Decizia penală nr. 607/2013. Vătămare corporală din culpă
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.607/R/2013
Ședința publică din 30 aprilie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : L. | H., judecător |
JUDECĂTORI: I. | M. | |
: V. | V. A. | |
G.: L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de asiguratorul SC Omniasig VIG SA, împotriva sentinței penale nr.381/_, pronunțată în dosar nr._ al J. ecătoriei B. M., privind pe inculpatul F. C. G., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 666/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.2-4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al părții vătămate S. R. L., av.P. A., din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul F. C. G., partea vătămată S. R. L., părțile civile S. J. de U. D. C-tin O.
B. M., I. R. de G. - H. P. D. O. F. C. N. și asiguratorul SC Omniasig Vienna Insurance Grop SA București și SC Omniasig VIG SA Sucursala Alba.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul părții vătămate S. R. L., solicită respingerea recursului asiguratorului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hootărârii atacate. Criticile formulate de asigurator prevăd greșita obligare a acestuia la achitarea sumelor reținute cu titlu de daune materiale și morale cuvenite părții civile. Raportat la decizia ÎCCJ prin care s-a statuat în mod expres că acesta stă în procesul penal în calitate de asigurator, consideră că nu se poate reține un alt temei de drept în baza căruia acesta putea fi obligat la plata daunelor, astfel că poate fi obligat în mod direct la plata despăgubirilor pentru care se face răspunzător inculpatul atâta timp cât s-a constatat că, contractul de asigurare a fost valabil încheiat. Din înscrisurile depuse s-a dovedit că suma de 6.534 lei a fost dovedită de partea civilă în sensul că au fost cheltuieli cu privire la anumite investigații medicale și intervenții medicale care nu erau acoperite de către contractul de asigurare de sănătate. Sub aspectul daunelor morale, solicită a se observa că asiguratorul nu formulează critici ci din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că acesta a formulat o critică doar cu privire la faptul că a fost obligat să suporte cheltuielile spitalicești. Consideră că instanța de
recurs nu a fost investită cu soluționarea recursului prin prisma daunelor morale. CEDO a statuat că partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material și moral în măsura în care s-a stabilit calitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, ori, prima instanță a avut în vedere în mod judicios toate probele de la dosar. Din toate acestea s-a constatat că partea civilă în urma accidentului survenit i s-au cauzat anumite leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 130 - 150 zile de îngrijiri medicale. Mai mult, aceasta a avut nevoie de nouă operații, fiind imobilizată la pat. Nu mai puțin important este faptul că în urma accidentului, a urmat o perioadă de recuperare, partea civilă având nevoie de alte operații în vederea extragerii plăcuțelor implantate în urma operațiilor inițiale. Solicită a se avea în vedere decizia nr.2709/_ a ÎCCJ prin care s-a statuat că în lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, fixarea acestora rămâne la aprecierea instanțelor. Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului asiguratorului cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor depuse la dosar. depune la dosar practică judiciară care să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului asiguratorului ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 381 pronunțată la data de 14 februarie 2013 de Judecătoria Baia Mare, în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F. C. G., având CNP 1., fiul lui A. și Ana, născut la data de_ în loc. B. Sprie, jud. Maramureș, cetățean român, căsătorit, 1 copil minor, studii 10 clase și școala profesională, stagiu militar satisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în loc. Cernești, sat Trestia, nr. 107, jud. Maramureș, și f.f.l. în com. Șișești, sat Ș., nr. 45, jud. Maramureș, reabilitat de drept, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 7 luni închisoare.
În baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Conform art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal și, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurator S.C. OMNIASIG VIG
S.A. (succesoare a BCR Asigurări Viena Insurance Group S.A.) emitenta Poliței de asigurare RCA nr. 003412757 emisă la_ .
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, comb. cu art. 49 rap. la art. 50 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 și a art. 24 alin. 2 rap. la art. 26 din Ordinul Președintelui CSA nr. 5/2010, s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă delictuală SC OMNIASIG VIG S.A. cu sediul în București, sector 1, str. Grigore M., nr. 23, în prezent cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Sucursala Alba I.
a SC Omniasig VIG SA, în loc. Alba I., str. Henri Coandă nr. 2, jud. Alba, la plata următoarelor sume de bani, reprezentând despăgubiri civile:
- 6.527,59 lei reprezentând daune materiale, și daune morale în sumă de
euro în echivalent în lei, la cursul valutar B.N.R. la data plății, în favoarea părții civile S. R. L., cu domiciliul în B. M., B-dul R. nr. 30/19, jud. Maramureș;
5.991,52 reprezentând daune materiale - cheltuieli cu spitalizarea părții civile S. R. L., cu dobânda legală aferentă, calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri, în favoarea părții civile I. R. de G.
