Decizia penală nr. 741/2013. Infractiuni la regimul vamal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.741/R/2013
Ședința publică din 29 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: DP, judecător
JUDECĂTORI: V. G.
SS
G.: DS
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații A. I., S.
, C. O. și C. I. și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI împotriva sentinței penale nr.439 din 10 decembrie 2012 a Judecătoriei S. u-Marmației, inculpații fiind trimiși în judecată după cum urmează:
inculpatul A. I. - pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev.de art.270 al.3 rap.la art.274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplic.art.37 lit.b C.pen.;
inculpatul SA - pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev.de art.270 al.3 rap.la art.274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010;
inculpatul C. O. - pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev.de art.270 al.3 rap.la art.274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010;
inculpatul C. I. - pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de contrabandă prev.de artr.26 C.pen.raportat la art.270 al.3 combinat cu art.274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României,modificată și completată prin OUG 54/2010.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului
A. I., av.P. C., din Baroul Maramureș, inculpatul SA, asistat de apărător ales, av.Ciucă Sever Iulian, din Baroul Maramureș și inculpații C. O. și C. I., asistați de apărător ales, av.Sas I., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul A. I. și partea civilă D. R. pentru A. și O. V. O. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul SA arată că locuiește la adresa la care a fost citat în cursul procesului, respectiv în S., str.Turnișorului nr.158.
De asemenea, inculpatul C. O. arată că locuiește în com.Remeți, sat P. nr.15 jud.Maramureș, iar apărătorul ales al inculpatului A. I. arată că acesta locuiește la adresa care apare pe delegația avocațială, respectiv în S., str.V.
M. nr.8 ap.1 jud.S. .
Apărătorul inculpaților C. O. și C. I. depune la dosar copii după sentința penală nr.124/_ a Judecătoriei Negrești Oaș și decizia penală
nr.777/R/_ a Curții de Apel O., solicitând a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. I. și executarea acesteia în regim de detenție. Susține că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.81 C.pen. pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei. În speță, inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, fiind liberat condiționat la 15 martie 2005, cu un rest de executat de 859 zile, nefiind împlinit termenul de reabilitare. Pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, trebuie ca inculpatul să nu fi fost anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 6 luni, condiție care nu este îndeplinită în cauză. În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul inculpatului A. I. solicită în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit.c, 385/9 pct. 3, 385/9 pct. 17/2 și 385/17 alin. 1 C.pr.pen. admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru următoarele motive.
Susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului continuității completului de judecată prev. de art. 292 alin. 2 C.pr.pen., în cauză existând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 3 C.pr.pen. Potrivit art. 292 alin. 2 și 3 C.pr.pen. completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei, iar când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. După începerea dezbaterilor orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor. De asemenea, potrivit art. 197 alin. 2 și 3 C.pr.pen. dispozițiile relative la compunerea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, care nu poate fi înlăturată în niciun mod și poate fi invocată în orice stare a procesului. În speță, hotărârea a fost dată de alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea cauzei în fond. Astfel, la dezbaterea cauzei în fond în ședința publică din 3 decembrie 2012 a participat doamna judecător M. R.
, iar hotărârea a fost dată de doamna judecător V. G. C. . În consecință, hotărârea pronunțată în cauză este lovită de nulitate absolută.
Hotărârea este contrară legii, întrucât este nemotivată, în cuprinsul acesteia nefiind arătate motivele care au legitimat în fapt și în drept soluția adoptată, în cauză existând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 17/2 C.pr.pen. Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 356 C.pr.pen., aceasta garantând buna administrare a justiției dar și dreptul părților la un proces echitabil în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului care impune obligația de motivare a hotărârilor judecătorești, astfel ca justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări i s-au respins. În cazul lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor se impune anularea hotărârii întrucât, în aceste condiții, obligația instanței superioare de a controla hotărârea instanței de fond devine imposibil de realizat.
