Decizia penală nr. 67/5. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a3
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
DECIZIA PENALĂ NR. 67 Ședința publică de la 5 august 2013 Completul compus din:
Președinte: M. S., judecător
: K. M., președinte tribunal
: H. I., judecător
: B. M., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror.
S-a luat în examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ZALĂU, împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Z.
, dată în dosar nr._, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul intimat P. F., în stare de arest, asistat de apărător ales av. Crihan Tudor (delegație f.13).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta parchetului susține oral recursul parchetului așa cum acesta a fost formulat și în scris, pe larg, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de fond cu consecința respingerii ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul intimat P. F. .
Apărătorul inculpatului intimat P. F., av. Crihan Tudor, solicită respingerea recursului parchetului apreciind încheierea instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Arată că în cauză nu există indicii că buna desfășurare a procesului penal ar fi împiedicată cu inculpatul în stare de libertate. Consideră că recursul parchetului are un caracter formal. Solicită instanței a avea în vedere decizia nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și instanța de recurs să confirme beneficiul acordat de judecătorul de caz inculpatului.
Inculpatul intimat P. F., având cuvântul, solicită judecarea sa în stare de libertate.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z., în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 C.pr.pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul P. F. zis
« OLTEANU », (fiul lui F. și S., născut la data de_, în localitatea Motru, jud.Gorj, domiciliat în localitatea Ș. S., str.Ialomiței, nr.53, jud.Sălaj, CNP 1. în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea), privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
În baza art. 160 ind. 8a alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 160 ind. 2 alin. 3 C.pr.pen., s-au impus inculpatului, ca pe durata liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
să nu părăsească localitatea Ș. S. decât în condițiile stabilite de instanță
să se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat
să se prezinte la secția de poliție de care aparține, desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat, potrivit programului de supraveghere stabilit sau ori de câte ori este chemat
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 C.pr.pen., impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:
să nu se apropie de coinculpați (K. V. G., C. M. P., P.
S. ) și de martorii audiați în prezenta cauză (Gui I., Szoocs Katalin, Szatmari C., Man I. Olimpiu, Dimany Erzsebet, Lupău F., Sabău Dumitru) și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect
să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză (S. Z. G., K.
A. ) și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 160 ind. 10 C.pr.pen. privind revocarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, cu consecința luării măsurii arestării preventive, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul P. F. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p. și art. 37 lit.a) C.p.
În esență s-a reținut că inculpatul a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată S. Z. -G., pentru a o determina să îi restituie suma de 5.000 de euro inculpatului C. M. -P., fiind ajutat cu acte de complicitate morală și materială de către inculpații K. V. -G., C. M. -P. și inculpatul P. S. .
Prin Ordonanța Parchetului de pe Tribunalul Sălaj din data de_ din dosar nr.208/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P. F. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzute de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) și art.37 lit.a) Cod penal. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore de la data de_ ora 00.50, durata reținerii expirând la data de_ ora 18.00, ca urmare a deducerii intervalului de timp în care a fost condus la sediul Parchetului și audiat. Prin încheierea penală nr.31/A din data de_ din dosar nr._ Judecătoria Zalău a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. F. pentru o perioadă de 29 de zile de la data de_ până la data de_ inclusiv, în temeiul art.143, 148 lit. d, f și 149/1 C.p.pen. Ulterior prin încheierea penală din_ pronunțată de J. Z. în
dosarul nr._ s-a dispus în baza art.3001raportat la art.139 alin.1 și alin.35
Cod procedură penală și art.145 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. F. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește -orașul Ș. S. . Această din urmă încheierea a fost casată prin decizia penală nr. 52/R/_ a T. ui Sălaj menținându-se arestarea preventivă a inculpatului (f.28), arestare preventivă menținută apoi și prin încheierea din data de_ (f.77).
Conform art. 160/1 C.p.pen., în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiții, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracțiunilor intenționate, cum este cazul în speță, nu trebuie să fie sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani și cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, așa cum rezultă din cuprinsul art. 160/2 al. 1 și 2 C.p.pen.
În mod indiscutabil, cerințele privitoare la limitele de pedeapsă sunt îndeplinite în prezenta cauză (inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p. și art. 37 lit.a) C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani), discuții comportând doar îndeplinirea condiției negative, privind lipsa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Dintru început vom reține că inculpatul P. F. prin declarația de la fila 67 a optat pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.p.p., cererea sa fiind încuviințată prin încheierea din_ (f.79). Instanța în baza art. 141 ind. 1 C.p. va înlătura susținerile apărătorului inculpatului întemeiate pe limita de pedeapsă pentru infracțiunea de șantaj.
Condiția negativă cuprinsă în art. 160 indice 2 al.2 c.p.p. arătată mai sus, se identifică în cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. c și b c.p.p. temeiuri care nici nu au fost avute în vedere la luarea măsurii arestarii preventive a inculpatului și cu atât mai mult, nu rezultă nici în prezent pe baza lucrărilor efectuate.
În plus prin "date"; în accepțiunea textului de lege nu se pot înțelege decât probe sau indicii temeinice care să confirme asemenea fapte, situații, împrejurari concrete, rezultate din dosar privind inculpatul în cauză, modul de operare, fapte propriu-zise care să justifice temerea zădărnicirii adevărului și cu privire la care organul judiciar trebuie să facă dovadă deoarece în caz contrar "temerea"; - prezumție ce ar putea fi dedusă, ar fi rezultatul unui element de subiectivism.
Această condiție negativă reglementată de textul legal, nu poate face obiectul unei aprecieri generale, ea trebuie să își găsească un suport în actele și lucrările dosarului în sens contrar ar lăsa loc arbitrariului în luarea oricărei decizii judiciare, nepermis, cu atât mai mult cu cât privește libertatea unei persoane.
În plus, un risc ipotetic în legătură cu o presupusă conduită procesuală a inculpatului în raport de martori, de coinculpați este înlăturat prin obligațiile fixate conform art. 160 indice 2 al. 3 indice 3 lit. c C.p.p., în sensul de a nu intra în legătura și comunica direct sau indirect cu persoanele respective.
La aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar instanța a avut în vedere atât aspecte legate de persoana inculpatului, cât și aspecte legate de faptele pentru care este cercetat.
Conform deciziei date în Recursul în Interesul Legii nr. 17/2011 instanța de judecată, în cadrul examinării temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Pe de altă parte, instanța s-a raportat, în analizarea actualității temeiurilor de arestare preventivă, la dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd, în art. 5 paragraf 3 că "Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.";
Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (dies a quo) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă (dies ad quem).
La art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană se stipulează că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa _.";
Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi are ca moment de început (dies a quo) "formularea unei acuzații în materie penală"; a cărei semnificație a fost stabilită pe calea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Eckle c. R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, în § 73, și anume
"notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârșit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate";, iar ca moment final (dies ad quem) tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal.
Pe de altă parte, instanța de contencios european a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea
publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Calmanovici contra României, a reținut că după o anumită perioadă de timp, instanțele naționale trebuie să ia în calcul măsuri alternative la măsura arestării preventive, în măsura în care acuzatul furnizează garanții menite să asigure prezența sa la proces.
Totodată disp. art.136 alin.2 Cpp arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin urmare, scopul legal al oricărei măsuri preventive - respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmarirea penală, judecată, sau executarea pedepsei se poate realiza și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor restricții pentru acesta, în speță, a controlului judiciar, care prin conținutul concret al obligațiilor prevăzute de lege reprezintă o adevărată alternativă legală a unei restrângeri de libertate.
În același timp nu se poate susține cu argumente legale că liberarea provizorie sub control judiciar ar putea fi acordata numai în cazul încetarii sau schimbării temeiurilor arestării preventive, întrucât în astfel de situații sunt incidente alte instituții procesuale, respectiv cele prev. de art. 139 Cpp - revocarea ori înlocuirea arestului preventiv, această instituție a liberării sub control judiciar, presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.
