Decizia penală nr. 745/2013. Infractiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.745/R/2013

Ședința publică din 29 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: DP, judecător

JUDECĂTORI: V. G.

SS

G.: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr.115 din 25 februarie 2013 a Judecătoriei S. u Marmației, privind pe inculpatul P. V.

D. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național prev. de art. 31, al.2 raportat la art.108, al.1, lit.";a"; din Legea nr. 46/2008 privind codul silvic.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa, la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege. Susține că pentru infracțiunea prev.de art.31 alin.2 rap.la art.108 alin.1 lit.a din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, pedeapsa este între 6 luni și 4 ani închisoare. În speță, inculpatul s-a prevalat de disp.art.320/1 C.pr.pen. și astfel, limitele de pedeapsă au fost reduse cu 1/3, fiind cuprinse între 4 luni și 2 ani și 8 luni închisoare. Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 700 lei amendă, aceasta fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege. Pentru aceste considerente, se impune admiterea recursului și înlăturarea motivului de nelegalitate invocat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Totodată, arată că a recunoscut comiterea faptei și a achitat amenda care i-a fost aplicată.

C U R T E A

Asupra recursului declarat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel C. în data de 9 aprilie 2013, instanța constată că prin Sentința penală nr. 115 din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în același dosar, s-a dispus condamnarea inculpatului P. V. D., fiul lui V. și A., născut la data de_ în comuna B., cetățenia română,

1

studii-10 clase plus 3 ani profesională, fără antecedente penale, posesor al

C.I. seria MM, nr. 4., eliberată de SPCLEP S., CNP-1., domiciliat în comuna B., nr.472, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art.31, al. 2 din C. pen., raportat la art.108, al.1, lit.";a"; din Legea nr. 46/2008 privind codul silvic, cu aplicarea art.320 1, al.7 din C. proc. pen., la pedeapsa de 700 lei amendă, cu consecința prev. de art.63 1din C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 580 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Între inculpat și martorul Molnar G. a intervenit o înțelegere de vânzare privind mai mulți arbori de esență rășinoase, din proprietatea sa situată în locul numit";Ruginoasa"; din pe raza localități B. . Inculpatul s-a deplasat împreună cu martorul în data de_ la locul unde se aflau arborii și i-a spus să taie patru arbori, din care unul nu era marcat dar pentru că inculpatul a apreciat că acesta ar fi putred la cioată a determinat martorul să-l taie și pe acesta.

Din fișa de calcul cu nr. 1742/_ întocmită de Ocolul Silvic Mara, fila 25 dosar de urmărire penală, diametrul arborelui care nu era marcat a fost de 0,80 m la cioată, rezultând o valoare de 763,00 lei, în condițiile în care prețul mediu la data tăierii conform Org. MADR nr. 715/2008 este de 86 lei/ mc plus TVA.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că pedeapsa stabilită de prima instanță este nelegală, fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a mai arătat că limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201alin.7 C. proc. pen. sunt cuprinse între 4 luni cea minimă și 2 ani și 8 luni cea maximă.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Pedeapsa prevăzută de art. 108 lit. a din Legea nr. 46/2008 este închisoarea de la 6 luni la 4 ani sau amenda, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.

Având în vedere faptul că textul de lege prevede pedeapsa închisorii alternativ cu cea a amenzii, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a optat pentru acesta din urmă după care a făcut aplicația disp. art. 63 alin. 3 C. penal.

Textul de lege indicat mai sus prevede că, atunci când pedeapsa amenzii este alternativă cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei și maximul special este de 30.000 lei.

Aplicând pedeapsa amenzii în cuantum de 700 lei, prima instanță a pronunțat o pedeapsă legală, în limitele prevăzute de lege.

După cum se poate observa, deși a admis cererea inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată, ce presupune reducerea limitelor de pedeapsă, instanța de fond nu a operat această reducere a limitelor de pedeapsă în cazul amenzii, optând doar pentru pedeapsa mai blândă, pe care a considerat-o satisfăcătoare pentru reeducarea inculpatului.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria

2

Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 115 din 25 februarie 2013 a

Judecătoriei S. u Marmației.

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 115 din 25 februarie 2013 a Judecătoriei S. u Marmației.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

,

DP

V.

G.

SS

D.

S.

Red.S.S./dact V.R. 2 ex./ _

J. .fond: I. N. P.

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 745/2013. Infractiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)