Inculpatul A. I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, modificată și completată prin OUG nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37 lit. b din C.penal, reținându-se că la data de 31 august 2011, împreună cu inculpatul SA a preluat și transportat
cantitatea de 2.740 pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană,
introdusă în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Din conținutul sentinței pronunțate în cauză de J. ecătoria S. u Marmatiei rezultă că, în motivarea hotărârii, instanța de fond s-a rezumat să descrie starea de fapt care a format obiectul învinuirii și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare. Nici în actul de sesizare al instanței și nici în motivarea instanței de fond nu se face nicio referire cu privire la faptul dacă cei doi inculpați cunoșteau că țigările transportate provin din contrabandă, împrejurarea că acestea erau de proveniență ucraineană nefiind suficient pentru a trage o astfel de concluzie. Examinarea acestei împrejurări se impunea cu evidență dacă s-ar fi avut în vedere faptul că țigările transportate de inculpați puteau fi introduse în țară printr-un loc stabilit pentru control vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, situație în care fapta de introducere a lor în țară nu constituie infracțiunea de contrabandă, ci contravenție, întrucât valoarea în vamă a acestora este mai mică de 20.000 lei, ceea ce rezultă implicit din interpretarea prevederilor art. 270 alin. 2 lit. a din Codul vamal. Conform adresei Biroului Vamal S. din cadrul Direcției Regionale pentru A. și O. V. C. aflată la dosarul de urmărire penală, valoarea în vamă a celor 2.740 pachete de țigări marca Viceroy este de numai 6.351 lei, valoare în raport de care este posibil ca țigările găsite asupra celor doi inculpați să nu provină din săvârșirea unei
infracțiuni de contrabandă ci din săvârșirea unei contravenții, mai ales că în cauză nu s-a dovedit în ce împrejurări au fost introduse în țară țigările.
Hotărârea instanței de fond nu este motivată nici în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei. Instanța de fond i-a obligat pe cei patru inculpați trimiși în judecată în această cauză în solidar, la plata către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - D. regională pentru A. și O. V. C. a sumei de 27.754 și respectiv 40.515 lei la care se adaugă dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății integrale. Prin urmare, prin hotărârea instanței de fond inculpatul A. I. a fost obligat să plătească nu numai datoria vamală în sumă de 27.754 lei rezultată din deținerea cantității de 2.740 pachete de țigări găsite în autoturismul proprietatea sa, ci și (în solidar cu ceilalți inculpați) datoria vamală în sumă de 40.515 lei stabilită ca urmare a faptului că pe un teren aparținând Ocolului Silvic S. situat la o distanță de circa 80 - 100 de metri de locuința inculpatului C. O. au fost descoperite 8 colete conținând cantitatea de 4.000 pachete țigări marca Viceroy, fără să motiveze în vreun fel considerentele pentru care a apreciat că inculpatul răspunde alături de ceilalți trei inculpați de plata acestei datorii vamale.
Cu privire la recursul declarat de Parchet, solicită admiterea acestuia pentru considerentele invocate în apărarea inculpatului. Cât timp există un motiv de nulitate absolută, care impune trimiterea cauzei spre rejudecare, motivele invocate de Parchet nu pot fi luate în considerare.
Apărătorul inculpatului SA solicită pentru aceleași motive invocate de apărătorul inculpatului A. I., admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului continuității completului de judecată, astfel cum este prevăzut de art.292 C.pr.pen.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună pe latura civilă, obligarea inculpatului la plata prejudiciului în solidar cu ceilalți inculpați în măsura contribuției sale la realizarea prejudiciului. În speță, inculpatul S. a fost obligat în solidar cu toți inculpații la plata întregii sume cu care s-a constituit parte civilă Autoritatea Națională a Vămilor. Singurul inculpat care a
avut cunoștință de existența întregii cantități de țigări este inculpatul C. O. și nu inculpatul S., țigările fiind găsite la 100 m de locuința acestuia. Constituirea de parte civilă trebuia făcută pentru fiecare infracțiune, iar prejudiciul împărțit pe fiecare inculpat în funcție de participația la producerea pagubei.
De asemenea, arată că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, deși inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Având în vedere că recursul Parchetului nu-l privește pe inculpatul S., lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Apărătorul inculpaților C. O. și C. I. achiesează concluziilor formulate de apărătorul inculpatului A. I., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece a fost încălcat principiul continuității completului de judecată, iar hotărârea nu este motivată. Instanța de fond s-a limitat a relua starea de fapt din rechizitoriu, după care a reținut vinovăția inculpaților, deși nu existau la dosar probe și a pronunțat soluția de condamnare, condiții în care apărarea inculpatului și controlul judiciar nu se pot realiza.
Totodată, în speță nu se poate discuta de trecerea ilegală a țigărilor printr- un punct vamal. Nu s-au administrat probe și cu toate acestea instanța de fond obligă pe inculpați la datoria vamală. Această datorie vamală se naște în anumite condiții, dar discuția este legată de punctul vamal, dacă au trecut sau nu, printr- un punct vamal. Nu există probe în acest sens.
Hotărârea instanței de fond este contrară legii, fiind incident cazul de casare prev.de art.385/9 pct.17/2. În privința inculpaților, deși nu există probe de vinovăție, instanța de fond a pronunțat soluția de condamnare. Contradictorialitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale a fost pusă din nou în hotărârea instanței de fond, fără a fi analizată. La dosar sunt 4 declarații de inculpați și toate sunt contradictorii. Există un martor asistent care a fost audiat la instanța de judecată și a spus că procesul verbal de constatare și de identificare din poze i-a fost adus acasă să-l semneze, fără să fie citit, dar se consemnează că în prezența lui s-a realizat. Este vorba tot de o contradicție, care nu a fost avută în vedere de prima instanță.
Motivul principal pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare este că în dosar au fost două complete de judecată, unul care a deliberat sau unul care a judecat, unul care a deliberat și a pronunțat. Hotărârea este lovită de nulitate absolută și se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe latura civilă, în altă cauză cu infracțiune de același gen, a solicitat să se spună dacă se discută de autenticitatea sau nu a țigărilor traficate prin contrabandă. Răspunsul a fost că țigările nu sunt reale. Atunci, dacă nu sunt țigarete în sensul Codului fiscal și Codului vamal se pune întrebarea dacă mai pot fi supuse accizării, se mai poate vorbi de o datorie vamală? Aceste țigări pot face obiectul material al infracțiunii de contrabandă sau nu? Sunt aspecte ce trebuie analizate și din perspectiva laturii penale, dar și din punctul de vedere al laturii civile. Susține că în cauză nu se poate reține datoria vamală și aceste țigări nu pot face obiectul material al infracțiunii de contrabandă.
În ceea ce privește recursul declarat de Parchet, solicită admiterea acestuia pentru considerentele invocate în apărarea inculpaților.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu s-a asigurat continuitatea completului de judecată, astfel că sentința instanței de fond este lovită de nulitate absolută. Cu privire la faptul dacă țigările au intrat sau nu printr-un punct vamal, arată că s-a dovedit că acestea au intrat prin
contrabandă. Din declarația martorului T. u Pavel, f.148 dosar instanță, rezultă că au încărcat coletele cu țigări despre care știa că sunt din Ucraina, de pe un deal din S. u Marmației. Este un aspect care nu are relevanță în acest moment, soluția fiind lovită de nulitate absolută.
Inculpatul S. Aexandru, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul ales.
Inculpatul C. O., având ultimul cuvânt, este de acord cu apărătorul
ales.
Inculpatul C. I., având ultimul cuvânt, la fel, achiesează concluziilor
formulate de apărătorul său.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.439 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, în temeiul art.345 alin.2 C.proc.pen. au fost condamnați inculpații :
I. , pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art.
270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, art. 74 lit.";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani .
În temeiul art. 83 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
SA , pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a și ";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani .
În temeiul art. 83 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei
C. O. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art.
270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a și ";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani .
În temeiul art. 83 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei
C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 Cp raportat la art. 270 alin. 3 combinat cu art.
274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art.74 lit .a și ";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani .
În temeiul art. 83 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
În temeiul art. 118 lit. e Cpen. s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a celor 6740 pachete de țigări depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului J. ețean al Poliției de Frontieră Maramureș conform dovezii seria P nr. 3., f. 79- 81
Au fost obligați inculpații în solidar la plata către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - D. R. pentru A. și O. V. C. - cu sediul în O. str. A. R. nr. 4 a sumei de 27754 lei și respectiv 40515 lei la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății integrale, în conformitate cu art. 119 coroborat cu art. 120 și art. 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările și completările ulterioare
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. a fost obligat inculpatul A. I. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 300 lei avocat din oficiu Almaș Alexandra care s-a suportat din fondurile M. ui de Justiție
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. a fost obligat inculpatul SA să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 300 lei avocat din oficiu Almaș Ana V. care s-a suportat din fondurile M. ui de Justiție
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. au fost obligat inculpatul C. O. să plătească statului suma de 300 lei
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. a fost obligat inculpatul C. I. să plătească statului suma de 300 lei
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că inculpatul A. I. domiciliază în orașul S. și prin intermediul unor rude ale soției sale care este născută în S. u Marmației a luat legătura cu inculpatul C. O. despre care aflase că deține și comercializează țigări de proveniență ucrainiană introduse ilegal în țară. Exprimându-și dorința de a cumpăra astfel de mărfuri și a le valorifica la un preț superior. Ca urmare a unor discuții purtate pe această temă între cei doi s-a convenit că inculpatul A. I. să se deplaseze în localitatea P. unde locuiește inculpatul C. O. în data de_ . Astfel inculpatul A. I. a luat legătura cu inculpatul SA cu care se afla în relații de prietenie și i- a propus să contribuie și el cu bani la achiziționarea țigărilor, fapt pe care acesta l-a acceptat. În dimineața zilei de 31 august 2010 având asupra lor suma de 14300 lei inculpații s-au deplasat cu un autoturism Dacia Logan din S. în localitatea P. ajungând la domiciliul inculpatului C. O. în jurul orelor 21,00.Pentru suma menționată inculpatul C. O. lea vândut cantitatea de 2740 pachete de țigări marca Viceroy cu timbru ucrainian pe care le-a încărcat în autoturism.
