiile referitoare la plata unui asistent personal pe perioada cât prin actele medico-legale s-a stabilit că partea civilă este încadrabilă în gradul I de invaliditate respectiv din decembrie 2007(așa cum s-a solicitat) dar numai până în luna octombrie 2008, gradul I de invaliditate fiind stabilit pe o perioadă de 1 an de la data accidentului. Suma de 5.530 de lei a fost stabilită avându-se în vedere cuantumul indemnizației de însoțitor pentru persoanele încadrate în gradul I de handicap(540 lei lunar), având în vedere că partea civilă nu a probat pretențiile privind suma de 15.000 lei.

În ceea ce privește renta de întreținere, instanța de fond a constatat că față de probatoriul administrat și situația părții civile se impune acordarea acesteia dar numai la nivelul salariului minim brut pe economie calculat pentru fiecare an în parte: 500 lei lunar de la data accidentului până în septembrie 2008, 540 lei lunar octombrie 2008 - decembrie 2008, 600 lei lunar pentru perioada 2009-

2010, 670 lei lunar pentru anul 2011, 700 lei lunar pentru perioada 1 ianuarie 2012 - mai 2012, 770 lei lunar începând cu_ . Față de împrejurarea că în cauză nu au fost dovedite veniturile reale ale societății în care partea civilă își desfășura activitatea, fiind depuse doar facturi și chitanțe din perioada 2000- 2004, insuficiente chiar și pentru a evidenția situația firmei în acea perioadă,

instanța apreciază că pretențiile părții civile la plata unei rente de întreținere în cuantum de 400 Euro sunt neîntemeiate. Instanța a avut în vedere împrejurarea că anterior producerii accidentului SC Zapper Comprod SRL B. se afla în

insolvență și că la dosarul cauzei nu există dovezi privind veniturile reale ale societății în anul 2007, perioada la care considerăm că trebuie să ne raportăm pentru o echitabilă despăgubire.

Ca urmare la stabilirea rentei globale de întreținere și a rentei lunare calculul s-a efectuat raportat la salariul minim brut pe economie și întrucât sumele au fost pretinse în euro, s-a avut în vedere cursul valutar BNR la data pronunțării.

În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat echivalentul în lei la data plății a sumei de 60.000 Euro ca fiind o justă despăgubire pentru suferințele fizice și psihice ale părții civile. La stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere și raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice ale părții civile, la venitul mediu la nivel național astfel încât să se asigure repararea suferințelor fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate de inculpat fără a se tinde către o îmbogățire fără just temei.

Instanța de fond a respins acțiunile civile formulate de S. J. B. și S. C. de U. T. M. ca tardive având în vedere că deși legal citate în cauză, deși s-au făcut adrese către unitățile spitalicești pentru a-și preciza poziția, acestea s-au constituit părți civile în cauză, după citirea actului de sesizare.

S-a constatat că S.C.GRUPAMA A. S. are calitate de asigurător în cauză, ca urmare va răspunde în limitele și condițiile contractului de asigurare, așa cum se arată în deciziile Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție nr.1 din 28 martie 2005, conform căreia societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă și nr.29 din 16 noiembrie 2009, potrivit căreia societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente sau garant al plății despăgubirilor civile în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile Z. L. O. reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar.

A fost obligat inculpat la plata sumei de 2.500 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului reprezentând cheltuielile efectuate atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal inculpatul I. T. I., partea civilă Z. L. O., partea civilă S.

C. J. DE U. T. -M. și asiguratorul S.C. G. A. S.

Prin decizia penală nr.38 din_ a Tribunalului B. N. s-a dispus în baza art.42 C.p.p. la art.28/1 pct.3 și art.27 pct.3 C.p.p. declinarea competenței materiale de soluționare a recursurilor menționate mai sus în favoarea Curții de Apel C. ., această din urmă instanță fiind competentă să judece recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii cu excepția celor date în competența tribunalului.

În motivarea recursului declarat de partea civilă S. C. J. DE

U. T. -M. se arată că aceasta s-a constituit parte civilă cu sumele de 17.021,57 lei și 3288,61 lei și dobânzile legale aferente până la data plății efective reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată Z. L. O. și că în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată ca tardivă. Astfel potrivit art.15 alin.2 C.p.p. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, iar această condiție nu este necesar să fie îndeplinită în cazurile în care acțiunea civilă se exercită din oficiu deoarece legea prevede că

instanța este obligată să se pronunțe asupra reparării pagubei chiar dacă nu s-a făcut constituirea de parte civilă.

Potrivit art.188 din Legea nr.95/2006 spitalele publice sunt instituții publice iar potrivit art.63 lit.b din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară s-a stabilit că atribuțiile a ministerului public aceea de a exercita acțiunea civilă în cazurile prevăzute de lege între acestea aflându-se și situația acțiunii civile exercitată din oficiu.

