Decizia penală nr. 63/2013. Vătămare corporală
Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.63/R
Ședința publică din 19 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RUS A. C. - Vicepreședintele
T. ui M.
JUDECĂTORI: S. -F. A.
B. C.
GREFIER: I. L. M.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: B. I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra recursului declarat de inculpatul
L. N. V. (CNP 1., fiul lui N. și H., născut la 26 noiembrie 1983 în Vișeu de Sus, județul M., domiciliat în comuna Bocicoiu Mare, sat
L. la T. nr.245, județul M. ) împotriva sentinței penale nr.22 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._ având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 Cod penal.
Se constată faptul că toate susținerile și concluziile au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 martie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea soluției fiind amânată pentru data de 19 martie 2013, când în urma deliberării, s-a pronunțat hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.22 din 15 ianuarie 2013 a J. ecătoriei S. u Marmației pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 345 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul L. N. V. , fiul lui N. și H., născut la data de_ în Vișeu de Sus, jud. M., cetățean român, studii superioare, profesor suplinitor, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, nu posedă antecedente penale, posesor CI seria MM nr.2. eliberat de Poliția S. u Marmației, C.N.P. 1., domiciliat în comuna Bocicoiu Mare, sat L. la T.
, nr. 245, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art.181 al.1 Cod penal la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În temeiul art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
In temeiul art. 14 al. (3) lit. b și 346 al. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul Ilieș S. D. la despăgubiri civile pe seama părții civile S. C. J. de U. C. cu sediul în C. N.
, str. C., nr. 3-5, jud. C., în cuantum de 3098,97 lei.
A fost obligat inculpatul L. N. V. să plătească părții civile L.
N. domiciliat în comuna Bocicoiu Mare, sat L. la T., nr. 245, jud. M. despăgubiri civile în cuantum de 8.250 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 410 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu pe seama av. Ciobanu R. care se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:
Inculpatul L. N. -V. este fiul părții vătămate L. N. și locuiesc în aceeași curte, dar în imobile separate.
Între inculpat și partea vătămată există o stare conflictuală mai veche, datorată încheierii de către inculpat a unui act de vânzare-cumpărare a casei și anexelor gospodărești deținute de soacra părții vătămate.
În după-amiaza zilei de 6 februarie 2012, partea vătămată a mers să remedieze unele probleme legate de coșul de fum de la locuința sa, iar în drum a trecut prin fața garajului, unde inculpatul făcea exerciții la aparatele pentru exerciții fizice.
Partea vătămată s-a oprit și i-a cerut inculpatului cheia de la pod, însă acesta a refuzat și urmărind-o pe partea vătămată până în spatele casei, a lovit-o cu pumnul în zona feței.
În urma acestei altercații, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt prezentată rezultă din plângerea și declarația părții vătămate L. N. -V. (filele 9, 12-16 și 12 dosar instanță), certificatul medico-legal nr. 95/2012, copia fișei de consultații (fila 18), declarațiile martorilor Cîntea I. -Marius (filele 36 și 65 dosar instanță), L. I. -L. (filele 40 și 63 dosar instanță de fond), Malear M. (filele 41 și 25 dosar instanță de fond), Bobriuc A. (filele 42 și 64 dosar instanță) și L. H. (f.43 și 40 dosar instanță de fond), procesul verbal de confruntare (filele 45- 47), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare, (filele 48-53), declarația inculpatului L. N. -V. (filele 29 și
15 dosar instanță de fond), procesul verbal de prezentarea materialului de urmărire penală (fila 63).
J. ecătoria a constatat că în drept, fapta inculpatului L. N. -V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 Cod penal.
Instanța de fond a constatat că starea de fapt expusă în rechizitor este dovedită și în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor și ale părților.
Coroborând declarațiile acestora cu starea de fapt reținută în actul de sesizare, precum și cu declarațiile inculpatului prima instanță a reținut în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, judecătoria a avut în vedere dispozițiile art.
72 și 52 Cod penal, raportat la pericolul social al faptei, la persoana inculpatului L. N. -V. care are vârsta de 30 ani, fără antecedente penale, instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa închisorii, conform dispozitivului.