Pentru a preîntâmpina controalele efectuate în zonă poliția de frontieră la plecarea din localitatea P. inculpații au fost escortați de către inculpatul C.
I. care se deplasa la o anumită distanță în față cu un autoturism Renault Megane. La ieșirea din comuna Remeți inculpații C. O. și SA au fost anunțați telefonic de către inculpatul C. I. că în centrul comunei Săpânța se află un echipaj al poliției de frontieră, fiind sfătuiți să întoarcă și să iasă de pe DN 19 pe o stradă comunală unde să aștepte până când drumul va fi liber. Inculpații s-au conformat însă în scurt timp au fost surprinși de către organele de poliție și conduși la Sectorul Poliției de Frontieră Sarasău unde s-a efectuat o prezentare pentru recunoaștere după fotografii în baza căreia au fost
identificați și inculpații C. O. și C. I. . Inculpații au condus apoi organele de cercetare penală și au indicat locuința inculpatului C. O. de unde au
preluat țigările, locație la care în ziua următoare s-a efectuat o percheziție autorizată.
Cu acea ocazie, la locuința inculpatului au fost descoperiți saci din polietilenă de culoare neagră și sfoară, identice cu cele folosite la ambalarea țigărilor vândute inculpaților A. I. și SA . De asemenea, deplasându- se pe o cărare de urme ce pornea din grădina locuinței agenții de poliție au descoperit la aproximativ 80 m spre frontiera cu Ucraina într-o zonă cu vegetație abundentă alte 8 colete ambalate în același mod și în care se aflau 4000 pachete de țigări de aceeași proveniență.
Starea de fapt prezentată rezultă din :
procesul verbal de constatare, f. 1,2
planșa cu fotografii judiciare, f. 8,12
procesul verbal de percheziție domiciliară și planșele cu fotografii judiciare, f. 14-26
procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșele cu fotografii judiciare, f.46-58
planșele fotografice cuprinzând agenda, mesageria, registrul telefoanelor mobile ale inculpaților A. I. și SA, f. 61-73
adresele nr. 2872 și 2898/2010 ale Direcției Regionale pentru A. și O. V. C., f. 75,77
declarațiile martorilor Lemak V., f. 82, Bogar A. f. 84, Korzuk Doina, f. 98, C. C. ia, f. 99, C. Andra -Irina, f. 100
declarațiile inculpaților A. I., f. 28, SA f. 34, C. O. f.
40, C. I., f. 44
procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, f.
93-96, 101-102
În drept fapta inculpaților A. I. și SA care în data de_ au preluat și transportat cantitatea de 2740 pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucrainiană introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010
Fapta inculpatului C. I. care a asigurat transportul țigărilor, constituie complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 Cp raportat la art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010.
Fapta inculpatului C. O. care a vândut cantitatea de 2740 pachete de țigări și a deținut cantitatea de 4000 pachete de țigări introduse în țară din Ucraina prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României modificată și completată prin OUG 54/2010.
Referitor la persoana inculpaților se precizează următoarele ;
Inculpatul A. I. este în vîrstă de 33 de ani, căsătorit, are un copil minor în întreținere, este recidivist
Inculpatul SA este în vârstă de 22 de ani, necăsătorit, nu posedă antecedente penale
Inculpatul C. O. este în vârstă de 28 de ani, căsătorit, are un copil minor în întreținere, nu posedă antecedente penale.
Inculpatul C. I. este în vârstă de 30 de ani, căsătorit, are un copil minor în întreținere, nu posedă antecedente penale.
Starea de fapt expusă în rechizitoriu este dovedită și în faza cercetării judecătorești cu declarațiile inculpaților A. I., SA, C. O., C. I. corroborate cu cele ale martorilor C. C. ia, C. Andra Irina, Korzsuk Doina ,
Lemac V., întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.