Analizând temeinicia cererii de liberare provizorie și în raport de motivele care au stat la baza arestării preventive a inculpatului și la baza menținerii arestării preventive, s-a reținut că măsura arestării preventive a fost dispusă în baza art.148 lit.d și f Cpp, respectiv inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune și existența unui pericol social concret pentru ordinea publica, dar pe lângă aspectele arătate mai sus, în sensul că acordarea liberării provizorii nu este împiedicata de menținerea temeiurilor inițiale, mai trebuie avut în vedere pericolul social concret al inculpatului. Acest pericol social concret trebuie analizat în această procedură, în caz contrar orice inculpat urmând a fi liberat automat în momentul în care s-ar face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2, alin. 1 și 2, Cod de procedură penală, instanța nemaiavând vreun drept de apreciere asupra consecințelor pe care le-ar avea lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică; o astfel de situație este una inacceptabilă, inculpatul având doar o vocație de a fi liberat provizoriu sub control judiciar, îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală neputând duce automat la punerea sa în libertate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c. Italiei, hotărârea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler c. Turciei, hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
În cauză inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore de la data de_ și arestat preventiv de la data de _ , măsură care s-a menținut până în prezent.
Infracțiunea de genul celei reținute în sarcina inculpatului are un impact puternic în rândul opiniei publice, motiv pentru care se impune o reacție promptă a autorităților care să conducă la arestarea preventivă a persoanelor bănuite de comiterea unor astfel de infracțiuni, pentru înlăturarea temerii colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă punerea în libertate a inculpatului, instanța a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora, circumstanțele reale ale faptelor, caracterul relativ organizat al activității infracționale, toate acestea în contextul probelor existente la dosarul cauzei.
Sub acest aspect, instanța a reținut că inculpatul are antecedente penale, potrivit fișelor de cazier, fiind recidivist și nu are ocupație sau un loc de muncă.
Instanța a reținut că rațiunea menținerii în arest preventiv a acestui inculpat nu mai subzistă, cât timp în dosar sunt cercetați în stare de libertate alți inculpați pentru săvârșirea aceluiași tip de infracțiune, contribuția fiecăruia urmând a fi stabilită de instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei. Totodată nu trebuie omis nici aspectul că inculpatul a uzat de prevederile art. 320 ind. 1 C.p.p., astfel că nu există în sarcina acestuia niciun interes sau posibilitate (având în vedere și dispozițiile art. 194 C.p.) de a influența mersul anchetei într-un sens care să îi fie favorabil.
Pericolul social pentru ordinea publică este pe deplin dovedit prin modul de săvârșire a faptelor și prin conduita inculpatului (relevant în acest sens fiind procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate), însă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpatul P. F. dacă ar fi pus în libertate, se estompează suficient de mult de la data reținerii și arestării preventive a acestuia până în prezent, pentru a nu mai exista în rândul societății acea stare de temere creată de sentimentul lipsei de reacție fermă din partea autorităților judiciare în fața fenomenului infracțional.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO, secția I, hotărârea Al Akidi versus Bulgaria, 31 iulie 2003, 35825/97), reținerea unei persoane în detenție pe o (N.B) perioadă lungă de timp trebuie să fie justificată de probe temeinice de vinovăție și de pericolul dispariției inculpatului. Curtea admite faptul că gravitatea acuzațiilor poate justifica arestarea preventivă a unei persoane, însă, de la un moment dat, menținerea acesteia în stare de detenție nu se mai justifică pe simplul motiv al gravității faptelor de care inculpatul este acuzat.
Existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate precum și gravitatea infracțiunii săvârșite nu justifică în sine prelungirea duratei arestării preventive (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Tomasi
c. Franței, Hotărârea din 27 august 1992, parag. 85-99).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenție în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul
(cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005 ).
