Decizia penală nr. 672/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 672/R/2013

Ședința publică din 16 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

B., judecător

JUDECĂTORI

: A.

D. L.

: M.

R.

GREFIER

: L.

A. S.

Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 1527 din data de 28 decembrie 2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind pe inculpatul R. G. R., a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, dat în dosar nr. 1155/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificat prin O.U.G. nr. 63/2006 și republicată și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificat prin O.U.G. nr. 63/2006 și republicată, cu art. 33 lit. b Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru inculpatul R. G. R. apărător desemnat din oficiu, avocat Lucaci A.

C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 10 ), lipsă fiind inculpatul R. G. R. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta M. ui P. arată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 1527/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, criticând hotărârea pentru nelegalitate, respectiv pentru faptul că s-au acordat circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului numai pentru cea de-a doua infracțiune de conducere fără permis, acestea fiind nemotivate de către instanță, aspect care rezultă cu certitudine din conținutul hotărârii.

Susține că infracțiunea de conducere cu alcoolemie nu face obiectul recursului, pentru aceasta aplicându-se o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, suspendată condiționat și reiterează faptul că se critică acordarea greșită a circumstanțelor atenuante în mod paradoxal numai pentru cea de-a doua infracțiune. Astfel, în ipoteza unei corecte reținerii arată că se impunea motivarea acestora și acordarea pentru ambele fapte.

În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul de a se înlătura circumstanțele atenuante și menținerea celorlalte pedepse în cuantumul și în modalitatea de executare dispuse.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului R. G. R., solicită respingerea recursului Parchetului întrucât consideră hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

De asemenea, consideră că pedeapsa aplicată și reținerea circumstanțelor atenuante a fost legală și temeinică, aceasta rezultând din conținutul sentinței. Astfel, apreciază că, în mod evident, reținerea circumstanțelor sunt favorabile inculpatului, motiv pentru care solicită respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

C U R T E A

Inculpatul R. G. R. a fost trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din data de_, dosar parchet nr. 1155/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sânge, prevăzuta de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata si a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere prevăzuta de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 33 lit. b C.penal.

Prin sentința penală nr. 1527/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosar nr._ , a fost condamnat inculpatul R. G. R.

- fiul lui Sabin si Dochia, născut la data de_ in mun. Cluj Napoca, jud. Cluj, domiciliat in comuna Apahida, sat P., str. V. nr. 37 jud. Cluj, cetățean roman, studii 12 clase, fara ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sânge, prevăzuta de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: 1 an si 2 luni închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere prevăzuta de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de 1 an închisoare.

Conform art. 33 lit. b C.penal si art. 34 C.penal, inculpatul R. G.

R. executa pedeapsa de: 1 an si 2 luni închisoare.

In baza art.71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 1 an si 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 2 luni, stabilit in condițiile art.82 Cod penal.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

In temeiul art.359 C.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In baza art.191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. R. Mititean, onorariu plătit din FMJ.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

La data de_ inculpatul R. G. R., in jurul orelor 21,15, a fost implicat intr-un incident rutier fara victime dar cu pagube materiale, petrecut pe str. G. Coșbuc din localitatea P., jud. Cluj. Inculpatul conducea autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ si s-a constatat ca nu avea permis de conducere. Întrucât inculpatul emana miros de alcool a refuzat a fi testat cu aparatul etilotest. Inculpatul a fost condus la UPU I Cluj unde i s-au recoltat probe biologice stabilindu-i-se o alcoolemie cuprinsă între 1, 90 la prima proba si 180 gr. %o. la a doua proba.

Fapta inculpatului R. G. R. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decât cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.

Fapta inculpatului R. G. R. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fara a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 C.pen. condamnându-l pentru infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare iar pentru infracțiunea prevăzuta de art. 86 alin. 1 din PUG 195/2002 republicata, condamnându-l la pedeapsa de 1 an închisoare.

Conform art. 33 lit. b C.penal si art. 34 C.penal, inculpatul R. G.

R. va executa pedeapsa de: 1 an si 2 luni închisoare.

In baza art. 71 C.pen., a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 1 an si 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 2 luni, stabilit in condițiile art. 82 Cod penal, apreciind ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata in regim de detenție.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

In temeiul art.359 Cod proc. penala a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In temeiul art.359 Cod proc. penala a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate, înlăuntrul termenului de încercare, fapta care are ca rezultat, executarea in regim de detenție atât a pedepsei dispusa in prezenta cauza,

cat si a pedepsei aplicate pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează ci se executa separat.

In baza art.191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. R. Mititean, onorariu plătit din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul de a se înlătura circumstanțele atenuante și menținerea celorlalte pedepse în cuantumul și în modalitatea de executare dispuse.

Recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. G. R. pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 87 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că în data de_, în jurul orelor 21.15, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare _

, fără a avea permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală.

Prin prisma probelor existente la dosarul cauzei instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și l-a condamnat pe inculpat, aplicându- i câte o pedeapsă cu închisoarea, proporțională cu gradul de pericol social și cu gradul de pericol concret pentru fiecare dintre cele două fapte penale.

Instanța de fond însă a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C.pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că pedeapsa de

1 an închisoare aplicată inculpatului pentru această infracțiune este nelegală.

Prin prisma materialului probator ce i-a fost administrat în cauză, Curtea apreciază că reținerea circumstanțelor atenuante în cauză independent de conduita sinceră a inculpatului, nu se justifică, astfel că acestea urmează a fi înlăturate.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen., recursul declarat în cauză urmează a fi admis, iar circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74, 76 C.pen., reținute în favoarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 86 din

O.U.G. nr. 195/2002, urmează a fi înlăturate.

Se vor menține pedepsele aplicate inculpatului de instanța de fond, apreciind că raporta la criteriile generale de individualizare prevăzute de art.

72 C.pen., și la prevederile art. 320/1 C.pr.pen., acestea sunt just individualizate.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 3 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit. d Cod proc.penala, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca împotriva

sentinței penale nr. 1527/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, pe care o casează doar cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, 76 Cod penal în cazul infracțiunii prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 în favoarea inculpatul R. G. R. (cu datele personale la dosar).

Rejudecând în aceste limite, înlătură circumstanțele atenuante prev. de art. 74, 76 Cod penal greșit reținute în favoarea inculpatului R. G.

R. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002.

Menține pedepsele aplicate inculpatului, precum si aplicarea art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an si 2 luni închisoare.

Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei precum si restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Stabilește onorar apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ in favoarea av. Lucaci A. C. .

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. B.

A.

D.

L.

M.

R.

GREFIER

L. A. S.

Red.MB/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: O.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 672/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice