Sentința penală nr. 27/2013. Înșelăciune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 27/F/2013 Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud reprezentat prin procuror:
P. IONELIA
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. G. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte materiale), art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte infracționale), art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte infracționale) și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte infracționale).
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat în fond la data de 24 ianuarie 2013, concluziile părților fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. nr. 417/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul S. G. A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte materiale), art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod pena (18 acte infracționale), art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte infracționale) și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (18 acte infracționale), cu motivarea că acesta, în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, cu aceeași rezoluție infracțională, a săvârșit 18 acțiuni de inducere în eroare a funcționarilor de la diferite agenții bancare aparținând S.C. "R.
B. "; S.A., retrăgând fraudulos sume de bani din conturile părților vătămate N. S.
M., M. I. M., B. B. M. și O. O. V., fără știința și fără acordul acestora (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune calificată, săvârșită în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fiind
produs un prejudiciu total de 63.500 euro și 58.000 lei); în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, cu aceeași rezoluție infracțională, a săvârșit acțiuni de falsificare a unor înscrisuri oficiale (cărți de identitate), prin contrafacerea integrală a acestora (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fapta fiind de natură să producă consecințe juridice); în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, cu aceeași rezoluție infracțională, a săvârșit 18 acțiuni de folosire a cărților de identitate falsificate (cunoscând că acestea sunt false), în fața funcționarilor de la diferite agenții bancare aparținând S.C. "R. B. "; S.A., în vederea producerii unor consecințe juridice - retragerea frauduloasă a unor sume de bani, din conturile părților vătămate N. S. M., M. I. M., B. B. M. și O. O. V., fără știința și fără acordul acestora (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal), iar în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, cu aceeași rezoluție infracțională, a săvârșit acțiuni de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată - prin contrafacerea scrierii și a subscrierii (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal).
Partea vătămată S.S.";R. B. "; S.A a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor care au fost retrase fraudulos din conturile titularilor de drept (63.500 euro și
58.000 lei), pe care le-a achitat titularilor de cont păgubiți.
Părțile vătămate M. I. M., B. B. M. și N. S. M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Partea vătămată O. O. V., prezentă în instanță, a arătat personal și prin înscrisurile depuse la dosar, că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 euro cu titlu de despăgubiri materiale și cum suma de 1000 euro cu titlu de daune morale.
Inculpatul, prezent în instanță, a arătat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală (în cadrul cărora nu a recunoscut comiterea faptelor), și că nu este de acord să plătească despăgubirile solicitate.
Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt următoarele:
La data de_, între orele 11:24:06 - 16:15:07, inculpatul S. G. A. s-a deplasat la trei agenții bancare din B. (Bârzești, Șincai și Grant), toate aparținând S.C.";R. B. "; S.A., a indus în eroare casierele din acele agenții, și a retras fraudulos suma totală de 12.000 euro dintr-un cont aparținând părții vătămate
M. I. M., utilizând o carte de identitate falsificată (având aplicată fotografia sa, dar cu datele personale ale părții vătămate); totodată, inculpatul a completat în fals trei formulare de eliberare a numerarului și a semnat în fals trei ordine de plată, contrafăcând semnăturile părții vătămate.
Apoi, la data de_, au avut loc patru tranzacții frauduloase, între orele 10:39:41 - 15:09:57, la agențiile Astra și Bârsei din Brașov, respectiv V. Aaron și Hermannstadt, ambele din Sibiu, fiind retrasă succesiv, în tranșe de câtre 5.000 euro, suma totală de 20.000 euro, dintr-un cont aparținând persoanei vătămate O. O. V.
, cont care fusese deschis în Z. .
La data de_ au avut loc șapte tranzacții frauduloase, între orele 10:30 - 13:15, la agențiile Fundeni, Granitul, Titan, Camil Ressu, Dristor, Rond Baba Novac și Delea Veche, toate din B., fiind retrasă succesiv, în tranșe de câte 4.500 euro, suma totală de 31.500 euro dintr-un cont aparținând persoanei vătămate N. S. M.
, cont care fusese deschis în B. .
De asemenea, la data de_ au avut loc patru tranzacții frauduloase, între orele 13:16 - 15:40, la agențiile Murfatlar, Capitol, Soveja și Histria, toate din județul Constanța, fiind retrasă succesiv, în tranșe de câte 14.500 lei, suma totală de 58.000 lei dintr-un cont aparținând persoanei vătămate B. B. M., cont care fusese deschis în B. - Agenția Grivița.