Ca atare se solicită admiterea recursului casarea sentinței penale atacate și în consecință admiterea acțiunii civile formulate.

În motivarea recursului declarat de asiguratorul S.C. G. A. S. se arată că cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond părții civile sunt neîntemeiate în raport cu vătămarea corporală suferită de partea civilă precum și faptul că instanța de fond a acordat o rentă lunară de întreținere de la data pronunțării sentinței până începerea stării de nevoie precum și o rentă globală de întreținere de la data accidentului și până la data pronunțării sentinței.

Instanța de fond a acordat cu titlu de daune materiale sume care nu au fost dovedite cu documente justificative iar referitor la rentele acordate dispozițiile art.49 din Ordinul CSA 11/2007 nu prevăd obligativitatea acordării unor sume de bani cu acest titlu în caz de vătămare corporală din culpă, iar stabilirea daunelor morale trebuie să se raporteze la jurisprudența în materie la nivelul salariului mediu pe economie și la nivelul de trai al colectivității astfel să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecându-se cauza să se pronunțe o hotărâre în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate părții civile.

În motivarea recursului părții civile Z. L. O. se arată că pedeapsa aplicată inculpatului nu asigură realizarea scopului pedepsei prev. de

art.52 C.p. având în vedere împrejurările producerii accidentului, urmările precum și conduita și atitudinea inculpatului.

Referitor la latura civilă se apreciază că în mod greșit instanța de fond a constatat că S.C. G. A. S. are calitatea de asigurator în cauză în loc să se dispună obligarea directă a acestei societăți de asigurare la plata despăgubirilor către partea civilă.

De asemenea cuantumul despăgubirilor civile cu titlu de daune morale este prea mic deoarece pe plan psihic partea civilă a suferit urmări cum ar fi pierderea simțurilor mirosului, gustului, parțial a văzului afectarea de către pareză parțială incapacitatea de procreare și corelativ a posibilității de întemeiere a unei familii, pierderea speranței de realizare profesională și socială corespunzătoare standardului mediu dorit, urmărit și realizat de orice tânăr ce are vârsta părții civile, tulburare depresivă gravă, suferințele fizice și stresul suportat prin cele patru intervenții chirurgicale.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în urma rejudecării cauzei să se majoreze cuantumul pedepsei aplicate inculpatului sau schimbarea modalității de executare a pedepsei, obligarea asiguratorului la plata despăgubirilor civile în favoarea părții civile precum și majorarea cuantumului daunelor morale.

În motivarea recursului inculpatului se arată că sentința penală atacată este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită și nu a motivat în nici un mod celelalte probe care demonstrau o stare de fapt diferită ,ci doar s-a limitat să își însușească raportul de expertiză criminalistică realizat în cauză. De asemenea în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului deoarece nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 C.p. lipsind latura subiectivă respectiv culpa inculpatului care s-a uitat în oglindă pentru a se asigura înainte de deschiderea portierei și nu putea să prevadă impactul cu biciclistul care se afla fie înainte de microbuzul oprit în stație caz în care nu putea să-l observe fie se afla în depășirea microbuzului, caz în care inculpatul chiar dacă l-ar fi văzut nu ar fi putut să anticipeze că va reintra pe banda unu de circulație în contextul în care el nu a semnalizat această intenție. Prima instanță și-a bazat soluția pe concluziile eronate ale expertizei criminalistice, expertul analizând doar una din ipotezele posibile, expertizele analizate sunt contradictorii, cea tehnică reținând și o culpă în sarcina biciclistului însă nici una dintre expertize nu a analizat în concret posibilitatea inculpatului de a prevedea impactul cu biciclistul aceste expertize rezumându-se doar la a statua că inculpatul putea să prevină accidentul dacă se asigura corespunzător.

În speță nu era aplicabil alin.4 al art.184 C.p. deoarece fapta inculpatului nu a fost săvârșită în îndeplinirea activității de conducere pe drumurile publice, astfel obligația de asigurare la momentul ieșirii dintr-un vehicul este una aplicabilă oricărei persoanei și nu doar conducătorului astfel că și pasagerii au obligația de a se asigura înainte de a părăsi un vehicul, iar dacă un pasager ar nerespecta această obligație iar prin aceasta s-ar cauza o vătămare corporală unui terț în sarcina pasagerului cu siguranță nu ar fi reținute forma agravată prevăzută de alin.4 al art.184 C.p. și prin urmare indiferent dacă fapta ar fi săvârșită de către pasageri sau conducător soluția trebuie să fie identică, aceea că ea nu a fost comisă în îndeplinirea activității de conducere pe drumurile publice.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței penale atacate și în rejudecare achitarea inculpatului în baza art.10 lit.d C.p.p. lipsind culpa iar în subsidiar înlăturarea aplicării art.184 alin.4 C.p. deoarece fapta nu a fost comisă în exercitarea unei activități.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe, utile, pertinente și concludente respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului - f. 6-7;buletine de analiză toxicologică - f. 23-24; expertize medico-legale - f. 36-38; 40-41; 482- 485,502-504,536-537; expertize tehnică auto - f. 47-57; planșa fotografică privind accidentul - f. 69-73; expertiză criminalistică f.426-446; declarații inculpat f.8-11, f.134-136, declarații parte vătămată f. Z. L. O. f. 12-14, declarații martori T. G. A. f. 15-16, f. 172-172, G. G. f.19-21, f. 153-154, G. V. f. 17-18, 170-171, P. P. f. 204-205, P. Ștefan

