Decizia penală nr. 569/2013. Înșelăciune

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.569/R/2013

Ședința publică din 23 aprilie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: I.

M.

JUDECĂTORI: L.

H.

: V.

C.

G.: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de partea civilă M. T., împotriva sentinței penale nr.436/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M., privind pe inculpata B. O. M., trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpată, av.Coldea M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpata B. O. M. și partea civilă M. T. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatei, solicită respingerea recursului părții civile și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Apreciază că suma certă pe care inculpata a primit-o de la partea civilă este de 10 mii lei iar partea civilă nu a dovedit în nici un fel prejudiciul de 24.500 lei nici prin martori și nici prin înscrisuri. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, apreciază că este admisibil în parte recursul părții civile. Astfel, consideră că se poate discuta de suma de 14.000 mii lei cavând în vedere declarația inculpatei în care recunoaște că a primit de la partea vătămată 14 mii lei și declarația martorului T. C. care spune că în fața lui inculpata a recunoscut că a primit de la partea vătămată suma de 14 mii lei.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 436 din 21 februarie 2013 a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen., a fost condamnată inculpata B. O. M. , fiica lui M. și G., născută la data de_ în B. M., jud. Maramureș, studii superioare, necăsătorită, consilier juridic, domiciliată în B. M., B-dul U., nr. 9/69, jud. Maramureș, fără antecedente penale, CNP: 2., la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a C.pen..

În baza art. 81 C. Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. Penal s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. Proc. Pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83

C. Penal.

În baza art. 14 C.proc.pen., rap. la art. 346 C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 10.000 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă M. T. domiciliat în S., nr. 921, jud. Maramureș.

În baza art. 191 al. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei către av. Olar I. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr. de dosar_, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei B. O. M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen..

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut că în perioada ianuarie-martie 2010, promițându-i părții vătămate M. T. că-i va achita ratele restante de leasing la casieria IFN "Fortuna Leasing"; SA B. M., inculpata B. O. M. a primit de la aceasta sumele de 3000 de lei, 4000 de lei și 3000 de lei, bani pe care i-a folosit pentru a- și achita un credit personal, cauzând astfel părții vătămate un prejudiciu de 10.000 de lei.

Partea vătămată M. T. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 24.500 de lei arătând că aceasta este suma totală pe care a remis-o inculpatei, deși nu a încheiat cu ocazia predării vreun înscris și nici nu există martori în acest sens.

Inculpata a fost audiată și în cursul cercetării judecătorești, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța constatând incidența dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea 202/2010.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:

În cursul anului 2006, inculpata B. O. M. a fost angajată la IFN Fortuna Leasing SA B. M. în calitate de consilier juridic având ca atribuții reprezentarea în instanță a societății, întocmirea notificărilor de plată și obținerea de relații de la Registrul Comerțului Maramureș.

În data de_, între IFN Fortuna Leasing Sa B. M. și SC Șahmat Prod Co S. administrată de partea vătămată M. T., s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 1392007, având ca obiect achiziționarea unei autoutilitare Mitsubishi L200, pe o perioadă de leasing de 36 de luni.

Întrucât în cursul anului 2009 partea vătămată a început să aibă probleme financiare și a acumulat restanțe la plata ratelor de leasing, aceasta a fost contactată telefonic de inculpata căreia i se solicitase de către administratorul societății să mențină legătura cu clienții în vederea recuperării sumelor restante. În urma convorbirii telefonice, părțile s-au întâlnit de mai multe ori, inculpata prezentându-i părții vătămate situația ratelor restante.

Întrucât partea vătămată s-a aflat în imposibilitatea de a depune prin societatea sa care se afla în lichidare, sumele de bani restante, cei doi au convenit ca partea vătămată să trimită inculpatei contravaloarea ratelor de leasing, urmând ca inculpata să le depună la casieria unității de leasing.

În data de_, partea vătămată a trimis inculpatei suma de 4000 de lei, sumă folosită de aceasta din urmă pentru a achita un credit personal la Banca Credit Europe.

În data de_, prin intermediul numitei Pomian I. Aurora, partea vătămată a expediat prin mandat on-line suma de 3000 de lei, sumă utilizată de asemenea de inculpată pentru a-și achita rata la creditul personal.

În data de_, partea vătămată a expediat pe numele inculpatei prin mandat on- line suma de 3000 de lei, inculpata procedând din nou la achitarea ratei la creditul personal.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr. 1. din data de_, semnăturile depuse la rubrica "semnătura"; de pe mandatele on-line din datele de_ ,_ și_, au fost realizate, probabil de inculpata B. O. M. .

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 24.500 de lei.

Starea de fapt astfel cum a fost prezentată de instanță se probează cu: declarațiile părții vătămate (f. 6, 9-13 din dosarul de urmărire penală, fila 16 din dosarul instanței), mandate on-line nr. 00000347/_, nr. 00002433/_ și nr. 00001585/_ (f. 23- 25 din dosarul de urmărire penală), declarații martor (f. 37-38, 40-42 și 90-91 din dosarul de urmărire penală), raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1. din data de_ (f. 69-74 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatei (f. 76-77, 79-82, 87-98, 95-96 și 97-98 din dosarul de urmărire penală, fila 15 din dosarul instanței).

În drept, fapta inculpatei B. O. M. care în perioada_ -_ a primit suma de 10.000 de lei de la partea civilă M. T. căreia îi spusese că-i va plăti ratele restante de leasing, sumă pe care inculpata a folosit-o însă pentru a-și achita propriile rate restante, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen..