Inculpatul A. I. a recunoscut faptul că în februarie 2010 a luat legătura cu mătușa soției Doina din S. u Marmației, care l-a pus în legătură cu o persoană pe nume O. . A vorbit la telefon cu acest individ care l-a chemat în S. u Marmației pentru a lua țigări. S-a deplasat cu autoturismul marca Logan cu nr. de înmatriculare_ . La el a avut o anumită sumă de bani pe care urma să o folosească pentru a procura țigări. S-a întâlnit în S. u Marmației cu numitul Oskar . În acel moment a discutat cu O. și deabia după o lună de zile l-a chemat să ia țigări. A mers într-o comună de lângă S. u Marmației împreună cu O. și a încărcat în mașină cinci baxuri și jumătate de țigarete. Când a mers să ia țigările din comuna respectivă a fost cu numitul SA . Au fost ajutați în operațiune de o persoană pe nume C. I. . Persoana respectivă mergea în fața autoturismului său și l-a atenționat când se apropia o patrulă a poliției de frontieră. Până la urmă au fost descoperiți de poliția de
frontieră.
Inculpatul SA a declarat faptul că A. I. l-a rugat să-I conducă mașina spunându-I că vrea să meargă la niște rude în S. u Marmației pentru că-i fusese suspendat permisul de conducere. Când s-au apropiat de S. u Marmației A. i-a spus că intenționează să facă rost de țigări mai ieftine. S-au dus într-o comună de pe lângă S. u Marmației.
În comuna respectivă A. I. a coborât din mașină . El a rămas în continuare în mașină. Mașina avea geamurile fumurii. A simțit la un moment dat că s-a deschis portbagajul și cineva încărca ceva în mașină. Nu știe cine a
încărcat mașina dacă a fost sau nu A. I. . A bănuit că este vorba de țigări pentru că știa că trebuia să ia țigări dar nu știa că din acel loc. Nu a auzit nici o discuție legată de o mașină care să meargă înaintea mașinii conduse de el care să-I atenționeze de prezența poliției.
C. O. a susținut faptul că nu îi cunoaște pe A. I. și SA și nu are nici o legătură cu ei, nu a vândut țigări nici lor și nici altor persoane. A aflat prima dată de ei la poliție. Este prieten din copilărie cu C. I., nu a participat cu acesta la nici o operațiune .
C. I. a declarat că nu îi cunoaște pe A. I. și SA . Nu le-a vândut acestora țigări de contrabandă și nici nu a fost antemergător cu autoturismul lui pentru a putea scoate țigările din zonă.
Semnificativă este și declarația martorului Berciu I. uț Ovidiu conform căreia SA i-a povestit că a fost să-l ducă pe A. I. în S. u Marmației.
A. i -a spus deasemenea că în S. u Marmației A. I. a încîrcat mașina cu ceva marfă. S. nu știa despre ce marfă este vorba, ulterior a aflat. S. i-a spus că a aflat despre marfa încărcată în portbagaj după ce a fost încărcată marfa, înainte de a fi opriți de poliție. L-a întrebat pe SA de ce a transportat marfa deși știa că este marfă ilegală . Acesta i-a spus că deja era pe drum și apoi l-a oprit poliția. Martora A. Ramona, soția inculpatului A. I. a declarat la rândul ei faptul că soțul său se întâlnea cu O. în S. u Marmației
. Se duceau în localitatea P., de unde luau țigările respective. De cele mai multe ori mașina cu care se deplasa soțul și Koroma O. era precedată de o mașină care îi atenționa cu privire la eventualele controale .
Față de probele administrate instanța apreciază în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, motiv pentru care s-a dispus condamnarea lor astfel :
I. , pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art.
270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al
României, modificată și completată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, art. 74 lit.";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
SA , pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a și ";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
C. O. , pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a și ";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
C. I. , pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 Cp raportat la art. 270 alin. 3 combinat cu art.
274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art.74 lit .a și ";c"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare
La individualizarea judiciară a pedepselor instanța a ținut seama de faptul că inculpatul A. I. este în vîrstă de 33 de ani, căsătorit, are un copil minor în întreținere, inculpatul SA este în vârstă de 22 de ani, necăsătorit, nu posedă antecedente penale, inculpatul C. O. este în vârstă de 28 de ani, căsătorit, are un copil minor în întreținere, nu posedă antecedente penale și inculpatul C. I. este în vârstă de 30 de ani, căsătorit, are un copil minor în întreținere, nu posedă antecedente penale.
Instanța a avut în vedere și referatele de evaluarea effectuate în prezenta cauză care au evidențiat faptul că inculpatul C. I. și soția lui au în întreținere un copil în vârstă de 4 ani C. D. căreia I s-a pus diagnosticul de autism. Familia C. este profound marcată de problema de sănătate a copilului lor și fac mari eforturi pentru ameliorarea stării sale de sănătate. Deasemenea martora A. Ramona a evidențiat în declarația sa faptul împreună cu soțul ei A. I. au o fetiță de 11 ani cu probleme grave de sănătate necesitând tratamente speciale costisitoare care se pot efectua doar în Italia. Are nevoie de prezența soțului, nu poate face față cheltuielilor pe care le implică problemele de sănătate ale fetiței.