f. 220, I. Karol L. z L. f. 221-222, P. u Anișoara P. f. 223; P. M.

f. 269-270, P. Petru Sălăvăstru F. 271-272, Fazakaș C. f. 273, I. C. D. f. 301-302, Vasiliu V. M. f. 374-375, Bâca I. f. 399-400, P. u A. Carolina f. 525-526, C. a Claudiu Călin f. 703-704, R. I. Aurel f. 721-722, scripte depuse de partea vătămată f. 542-577, f. 638-675, f. 705-709, f. 723-740,

f. 755-792, referat de evaluare al inculpatului f. 578-581, a reținut o stare de faptă conformă cu realitatea ,iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art.184 alin.2 și 4 C.p.

Astfel ca stare de fapt s-a reținut că în data de 0_, în jurul orelor 18,45 autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, condus anterior de inculpatul I. T. I., se afla oprit pe prima bandă a Bulevardului Republicii, aferentă sensului de mers str.Zimbrului-str. Gării, în dreptul Liceului

A. M. anu. În același timp, în spatele acestui autoturism, tot pe prima bandă a bulevardului, se deplasa pe bicicletă partea vătămată Z. L. O., iar în spatele acesteia, pe banda a două de mers,( strada fiind cu sens unic), se deplasa autoturismul marca Opel Astra, înmatriculat cu nr._, condus de martorul G.

G. . La un moment dat, inculpatul I. T. I. a deschis portiera stângă față a autoturismului cu intenția de a coborî din autovehicul, moment în care a acroșat biciclistul(partea vătămată Z. L. O. ) care se angajase anterior, în depășirea autoturismului inculpatului. În urma coliziunii, biciclistul s-a dezechilibrat și a evoluat pe banda a două a sensului de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra condus de martorul G. G., în cădere se lovindu-se de aripa stânga față a acestui autoturism, căzând apoi pe partea carosabilă.

In urma accidentului a rezultat rănirea gravă a părții vătămate Z. L.

O. aceasta fiind transportată la S. județean B. -N. după care în perioada_ -_ a fost internat în S. C. J. de U. T. -M. -C. de N. . În perioada_ -_ a fost internat la S. J. B., iar în perioada_ -_ din nou la S. C. J. de U. T. -M. -C. de N. .

Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. 2141 /II/h eliberat la data de_ de către Serviciul județean de Medicină legală B. -N., s-a stabilit că leziunile suferite de numitul Z. L. O. necesită pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, i-au determinat pierderea completă, temporară a capacității muncă, încadrabilă în gradul I de invaliditate pe o perioadă de un an de la data producerii acestora și ulterior pierderea capacității de muncă, încadrabilă în gradul II de invaliditate.

Conform ultimei expertize medico-legale întocmite în cauză coroborate cu completările ulterioare(f. 482-485,502-504,536-537), ca urmare a accidentului rutier, partea vătămată a prezentat un politraumatism-traumatism craniocerebral, toracic, antebraț stâng cu flegmon care au beneficiat de tratament medico-chirurgical dar cu toate acestea au avut o evoluție complicată, cu abces

epidural fronto-temporo- parietal stâng iar vindecarea s-a produs cu instalarea de sechele cu caracter permanent și cu un sindrom postcontuzional cu tulburare cognitivă ușoară, tulburare organică a personalității. Leziunile întrunesc caracteristicile medico-legale ale pierderii unui simț/încetarea funcționării unui organ, examinările efectuate relevând faptul că partea vătămată nu recunoaște gusturile, prezintă anosmie(pierderea mirosului) astfel că leziunile se încadrează în noțiunea de infirmitate permanentă fizică și psihică. S-a menținut nr. de zile de îngrijiri medicale concluzionându-se că la data ultimei evaluări partea vătămată prezintă stare post TCC grav, stare postcranioplastie fronto-temporo- parietală, tulburare psihotică organică, deficiență globală accentuată,incapacitate adaptativă 70% încadrabilă în gradul II de invaliditate(aceasta reflectă scăderea capacității de muncă, are caracter permanent și a fost apreciată prin acordarea certificatelor de concediu medical).

Prin buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 616, 613 și 612 din data de_ eliberate de Serviciul Medico-Legal J. B. -N., specialiștii au stabilit că numiții Z. L. O., G. G. și I. T. I. au avut alcoolemia zero.

Conform Raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cursul urmăririi penale(f.47-57) accidentul s-a produs din culpa comună a conducătorului auto I.

T. I. și a victimei Z. L. O. în calitate de conducător de vehicul (bicicleta). La stabilirea acestor concluzii expertul din cadrul Biroului Local de expertize a avut în vedere următoarele împrejurări:

Anterior producerii accidentului, autoturismul inculpatului era oprit pe partea dreaptă pe banda I, pe trotuar. Inculpatul a observat oprirea unui microbuz în stația din spatele său la o distanță de aprox. 10 m însă nu o observă pe victimă care se apropie pe bicicletă astfel că deschide parțial portiera stânga față pentru a coborî. Autoturismul condus de martorul G. G. se deplasa pe banda a doua a sensului de mers în spatele microbuzului și a biciclistului astfel că sesizează atât oprirea microbuzului în stație cât și angajarea în depășirea microbuzului de către biciclist. Datorită gabaritului microbuzului victima angajându-se în depășirea acestuia a trecut pe banda a II a, revenind pe banda I lângă marcajul dintre benzile de circulație deoarece pe partea dreaptă erau parcate două autoturisme, unul rămas neidentificat și în fața acestuia autoturismul inculpatului.

În momentul în care biciclistul se află în paralel cu autoturismul inculpatului, inculpatul a deschis portiera stânga față, muchia ușii intrând în zona axului pedalelor și producând dezechilibrarea biciclistului care cade pe aripa față dreaptă a autoturismului condus de martorul G. G. . Observând că biciclistul s-a dezechilibrat martorul G. G. încearcă să evite impactul cu victima și virează spre stânga ieșind din carosabil pe spațiul verde, colizionând cu un copac. În urma impactului dintre victimă și aripa dreaptă față a autoturismului condus de martorul G. G. victima a căzut pe carosabil.

Raportat la dinamica accidentului așa cum a fost stabilită de expert s-a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza neasigurării corespunzătoare a inculpatului, asigurare obligatorie anterior deschiderii portierei, aceasta fiind cauza care a determinat producerea accidentului, însă s-a reținut ca și cauză care a favorizat producerea accidentului, modul de deplasare a victimei, respectiv nerespectarea condițiilor de efectuare a manevrei de depășire, victima fiind foarte aproape de autoturismul inculpatului.

Ca urmare s-a reținut că atât inculpatul cât și victima ar fi avut posibilitatea teoretică și ipotetică să evite accidentul dacă se asigurau corespunzător anterior iar martorul G. G. nu a încălcat vreo dispoziție

legală privind deplasarea pe drumurile publice și nu a putut evita lovirea victimei cu toate că a efectuat manevra de evitare.

În cursul judecății s-a întocmit o expertiză criminalistică la nivelul LIEC C. prin care s-a concluzionat faptul că în producerea accidentului întreaga culpă îi revine inculpatului. Pentru a concluziona astfel expertul a analizat posibilitățile celor implicați în evenimentul rutier de a evita producerea acestuia. În acest sens s-a avut în vedere momentul declanșării stării de pericol iminent, moment în care persoanele implicate trebuiau și puteau să ia măsuri de evitare. În opinia expertului declanșarea stării de pericol îi privește pe toți participanții la trafic, cu deosebirea că cel care a declanșat-o avea posibilitatea de a o preveni prin respectarea normelor legale în materie.

În cadrul analizei s-a opinat că există două stări de pericol iminent, una dintre acestea creată prin deschiderea portierei autoturismului de către inculpat în condițiile în care acesta era depășit de victima care se deplasa pe bicicletă, iar a doua, datorată pătrunderii biciclistului, de pe prima pe a doua bandă de mers.

În ceea ce privește prima situație, momentul în care inculpatul a deschis portiera față a autoturismului său, reprezintă momentul din care traiectoriile urmau a se intersecta ireversibil, acest pericol impunând luarea măsurilor de evitare, obligațiile participanților la trafic având caracter independent, ele neanulându-se prin faptul că și alții la rândul lor, nu respectă anumite obligații ce le revin.

Raportat la acest moment s-a avut în vedere că deschiderea portierei de către inculpat a determinat impactul dintre portieră și bicicletă în urma căruia partea vătămată s-a dezechilibrat și a pătruns pe banda a doua a sensului de mers, unde în cădere a fost acroșat de autoturismul condus de martorul G.