În temeiul art. 81 și 82 Cod penal, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest mod, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 30.000 lei.
Având în vedere că nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate de partea civilă și nici a celor efectuate cu tratamentul, instanța a respins cererea de acordare a despăgubirilor materiale, însă raportat la atingerea adusă imaginii publice a părții vătămate la suferința, durerea, resimțite de aceasta instanța de fond a apreciat ca justificată cererea de acordare a daunelor morale, obligându-l pe inculpat la plata acestora în cuantum de 8.250 lei.
În temeiul art. 14 al. (3) lit. b și 346 al. (1) Cod procedură penală, judecătoria l-a obligat pe inculpatul L. N. -V. la despăgubiri civile pe seama părții civile S. C. J. de U. C. în cuantum de 3098,97 lei.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească statului 410 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu pe seama av. Ciobanu R. care s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de Justiție.
Prin încheierea penală din 29 ianuarie 2013 dată în dosarul nr._ al J. ecătoriei S. u Marmației, în temeiul art.195 Cod procedură penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 22 din 15 ianuarie 2013 a J. ecătoriei S. u Marmației, în sensul că se va trece corect numele inculpatului și astfel la alineatul respectiv se va trece: "In temeiul art. 14 al. (3) lit. "b"; și 346 al. (1) Cod procedură penală., raportat la art. 998 C.civil, obligă inculpatul L. N. V. la despăgubiri civile pe seama părții civile S. C. J. de U. C. cu sediul în C. N., str. C.
, nr. 3-5, jud. C., în cuantum de 3098,97 lei";.
Împotriva sentinței penale nr.22/_ a J. ecătoriei S. u Marmației a declarat recurs inculpatul L. N. V. , solicitând casarea acesteia și, în urma rejudecării, achitarea sa și înlăturarea obligării la plata despăgubirilor către partea civilă L. N. și S. C. C. -N. . În motivarea recursului declarat, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de lovirea părții vătămate și că în realitate aceasta l-a lovit cu o lopată și l-a înjurat, instanța de fond dând o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor și materialului din dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:
În raport de ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt conformă cu realitatea și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, în mod corect s-a reținut că la data de_, partea vătămată L.
N. (tată) și inculpatul L. N. V. (fiu) au avut un conflict, inițial verbal, dar care a degenerat apoi într-o altercație fizică. Astfel, părțile locuiesc în aceeași curte, dar în imobile separate și între acestea există o stare conflictuală mai veche, determinată de un litigiu civil. La data menționată, în timp ce inculpatul se afla într-un garaj unde făcea exerciții fizice împreună cu martorul Cîntea I. Marius, partea vătămată s-a apropiat și i-a cerut să deschidă o ușă pentru a putea curăța un horn.
În urma vizionării imaginilor înregistrate de către inculpat, tribunalul reține că partea vătămată a insistat ca inculpatul să îi deschidă acea ușă, însă acesta l-a ignorat și nu i-a adresat nici un cuvânt. Partea vătămată, enervată de atitudinea inculpatului a început să îi aducă acestuia diverse reproșuri legate de acel litigiu civil, intrând în mod repetat în spațiul în care se afla acesta și martorul menționat. Deși inculpatul susține că la un moment dat partea vătămată l-a lovit în cap cu o lopată, din înregistrarea depusă la dosar se observă că acesta se îndepărtează de locul în care se afla inculpatul, fără a-l agresa pe acesta. Dimpotrivă, inculpatul o urmărește pe partea vătămată prin curte, însă din înregistrările depuse la dosar nu se poate constata ce s-a întâmplat între părți.
Din declarațiile părții vătămate, coroborate cu mențiunile actelor medico-legale depuse la dosar și declarațiile martorilor Lazarciu I. L. și Malear M., a rezultat, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că inculpatul L. N. V. i-a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate, în zona feței, provocându-i un traumatism maxilo-facial cu triplă fractură de mandibulă, leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
În raport de aceste aspecte, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că fapta inculpatului L. N. V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, însă s-a dat o încadrare juridică greșită, respectiv cea prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, deși trebuia reținut și alin.11al aceluiași articol. T. are în vedere că din datele existente la
dosarul cauzei a rezultat că partea vătămată este tatăl inculpatului L. N.