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani atrăgând atenția inculpațilori asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța reține faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - D. R. pentru A. și O. V. C. - cu sediul în O. str. A. R. nr. 4 solicită obligarea inculpaților la plata sumelor de 27754 lei și respectiv 40515 lei la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății integrale, în conformitate cu art. 119 coroborat cu art. 120 și art. 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările și completările ulterioare.Curtea Europeană de Justiție a statuat prin hotărârea din data de_ dată în cauza C -459/7 că pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulate introduse pe teritoriul vamal al Comunității trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu. Apoi potrivit art. 131 lit. a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul Comunității de bunuri care nu se află în libera circulație în înțelesul art. 24 din Tratatul de înființare a Comunității Europene. Conform art. 136 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal se prevede că în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe
comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare. Cu privire la exigibilitatea TVA -ului și accizei menționăm că este irelevant că scopul activității este unul licit sau ilicit . În acest sens sunt și cauzele C158/98- Coffeshop și Cauza C 111 /92 Wifried Lange cauze în care CEJ și-a fundamentat soluția pe faptul că principiul neutralității se opune operării unor distincții de ordin general
între tranzacțiile legale și cele ilegale.
Cu alte cuvinte în cazul în care ar exista o diferență de tratament fiscal în funcție de natura licită sau ilicită a activităților desfășurate ar conduce implicit la încălcarea principiului neutralității fiscale.
Confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii nu echivalează cu stingerea datoriei vamale născute ca urmare a introducerii acestora pe teritoriul țării noastre și implicit pe cel al Comunității Europene.
În ceea ce privește calculul efectiv al datoriei vamale arătăm următoarele: Taxele vamale se calculează în funcție de valoarea în vamă și potrivit art.
29 alin. 1 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității.
Taxa vamală a fost calculată aplicând procentul de 57,6 % asupra valorii în vamă, conform tarifului vamal integrat comunitar. Acciza a fost calculată în conformitate cu HG 1626/2009 privind structura accizei totale exprimate în echivalent euro pentru 1000 țigarete respectiv Acciza de 48,50 E /1000 țigarete plus 22 % aplicat asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul declarat. Taxa pe valoare adăugată se aplică asupra bazei de impozitare care este compusă din suma dintre valoarea în vamă, taxele vamale și acciza, conform art. 139 alin. 1 Codul Fiscal. În consecință instanța va obliga inculpații în solidar la plata către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - D. R. pentru A. și O. V. C. - cu sediul în O. str.
A. R. nr. 4 a sumei de 27754 lei și respectiv 40515 lei la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății integrale, în conformitate cu art. 119 coroborat cu art. 120 și art. 120 ind.
1 din Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările și completările ulterioare. În temeiul art. 118 lit. e Cpen. dispune confiscarea specială în favoarea statului a celor 6740 pachete de țigări depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului J. ețean al Poliției de Frontieră Maramureș conform dovezii seria P nr. 3., f. 79- 81
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. ,a fost obligat inculpatul A. I. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 300 lei avocat din oficiu Almaș Alexandra care s-a suportat din fondurile M. ui de Justiție
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. a fost obligat inculpatul SA să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 300 lei avocat din oficiu Almaș Ana V. care s-a suportat din fondurile M. ui de Justiție
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. ,a fost obligat inculpatul C. O. să plătească statului suma de 300 lei
În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen. a fost obligat inculpatul C. I. să plătească statului suma de 300 lei
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpații SA, A. I., C. O. si C. I.
.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. I. cu executarea acesteia în regim de detenție.
În motivele de recurs s-a arătat că inculpatul A. I. a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză în stare de recidivă, sens în care nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 C.p. pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 6 ani și 6 luni, fiind liberat la data de 15 martie 2005 cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 859 zile, nefiind împlinit termenul de reabilitare.
Inculpatul A. I. prin apărătorul ales al acestuia a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pe motiv că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată prev. de art.292 alin.2 C.p.p, și că în cauză există motivul de casare prev. de art.385/9 pct.3 C.p.p.
Potrivit art.292 alin.2 și 3 C.p.p. completul de judecată trebuie să rămână același pe tot parcursul judecării cauzei, iar când acesta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. După începerea dezbaterea orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.