G. . În continuare, expertul a determinat poziția biciclistului analizând coliziunea dintre vehicule. Astfel s-a avut în vedere faptul că a fost implicată zona inferioară de colț stânga a portierei autoturismului inculpatului și cadrul bicicletei părții vătămate. Realizându-se măsurători asupra unui autoturism similar cu cel al inculpatului, cu privire la distanța între limita portierei, deschisă fiind, și planul lateral al autovehiculului, s-a stabilit că distanța maximă de deschidere a portierei în cauză, în planul transversal al autoturismului, măsurată de la limita exterioară stângă a autovehiculului este de 1 metru. S-a mai subliniat de către expert că mecanismul de deschidere al portierei este astfel conceput încât permite deschiderea acesteia în trei etape, distanțele măsurate de la limita exterioară a autoturismului și până la colțul exterior al portierei fiind de 0,5 m, 0,8 m, 1 m. S-a cronometrat durata în care portiera se deschide până la poziția maximă de deschidere, rezultând în urma testelor efectuate, un interval de 1,5-2 secunde. Avându-se în vedere că în momentul impactului portiera a fost deschisă până la ultima poziție de deschidere s-a determinat spațiul parcurs de către bicicletă, din momentul declanșării stării de pericol iminent și până în momentul impactului. Operându-se cu durata minimă de deschidere a portierei și cu viteza posibilă de deplasare a bicicletei s-a concluzionat că în momentul declanșării stării de pericol iminent, bicicleta se afla cu 8,75 m anterior locului impactului, aceasta fiind distanța de care a dispus partea vătămată pentru luarea măsurilor de evitare. Totodată, expertul a opinat în urma efectuării calculelor specifice, că spațiul total teoretic necesar opririi bicicletei de la viteza de 21 Km/h ( aceasta fiind viteza de deplasare a biciclistului) este de 9,35 m, astfel că, în condițiile date partea vătămată nu putea evita producerea accidentului.

De asemenea s-a mai opinat că în ceea ce privește posibilitatea de evitare a coliziunii printr-o manevră de ocolire printr-un viraj la stânga din partea biciclistului, timpul de reacție la efectuarea unei astfel de manevre este superior celui necesar manevrei de frânare respectiv de 1,5 secunde, identic cu timpul

minim de deschidere a portierei, astfel că biciclistul nu avea timpul necesar realizării acestei manevre.

Referitor la distanța laterală pe care trebuia să o păstreze biciclistul în timpul depășirii față de autoturismul inculpatului, s-a avut în vedere de către expert definirea "culoarului de trecere";în literatura de specialitate respectiv spațiul delimitat de părțile laterale ale unor autovehicule în mișcare sau staționare, prin care autovehiculul poate trece fără a determina producerea unui accident sau a crea condiții ce pot determina producerea unui accident. Astfel culoarul posibil de trecere al unui vehicul este determinat de lățimea de gabarit a acestuia plus o distanță de siguranță de 0,5 m pentru partea stângă și de 0,75 m pentru partea dreaptă. În speță fiind vorba despre o bicicletă, la care postul de conducere este plasat asimetric față de părțile sale laterale, se opinează că biciclistul trebuia să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală de 0,5 m față de autoturismul inculpatului. Însă în condițiile în care portiera autoturismului în cauză, în ultimele sale poziții de deschidere depășește cu 0,8m și cu 1m planul lateral al autoturismului, chiar și în situația în care biciclistul ar fi păstrat distanța minimă de 0,5 m, nu putea evita coliziunea cu portiera autovehiculului, având în vedere și împrejurarea că în prima poziție de deschidere a portierei distanța este de 0,5 m.

Pe de altă parte, inculpatul prin deschiderea portierei a declanșat starea de pericol iminent care a dus în final la accidentarea biciclistului ca urmare acesta putea preveni producerea evenimentului rutier dacă înainte de deschiderea portierei s-ar fi asigurat că această operațiune nu constituie un pericol pentru participanții la traficul rutier.

A doua stare de pericol iminent s-a declanșat în momentul impactului dintre biciclist și portiera mașinii inculpatului, moment în care martorul G.

G. conducătorul auto al celui de al doilea autoturism implicat, trebuia și putea să măsurile de evitare deoarece deplasarea post-coliziune a biciclistului urma a fi necontrolată.

S-a stabilit raportat la distanța parcursă de biciclist între cele două coliziuni-1,67 m- că distanța la care se afla autoturismul martorului G. G. față de locul impactului, în momentul declanșării stării de pericol iminent a fost de 2,79 m. Spațiul total teoretic necesar opririi autoturismului la o viteză de 33,5 Km/h( aceasta fiind viteza stabilită) este de 17,03 m motiv pentru care în condițiile date martorul nu putea evita producerea accidentului. Mai mult s-a susținut că, timpul necesar biciclistului de a străbate distanța dintre cele două coliziuni-1,67 m- este de 0,28 secunde, deci este mai mic și decât minimul corespunzător întârzierilor involuntare la frânare cu care este creditat un conducător auto-1,1 secunde - astfel încât evenimentul rutier nu putea fi evitat de martor indiferent de valoarea vitezei de deplasare a autoturismului.