Din analiza acestei jurisprudențe a rezultat fără echivoc că cercetarea în stare de arest preventiv a unor persoane acuzate de săvârșirea unor asemenea fapte este justificată doar de existenta unei veritabile exigențe de interes public și pentru prezervarea ordinii publice, riscul sustragerii de la anchetă sau judecată, riscul unei înțelegeri secrete între coacuzați, riscul de presiuni asupra martorilor, săvârșirea de noi infracțiuni ceea ce face necesar derogarea de la regula cercetării în stare de libertate.
Astfel, instanța învestită să decidă asupra continuării cercetării inculpatului în stare de arest preventiv trebuie să aprecieze dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impune în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care ar justifica-o, respectiv prin luarea în considerare a unui interes public care trebuie să fie protejat precumpănitor față de regula respectării libertății individuale fixate de convenție.
Totodată instanța trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile justifică privarea de libertate, având în vedere probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publica demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale etc.
Astfel, având în vedere cele expuse, în speță nu există niciun argument de fapt sau drept care să concluzioneze că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea o stare de insecuritate publică, rezonanța socială a faptelor luată în considerare s-a atenuat prin trecerea perioadei de aproape 2 luni de la arestare, interesând în prezent rezultatul judecății, în sens contrar, ar echivala cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond, de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii. Totodată instanța reține că alte riscuri pentru buna desfășurare a procesului penal nu pot fi identificate pe baza dosarului, respectiv nu rezultă și nu există date care să concluzioneze sustragerea de la judecată ori lezarea prevederilor art. 160 ind. 2 alin. 2 C.p.p., în condițiile în care s-a admis cererea inculpatului de a fi judecat conform dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.p.p.
Totodată gravitatea unei acuzații și antecedența penală, nu sunt prin sine însăși motive pertinente și suficiente care să justifice privarea de libertate; ca atare menținerea în stare de arest a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj nu se poate justifica exclusiv pentru a exemplifica reacții ferme ale organelor judiciare în lupta împotriva infracționalității, și în niciun caz pentru o prevenție generală a societății, fără a lua în considerare circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, modul concret de săvârșire, persoana inculpaților și nu în ultimul rând stadiul procesului penal (Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, în § 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în
fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii).
Totodată analizând măsurile alternative detenției, prevăzute de codul de procedură penală, s-a reținut că măsura liberării sub control judiciar, prin care se suspendă condiționat arestarea preventivă, fiind o măsură restrictivă de libertate și drepturi, prin seria de obligații în sarcina inculpatului care pot fi stabilite de instanță și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcări ale obligațiilor fixate, se constată că este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Astfel, această măsură procesuală acordă posibilitatea instanței să contrabalanseze motivele care justifică arestarea, arătând că aceste motive deși sunt temeinice și subzistă, totuși nu sunt atât de grave pentru a atrage privarea de libertate, deținerea nu este absolută și inevitabil necesară, iar scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin obligațiile care i se impun inculpatului la liberare; art. 136 al. 2 C.p.p. prevăzând în mod expres că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Ca atare, în cazul de față nu se poate reține niciun fel de argument care să explice și să justifice în concret de ce doar privarea de libertate este singura măsură care este necesară și proporțională cu buna desfășurare a procesului penal și a protecției ordinii publice.
Alte argumente în sensul că obligațiile impuse nu ar beneficia de un control suficient al aplicării acestei instituții, nu pot fi avute în vedere. În concret, o asemenea situație ar fi imputabilă direct organelor statului cu atribuții în supravegherea acestor obligații și nicidecum inculpatului, care nu poate fi privat de dreptul legal și constituțional de a beneficia de liberare provizorie din arestul preventiv.
La acest moment procesual, ținând seama că inculpatul este reținut și arestat preventiv de la data de_, instanța a apreciat că durata măsurii arestării preventive a depășit o durată rezonabilă, raportat la natura și gravitatea infracțiunii; aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză inculpatul a optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p.
În aceste condiții, nu se mai poate vorbi de o stare de pericol pentru ordinea publică, care presupune o rezonanță a acelei fapte în comunitate, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de insecuritate socială, și chiar dacă inculpatul în antecedența sa penală mai are condamnări aceasta nu înseamnă că arestul preventiv trebuie să se transforme într-o stare de detenție anticipând fondul cauzei, întrucât, odată cu finalizarea dosarului, în limita stabilirii vinovăției inculpatul va răspunde penal.
Așadar, după trecerea unei perioade de aproape 2 luni, pe care inculpatul a petrecut-o în arest, în condițiile în care inculpatul a optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p., nu se mai poate susține că există pericolul ca acesta să se sustragă de la judecată sau executarea unei eventuale pedepse, cu atât mai mult cu cât îi vor fi impuse inculpatului o serie de obligații menite tocmai să asigure prezența acestuia la proces.
Nu mai departe situația în ansamblul ei nu poate fi ignorată sau privită scindat și anume a lăsa de o parte participația și contribuția celorlalte persoane din dosar la infracțiunea reproșată inculpatului arestat în cauză, referindu-ne la inculpatul C. M. P. care se presupune că primit de la partea vătămată suma de 4.500 de euro și a fost de acord și chiar încurajat activitatea inculpatului P. F. (convorbirea din_ ), ori tocmai pentru a păstra o proporționalitate și egalitate de regim preventiv între toți participanții se impune ca și acest inculpat să beneficieze de același regim și anume să fie cercetat în stare de libertate.
Având în vedere cele de mai sus evocate, instanța în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 C.pr.pen., a admis cererea formulată de inculpatul P. F. zis
« OLTEANU », fiul lui F. și S., născut la data de_, în localitatea Motru, jud.Gorj, domiciliat în localitatea Ș. S., str.Ialomiței, nr.53, jud.Sălaj, CNP
1. în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar, apreciind că obligațiile care îi vor fi impuse acestuia constituie garanții suficiente pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, în înțelesul art. 136 C.pr.pen.
Contra acestei sentințe a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, considerând-o netemeinică raportat la persoana inculpatului și gravitatea faptelor de care acesta este acuzat.
Recursul declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru a stabili dacă cererea de liberare provizorie este întemeiată, instanța trebuie să verifice dacă este îndeplinită atât condiția pozitivă prevăzută la art. 1602alin.1 C.p.p. cât și cele două condiții negative înscrise în alin. 2 al aceluiași articol.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mică de 18 ani, se constată că în speță sunt îndeplinite cerințele
prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea trebuie reținută și condiția ca prin liberarea provizorie să fie asigurată realizarea scopurilor măsurilor preventive, prev de art. 136 alin.2 Cod procedură penală respectiv: a asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
Din coroborarea celor două texte menționate anterior rezultă caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în cele două cazuri de împiedicare prevăzute de art.1602alin.2 C.p.p. Cu prilejul aprecierii temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se analizează dacă se mențin temeiurile care au
determinat arestarea preventivă, ci doar dacă, în funcție de circumstanțele cauzei, o astfel de liberare este oportună. În verificarea temeiniciei cererii de liberare provizorie instanța trebuie să pornească de la una din premisele esențiale ale liberării provizorii și anume subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În consecință instanța pentru a constata temeinicia liberării provizorii trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive care să justifice convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului este oportună, nu implică
riscurile de la art.1602alin.2. C.p.p. și poate asigura realizarea scopurilor măsurilor preventive prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
Având în vedere condițiile de mai sus, pentru verificarea îndeplinirii acestora și soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere nu numai natura și gravitatea faptelor, prejudiciul produs, ci, în primul rând persoana petentului și, în ansamblu, încrederea pe care o conferă circumstanțele petentului, astfel încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu existe riscul săvârșirii altor infracțiuni, riscul sustragerii inculpatului de la judecată sau riscul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului.
