Decizia penală nr. 576/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R. IA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.576/R/2013
Ședința publică din 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: DP
V. G.
GREFIER: DS A
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:
DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. O. împotriva sentinței penale nr.279 din 7 martie 2013 a Judecătoriei C. -N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prev. și ped. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.Luca M., din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea care să nu depășească 4 luni, menținând dispozițiile privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Susține că pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului este excesiv de mare, în cauză nefiind reținute circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen. în favoarea inculpatului. Acesta este la prima confruntare cu legea penală, iar după comiterea faptei, a avut o atitudine sinceră și de cooperare cu organele de urmărire penală și cu instanța de judecată, prezentându-se la fiecare solicitare, recunoscând și regretând săvârșirea infracțiunii. Depune la dosar un script din care rezultă că inculpatul este o persoană cu realizări deosebite în societate și la locul de muncă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată a fost în mod corect individualizată. Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, dar a mai fost sancționat anterior pentru abateri la legea circulației.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că acele abateri la legea circulației sunt parcări de pe vremea studenției, însă nu are antecedente penale și regretă foarte mult comiterea faptei. Arată că a avut un comportament corespunzător în societate, a terminat ca șef de promoție, nu a avut restanțe la facultate, în prezent este student la master și lucrează. A primit o sponsorizare pentru cea mai
bună licență și a dorit să sărbătorească această realizare și astfel a ajuns să comită fapta. De obicei nu consumă alcool și acea zi a fost o excepție.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 279 din 7 martie 2013 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul S. 0VIDIU. pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala prev. si ped de art 87 alin 1 din OUG 195/2002 la o pedeapsa cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C. proc. penala modificat prin legea nr 202/2010 de: 8 luni inchisoare
In temeiul art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.
In baza art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 8 luni stabilit in conditiile art. 82 C. penal iar in temeiul art 71 alin 5 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra prev. art. 83 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate executarii pedepselor.
Conform art.189 C.p.p. onorariul av. oficiu in sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ d -nei av Kis I. .
În conformitate cu art.191 alin.1 C.proc.penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de_ in jurul orelor 03.00 lucratorii din cadrul Politiei mun.C. -N. ,Biroul Rutier.fiind m serviciul de supraveghere. îndrumare si control al traficului rutier,pe str.V. Alecsandri.au oprit pentru control autoturismul Citroen C5,cu nr.de inmatriculare_ . care se deplasa din direcția str.M. ilor către C.I.Hosu.la volanul căreia se afla o persoana de sex masculin,fiind identificata ulterior in persoana inculpatului S. O. . și în calitate de pasageri pe numiții P. u O. și Pap T. (f. 8).
Conducătoru! auto a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a realiza conducerea pe mai multe străzi din C. -N. a autoturismului menționat (o jumătate sticlă "Unirea" între orele 00,15 și 02,45, în acea noapte) și ca urmare a fost testat cu aparatul alcotest, în urma testului de respirație rezultând valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 03,12 (f, 8,9).
In urma acestei constatări, conform art.88 al.6 din OUG 195/2002 inculpatul a fost transportat la UPU 1 C. -N., unde i s-au recoltat procedural două probe biologice, la orele 03,35 și respectiv 04,35 în data de 28 octombrie 2011 (f. 11-12) și a fost examinat clinic, rezultând că părea sub influența băuturilor alcoolice (f. 12).
Din buletinul de analiză toxicologică nr 8495 /IX /a 2348 din_ intocmit de IML rezultă că la proba recoltata la orele 03.35 i n c u l p a t u l avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40g%, iar a doua proba recoltata la orele 04,35 a fost in scădere fiind de 1,30 g%
Cu ocazia audierii, invinuitul S. O. ,a recunoscut si regretat sincer fapta comisa, declarand ca in noaptea de 27/_ ,intre orele 22,00-02,30 in timp ce
se afla la locuita de reședința din C. -N. str. Streiului,nr. 1/77, impreuna cu un prieten au consumat o sticla de 0,5l cogneac Unirea,in combinație cu suc coca cola după care a urcat la v o l a n u l autoturismului Citroen C5,cu nr.de înmatriculare_ .pe care l-a condus de pe str.Streiului pana in momentul opriri pe str. V. Alexandri.