În urma analizării ambelor rapoarte de expertiză tehnică, instanța de fond în mod corect și-a însușește ultimul raport de expertiză care stabilește că în producerea evenimentului rutier inculpatul a avut o culpă totală, deoarece pornind de la teoria echivalenței condițiilor, pentru stabilirea raportului de cauzalitate este necesară mai întâi stabilirea corectă a antecedenței cauzale respectiv identificarea în antecedența rezultatului a tuturor contribuțiilor umane care ar putea avea legătură cu aceasta. Apoi se impune verificarea valorii cauzale a acestor contribuții, examinarea legăturii concrete pe care ele au avut-o cu producerea rezultatului, izolându-se ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea dacă în lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs în același mod și în aceleași proporții. Răspunsul negativ la această întrebare, considerăm că trebuie să conducă la eliminarea respectivei contribuții din antecedența cauzală a rezultatului socialmente periculos.

Instanța de fond în mod pertinent a constatat că în prima expertiza deși se reține că victima în condițiile date nu putea evita accidentul deoarece în momentul deschiderii portierei se afla cu mijlocul bicicletei în lateralul acesteia totuși se consideră că victima este la rândul său în culpă întrucât nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit fără a se analiza în detaliu ca și în a doua expertiză acest aspect. De altfel cel de al doilea expert a analizat în detaliu, cu minuțiozitate toate aspectele cauzei referitoare la dinamica accidentului, verificând valoarea cauzală a tuturor contribuțiilor umane stabilind că singura persoană implicată care ar fi putut evita, în cazul respectării dispozițiilor legale, evenimentul rutier, este inculpatul.

Este superfluă susținerea inculpatului că nu are vreo culpă în comiterea faptei deoarece s-ar fi asigurat anterior deschiderii portierei raportat la modalitatea de producere a accidentului rutier respectiv împrejurarea că prin deschiderea portierei a fost agățat axul pedalelor, că așa cum s-a stabilit prin mijloace specifice, din momentul deschiderii portierei până la producerea impactului victima a parcurs aprox. 8,75m în timpul probabil de 1,5-2 secunde, circumstanțe în care dacă într-adevăr inculpatul s-ar fi asigurat ar fi avut posibilitatea să îl observe pe biciclist chiar în acele condiții de timp și loc. Pe de altă parte față de specificul locului faptei(f.54) vizibilitatea inculpatului nu era afectată de microbuzul oprit în stație și depășit de biciclist întrucât între acest microbuz și mașina inculpatului se mai afla un autoturism oprit în aceeași poziție cu cel al inculpatului, parcat mai aproape de trotuar decât microbuzul, împrejurare care permitea inculpatului să aibă atât vizibilitate bună cât și timpul necesar de reacție în vederea evitării impactului dacă s-ar fi asigurat, verificând în oglinda retrovizoare sau laterală, astfel că o soluție de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.d C.p.p. este exclusă.

Potrivit art.184 alin.2 și 4 C.p. fapta prin care s-a pricinuit o vătămare care a avut una din urmările prevăzute la art.182 alin.1 și 2 C.p. dacă acestea sunt ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă .

În apărare s-a susținut că fapta inculpatului nu a fost săvârșită în îndeplinirea activității de conducere pe drumurile publice, astfel obligația de

asigurare la momentul ieșirii dintr-un vehicul este una aplicabilă oricărei persoanei și nu doar conducătorului și deci se impune înlăturarea alin.4 al art.184 C.p

Acest raționament este eronat în primul rând pentru că inculpatul se afla în autoturismul pe care l-a condus anterior și care era oprit pe prima bandă a Bulevardului Republicii, aferentă sensului de mers str.Zimbrului-str. Gării, în dreptul Liceului A. M. anu, deci pe drumurile publice.

Pe de altă parte verificându-se dinamica producerii evenimentului rutier expertiza a concluzionat că impactul cu victima putea fi evitat dacă într-adevăr inculpatul s-ar fi asigurat, ar fi avut posibilitatea să îl observe pe biciclist chiar în acele condiții de timp și loc, iar vizibilitatea inculpatului nu era afectată de microbuzul oprit în stație și depășit de biciclist întrucât între acest microbuz și mașina inculpatului se mai afla un autoturism oprit în aceeași poziție cu cel al inculpatului, parcat mai aproape de trotuar decât microbuzul, împrejurare care permitea inculpatului să aibă atât vizibilitate bună cât și timpul necesar de reacție în vederea evitării impactului dacă s-ar fi asigurat, verificând în oglinda retrovizoare sau laterală.