De asemenea potrivit art.197 alin.2 și 3 C.p.p. dispozițiile relative la compunerea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, care nu poate fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stare a procesului.
În cauză, hotărârea a fost dată de un alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea cauzei în fond.
Hotărârea este contrară legii, întrucât este nemotivată, în cuprinsul acesteia nefiind arătate motivele care au legitimat în fapt și în drept soluția pronunțată.
Inculpatul A. I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art.270 alin.3 raportat la artr.274 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal cu aplicarea art.37 lit.b C.p. reținându-se în sarcina sa că la data de 31 august 2011 împreună cu inculpatul SA a preluat și transportat cantitatea de 2740 pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană, introdusă în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Nici în actul de sesizare a instanței și nici în motivarea instanței de fond nu se face nicio referire cu privire la faptul dacă cei doi inculpați aveau cunoștință că țigările transportate provin din contrabandă, împrejurarea că acestea sunt de proveniență ucraineană nefiind suficientă pentru a trage astfel de concluzii .
Hotărârea instanței de fond nu este motivată nici în ceea ce privește latura civilă a cauzei, întrucât instanța de fond i-a obligat pe inculpați să plătească ANAF suma de 27.754 lei și respectiv 40.515 lei la care se adaugă dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății integrale a prejudiciului.
Prin urmare, prin hotărârea instanței de fond inculpatul A. I. a fost obligat să plătească nu numai datoria vamală în sumă de 27.754 lei, ci și datorai vamală în sumă de 40.515 lei stabilită ca urmare a faptului că pe un teren aparținând Ocolului Silvic S. situat la cca. 80-100 metri de locuința inculpatului C. O. au fost descoperite 8 colete conținând cantitatea de 4000 pachete de țigări marca Viceroy, fără să motive în vreun fel care este răspunderea inculpatului alături de ceilalți trei coinculpați la plata acestei datorii vamale.
Inculpatul SA prin apărătorul ales al acestuia a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată prev. de art.292 C.p.p.
În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună pe latura civilă a cauzei obligarea inculpatului la plata prejudiciului în solidar cu ceilalți inculpați în măsura contribuției sale la realizarea prejudiciului.
De asemenea, inculpatul a arătat că a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare față de stat, din care 300 lei reprezentând onorariu apărătorului din oficiu, deși inculpatul a fost asistat la instanța de fond de un apărător ales.
Inculpații Coromo O. și C. I. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate cu trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de fond pe motiv că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată, iar hotărârea nu este motivată. Instanța de fond s-a limitat la reluarea stării de fapt din rechizitoriu, fără a analiza probele administrate în cauză, condiții în care dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat, iar controlul judiciar nu se poate realiza în cauză.
Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpați, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea principiului continuității completului de judecată prev. de art.292 alin.2 C.p.p., în cauză existând motivul de casare prevăzut de art.385/9 pct.3 C.p.p.
Potrivit art.292 alin.2 și 3 C.p.p. completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
După începerea dezbaterilor orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.
De asemenea, potrivit art.197 alin.2 și 3 C.p.p. dispozițiile relative la compunerea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, care nu poate fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stare a procesului.
În cauză a fost încălcat principiul continuității completului de judecată, în sensul că hotărârea a fost dată de un alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea cauzei în fond.
Astfel, la dezbaterea cauzei în fond, care a avut loc la termenul de judecată din 3 decembrie 2012 completul de judecată a fost constituit din judecător M.
R. Pietrariu, iar hotărârea a fost dată de judecător V. Georgiana C. .
În consecință, hotărârea pronunțată în cauză este lovită de nulitate absolută, iar refacerea acesteia se impune potrivit art.385/15 pct.2 lit.c C.p.p. de către instanța de fond, respectiv Judecătoria Sighetu Marmației .
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este nemotivată, în cuprinsul acesteia nefiind arătate motivele care au dus la reținerea stării de fapt și soluția pronunțată în cauză, existând motivul de casare prev. de art.385/9 pct.17/2
C.p.p. potrivit căruia instanțele au obligația de a motiva hotărârile în interpretarea disp. art.356 C.p.p. aceasta garantând buna administrare a justiției dar și dreptul părților la un proces echitabil în conformitate cu disp. art.6 din CEDO. (cauza Burg și alții contra Franței).
În cauză inculpatul A. I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art.270 alin.3 raportat la art.274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal modificată și completată prin OUG nr.54/2010
cu aplicarea art.37 lit.b C.p. reținându-se în sarcina sa că la data de 31 august 2011 împreună cu inculpatul SA a preluat și transportat cantitatea de 2740 pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană, introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Din considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond rezultă că aceasta s-a rezumat la descrierea stării de fapt care a format obiectul învinuirii și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare, fără a analiza probele administrate în cauză.
