Decizia penală nr. 782/2013. Ultraj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.782/R/2013

Ședința publică din 3 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. Ș., judecător

JUDECĂTORI: L. M.

L. H.

G.: M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații HAJDA Ș. F. și H. L. A. împotriva sentinței penale nr.71 din 27 februarie 2013 a Judecătoriei V. de Sus, pronunțată în dosarul nr._, ambii inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.239 al.1 și 5 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul M. ui P. , raportat la conținutul dosarului în condițiile aplicării art.320/1 C.pr.pen, și în lipsa unor motive de recurs depuse de recurenți, apreciază că recursurile acestora sunt nefondate.

În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probațiunii necontestate din dosar iar aplicarea sancțiunilor în moduri diferite în care aceasta a și înțeles să o stabilească raportat la dispozițiile textului de lege reținut, are o justificare substanțială în cuprinsul motivării, astfel că nu se impune casarea hotărârii atacate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 71 din 27 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei V. de Sus a fost condamnat inculpatul H. Ș. -F. , fiul lui G. și I., născut la_ în V. de Sus, județul Maramureș, CNP 1.

, cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, căsătorit, 1 copil minor, cu antecedente penale, domiciliat în V. de Sus, str R., nr 18, județul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev și ped de art 239 alin 1 și 5 C.pen, cu aplicarea art 3201alin 7 C.pr.pen, la 6 (șase) luni închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.pen.

A fost condamnat inculpatul H. L. -A. , fiul lui L. și Ana, născut la_ în V. de Sus, județul Maramureș, CNP 1., cetățean român, studii 12 clase, administrator la SC * Oficcina BDH *SRL, căsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în V. de Sus, str R., nr 24, județul

Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev și ped de art 239 alin 1 și 5 C.pen, cu aplicarea art 3201alin 7 C.pr.pen, la 1000 lei amendă.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 631C.pen.

S-a constatat că partea vătămată Ș. D. -G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art 191 C.pr.pen, au fost obligați inculpați să plătească statului suma de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din_ întocmit în dosarul 1939/P/2012 și înregistrat la instanță sub nr_, Parchetul de pe lângă J. ecătoria V. de Sus a trimis în judecată pe inculpații H. Ș. -F. și H. L. -A. cu datele personale individualizate în dispozitivul sentinței, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev și ped de art 239 alin 1 și 5 C.pen, comise prin aceea că, în data de 17/_ au adresat amenințări prin mijloace de comunicare directă comisarului de poliție Ș. D. G. din cadrul Poliției V. de Sus, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prezenți fiind inculpații, au solicitat judecata accelerată pe baza recunoașterii vinovăției, prevalându-se de dispozițiile art 3201C.pr.pen.

Instanța a admis cererile.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale coroborat cu recunoașterea faptelor și vinovăției de către inculpați, instanța a reținut următoarele:

Partea vătămată Ș. -D. lucrează în cadrul IPJ Maramureș-Poliția V. de Sus-Biroul de Investigații Criminale și are gradul de comisar. În data de_ în jurul orelor 11,00, i s-a solicitat telefonic de către seful Poliției V. de Sus, să verifice dacă inculpatul H. Ș. -F. se află pe raza orașului. I s-a motivat că omologul său din Satu-Mare i-a comunicat că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune în județul respectiv și are nevoie de verificări.

În aceeași zi, șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș l-a contactat, întrebându-l dacă cunoaște două persoane poreclite * Corsarul* și respectiv *M. u*.

Partea vătămată i-a comunicat că pe *M. u* îl cunoaște, acesta fiind inculpatul H. Ș. -F. .

Ca urmare a ordinului verbal și a solicitării șefilor săi, partea vătămată a luat legătura cu mai multe persoane pe care i-a rugat să-l anunțe dacă î-l văd pe inculpat.

În dimineața de_, la sediul Poliției V. de Sus, s-a prezentat numitul

P. M. care i-a relatat părții vătămate că a fost victima unei infracțiuni de furt în Satu Mare, unde a și formulat plângere, iar suspecții sunt H. Ș. -F. și o persoană din Sighetu-Marmației. În acest context, partea vătămată și-a intensificat căutările toată ziua, fără a reuși însă localizarea inculpatului. După terminarea programului, a plecat la domiciliu.