Elementul material al laturii obiective constă în activitatea de inducere în eroare a părții vătămate materializată în promisiunea inculpatei de a achita cu banii primiți ratele restante de leasing ale părții vătămate. Partea vătămată a trimis inculpatei suma de

10.000 de lei prin mandate on-line, având convingerea că această sumă va fi depusă în contul societății de leasing pentru a achita restanțele acumulate.

Urmarea imediată a acțiunii inculpatei care a utilizat sumele primite de la partea vătămată pentru a-și achita propriile rate restante, este cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită de inculpată cu intenție directă, aceasta cunoscând împrejurarea că banii primiți nu-i aparțin și trebuie utilizați în interesul părții vătămate.

La individualizarea și dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită - de la 6 luni la 12 ani închisoare - (limite care vor fi reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen.), numărul actelor materiale, cuantumul prejudiciului cauzat părții vătămate, încă nereparat, dar și persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen., a fost condamnată inculpata B. O. M. , la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a C.pen., având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Plecând de la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. Penal apreciind că acesta se poate realiza și fără privare de libertate instanța având in vedere că au fost întrunite condițiile din art. 81 C. Penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit potrivit art. 82 din Codul Penal atrăgându-se inculpatului atenția asupra faptului că nerespectarea cerințelor legale din art. 83 C. Penal atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 C.proc.pen., rap. la art. 346 C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 10.000 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă M. T., aceasta fiind suma certă pe care inculpata a primit-o de la partea civilă potrivit mandatelor on-line aflate la dosarul cauzei. Deși partea civilă a solicitat suma de 24.500 de lei de la inculpată, nu există nicio dovadă (martor sau înscris) că aceasta este suma de bani remisă inculpatei.

În baza art. 191 al. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei către av. Olar I. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă M. T. , criticând sentința atacată ca fiind netemeinică sub aspectul solutionării laturii civile a cauzei și a solicitat casarea soluției instanței de fond sub acest aspect, fără a indica motivele care au stat la baza promovării căii de atac.

Deși legal citată, partea civilă nu s-a prezentat la judecarea recursului.

Analizând sentinta penala atacată în raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constată următoarele:

Instanta de fond a stabilit o situatie de fapt conforma probatoriului administrat în faza de urmarire penala, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaratiile inculpatei care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfasurarea judecatii potrivit procedurii simplificate, bazata pe recunoasterea vinovatiei, în conditiile reglementate de art. 320/1 C.proc.pen.

Astfel, s-a retinut în mod corect că perioada ianuarie-martie 2010, promițându-i părții vătămate M. T. că-i va achita ratele restante de leasing la casieria IFN "Fortuna Leasing"; SA B. M., inculpata B. O. M. a primit de la acesta diferite sume de bani pe care i-a folosit pentru a-și achita un credit personal, cauzând astfel prejudicierea părții vătămate.

Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata (necontestata), instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu normele de incriminare incidente (infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.).

Cu privire la latura civilă a cauzei, potrivit art.998-999 cod civil (în vigoare la data comiterii faptei) Curtea reține că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșală s-a ocazionat, a-l repara. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat este angajată și atunci când acesta s-a produs prin neglijența sau imprudența autorului.

Așadar din interpretarea acestui text legal se deduc condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite (delict civil), a prejudiciul, raportul de cauzalitate între cele două și vinovăția. Aceste elemente au fost identificate și supuse atenției cu ocazia analizării infracțiunii sub aspectul elemenelor sale constitutive.

Curtea observă că partea civilă a dovedit pretențiile solicitate în sumă de 24500 lei.

Astfel, la dosarul cauzei există înscrisul intitulat "Angajament"; din data de_ de unde rezultă că inculpata recunoaște încasarea de la partea civilă a sumei de 24500 lei și se obligă la restituirea acesteia în termen de 3 luni de la întocmirea înscrisului (f. 36 dos.u.p.).

Apoi, din declarația martorului T. C. (f,37 și urm. dos.u.p.) rezultă că înscrisul de mai sus a fost întocmit în prezența sa și că inculpata a recunoscut primirea sumei de

24.500 lei pretinsă de partea civilă., sumă pe care și-a însușit-o.

Susținerile inculpatei din declarațiile sale referitoare la sumele primite de la partea civilă sunt nesincere având în vederea că aceasta și-a nuanțat permanent apărările. Astfel, inițial a recunoscut primirea doar a sumei de 7000 lei (f. 77 dos.u.p.), iar apoi a sumei de 14000 lei, susțineri pe care și le-a armonizat pe măsură ce partea civilă a reușit să producă probe în dovedirea pretențiilor sale.

Așa fiind, Curtea concluzionează că suma de 24500 lei cu titlu de daune materiale este certă, justificată și probată, motiv pentru care în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c C.proc.pen. se va admite recursul declarat de partea civilă M. T., iar sentința atacată se va casa în latura civilă.

Rejudecând, în baza art. 998 C.civ. (în vigoare la data comiterii faptei) se va obliga inculpata B. O. M. să plătească părții civile M. T. suma de 24500 ei cu titlu de despăgubiri civile.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Inculpatei i s-a asigurat asisteță juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili suma de 200 lei în favoarea BCAJ C. ce se va avansa din fondul

M. ui Justiției .

În baza art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de partea civilă M. T. (domiciliată în comuna S., nr. 921, jud. Maramureș) împotriva sentinței penale nr. 436 din 21 februarie 2013 a Judecătoriei B. M., pe care o casează în latura civilă.

Rejudecând, obligă inculpata B. O. M. să plătească părții civile M. T. suma de 24500 ei cu titlu de despăgubiri civile.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Stabilește suma de 200 lei în favoarea BCAJ C. ce se va avansa din fondul M. ui Justiției .

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. L. H. V. C.

G. ,

L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_

J. .fond. C. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 569/2013. Înșelăciune