Nu în ultimul rând, instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 5 din Convenția europeană (…) care prevăd nu numai dreptul de a fi judecat intr-un interval rezonabil și de a fi eliberat in cursul procesului, ci și că eliberarea poate fi condiționată de existenta unor garanții ca acuzatul se va prezenta la proces. Având în vedere jurisprudența CEDO în acest sens (c. Khudoyorov c. Rusiei) chiar dacă inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală și a recunoscut faptele, tocmai în acest context, inculpatul poate prefigura iminența aplicării unei pedepse și pentru a evita acest lucru există posibilitatea să se sustragă de la judecată și executarea unei eventuale pedepse privative de libertate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că pericol concret pentru ordinea publică poate rezulta și din gradul însuși de pericol social al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanță deosebită. Acest pericol se apreciază atât în raport de natura și gravitatea faptelor comise, modalitatea de săvârșire a acestora, rezonanța negativă produsă în comunitate (element de percepție psihologică colectivă) ca urmare a săvârșirii lor, cât și în raport de persoana inculpatului mai precis statutul social al acestuia, comportamentul anterior din punct de vedere penal (antecedente), profilul psihologic și comportamental al acestuia în general, care ar putea să prefigureze o anumită conduită antisocială viitoare (cauza Letellier c. Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
Or, din acest punct de vedere elementele de circumstanțiere reținute de prima instanță și anume că inculpatul a este recidivist, potrivit fișelor de cazier și nu are loc de muncă nu vin în sprijinul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, neexistând nici o garanție reală că acesta nu va recidiva din nou, chiar în cursul judecății sau va încerca să se sustragă de la executarea pedepsei.
Cât privește, pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, desigur că acesta nu poate fi cuantificat și dovedit deoarece este un element de percepție psihologică, care rezultă din convingerea judecătorului,
formată pe baza circumstanțelor reale privind săvârșirea faptelor și persoana făptuitorului, în urma unor judecăți de valoare, filtrate prin propria sa personalitate, privind valorile sociale ce trebuie preponderent ocrotite prin mijloace de drept penal (așa cum rezultă din întreaga practica judiciară, aparent neunitară, tocmai din acest motiv) însă el subzistă în continuare și se manifestă printr-o stare de temere în rândul comunității, creată de sentimentul lipsei de reacție fermă din partea autorităților judiciare în fața fenomenului infracțional.
Or, în opinia tribunalului, rezonanța socială a faptelor săvârșite de inculpat nu s-a atenuat suficient de mult în perioada de aproape două luni de la arestarea acestuia și o atare perioadă nu este una foarte lungă de timp, pentru a se aprecia că măsura detenției provizorii a depășit durata rezonabilă, la care se face referire în jurisprudența CEDO, cu referire la dispozițiile art.5 din Convenția europeană (…).
Întrucât din considerentele mai sus expuse, tribunalul apreciază că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată sau de la executarea eventualei pedepse privative de libertate, dar, în același timp există și riscul ca odată pus în libertate inculpatul să aducă noi încălcări normelor de conviețuire socială, concluzionează că măsurile de control judiciar prev. de art. 1602alin.3lși alin.31C.p.p., dispuse de prima instanță nu sunt în măsură să înlăture asemenea riscuri, astfel că cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar, va trebui
respinsă. Nici recunoașterea faptelor, nici perioada de arest preventiv efectuată, de aproape două luni, nu sunt de natură a duce la schimbarea temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu se impune, măsurile preventive alternative la detenție fiind insuficiente pentru a înlătura starea de pericol prezentată de inculpat și de faptele reținute în sarcina sa. Totodată, buna desfășurare a procesului penal justifică prelungirea măsurii preventive privative de libertate.
Față de cele mai sus arătate, tribunalul, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Zalău, împotriva încheierii penale din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, pe care o casează și rejudecând cauza va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P. F.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, împotriva încheierii penale din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, pe care o casează și rejudecând cauza:
Respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P. F. .
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 august 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
M. | S. | K. | M. H. | I. | B. | M. |
Red.MS/_ | ||
Dact. BM/_ | ||
Ex.3 | ||
Jud. fond/ B. | T. | G. |
| ← Decizia penală nr. 62/22. Cerere de liberare provizorie sub... | Decizia penală nr. 1196/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