În aceeași zi, în jurul orelor 23,45, partea vătămată a fost contactată personal de către inculpatul H. Ș. -F. de pe nr 0743699174 care i-a adus la cunoștință că a aflat că este căutat și că dorește să poarte o discuție cu acesta. Sesizând că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, partea vătămată a transmis să vină a doua zi la birou să poarte discuția.

Inculpatul a reacționat prompt, iritat de refuz, începând să-i aducă injurii și amenințându-l cu moartea atât pe el cât și pe copiii acestuia, afirmând că va intra peste el în casă și o să-i omoare familia.

Partea vătămată a închis telefonul însă inculpatul l-a sunat în continuare de 5-6 ori, de fiecare dată adresându-i amenințări pentru faptul că l-a căutat prin localitate în mod nejustificat.

Inculpatul a mai afirmat că oricum va face o prostie în noaptea aceea, comunicându-i că *va umbla de nebun cu mașina pentru a vedea cine o să-l oprească deoarece va scoate trancanul și o să-l împuște*.

Partea vătămată l-a sunat pe ofițerul de serviciu, martorul A. ca I., căruia i-a comunicat că inculpatul este băut, umblă cu autoturismul și nu o să oprească la semnalul agenților de poliție. Totodată a pregătit telefonul pentru a înregistra convorbirile viitoare.

La următorul apel, a fost sunat de inculpatul H. L. -A. care la rândul său se afla sub influența băuturilor alcoolice, și care i-a adus amenințări în legătură cu un control pe care-l efectuase la firma sa în trecut împreună cu agentul de poliție Chiriță Petre precum și în legătură cu investigațiile pe care le

face în prezent față de inculpatul H. Ș. -F. .

Inculpatul H. L. -A. l-a întrebat dacă are copii, și la răspunsul pozitiv al părții vătămate, i-a zis că nu o să-i mai aibă. Același inculpat l-a înjurat și a folosit cuvinte obscene greu de reprodus.

Instanța a mai reținut că inculpații au consumat inițial alcool în localitatea

V. de Jos, după care s-au deplasat la locuința martorului Ș. Ș. unde au continuat să facă același lucru. Martorul l-a auzit pe inculpatul H. L. -A. când i-a solicitat telefonul inculpatului H. Ș. -F., afirmând că *vrea să vorbească și el cu polițaiul*.

Ulterior, s-au deplasat la Restaurantul *G. * iar în jurul orelor 1,30- 2,00 la sediul Poliției pentru a vorbi cu partea vătămată. Martorul A. ca I., ofițer de serviciu, le-a adus la cunoștință că partea vătămată nu se află la birou, dat fiind ora târzie și i-a îndrumat să revină a doua zi.

Deoarece părții vătămate i s-a provocat o stare de temere atât pentru el cât și pentru familia sa datorită modului de comportament persuasiv al inculpaților și a antecedentelor penale, în data de_ a solicitat luarea măsurilor legale împotriva lor de către procurorul de caz (fila 24-25-dosar urmărire penală).

În drept, faptele inculpaților constituie infracțiunile de ultraj prev și ped de art 239 alin 1 și 5 C.pen.

Făcând aplicarea dispozițiilor art 3201alin 7 C.pr.pen, instanța urmează să aplice pedepse diferențiate celor doi inculpați.

Astfel, inculpatului H. Ș. -F. i s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul special.

În baza art 81 și 82 C.pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.pen.

Inculpatului H. L. -A. i s-a aplicat o pedeapsă cu amenda, atrăgându- i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 631C.pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul H. Ș. -F., instanța a avut în vedere că acesta a mai fost condamnat de 11 ori pentru infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, conducere fără permis și în stare de ebrietate, tăinuire, tăinuire bun furat și pentru falsificare documente, patru condamnări fiind pronunțate în Italia, Franța și Austria.

Acesta a inițiat activitatea infracțională, iar o pedeapsă pecuniară nu este în măsură să contribuie la reeducarea lui.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că nu se impune nici privarea de libertate atât timp cât a conștientizat consecințele ,a recunoscut vinovăția și a prezentat scuze părții vătămate.

Inculpatul H. L. A. nu are antecedente penale, este administrator de firmă, căsătorit și are 1 copil minor. În ceea ce-l privește, pedeapsa amenzii este suficientă pentru a conștientiza consecințele faptei sale.