-H. "P. D. O. F. C. -N. "; cu sediul în loc. C. N., str. C. nr. 5, jud. C. ;
2.357,17 lei reprezentând daune materiale - cheltuieli cu spitalizarea părții civile S. R. L., cu dobânda legală aferentă calculată de la data prezentei, în favoarea părții civile S. J. de U. "D. C. O. "; B.
M., cu sediul în loc. B. M., str. George Coșbuc, nr. 31, jud. Maramureș.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 650 lei, iar în temeiul art. 192 Cod procedură penală, a fost obligat asiguratorul S.C. OMNIASIG VIG S.A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, în sumă de 4.000 lei, în favoarea părții civile S. R. L. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de_, în jurul orei 10:06, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului B. M., în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați de către dispeceratul de serviciu cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu o victimă petrecut pe b-dul R. din B. M. .
În urma cercetării la fața locului s-a constatat că în accident a fost implicat autovehiculul marca Alfa Romeo cu nr. de înmatriculare MM- 08-FZK condus de către inculpatul F. C. G. și că evenimentul rutier a avut loc pe B-dul R. din municipiul B. M., la 26,30 m de intersecția cu str. Vlad Țepeș.
Din materialul probator reiese faptul că, la data de_, în jurul orei 10:00, inculpatul se afla la comenzile autovehiculului marca Alfa Romeo cu nr. de înmatriculare_, deplasându-se pe b-dul R., din direcția B-dul T. către B-dul Unirii.
În aceste condiții, ajuns la intersecția B-dului R. cu str. Vlad Țepeș, inculpatul, după cum arată, a observat trecerea de pietoni ce era marcată și semnalizată în mod regulamentar și corespunzător după intersecția mai sus amintită. Din planșa foto existentă la dosar se poate observa că partea carosabilă are trasată și individualizată trecerea pentru pietoni unde a avut loc accidentul.
Din cauza faptului că a observat târziu că în acel loc o persoană s-a angajat în traversarea căii de rulare, în mod regulamentar pe trecerea de pietoni, inculpatul a acționat cu putere sistemul de frânare al autoturismului însă din cauza vitezei acestuia de deplasare, a timpului de reacție și al spațiului insuficient raportat la momentul declanșării stării de pericol, oprirea acestuia nu a putut fi imediată.
Conform planșelor fotografice (f.3,4 și 7 de la f. 24 și 25 d.u.p.), că debutul urmelor de frânare lăsate pe carosabil de autovehicul condus de inculpat este în imediata apropiere a trecerii de pietoni. Astfel, impactul între autoturism și pieton a avut loc după debutul acestor urme de frânare, motiv
pentru care este evident că pietonul a traversat prin loc permis. În acest sens se coroborează cu planșa foto și constatările organelor de poliție, declarațiile martorului Augustin Claudiu V. (f.49-50 d.u.p.) care arată că, a perceput vizual în mod direct cum pietonul ce s-a pus în mișcare în zona marcajului trecerii pentru pietoni, a fost lovit de către autovehiculul condus de inculpat.
Imediat după impact autovehiculul a mai rulat 4-5 m după care s-a oprit, iar inculpatul a rămas la volan fără a coborî din habitaclu.
Partea vătămată, identificată ulterior ca fiind numita S. R. L., a declarat că s-a asigurat înainte de traversare, iar după ce s-a angajat în efectuarea acestei manevre, ajungând aproape să o finalizeze, autoturismul condus de inculpat, nu s-a oprit și a lovit-o.
În urma impactului, victima a fost transportată la S. J. de U.
"D. C. O. "; B. M., unde i s-au acordat îngrijiri medicale, acesteia fiindu-i provocate răni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală nr. 239 din_ (f.19-20 d.u.p.).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs asiguratorul S.C. OMNIASIG VIG S.A. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în latura civilă și rejudecând cauza să se dispună obligarea și a inculpatului F. C. G., la plata despăgubirilor civile, diminuarea cuantumului daunelor materiale acordate părții civile și înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de spitalizare.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond nu a dispus obligarea concomitentă a inculpatului la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care la baza răspunderii asiguratorului în procesul penal stă răspunderea delictuală a inculpatului pentru fapta proprie, că daunele materiale acordate sunt prea mari, iar obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor de spitalizare - părții vătămate este neîntemeiată.
Recursul declarat în cauză este fondat.
Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările si reasigurările în România, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asiguratorului de răspundere civila, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului.
Odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale si, mai apoi, odată cu trimiterea sa în judecata, persoana răspunzătoare de producerea accidentului este parte în procesul penal si nu poate avea decât calitatea de inculpat, conform art. 23 din Codul de procedura penala.
In aceste împrejurări, având în vedere ca acțiunea civila este alăturata acțiunii penale în procesul penal, conform art. 14 alin. 2 Cod de procedura penala, angajarea răspunderii inculpatului este primordiala si condiționează angajarea răspunderii complementare a asiguratorului, acțiunea civila în procesul penal având ca obiect tragerea la răspundere civila a inculpatului, conform art. 14 alin. 1 si art. 15 alin. 1 din Cod.
Ca atare, coexistenta unei răspunderi complementare si indirecte pentru fapta altuia, pe temei contractual, așa cum este răspunderea asiguratorului, nu exclude angajarea răspunderii civile a inculpatului, aceasta din urma constituind forma de răspundere principala, de natura delictuala, întemeiata pe dispozițiile art. 998-999 din vechiul Cod civil, potrivit cărora "Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara".
Concluzia potrivit căreia articolul 54 din Legea nr. 136/1995 este aplicabil doar în cazul acțiunii civile exercitata la instanța civila s-a arătat ca este susținuta fara echivoc si prin faptul ca textul de lege, în partea sa introductiva, face trimitere la stabilirea si efectuarea despăgubirii conform art. 43 (in prezent abrogat) si art. 49 din lege, acest din urma text stipulând în mod expres ca "...asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule si tramvaie, precum si pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil".
In consecința, angajarea răspunderii asiguratorului, pe tărâm contractual, nu reprezintă o cauza exoneratoare de răspundere civila a inculpatului, acestuia revenindu-i obligația principala de reparare integrala a prejudiciului, în condițiile în care asiguratorul răspunde doar în limitele plafonului legal, potrivit art. 53 din Legea asigurărilor.
In susținerea celor de mai sus, arătăm ca art. 50 din Legea nr. 136/1995 prevede, la rândul sau, ca despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri, indiferent de natura procesului derulat, ca fiind civil sau penal.
Mai mult, art. 55 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 prevede posibilitatea efectuării platii de către asigurator către asigurat, în cazul în care acesta a despăgubit victima, fapt ce întărește concluzia potrivit căreia asiguratul, în afara sau în cadrul unui proces civil sau penal, poate efectua plata, în mod voluntar sau ca urmare a obligării sale prin hotărâre judecătoreasca.
Așadar, în cadrul unui proces penal, nu este posibila angajarea răspunderii asiguratorului, fara a fi analizate si constatate, în prealabil, condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului, acest fapt presupunând angajarea concomitenta a celor doua forme de răspundere, în caz contrar hotărârea pe latura civila nefiind opozabila inculpatului.
Doar astfel se asigura si conservarea dreptului de regres al asiguratorului, solutia contrara putând duce la rediscutarea întinderii despăgubirilor în cazul unui nou proces civil, știut fiind ca hotărârea definitiva a instanței penale nu are autoritate de lucru judecat în fata instanței civile decât cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o si a vinovatei acesteia, potrivit art. 22 alin. 1 Cod de procedura penala.
Aceasta concluzie reiese si din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 1/2005, în care se retine ca "in cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civila, coexista răspunderea civila delictuala, bazata pe art. 998 din anteriorul Cod civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuala a asiguratorului, întemeiata pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995".
Ca urmare, în cazul exercitării acțiunii civile la instanța penală, inculpatul urmează a răspunde alături de asigurator, astfel ca, în cazul în care constituirea de parte civila nu s-ar face si în contradictoriu cu inculpatul, conform art. 14 si 15 din Codul de procedura penala, acțiunea civila urmează a fi adresata pe cale separata la instanța civila, potrivit art. 19 alin. 1 al aceluiași cod.
Cat privește interpretarea art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, conform căruia "despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau
juridice păgubite", s-a arătat ca semnificația sa este aceea de a stabili destinația sumelor acordate cu acest titlu, iar nu aceea de a degreva pe asigurat de răspunderea pentru fapta proprie.
Legiuitorul a prevăzut, astfel, ca plata despăgubirilor se va face în mod nemijlocit persoanelor păgubite, îndrituite la acoperirea prejudiciului, iar nu beneficiarilor contractului de asigurare, deoarece dreptul la reparație se naște în patrimoniul celor păgubiți, iar solutia contrara ar duce la o îmbogățire fara just temei în folosul asiguraților.