Circumstanțele rezultate în urma constatării menționate, realizate de organele de poliție, au fost constant recunoscute de către inculpat care nu a contestat valoarea alcoolemiei și susținute și de depozițiile martorilor audiați, respectiv de martorul asistent D. Cristian-Dorin, care a confirmat elementele cuprinse în procesul verbal și de cei doi martori prezenți în autoturism împreună cu inculpatul în timpul conducerii și în momentul opririi sale pentru control(f. 13-14,15,17).
Analizând materialul probator, rezultă că inculpatul e la prima-declarație a recunoscut că la momentul depistării a condus autoturismul personal sub
influența băuturilor alcoolice dar a incercat sa induca in eroare organele judiciare cu privire la consumul de alcool pentru a se sustrage de la raspunderea penala iar ce se poate retine din declaratiile inculpatului sunt urmatoarele ; a recunoscut că a condus autovehiculul marca Citroen C5,cu nr.de înmatriculare_ pe drumurile publice din mun. C. N., sub influența băuturilor alcoolice, în noaptea de 27/_, a recunoscut ca la momentul depistarii a condus autoturismul sub influenta bauturilor alcoolice; a incercat inducerea in eroare a organelor judiciare cu privire la consumul de alcool
Probele obiective și directe ce vin în susținerea inculpatului sunt următoarele: rezultatul testării cu aparatul alcooltest ce a indicat o concentrație alcoolică la momentul depistării de 0, 79 mg/l; rezultatul buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei ce a indicat la ora 03,35 o alcoolemie de 1,40gr. %o prima proba iar la ora 04,35 o alcoolemie in descrestere de 1,30 gr.%o a doua proba cu doar 0, 10 unitati mai mica ; inculpatul avand o alcoolemie cu 0,60 unitati mai mare decat cea admisa de lege pentru ca fapta sa fie doar contraventie.
In conformitate cu dispozițiile articolului 63 alin.2 C.p.p probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma tuturor probelor administrate iar declarațiile inculpatului în conformitate cu art. 69 C.p.p pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Inculpatul nu este obligat să relateze faptele pentru care sunt învinuit și de asemenea nu are obligația de a declara tot ce știe sau de a spune adevărul având libertatea de a minți fără ca organele judiciare să-l sancționeze pentru aceasta. Din contră, organele judiciare au obligația de a lămuri cauza sub toate aspectele, astfel încât orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale.
Ca atare, față de cele expuse mai sus, rezultă că împotriva inculpatului există probe obiective și științifice (rezultatul testării cu aparatul alcooltest, rezultatul buletinului de analiză toxicologică precum și declarațiile martorilor ce confirmă că inculpatul se afla sub influenta băuturilor alcoolice, pe baza cărora se poate demonstra fără tăgadă, că inculpatul a condus în data de_ în jurul orei 03,00 autoturismul cu numărul cu nr. de inmatriculare_ având în sânge o concentrație alcoolică de 1,40 gr. %o, faptă ce contravine dispozițiilor penale fiind considerată infracțiune conform OUG 195/2002 modificată.
De asemenea este cunoscut că foarte frecvent conducătorul auto face afirmații nereale, că a consumat o cantitate de alcool cu foarte puțin timp înainte
de a fi oprit în trafic, însă toate acestea sunt făcute exclusiv în scopul eliminării pericolului social al infracțiunii ori a obținerii unui rezultat biologic eronat.
De altfel este unanim cunoscut faptul că în aerul expirat concentrația alcoolului este ½ din cea sanguină ceea ce denotă că valoarea alcoolemiei indicate de aparatul alcooltest conduce la aproximativ dublul valorii alcoolemiei în sânge ori în speță rezultatul alcooltestului a fost de 0,79 mg/l în aerul expirat ceea ce corespunde unei alcoolemii în sânge de peste 0,80 gr %o cu o valoare apropiată de 1,59 g%o.
Opinăm că fapta prezintă atât elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cât și trăsăturile caracteristice la care se referă art.17 C.pen., inculpatul fiind conducător auto, circumstanță care în mod normal ar trebui să-l determine la o conduită de respectare riguroasă a legii.
Fapta și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu proces-verbal de constatare a faptei rezultatul testării alcotest procesul-verbal de recoltare a probelor biologice întocmit de un medic de la U.P.U. I C. -N. și buletinul de examinare clinică întocmit cu aceeași ocazie buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie; declarațiile martorului declarațiile inculpatului proces-verbal de consemnare a orei testului respirației copia actelor de identificare a inculpatului și autovehiculului condus copia fișei de evidență a CNP-ului inculpatului );copia fișei de cazier judiciar (f. 28); proces-verbal de prezentare material de urmărire penală
In drept
Fapta inculpatului S. O. care, în data de 28 octombrie 2011, la ora 03,00, a condus pe strada V. Alecsandri din C. -N., autoturismul marca "Citroen", cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40 g%o, g/l alcool pur în sânge la ora 03.35, respectiv 1,30 g ‰ la ora 04.35, punând astfel in pericol siguranța circulatiei, si integritatea corporala si sanatatea celorlalti participanti la trafic intrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 modif. prin OUG nr.63/2006 și republicată.
Unul dintre cei mai importanți factori ce se repercutează negativ asupra conduitei celui de la volan este echilibrul funcțiilor sale psihice. Puterea de concentrare și de prevedere, atenția și experiența conducatorului auto sunt principalele elemente definitorii ale unui asemenea echilibru.
Aflarea pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, găsindu-se sub influența accentuata a băuturilor alcoolice ori a unor substanțe sau produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranța a autovehiculelor, generează o stare periculoasă pentru siguranța circulației. Prin această incriminare legea penală ocrotește tocmai această valoare socială, care constitue obiectul juridic al acestei infracțiuni.
Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge are întotdeuna ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Acest pericol este inseparabil de materialitatea faptei, indiferent de împrejurarile în care s-ar comite aceasta. Este vorba de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele in care a avut loc săvârșirea faptei și din urmarile produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul - starea de pericol pentru traficul rutier - nu trebuie dovedit, el există
în aceeiași măsura în care exista și acțiunea constitutivă a faptei penale.
Momentul producerii rezultatului, care survine atunci când deplasarea autovehiculului poate fi caracterizată ca o "conducere" pe drumul public, coincide cu momentul consumativ al infracțiunii. Nu este necesar, în același timp, să se stabileasca imbibatia alcoolica peste limita legala, sau aceasta stare să fi influențat efectiv producerea rezultatului infracțional, fiind suficient doar, să se dovedeasca existența acestora, lucru statuat de T. ul Jud. Timisoara, prin dec. pen. nr.381/1970.
Sub aspectul elementului material pentru existența infracțiunii prevăzută la art.87 al. (1) din OUG 195/2002, republicată, este necesar ca subiectul activ să conducă autovehiculul pe drumurile publice, așa cum este str V. Alecsandri din mun. C. N. și acesta în momentul conducerii, să se afle într-o anumită stare prevăzută de lege. Prin îmbibație alcoolică sau alcolemie se înțelege gradul de concentrare a alcoolului din corpul uman, exprimat în grame la litru de alcool pur în sange. Ea ajunge la valoarea maxima la 30 minute pana la 2 ore, adică după absorbția totală. De la pragul maxim scade apoi regresiv și continuu prin degradarea metabolică a alcoolului, care are loc cu o viteza constanta de 0,15 g/h (ora)
Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea analizată se cracterizează prin intenție. Autorul conduce autovehiculul deși cunoaște starea în care se afla, ca urmare a consumului de alcool. În aceste condiții el își reprezintă, în mod necesar, starea de pericol creată astfel pe drumurile publice, aceasta fiind inerenta conducerii autovehiculului în starea creata de consumarea alcoolului și săvârșind fapta, implicit urmarește sau accepta producerea acestui rezultat.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, reducerea limitelor de pedeapsa potrivit alin 7 al art 320 indice 1 C. proc. penala gradul de pericol social concret al faptei, nivelul alcoolemiei de 1,40 gr%o, fiind luata in considerare proma proba care este mai apropiata ca valoare de momentul la care a condus, traseul și ora la care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice cand traficul la aceeea ora nu pare a fi fost intens si care spre norocul tuturor nu s-a soldat cu evenimente rutiere și nu în ultimul rând pozitia inculpatului care a fost corespunzatoare si de cooperare cu organele judiciare iar dupa administrarea tuturor probelor si prezentarea lor a recunoscut integral fapta comisa si a manifestat regret fata de cele precum si imprejurarea ca inculpatul se afla pentru prima data fata in fata cu rigorile legii penale este cu un statut social stabil, inculpatul prin atitudinea sa a constientizat imediat dupa comiterea faptei repercursiunile urmarile consumului de alcool, regretul manifestat de aceasta fiind unul sincer dar cu toate acestea nu putem spune ca ne afla in prezenta unei persoane care sa beneficieze de retinerea unor circumstante atenuante de natura acobora pedeapsa sub minimul special prevazut de textul incriminator.
Pe de alta parte din consultarea fișei de evidență a inculpatului rezultă că acesta posedă permis de conducere valid din_, cazierul auto confirmă multiple antecedente de natură contravențională rutieră - 5 sancțiuni între anii 2008-2011, una implicând suspendarea temporară a dreptului de a conduce(f.28).
Infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie a1coolica de 1,40 gr%o este o infractiune de pericol, acest pericol constand tocmai in aceea ca legea a stabilit ca a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de 0,80 gr%o constituie infractiune iar pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal si efectiv. Astfel incat a considera ca o astfel de fapta ori alcoolemia redusa este lipsita de pericolul social al unei infractiuni ar insemna a scoate din sfera penalului ce insasi legea stabileste ca infractiune.
Alcoolemia de 1,40 gr%o desi este suficienta prin ea insasi pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretata printr-un context mai larg, astfel incat fapta inculpatului este cu atat mai grava cu cat a condus autovehiculul in conditiile unor procese mentale si a unor reflexe fizice alterate intr-o stare virtual periculoasa prin ea insasi, iar consecintele ce puteau fi produse daca nu urmarite, in orice caz prevazute si asumate de inculpat dau masura pericolului social extrem de ridicat al faptei.
Judecand in aceste limite instanta a apreciat ca aplicarea unei pedepse de 8 luni inchisoare este in masura sa contribuie la realizarea scopurilor coercitive si reeducative ale legii penale.
Conform art. 71 alin.2 C.penal instanta a interzis inculpatului ca si pedepse accesorii exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a C.penal pe durata stabilita in art. 71 alin.2 C.penal.
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța va interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.
Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabău și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.
Pentru ca pedeapsa sa-si poata indeplinii functiile ce-i sunt atribuite in vederea realizarii scopului sau preventiv si educativ, ea trebuie sa corespunda atat sub aspectul duratei in ceea ce priveste gravitatea faptei si sub aspectul potentialului de pericol social pe care il reprezinta in mod concret persoana infractorului precum si aptitudinea acesteia de a se indrepta ca efect al tratamentului sanctionator aplicat. In acest context fara a minimaliza frecventa crescuta a infractiunilor de acest gen, instanta apreciaza ca inculpatul nu prezinta o periculozitate sporita care sa justifice executarea pedepsei prin privare de libertate, deoarece prezinta garantii reale pe calea indreptarii sale, este o persoana cu o comportare corespunzatoare in societate, cu un statut social stabil, capacitatea sa de indreptare se poate realiza cu maxima eficienta printr-un tratament sanctionator mai bland, iar scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei potrivit art. 81 C.penal cu atat mai mult cu cat sunt intrunite conditiile instituite in acest text de lege.
Astfel in temeiul art. 81 C.penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 8 luni stabilit in conditiile art. 82 C.penal, iar in baza art. 71 alin.5 C.penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 C.proc.penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art.189 C.p.p. onorariul av. oficiu in sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ d- lui av d -nei av Kis I. .
În conformitate cu art.191 alin.1 C.proc.penală instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul S. O. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie redusă pedeapsa aplicată inculpatului la limita de 4 luni închisoare, cu menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că pedeapsa aplicată de instanța de fond de 8 luni închisoare este excesiv de mare, în cauză nefiind reținute circumstanțe atenuante prev. de art.74 lit.a și c C.p. în
favoarea sa, circumstanțe care puteau fi reținute, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea penală, iar după comiterea faptei a avut o conduită sinceră și de cooperare cu organele de urmărire penală și instanța de judecată.
Pe de altă parte, inculpatul are realizări profesionale deosebite, a terminat facultatea ca șef de promoție, iar în prezent este masterand și în același timp angajat în muncă.
Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat, care s-a prevalat de disp. art.320/1 C.p.p., în sensul că la data de_ în jurul orelor 03,00 inculpatul S. O. a condus autoturismul marca Citroen cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice din municipiul C. -N., respectiv str. V. Alexandri având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40 gr.%.0 la prima probă recoltată ora 03,35 și respectiv 1,30 gr.%.0 la cea de-a două probă recoltată ora 04,35.
Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege, respectiv 8 luni închisoare, după reducerea acesteia potrivit dispozițiilor art.320/1 alin.7 C.p.p. cu o treime, pedeapsă care a fost suspendată condiționată pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, apreciindu-se că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără executarea pedepsei, întrucât nu are antecedente penale.
Solicitarea inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c C.p. cu reducerea pedepsei până la limita minimă de 4 luni închisoare și menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei, este neîntemeiată.
Corespunde adevărului că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penală, însă din fisa de cazier auto rezultă că acesta a fost sancționat de mai multe ori pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv la data de_ a fosta sancționat contravențional pentru oprire neregulamentară, la 20 iunie 2010 pentru nepurtarea centurii de siguranță, la_ pentru depășirea vitezei cu peste 21 km/h, la 27 septembrie
2008 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și la data de 20 septembrie 2008 pentru depășirea vitezei cu 10-20 km/h .
Având în vedere că inculpatul potrivit fișei de cazier auto a fost sancționat anterior pentru mai multe abateri la regimul circulației pe drumurile publice, nu se poate reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.a C.p.
Nici circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.c C.p. nu poate fi reținută în favoarea inculpatului, întrucât acesta a beneficiat de disp. art.320/1 C.p.p., iar față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, pedeapsa de
8 luni închisoare, așa cum a fost individualizată de instanța de fond, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, față de disp. art.72 C.p. este necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, precum și scopului prevăzut în art.52 C.p.
În condițiile aplicării disp. art.320/1 C.p,p. reținerea disp. art.74 lit.c C.p. nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanță atenuantă judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică. Dispozițiile art.74 lit.c C.p. pot coexista cu dispozițiile art.320/1 C.p.p. numai atunci când art.74 lit.c C.p. reflectă o atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer al inculpatului.
Având în vedere că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpatul S. O. împotriva sentinței penale nr.279 din 7 martie 2013 a Judecătoriei C. -N. urmează să fie respins ca nefondat.
Potrivit art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
În baza art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. O. împotriva sentinței penale nr. 279 din 7 martie 2013 a Judecătoriei C. -N. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. a R.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
C. I. | D. | P. | V. G. |
Red.V.G./S.M.D.
2 ex./_
Jud.fond. A. B.B.
GREFIER
DS A
← Decizia penală nr. 60/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 345/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|