Cererea apărătorului ales al inculpaților de a li se aplica ambilor pedeapsa cu amenda întrucât *au fost într-o stare avansată de ebrietate*, *convorbirea telefonică nicidecum nu poate produce o temere*, iar *fapta este la limita între infracțiune și noninfracțiune* nu poate fi primită de in ștanță. Este de observat că tocmai consumul de alcool a accentuat latura agresivă a inculpaților și a determinat un comportament fără precedent și sfidător la adresa unui polițist cu grad înalt și a instituției pe care o reprezintă, dar mai ales a activității judiciare pe care o desfășoară. După convorbirile telefonice amenințătoare în care

inculpații au manifestat suficientă coerență, s-au deplasat la local și apoi la

sediul Poliției unde partea vătămată ar fi trebuit să fie la orele 2,00 noaptea la dispoziția lor pentru a le da socoteala, primului pentru ce-l caută iar celui de-al doilea pentru o verificare anterioară la firma sa.

S-a mai omis că în cauză nu a fost vorba despre o singură convorbire telefonică sau două, ci despre apeluri repetate începând cu ora 23,45. Părții vătămate nu i s-au reproșat chestiuni personale sau atitudini abuzive ,ci a fost amenințată în legătură cu demersurile sale trecute și prezente exercitate conform atribuțiilor și competenței sale, cu scopul de a-i descuraja activitatea și a-l atenționa pe viitor. În condițiile în care inculpații nu au avut nicio rezervă să se deplaseze la sediul Poliției V. de Sus pentru a o căuta pe partea vătămată în toiul nopții, ipoteza de a o căuta la domiciliu este și mai plauzibilă.

A considera că fapta inculpaților este la limita infracțiunii, este echivalent cu a considera statul de drept la limita funcționării sale normale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații H. S. F. si H. L. A. fără a arăta motivele de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței.

Analizând recursurile declarate prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor art 3856 alin 3 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiții de legalitate și de către un organ competent, probe suficiente din care rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpaților H. Ș.

F. și H. L. A., având în vedere și declarațiile pe care aceștia le-au dat în ședința publică din 26 februarie 2013, prin care au recunoscut în întregime faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței și au solicitat a fi judecați în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 3201Cod procedură penală.

Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală respectiv: din declarațiile părții vătămate Ș. D. G., ale inculpaților și ale martorilor A. ca I. și Ș. Ș., din rapoartele întocmite de către partea vătămată rezultă fără dubiu că inculpații, în data de 17/18 decembrie 2012 au adresat amenințări prin mijloace de comunicare directă părții vătămate care este comisar de poliție în cadrul Poliției orașului V. de Sus, acțiuni desfășurate în legătură cu faptele îndeplinite de către partea vătămată în exercițiul funcțiunii, respectiv efectuarea unui control la firma inculpatului H. L. și a unor investigații făcute privind pe

inculpatul H. Ș. existând suspiciunea că acesta a fost implicat în săvârșirea unei infracțiuni de furt pe raza județului Satu-mare.

Faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev de art 239 alin 1 și 5 Cod penal, cum corect a reținut și instanța fondului.

Pedepsele aplicate inculpaților de 6 luni închisoare pentru inculpatul H. a cărei executare a fost suspendată condiționat, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, a fost just individualizată atât sub aspectul

cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare, precum și pedeapsa de 100 lei amendă aplicată inculpatului H. L. A. .

Instanța fondului s-a raportat în mod corect la criteriile generale de individualizare a pedepselor prev de art 72 Cod penal, la gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, la împrejurările în care acestea au fost comise, inculpații aflându-se în avansată stare de ebrietate, la antecedentele penale ale inculpatului H. F. care a suferit un număr de 11 condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, conducere fără permis și în stare de ebrietate, tăinuire, falsificare documente, în timp ce inculpatul H. este lipsit de antecedente penale.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, Curtea va respinge recursurile declarate de către inculpați, în baza art 38515pct 1 lit b Cod procedură penală, conform dispozitivului, cu consecința obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în baza art 192 alin 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul H. S. F. si inculpatul H. L. A. împotriva sentintei penale nr. 71 din 27 februarie 2013 a Judecătoriei V. de Sus.

Obligă pe recurenti să plătească fiecare, în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 iunie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. Ș.

L.

M.

L.

H.

G.

M. B.

Red.M.Ș./M.N.

2 ex./_

J. .fond.-M. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 782/2013. Ultraj