De asemenea, s-a precizat ca exista si o a doua rațiune pentru care legiuitorul a optat pentru aceasta soluție, voința lui fiind aceea de a pune la adăpost persoana vătămata de concursul altor creditori ai autorului pagubei, fapt ce rezulta din prevederile art. 55 alin. 2 potrivit cărora "despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului".
Curtea reține că prin Decizia în interesul legii nr. 3/2010 a Înaltei Curți de C. si Justiție s-a statuat ca, în interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. 251 din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare si supraveghere a asigurărilor, în procesul penal Fondul de protecție a victimelor străzii are calitate de parte responsabila civilmente si poate fi obligat singur, nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
Din dispozitivul si considerentele acestei decizii nu rezulta insa ca, în mod similar acestei forme de răspundere, asiguratorul urmează a fi obligat în mod exclusiv la plata despăgubirilor în procesul penal, de vreme ce problemele de drept care au generat o practica neunitara au fost legate de calitatea procesuala a Fondului si de posibilitatea obligării sale, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor.
Din ansamblul considerentelor Deciziei în interesul legii nr. 3/2010, s-a reținut si ca posibilitatea obligării Fondului la plata de despăgubiri civile în solidar cu inculpatul se exclude, în raport cu prevederile art. 1041 din vechiul Cod civil, care prevedeau ca obligația solidara nu se prezuma, ci ea trebuie stipulata expres si ca aceasta regula încetează numai atunci când obligația solidara are loc de drept, în virtutea legii.
Cum în materia răspunderii civile delictuale izvorul obligației solidare este dat de dispozițiile art. 1003 din vechiul cod civil (potrivit cărora "atunci când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire"), solutia obligării Fondului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile era în contradicție cu aceste prevederi, astfel ca Decizia în interesul legii nu face decât sa lămurească acest aspect, fara a se răsfrânge asupra răspunderii civile a inculpatului, pentru fapta proprie, reglementata de art. 998-999 din Codul civil.
Aceasta concepție rezultă, de altfel, si din prevederile art. 2224 din noul Cod civil, care dispun ca drepturile terțelor persoane păgubite se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, prevederile conform cărora asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce ii revin prin contractul de asigurare, fiind aplicabile doar în materie procesual civila.
În fine, critica privind cuantumul daunelor materiale acordate de instanța de fond este nefondată, aceasta fiind legal și temeinic cuantificate în raport de prejudiciul suferit și probele administrate în cauză.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b C.pr.penală, Curtea va admite recursul asiguratorul, va casa hotărârea atacată cu privire la omisiunea obligării inculpatului F. C. G. la plata despăgubirilor civile si greșita
stabilire a obligației de despăgubire direct în sarcina asiguratorului și rejudecând în aceste limite, va dispune obligarea inculpatului la plata către partea civilă S. R. L. a sumelor de 6.527,59 lei daune materiale si
85.000 euro în echivalentul în lei la cursul valutar B.N.R. la data plății, cu titlu de daune morale precum și 5.991,52 lei către partea civila I. R. de G.
H. ";P. D. O.F. "; C. -N. si 2.357,17 lei către S. J. de U.
"D. C. O. "; B. M., menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Văzând și dispozițiile art. 192 pct. 3 C.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de asiguratorul S.C. "OMNIASIG VIG"; S.A. cu sediul în București, sector 1, str. Grigore M., nr. 23 împotriva sentinței penale nr. 381 din 14 februarie 2013 a J. ecătoriei B. M., pe care o casează cu privire la omisiunea obligării inculpatului F. C. G. la plata despăgubirilor civile si greșita stabilire a obligației de despăgubire în sarcina asiguratorului.
Rejudecând în aceste limite:
Obligă inculpatul F. C. G. la plata către partea civila S. R. L. a sumelor de 6527,59 lei daune materiale si 85.000 euro în echivalentul în lei la cursul valutar BNR la data plății daune morale, precum și 5991,52 lei către partea civila I. R. DE G. H. ";P. D. O. F. "; C. N. si
2357,17 lei către S. J. DE U. "D. C. O. "; B. M. .
Menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate. Prezenta sentință este opozabilă asiguratorului.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 30 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||||
L. | H. | I. | M. | V. | V. | A. |
G. ,
L. C.
Red.V.V.A./_ .
Daact.H.C./4 ex./_ .
J. .fond: I. B. .
| ← Decizia penală nr. 530/2013. Vătămare corporală din culpă | Decizia penală nr. 95/2013. Vătămare corporală din culpă → |
|---|