Astfel, dacă în cauză este dovedit că inculpații A. I. și SA au transportat cantitatea de 2740 pachete de țigări marca Viceroy, nici în actul de sesizare al instanței și nici în motivarea hotărârii instanței de fond nu se face nicio referire cu privire la faptul dacă cei doi inculpați cunoșteau că țigările transportate provin din contrabandă, împrejurarea că acestea erau de proveniență ucraineană nefiind suficientă pentru a trage concluzii în acest sens.
Pe latură civilă a cauzei inculpatul A. I. a fost obligat să plătească nu numai datoria vamală în sumă de 27.754 lei rezultată din deținerea cantității de 2740 pachete de țigări găsite în autoturismul proprietatea sa în solidar cu ceilalți inculpați, ci și datoria vamală în sumă de 40.515 lei stabilită ca urmare a faptului că pe un teren aparținând Ocolului Silvic S. situat la o distanță de cca. 80-100 metri de locuința inculpatului C. O. unde au fost descoperite 8 colete conținând cantitatea de 4000 pachete de țigări marca Viceroy, fără să motiveze în vreun fel în considerentele hotărârii modalitatea în care inculpatul alături de ceilalți coinculpați au participat la cauzarea acestui prejudiciu.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului A. I., care a fost trimis în judecată cu reținerea disp. art.37 lit.b
C.p. referitoare la recidiva postexecutorie, raportat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată anterior inculpatului, din care acesta s-a liberat condiționat la data de 15 martie 2005, cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 859 zile, iar termenul de reabilitare cu privire la pedeapsa anterioară nu s-a împlinit, astfel că în cauză nu puteau fi aplicate disp. art.81 și 82 C.p. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Potrivit art.81 alin.1 lit.a și b C.p. instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda și b) infractorul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art.38 C.p. ceea ce nu s-a realizat în cauză, întrucât inculpatul este recidivist.
Având în vedere că în cauză au fost încălcate dispozițiile legale prevăzute de art.292 alin.2 C.p.p. privitoare la continuitatea completului de judecată și că în cauză există motivul de casare prevăzut de art.385/9 pct.3 C.p.p., hotărârea instanței de fond fiind nulă, deoarece dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 3 decembrie 2012 în completul constituit din judecător M. R. P., iar pronunțarea a fost amânată pentru data de 10 decembrie 2012 când completul de judecată a fost constituit din judecător V. Georgiana C., care a și pronunțat hotărârea din prezenta cauză, motive pentru care în baza art.385/15 pct.2 lit.c C.p.p. urmează să fie admise recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpații SA, A. I., C. O. si C. I. împotriva sentinței penale nr.439 din 10 decembrie 2012 a Judecătoriei S. u Marmației, care va fi casată în întregime, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Sighetu Marmației.
În rejudecarea cauzei instanța de fond va respecta principiul continuității completului de judecată, fiind menținute toate probele care au fost administrate în cauză până la data de 3 decembrie 2012, dată la care au avut loc dezbaterile pe fond în cauză.
Instanța de fond urmează să ia în considerare și faptul că inculpatul A. I. este recidivist, sens în care nu pot fi aplicate dispozițiile art.81 și art.82 C.p.
La fel, instanța de fond urmează să motiveze în considerentele hotărârii ce va fi pronunțată modalitatea în care inculpații au cauzat prejudiciul în sumă de
40.515 lei reprezentând datoria vamală aferentă a cantității de 4000 pachete de țigări marca Viceroy găsite pe terenul aparținând Ocolului Silvic S. în apropierea locuinței inculpatului C. O. .
Instanța de fond urmează să analizeze în rejudecarea cauzei și celelalte critici formulate de inculpați împotriva hotărârii atacate cu recurs de aceștia.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 100 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct.2 lit.c Cod proc.penală, admite recursurile declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației si inculpații SA, A. I., C. O. si C. I. împotriva sentintei penale nr. 439 din 10 decembrie 2012 a Judecătoriei S. u Marmației, pe care o casează în întregime si dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță.
Stabilește onorariu partial in suma de 100 lei in favoarea av. Lăzăreanu M.
, ce se va avansa din FMJ.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei in recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
DP | V. | G. | SS |
G.
DS
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./_
J. .fond.V. C.
← Decizia penală nr. 1208/2013. Infractiuni la regimul vamal | Decizia penală nr. 158/2013. Infractiuni la regimul vamal → |
---|