V., iar în raport de dispozițiile art.149 și art.1491Cod penal, părțile locuiau și se gospodăreau împreună.
Cu toate acestea, în considerarea dispozițiilor art.3858Cod procedură penală, tribunalul constată că schimbarea încadrării juridice nu poate fi
dispusă în prezentul recurs, fiind vorba de o cale de atac declarată de inculpat, astfel încât acestuia nu îi poate fi înrăutățită situația, conform principiului non reformatio in pejus.
În ceea ce privește susținerile inculpatului în sensul că ar fi fost lovit de către partea vătămată cu o lopată în zona capului, tribunalul reține că probele administrate în cauză nu au confirmat această împrejurare. Mai mult, din declarația martorului Cîntea I. Marius a rezultat că imediat după agresiunea exercitată asupra părții vătămate, inculpatul s-a întors în acel garaj fără a avea vreo urmă de lovitură în zona capului.
De asemenea, în ceea ce privește o eventuală culpă a părții vătămate în producerea incidentului, tribunalul reține că deși din probele administrate a rezultat că partea vătămată într-adevăr a avut o atitudine insistentă la adresa inculpatului pentru a-l determina să deschidă acea încăpere și a intrat repetat în garajul în care se afla acesta, aceste acțiuni nu au fost de natură să îi provoace o stare de tulburare sau emoție care să determine comiterea infracțiunii. T. are în vedere faptul că din imaginile înregistrate de către inculpat se observă că acesta are o atitudine complet pasivă față de partea vătămată, iar la un moment dat, deși aceasta se îndepărta, inculpatul a urmărit-o în partea din spate a imobilului, unde a agresat-o. Or, în acest context, ținând cont și de diferența de vârstă și de constituție fizică dintre cele două părți, nu se poate reține că acțiunile părții vătămate i-au produs inculpatului o puternică stare de tulburare sau emoție sub imperiul căreia să fi comis fapta, nefiind justificată reținerea unei stări de provocare, prevăzută de art.73 lit. b Cod penal.
T. reține că instanța de fond a procedat la o individualizare judicioasă a pedepsei aplicate și a modului de executare a acesteia, sancțiunea aplicată fiind de natură să corespundă scopului și funcțiilor prevăzute de art.52 Cod penal și de asemenea, că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind modul de soluționare a acțiunilor civile formulate în cauză.
În consecință, constatând că susținerile recurentului-inculpat L. N.
V. sunt neîntemeiate, iar schimbarea încadrării juridice nu poate fi dispusă întrucât i s-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac, tribunalul urmează să dispună respingerea ca nefundat a recursului declarat împotriva sentinței penale nr.22/_ a J. ecătoriei S. u Marmației.
În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat L. N. V., domiciliat în comuna Bocicoiu Mare, sat L. la T. nr.245, jud. M., împotriva sentinței penale nr.22/_ a J. ecătoriei S. u Marmației.
În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
Rus A. C. S. -F. A. ; B. C. I. L. M.
Red.R.A.C./T.red.I.L.M._ /2 ex.
J. ecător la fond: A. M. L.
Tribunalul Maramureș Cod operator-2618 Dosar nr._ Minută
D.P.63/R/_
Decide _
În temeiul art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul
În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
Tribunalul Maramureș Cod operator-2618 Dosar nr._ COPIE-Minută
D.P.63/R/_
Decide _
În temeiul art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul
Definitivă. | ||
Pronunțată în ședință publică, astăzi _ | . | |
PREȘEDINTE, s.s.indesc. | JUDECĂTORI, s.s.indesc.;s.s.indesc. |
În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
pt.conf.
← Decizia penală nr. 76/2013. Vătămare corporală | Decizia penală nr. 14/2013. Vătămare corporală → |
---|