Ca urmare a accidentului a rezultat rănirea gravă a părții vătămate Z.

L. O. fiind cert că leziunile corporale suferite de către aceasta sunt consecința lipsei de prevedere în exercitarea activității de conducător auto de

către inculpat, pe drumurile publice, iar încadrarea faptei în disp. art.184 alin.2 și 4 C.p. este legală.

Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.p., adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia precum și persoana inculpatului care se afla la prima confruntare cu legea penală, concluziile referatului de evaluare, astfel că pedeapsa aplicată a fost just dozată și nu se impune a fi redusă.

Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate așa cum a apreciat și instanța de fond astfel că fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 C.p. suspendarea condiționată a executării pedepsei este oportună.

Referitor la latura civilă a cauzei Curtea va constata că aceasta a fost soluționată de către instanța de fond în concordanță cu probele administrate în cauză.

Astfel partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de

23.000 lei daune materiale, 800.000 Euro daune morale și rentă lunară de întreținere în cuantum de 400 Euro.

Raportat la probele administrate în cauză, instanța de fond în mod corect a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Z. L. O. și l-a obligat pe inculpatul I. T. I. la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 60.000 Euro cu titlu de daune morale; la plata unei rente lunare în cuantum de 170 euro sau echivalentul în lei la data plății de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la încetarea stării de nevoie, precum și o rentă globală de întreținere calculată de la data producerii accidentului, 9 octombrie 2007, până la data pronunțării în cuantum de 7904 Euro sau echivalentul în lei la data plății; obligă inculpatul la plata sumei de 8.577 lei cu titlu de daune materiale, toate în favoarea părții civile Z. L. O., respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Daunele materiale au inclus suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor, contravaloarea biletelor de transport așa cum rezultă din actele depuse la dosar- 47 lei și suma de 5.530 lei reprezentând întreținerea părții vătămate de către un asistent personal pe perioada decembrie 2007-octombrie 2008, iar la stabilirea acestor sume s-a avut în vedere că din întreg dosarul medical depus în copie rezultă că de la data accidentului, părții vătămate i-au fost prescrise diverse medicamente necesare ameliorării stării sale de sănătate, și chiar dacă nu au fost depuse chitanțe prin care să se facă dovada achiziționării acestora, față de gravitatea afecțiunilor părții vătămate și probele testimoniale administrate în cauză, instanța de fond a considerat întemeiate pretențiile părții civile, dar și pretențiile referitoare la plata unui asistent personal pe perioada cât prin actele medico-legale s-a stabilit că partea civilă este

încadrabilă în gradul I de invaliditate respectiv din decembrie 2007(așa cum s-a solicitat) dar numai până în luna octombrie 2008, gradul I de invaliditate fiind stabilit pe o perioadă de 1 an de la data accidentului. Suma de 5.530 de lei a fost stabilită avându-se în vedere cuantumul indemnizației de însoțitor pentru persoanele încadrate în gradul I de handicap(540 lei lunar), având în vedere că partea civilă nu a probat pretențiile privind suma de 15.000 lei.

În ceea ce privește renta de întreținere, instanța de fond de asemenea în mod pertinent a constatat că față de probatoriul administrat și situația părții civile se impune acordarea acesteia dar numai la nivelul salariului minim brut pe economie calculat pentru fiecare an în parte: 500 lei lunar de la data accidentului până în septembrie 2008, 540 lei lunar octombrie 2008 - decembrie 2008, 600 lei

lunar pentru perioada 2009-2010, 670 lei lunar pentru anul 2011, 700 lei lunar

pentru perioada 1 ianuarie 2012 - mai 2012, 770 lei lunar începând cu_ . Față de împrejurarea că în cauză nu au fost dovedite veniturile reale ale societății în care partea civilă își desfășura activitatea, fiind depuse doar facturi și chitanțe din perioada 2000-2004, insuficiente chiar și pentru a evidenția situația firmei în acea perioadă, instanța de fond a apreciat corect că pretențiile părții civile la plata unei rente de întreținere în cuantum de 400 Euro sunt neîntemeiate.

Instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că anterior producerii accidentului SC Zapper Comprod SRL B. se afla în insolvență și că la dosarul cauzei nu există dovezi privind veniturile reale ale societății în anul 2007, perioada la care s-a considerat că trebuie să se raporteze pentru o echitabilă despăgubire.

Ca urmare la stabilirea rentei globale de întreținere și a rentei lunare calculul s-a efectuat raportat la salariul minim brut pe economie și întrucât sumele au fost pretinse în euro, s-a avut în vedere cursul valutar BNR la data pronunțării.

