Decizia penală nr. 654/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.654/R/2013
Ședința publică din 14 mai 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : I. | M. | , judecător |
JUDECĂTORI: V. | V. | A. | |
: L. | H. | ||
G.: L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul M. V., împotriva sentinței penale nr.121/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia Mare, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 2519/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av.C. Țicudean, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av.Ianoliu M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul M.
V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului. Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reindividualiazarea pedepsei aplicate conform art.72 C.penal în sensul coborârii acesteia sub minimul special prevăzut de lege. Solicită a se avea în vedere că inculpatul s-a prevalat de disp.art.320/1 C.pr.pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă, recunoscând faptele săvârșite astfel cum au fost descrise în actul de sesizare. De asemenea, la stabilirea gradului de pericol social trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă și de persoana inculpatului. Astfel, infracțiunea nu s-a soldat cu evenimente rutiere, neexistând pagube materiale, inculpatul este angajat în
muncă, fiind unicul întreținător al familiei.
Reprezentantul Parchetului, raportat la persoana inculpatului și la faptele săvârșite, apreciază că prima instanță a procedat corect la individualizarea pedepsei, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 121 pronunțată la data de 17 ianuarie 2013 de Judecătoria Baia Mare a fost condamnat inculpatul M. V. având CNP 1.
, fiul lui G. și I., născut la data de_ în loc. B., jud. Maramureș, cetățean român, studii liceale, căsătorit, muncitor, domiciliat în loc. B., nr. 774, jud. Maramureș, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal;
refuz a conducătorului autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. 5 OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a și a art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 lună închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 300/_ a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă prin Decizia penală nr. 774/_ a Curții de Apel C., pentru săvârșirea infracțiunii silvice prev. de art. 32 alin. 1 din OUG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 13 Cod penal, pedeapsă care va fi executată în întregime, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată rezultantă a închisorii de 1 an și 5 luni, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 400 lei, din care suma de
100 lei reprezentând onorariu parțial al apărătorului din oficiu av. Horgoș Răzvan.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de_, în jurul orei 20:20, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare MM - 85 - URM, pe strada Minei din orașul Cavnic, inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere.
Inculpatului i-au fost solicitate documentele personale și ale autoturismului, însă acesta a declarat că nu le are asupra sa. Din verificările efectuate în baza de date a I.P.J. Maramureș s-a constatat că inculpatul are permisul de conducere categoria B, seria 2. reținut din data de_ de
I.P.J. Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
Din adresa nr. 73721 din_, emisă de I.P.J. Satu Mare - Serviciul Rutier rezultă că inculpatul M. V., la data de_, nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, întrucât la data de_ a săvârșit infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
Inculpatului i-a fost trimisă înștiințarea în acest sens, la data de_ .
Deoarece inculpatul emana halenă alcoolică organele de poliție i-au solicitat să se supună testării aerului expirat cu aparatul etilotest marca Drager, însă acesta a refuzat testarea, susținând că nu el s-a aflat la volanul
2
autoturismului cu nr. de înmatriculare MM - 85 - URM la momentul opririi de către organele de poliție, ci fiica sa, martora, M. V. M. .
Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Cavnic pentru a-i fi recoltate probele biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă aici, în prezența martorei Onisa M., asistentă de serviciu și a martorului Florian C. M., inculpatul a refuzat să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Inițial, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând în fața organelor de cercetare că autoturismul a fost condus la momentul opririi de către poliția rutieră de către fiica sa, M. V. M. .
În același sens a declarat și martora M. V. M., precum și martorii Ciceu P. și M. I., care se aflau în autoturismul condus de către inculpat în momentul opririi de către organele de poliție.
În sens contrar, din procesul verbal de constatare a infracțiunii, încheiat la data de_ de către agenții Poliției Rutiere Cavnic a rezultat că, la momentul opririi, la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare MM - 85 - URM se afla inculpatul, M. V. .
Totodată, martorul Hosciuc B. a declarat că, în data de_, în jurul orei 21:00 a transportat-o pe martora M. V. M. din Baia Mare în Cavnic cu autoturismul personal.
Inculpatul M. V. și martorii Ciceu P. și M. I. au fost testați cu tehnica poligraf din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1. din_ (f.18-22 dos. urm. pen.) rezultă că, la întrebările relevante ale cauzei, au fost evidențiate reacții psihofiziologice specifice comportamentului simulat.
Martora M. V. M. nu s-a prezentat pentru efectuarea testului. La data de_, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală,
în prezența apărătorului ales, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, a declarat că, în data de_, autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare MM - 85 - URM a fost condus de către el și nu de către fiica sa, M.
M. V. .
Inculpatul a mai declarat că a refuzat să i se recolteze probe biologice,
întrucât a susținut de la început că nu a condus autoturismul, menținându-și astfel poziția.
Vinovăția inculpatului este dovedită, cu probele - înscrisuri și declarații martori, administrate în faza de urmărire penală, aceasta fiind recunoscută de altfel și de către inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală precum și în fața instanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M. V. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună reindividualizarea pedepsei, în sensul coborârii ei sub minimul prevăzut de lege.
În motivarea recursului se arată că infracțiunea comisă de inculpat nu s-a soldat cu evenimente rutiere, că nu există pagube materiale, iar inculpatul este angajat în muncă și este singurul întreținător de familie.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acesteia cât și în privința modalității de executare.
Astfel, infracțiunile le legea circulației, în general, și infracțiunea de refuz de recoltare de probe biologice, în special, au un grad ridicat de pericol social având în vedere măsurile de siguranță rutieră și urmărire produse sau care s-ar putea produce în cazul încălcării normelor care le reglementează.
3
Mai mult, inculpatul a comis două infracțiuni la legea circulației în concurs, aspect ce denotă un pericol social sporit.
În fine, împrejurările invocate în recurs au fost avute în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, iar reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul prevăzut de lege nu se impune, având în vedere cele arătate mai sus și comiterea faptelor din prezentul dosar în termenul de încercare care a și impus revocarea suspendării condiționate.
În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 385/9 C.pr.penală care să atragă casarea hotărârii atacate.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge recursul inculpatului M. V. ca nefondat, obligându-l, în temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.penală, la 600 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. V. împotriva sentintei penale nr. 121 din 17 ianuarie 2013 a Judecătoriei Baia Mare.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. V. V. A. L. H.
G. ,
L. C.
Red.V.V.A./_
Dact.H.C./4 ex./_ .
J. .fond: I. B. .
4
← Decizia penală nr. 552/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 320/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|