Decizia penală nr. 72/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.72/R/2013
Ședința publică din 13 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: R. M. Judecător: M. L. Grefier: L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul M. I. împotriva sentinței penale nr.29 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul M.
I., aflat în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Danca I., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul declară că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul condamnatului, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, apreciind că cererea îndeplinește condițiile prev. de art.59 Cod penal raportat la art.450 C.pr.pen., respectiv a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, a avut un comportament bun pe durata detenției, chiar dacă a fost sancționat de 2 ori, a fost și recompensat de 2 ori, raportat și la evoluția condamnatului pe durata detenției, consideră că nu există nici un risc că procesul de reeducare a condamnatului se poate realiza și în stare de libertate, având în vedere situația familială deosebită a acestuia care are 10 copii în întreținere, unii dintre ei cu grave probleme de sănătate. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.L.C.
Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea recursului condamnatului
M. I. ca nefondat, menținerea hotărârii Judecătoriei G. ca fiind legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului. Consideră că prima instanță în mod corect a respins
cererea condamnatului și a fixat un nou termen pentru reînnoirea cererii, raportat la actele dosarului din care rezultă că, condamnatul nu a dat dovadă de îndreptare.
Condamnatul M. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționate întrucât are familie mare care are nevoie de sprijinul său.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr.29 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul M. I.
, fiul lui I. și R., născut la data de_ în localitatea Gîrbou, județul Sălaj, domiciliat în orașul Jibou, satul Cuceu, numărul 163, județul Sălaj, codul numeric personal 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.
A fost fixat termenul de_, după care cererea poate fi reînnoită.
A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare statului. Suma de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, domnului avocat Șinca R. -Teodor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiționată și aflat la filele 11-12 reiese că petiționarul M. I. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare (adică 1.188 zile), aplicată prin sentința penală nr. 708/2012 a Judecătoriei G. . A executat până la data de _
, 794 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 792 zile închisoare. Mai reiese că deținutul a fost sancționat disciplinar de două ori. Sancțiunile au fost ridicate prin recompensare. Nu a muncit în timpul detenției. Nu a avut o comportare regulamentară și nu a dat dovezi de îndreptare. A fost receptiv la activitățile cultural-educative. Pentru abaterile săvârșite și antecedentele penale, comisia a amânat liberarea condiționată a condamnatului cu 3 luni, respectiv până la data de_ .
Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deținutul îndeplinește numai prima și a treia condiție, astfel că, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, instanța va respinge cererea de liberare condiționată.
Instanța trebuie să țină cont și de starea de recidivă.
În speță, condamnatul a fost sancționat anterior de 3 ori cu pedeapsa închisorii și a mai fost liberat condiționat. Prin aceasta, el a dovedit că nu a înțeles să aibă o comportare conformă cu normele sociale.
Deoarece petiționarul a avut două abateri și a fost recompensat de două ori, văzând și practica judiciară în sensul de a se acorda aproximativ o lună de amânare pentru fiecare abatere sau condamnare, instanța apreciază că perioada de amânare stabilită de comisie este justă și, în consecință, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, va respinge cererea de liberare condiționată. Se va fixa data de_, după care petiționarul va putea depune o nouă cerere de liberare condiționată.
Se impune a fi subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin cererea dedusă judecății, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite exemplare în timpul executării pedepsei, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia justețea unei astfel de cereri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea și îndreptarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului și comportamentul acestuia, simpla executare a fracției obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul
M. I., care a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei decizii penale prin care să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, arătând în motivare că întrunește toate condițiile cerute de lege pentru a fi liberat condiționat.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține următoarele :
Prima instanță a apreciat în mod corect că cererea formulată de condamnat este neîntemeiată, raportat în primul rând la antecedentele sale penale, respectiv la împrejurarea că acesta a fost condamnat anterior, în perioada 1998-2004, la 3 pedepse cuprinse între 3 luni și 2 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, condamnatul beneficiind și anterior de liberare condiționată din executarea pedepsei, lucru care însă nu l-a făcut să-și schimbe câtuși de puțin comportamentul infracțional și să adopte o conduită în conformitate cu normele de conviețuire socială (dimpotrivă, a săvârșit o altă infracțiune de furt calificat pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pe care o execută în prezent - f.11 dosar fond).
În aceste condiții, văzând perseverența infracțională de care dă dovadă petentul și reținând că acesta nu s-a reeducat pe deplin (relevante în acest sens sunt și sancțiunile disciplinare aplicate condamnatului în cursul executării pedepsei pentru confecționare de obiecte interzise și atitudine necuviincioasă față de cadrele penitenciarului - f.13 dosar fond), respectiv că liberarea condiționată după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege nu este un drept al condamnatului ci o posibilitate acordată instanței de a aprecia în ce
măsură acesta este sau nu reeducat și poate fi pus în libertate, se poate aprecia chiar că prima instanță a dat dovadă de clemență, atunci când a fixat termenul de_ după expirarea căruia cererea de liberare condiționată poate fi reînnoită.
Față de cele menționate mai sus și neconstatând motive de nelegalitate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnatul M. I., împotriva sentinței penale nr.29/2013 a Judecătoriei G. .
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. Danca I. ) care se va avansa din F.M.J.L.C.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul M. I. , fiul lui
I. și R., născut la data de_ în localitatea Gîrbou, județul Sălaj, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.29/_ a Judecătoriei G. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Danca I. ), care se avansează din F.M.J.L.C.
Obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2013.
Președinte | Judecător | Judecător | ||
L. C. | R. | M. M. | L. |
Grefier
L. B.
Red. M.L/C.B./2 ex. Jud. fond: G. I.
← Decizia penală nr. 453/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 333/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|