În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat echivalentul în lei la data plății a sumei de 60.000 Euro ca fiind o justă despăgubire pentru suferințele fizice și psihice ale părții civile și la stabilirea acestora s-a avut în vedere și raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice ale părții civile, la venitul mediu la nivel național astfel încât să se asigure repararea suferințelor fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate de inculpat fără a se tinde către o îmbogățire fără just temei.

Referitor la daunele morale acestea în principiu nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă . de regulă nu se poate face prin folosirea de criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur un arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

Acordarea daunelor morale este oportună deoarece partea civilă a suferit totodată și un prejudiciu patrimonial efectiv, concretizat în conștiința de fi bolnav,, a internării în spital pe o perioadă îndelungată, urmările foarte grave produse cum ar fi pierderea simțurilor mirosului, gustului, parțial a văzului afectarea de către parează parțială incapacitatea de procreare și corelativ a posibilității de întemeiere a unei familii, pierderea speranței de realizare profesională și socială corespunzătoare standardului mediu dorit, urmărit și realizat de orice tânăr ce are vârsta părții civile, tulburare depresivă gravă, suferințele fizice și stresul suportat prin cele patru intervenții chirurgicale, astfel că acordarea acestor daune morale este justificată iar suma de 60.000 euro reflectă în mod real compensația morală adecvată.

Ca atare recursul formulat de S.C.GRUPAMA A. S.A este nefondat sub aspectul solicitării diminuării cuantumului daunelor morale dar și al părții civile sub aspectul majorării acestui cuantum.

Instanța de fond în mod corect a respins acțiunile civile formulate de S.

J. B. și S. C. de U. T. M. ca tardive având în vedere că deși legal citate în cauză, deși s-au făcut adrese către unitățile spitalicești pentru a-și preciza poziția, acestea s-au constituit părți civile în cauză, după citirea actului de sesizare.

Potrivit art. 17 alin.1 C.p.p. acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, ( context în care instanța este obligată să se pronunțe asupra reparării pagubei chiar dacă nu s-a făcut constituirea de parte

civilă),iar S. C. de U. T. M. nu se încadrează în niciuna dintre aceste situații, având oportunitatea pentru recuperarea prejudiciului cauzat de către inculpat să se adreseze instanței civile în concordanță cu disp. art.20 și art.22 C.p.p.

În mod corect s-a constatat că S.C.GRUPAMA A. S. are calitate de asigurător în cauză, ca urmare va răspunde în limitele și condițiile contractului de asigurare, așa cum se arată în deciziile Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție nr.1 din 28 martie 2005, conform căreia societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă și nr.29 din 16 noiembrie 2009, potrivit căreia societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente sau garant al plății despăgubirilor civile în procesul penal astfel că aceasta nu poate fi obligată în mod direct la plata despăgubirilor către partea civilă așa cum aceasta a solicitat în motivele de recurs.

În contextul celor expuse mai sus, în cauză nefiind incident vreun motiv de casare dintre cele prevăzute la art. 385 indice9 C.p.p., Curtea în baza art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b) C.p.p. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul I. T. I., de partea civilă Z. L. O., de partea civilă S.

C. J. DE U. T. -M. și de asigurătorul S.C.G. A. S.A, împotriva sentinței penale nr. 1390 din 3 octombrie 2012 a Judecătoriei B. .

Se va respinge cererea părții civile recurente de acordare a cheltuielilor judiciare având în vedere că aceasta nu a fost dovedită.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. va obliga pe recurenți la câte 400 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul I. T. I. domiciliat în B., cart. S., nr.179, jud. B. -N., de partea civilă Z. L.

O. domiciliat în B., A. P. nr. 2 bl 2 sc A ap. 7 județul B. -N., de partea civilă S. C. J. DE U. T. -M. cu sediul în T. -M., str.

1. M. nr. 50 județul M. și de asigurătorul S.C.G. A. S.A cu sediul în B. str. M. E. nr. 45 sector 1, împotriva sentinței penale nr. 1390 din 3 octombrie 2012 a Judecătoriei B. .

   Respinge cererea părții civile recurente de acordare a cheltuielilor judiciare. Obligă pe recurenți la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

   Definitivă.

   Pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2013. PREȘEDINTE JUDECĂTORI

   1. I. V. C. I. C. M. Plecata in C:O.

      Semnează președintele C.A. C.

      GREFIER

      1. B. H.

Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./_

← Decizia penală nr. 80/2013. Vătămare corporală din culpă		Decizia penală nr. 162/2013. Vătămare corporală din culpă →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Decizia penală nr. 1561/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 141/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 723/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 80/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 162/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 227/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 158/2013. Vătămare corporală din culpă Decizia penală nr. 676/2013. Vătămare corporală din culpă