În fiecare caz, inculpatul S. G. A. a procedat în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu același mod de operare, utilizând acte de identitate falsificate, cu fotografia sa și datele personale ale părților vătămate, completând în fals formularul de eliberare a numerarului și semnând în fals ordinul de plată, contrafăcând, așadar, scrisul și semnătura fiecărei dintre părțile vătămate N. S. M., M. I. M. ,
B. B. M. și O. O. V. . A folosit formularele de eliberare a numerarului și ordinele de plată, în vederea producerii de consecințe juridice, pentru a retrage fraudulos sumele de bani din conturile bancare ale victimelor, prin faptele sale cauzând un prejudiciu total de 63.500 euro și 58.000 lei.
Având în vedere această stare de fapt, instanța a apreciat că fapta inculpatului
S. G. A., care în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit 18 acțiuni de inducere în eroare a funcționarilor de la diferite agenții bancare aparținând S.C. "R. B. "; S.A., retrăgând fraudulos sume de bani din conturile părților vătămate N. S. M.
, M. I. M., B. B. M. și O. O. V., fără știința și fără acordul acestora, cauzând un prejudiciu total de 63.500 euro și 58.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune calificată, săvârșită în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani.
Fapta inculpatului S. G. A., care, în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit acțiuni de falsificare a unor înscrisuri oficiale (cărți de identitate), prin contrafacerea integrală a acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare; fapta sa, comisă în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a folosi în 18 rânduri cărți de identitate falsificate (cunoscând că acestea sunt false), în fața funcționarilor de la diferite agenții bancare aparținând S.C. "R. B. "; S.A., în vederea producerii unor consecințe juridice (retragerea frauduloasă a unor sume de bani, din conturile părților vătămate N. S. M., M. I. M., B. B. M. și O.
O. V., fără știința și fără acordul acestora), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar fapta sa, comisă în perioada_ -_, în mod repetat, la scurte
intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a falsifica înscrisuri sub semnătură privată (prin contrafacerea scrierii și a subscrierii), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
Deși inculpatul nu a recunoscut faptele, refuzând însă să își motiveze poziția procesuală sau să propună probe care să îl exonereze de răspunderea penală (dată fiind susținerea sa că este nevinovat), iar funcționarii bancari audiați au afirmat că nu au sesizat existența unor indicii în sensul că o altă persoană decât titularul conturilor ar solicita retragerea unor sume de bani, comiterea faptelor este dovedită de procese- verbale de recunoaștere a persoanei sale după planșe fotografice de către funcționarii bancari (vol. I, f. 80-82, 224-229, 258-265, vol. II, f. 406, 407, 452, 453, 491-495,
498-502, 620-622), rapoartele de constatare tehnico-științifică, prin care s-a stabilit că inculpatul a executat scrisul olograf depus pe formularele de eliberare numerar (vol. I, f. 64-70, 89-95, 107-113, 132-138, 146-152, 165-171, 193-199, 305-311, vol. II, f.
394-400, 419-425, 440-446, 465-471, 558-564, 569-575, 667-673, 678-684),
rapoartele de constatare tehnico-științifică prin care a fost descoperită o urmă papilară a inculpatului pe unul din ordinele de plată, având semnătura contrafăcută (vol. I, f. 278-283), înregistrările camerelor video ale sistemului de supraveghere ale unității bancare (de la diverse agenții - vol. I, f. 381-384, vol. II, f. 410-414, 431-435, 456- 460, 535-547, 591-598, 647-651, 656-660).
Astfel, pentru tranzacția de la agenția Delea Veche sunt relevante declarația martorei Niculae M. M., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate N. S. M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/8/_ (f.64 vol.I dosar urmărire penală), pentru agenția Baba Novac declarația martorelor Mitran Ruxandra M., L. Gica, Irimia Alexandra C., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/5/_ (f.89 vol.I dosar urmărire penală), documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate
N. S. M., pentru agenția Dristor declarația martorei G. Florentina, raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/6/_ (f.107 vol.I dosar urmărire penală), documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate
N. S. M., pentru agenția Camil Ressu declarația martorei Cireș S., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate N. S.
M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/9/_ (f.132 vol.I dosar urmărire penală), pentru agenția Titan documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate N. S. M., raportul de constatare tehnico- științifică nr.420344/7/_ (f.146 vol.I dosar urmărire penală), pentru agenția Granitul declarația martorilor Arineanu Florentina, Turliu Răzvan C., Țîra Rădulescu Costin Traian, documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate N. S. M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/11/_ (f.165 vol.I dosar urmărire penală), raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ (f.278 vol.I dosar urmărire penală), pentru agenția Fundeni declarația martorei Pamfil Gianina, documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate N. S. M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/11/_ (f.193 vol.I dosar urmărire penală), pentru agenția Capitol declarația martorei Tașcu L. R., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate B. B. M., raportul de constatare
tehnico-științifică nr.420344/12/_ (f.394 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția Histria declarația martorei Carazeanu C., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate B. B. M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/14/_ (f.419 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția Soveja declarația martorei Cerneagă N., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate B. B. M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/13/_ (f.440 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția Murfatlar declarația martorei Arghir E. Ștefania, documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate B. B. M., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/15/_ (f.465 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția Astra declarația martorului Aldeș Alin A., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate O. O.
V., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/3/_ (f.1558 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția Bârsei declarația martorei Blănaru A., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate O. O.
V., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/1/_ (f.569 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția Hermannstadt declarația martorei O. V., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate O. O.
V., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/4/_ (f.667 vol.II dosar urmărire penală), pentru agenția V. Aron declarația martorei Cristea (fostă Vulcu)
A. Alexandra, documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate O. O. V., raportul de constatare tehnico-științifică nr.420344/2/_ (f.678 vol.II dosar urmărire penală), pentru agențiile Șincai, Grant și Bârzești declarația martorelor Iorga I. I., Z. L., documentele bancare întocmite, copia actului de identitate al părții vătămate M. I. M., raportul de constatare tehnico-științifică grafică nr._ (f.305 vol.II dosar urmărire penală), documentele de identitate false prezentate de inculpat.
Faptul că funcționarii bancari audiați au declarat că nu au sesizat că o altă persoană decât titularii contului solicită retragerea unor sume de bani, a fost justificat de faptul că, potrivit procedurilor bancare, în cazul în care se solicită retragerea unor sume de bani mai mici de 5.000 euro, nu era necesară atașarea la cererea de retragere a copiei după buletinul de identitate, iar în privința semnăturii aplicate pe documentele întocmite - aceasta era bine executată, micile diferențe putând proveni de la fireștile modificări de semnătură datorate vârstei sau altor factori, motiv pentru care s-a păstrat în unele situații și un al doilea specimen de semnătură (decl.m.Cristea (fostă Vulcu) A. Alexandra-f.138 dosar instanță, Cerneagă N. -f.156 dosar instanță), nici raportat la acesta neexistând indicii privind falsul. Doar ulterior, după ce au fost verificate copia actelor originale de identitate - aflate la agențiile la care au fost deschise conturile bancare, specimenul de semnătură și actele cu scrisul original al titularului creditului, funcționarii bancari au realizat că au fost induși în eroare, și că documentele de identificare prezentate și semnăturile de pe solicitările de retragere de sume și ordinele de plată aferente menționate, sunt false.
La individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social al infracțiunilor comise, relevat de limitele speciale de pedeapsă mari, prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, numărul mare al actelor materiale comise (18), natura infracțiunilor comise, prejudiciul mare cauzat părții
vătămate, modalitatea de comitere a faptelor și împrejurările săvârșirii acestora, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale (făcându-se în consecință aplicarea disp. art.74 lit.a Cod penal rap.la art.76 lit.a, e Cod penal), dar care nu a recunoscut comiterea faptelor, și a fost arestat preventiv și trimis în judecată în dosarul penal nr. 190/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., finalizat prin Rechizitoriul din_, pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente celor ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv: înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, în formă continuată, prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; tractare pe drumurile publice a unei remorci cu număr fals de înmatriculare, în formă continuată, prev. de art. 85 alin. 3 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal (în dosarul de urmărire penală menționat inculpatul fiind reținut pentru 24 de ore, prin Ordonanța procurorului din_, după care a fost arestat preventiv de către Tribunalul Cluj, începând cu data de_, și ulterior pus în libertate), raportat la toate aceste aspecte aplicându-se pedepse cu închisoarea în regim de detenție.
La interzicerea exercitării drepturilor prev. de aart.64 lit.a)-b) Cod penal, și perioada de interdicție a acestora au fost avute în vedere persoana inculpatului, natura și gravitatea infracțiunilor comise, numărul mare de acte materiale săvârșite.
Se va constata că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal vor fi contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani, ce va fi aplicată inculpatului, făcându-se totodată aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală rap. la art.998 Cod civil, inculpatul va fi obligat să plătească părții civile S.C";R. B. ";B. suma de 63.500 euro și
58.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat de inculpat prin comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.14,346 Cod procedură penală se va constata că părțile vătămate M.
I. M., B. B. M. și N. S. M. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat (f.32,34 vol.I dosar urmărire penală, f.217, 362 vol.II dosar urmărire penală).
În baza art.14, 346 Cod procedură penală rap. la art.998 Cod civil, va fi respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă O. O. V. ca fiind neîntemeiată, dat fiind faptul că pe de o parte prejudiciul cauzat de inculpat acesteia a fost recuperat (partea civilă S.C"; R. B. "; S.A. acoperind paguba creată-f. 625 vol.II dosar urmărire penală), pe de altă parte cererea de despăgubiri materiale solicitată nu a fost dovedită, iar cererea de acordare a daunelor morale este neîntemeiată, atâta vreme cât infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul nu sunt susceptibile de producerea unui prejudiciu moral.
În baza art.14 al.3 lit.a, 348 Cod procedură penală, se va dispune anularea actelor false, respectiv a: formularelor de eliberare numerar persoane fizice și a ordinelor de plată din data de_, emise de agențiile bancare Bârzești, Șincai și Grant, toate aparținând S.C.";R. "; S.A B. pentru partea vătămată M. I. M.
, formularelor de eliberare numerar persoane fizice și a ordinelor de plată din data de_, emise de agențiile Astra și Bârsei din Brașov, respectiv V. Aaron și Hermannstadt, ambele din Sibiu, ale aceleiași unități bancare pentru partea civilă O.
O. V., cont care fusese deschis în Z., formularelor de eliberare numerar persoane fizice și a ordinelor de plată din data de_ emise de agențiile Fundeni, Granitul, Titan, Camil Ressu, Dristor, Rond Baba Novac și Delea Veche, toate din B.
, ale aceleiași unități bancare pentru partea vătămată N. S. M., cont care fusese deschis în B., formularelor de eliberare numerar persoane fizice și a ordinelor de plată emise la data de_ la agențiile Murfatlar, Capitol, Soveja și Histria - Constanța, ale aceleiași unități bancare, emise pentru partea vătămată B. B.
M., cont care fusese deschis în B. - Agenția Grivița, a cărților de identitate false întocmite de inculpat pentru părțile vătămate M. I. M., N. S. M. ,
O. O. V. și B. B. M. .
În baza art.191 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 5.920 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Zabolai Emese.
În baza art.193 Cod procedură penală va fi respinsă cererea de cheltuieli de judecată formulată de partea civilă O. O. V. ca fiind neîntemeiată, dat fiind faptul că, deși partea vătămată a solicitat acordarea sumei de 500 euro pentru prezența sa la instanță, însoțit de părinți, aceasta nu a fost dovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Condamnă pe inculpatul S. G. A., fiul lui G. și Mărioara, născut la data de_ în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în B., str. G., nr. 39, sector 6, cetățenia română, studii medii, fără ocupație, divorțat, posesor al C.I. seria RR nr. 5., eliberată de Sector 6 B., CNP-1., fără antecedente penale, la pedepsele de :
8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.2l5 alin. l,2,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.a Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin. l Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art.291 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.e Cod penal;
Constată că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) -b)
Cod penal pe o durată de 5 ani , ce va fi aplicată inculpatului.
Face aplic.art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile S.C";R. B. ";B. suma de
63.500 euro și 58.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Constată că părțile vătămate M. I. M., B. B. M. și N. S. M. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă O. O. V. ca fiind neîntemeiată.
Dispune anularea actelor false.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 5.920 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Zabolai Emese.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de partea civilă O. O.
V. ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de l0 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Grefier,
G. A. R. M.
Red/dact G.A/R.M _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPO ZITIVULUI SENTINȚEI PENALE Nr. 27/F/2013
Condamnă pe inculpatul S. G. A. fiul lui G. și Mărioara, născut la data de_ în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în B., str. G., nr. 39, sector 6, cetățenia română, studii medii, fără ocupație, divorțat, posesor al C.I. seria RR nr. 5., eliberată de Sector 6 B., CNP-1., fără antecedente penale, la pedepsele de :
8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.2l5 alin. l,2,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.a Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin. l Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art.291 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a rap. la art.76 lit.e Cod penal;
Constată că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) -b)
Cod penal pe o durată de 5 ani , ce va fi aplicată inculpatului.
Face aplic.art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile S.C";R. B. ";B. suma de
63.500 euro și 58.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Constată că părțile vătămate M. I. M., B. B. M. și N. S. M. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă O. O. V. ca fiind neîntemeiată.
Dispune anularea actelor false.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 5.920 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Zabolai Emese.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de partea civilă O. O.
V. ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de l0 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Grefier,
G. A. R. M.
Pentru conformitate cu originalul,
← Decizia penală nr. 1/30. Înșelăciune | Decizia penală nr. 569/2013. Înșelăciune → |
---|