Decizia penală nr. 785/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.785/R/2013
Ședința publică din 3 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: L. M.
L. H.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N., împotriva sentinței penale nr.249 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpatul
B. I. G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. I. G., av.P. a B. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărătorul ales al inculpatului av.M. Tudor, din cadrul Baroului Sibiu, cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul B. I. G. .
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpatului B. I. G. și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M. ui P. , susține recursul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, a se reevalua gradul de pericol social concret al faptei cu înlăturarea disp.art.74 șli 76 C.pen., apreciind că acestea sunt netemeinic reținute de prima instanță, ansamblul împrejurărilor arătate de altfel și în motivele depuse la dosar nejustificând reducerea cuantumului pedepsei.
Raportat la toate împrejurările cauzei, susține că sancțiunea trebuie să reflecte pericolul social concret care nu este unul nesemnificativ din perspectiva aplicării pedepsei în limitele speciale reduse cu 1/3 conform art.320/1 C.pr.pen.
Nu solicită și modificarea modalității de executare a pedepsei datorită împrejurărilor dovedite de inculpat, legate de situația sa personală, de rezidența într-o altă țară și de posibilitățile de a impune acestuia măsuri de supraveghere în perioada termenului de încercare care să fie și eficiente în cauză.
Pe de altă parte, elementele legate de prezumțiile de fapt ale primei instanțe raportate la faptul că această conducere chiar cu o alcoolemie extrem de mare de 1,95 grame la mie, nu au pus în pericol substanțial securitatea pe drumurile publice, sunt nesusținute de probațiunea din dosar.
Raportat la împrejurările tipice pentru astfel de infracțiuni și alcoolemia ridicată a inculpatului, apreciază că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante, ci aplicarea unei sancțiuni care să atingă scopurile prevăzute de legiuitor.
Prin urmare, solicită respingerea recursului așa cum a fost formulat și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Apărătorul ales al inculpatului B. I. G. , solicită respingerea recursului formulat de parchet ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței atacate.
În susținerea poziției procesuale arată că prima instanță a aplicat o pedeapsă justă inculpatului, raportat la persoana acestuia, atitudinea avută încă din faza de cercetare penală și la întreg context al săvârșirii acestei infracțiuni.
Așa cum reiese din actele depuse la dosar, inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, are un loc de muncă în străinătate, are în întreținere doi copii minori și este singurul întreținător al familiei sale.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 249 din 28 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind 1 Cpp. si art 74 lit a,c - art 76 lit e Cp a fost condamnat inculpatul B. I. G., fiul lui Petru și D., născut în_ în Botoșani, cetățean român, domiciliat în C. -N., aleea B., nr. 6, ap. 4, jud. C., CNP 1. la 7 luni inchisoare cu suspendarea condiționată a executarii pedepsei pe 2 ani și 7 luni ce constituie termen de incercare.
S-a pus in vedere disp. art. 83 C.pen.
In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul partial al aparatorului din oficiu Gaspar Szilagy Janos, in suma de 200 lei, se avansează din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a rțeinut că prin Rechizitoriul nr. 4240/P/2011 din data de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea in judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. I. G. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, în fapt reținându-se ca la data de_ in jurul orei 02,00 a fost depistat de catre organele de politie după ce a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ pe str. Observator din municipiul C. -N., avand in sange o imbibatie alcoolica de 1,95 gr %o (prima proba de sange a fost recoltata la ora 2,37) respectiv de 1,85 gr %o (a doua proba de sange a fost recoltata la ora 3,37).
În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces verbal de constatare a infractiunii, buletin de analiza toxicologica-alcoolemie, proces-verbal de recoltare a probelor biologice, declarația martorilor Furu I., Oșan A. Forin, declaratia inculpatului în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei.
În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, respectiv a fost audiat inculpatul care a solicitat ca judecarea să se facă în baza probelor din cursul urmăririi penale, pe care nu le-a contestat. Cererea inculpatului a fost încuviințată, iar judecata s-a desfășurat potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.pr.pen.
Analizând întregul material probator instanța a reținut că, în fapt, la data de_ in jurul orei 02,00 inculpatul BERBC I. G. a fost depistat de catre organele de politie după ce a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ pe str. Observator din municipiul C. -N., avand in sange o
imbibatie alcoolica de 1,95 gr %o (prima proba de sange a fost recoltata la ora 2,37) respectiv de 1,85 gr %o (a doua proba de sange a fost recoltata la ora 3,37).
În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.
La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind. 1 C.pr.pen. si in acest context, de poziția sincera a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale, împrejurări care vor fi avute în vedere și ca circumstanțe atenuante, de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, care rezulta din valoarea medie a alcoolemiei, din distanța relativ scurtă pe care inculpatul urmărea să o parcurgă la volanul autoturismului (până la domiciliul său din str. G-ral T. M. ) în condițiile unui trafic neaglomerat specific nopții.
În plus, instanța a avut în vedere înscrisurile în circumstanțiere depuse de către inculpat, din care rezultă că acesta este angajat în muncă, cu forme legale, în Spania. De asemenea, s-a avut în vedere diligența procesuală a inculpatului care s-a prezentat la termenul de judecată din data de 28 februarie 2013, în condițiile în care este rezident în Spania.
În speță sunt aplicabile prevederile art. 81 - 82 Cp, instanța apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, a condamnat inculpatul la 7 luni inchisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 2 ani și 7 luni ce constituie termen de încercare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA solicitând instanței de control judiciar casarea în parte a sentinței recurate și rejudecând cauza, a se dispune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, cu consecința directă a majorării pedepsei aplicate, pentru a asigura eficiența acesteia.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate și de către un organ competent, probe suficiente din care rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului B. I.
G., având în vedere și declarația neechivocă a acestuia, din ședința publică din
28 februarie 2013, când a arătat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și solicită ca judecarea sa să se facă în baza probelor din cursul urmăririi penale pe care le cunoaște și nu le contestă, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 3201Cod procedură penală.
Astfel, din probele administrate de organele de urmărire penală, respectiv: din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din buletinul de examinare clinică și din cel de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3208/IX/A/890/5 mai 2011 întocmit de IML C. -N. și din declarațiile martorilor Furu I. și Osan A. Florin, precum și din declarația inculpatului rezultă fără dubiu că inculpatul, în data de 2 mai 2011, în jurul orelor 2, a condus un autovehicul pe drumul public, respectiv pe str. Observator din C. -N.
, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,95 g/l alcool pur în sânge.
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o
îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art 87 alin 1 din OGU nr. 195/2002.
Criticile formulate de Ministerul Public cu privire la sentința recurată sunt fondate, pedeapsa aplicată de instanța fondului ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev de art 74 lit a și c Cod penal, fiind necorespunzătoare și inaptă să atingă scopul prevăzut de legea penală.
Astfel, vom reține că inculpatul a condus pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie care îl situa la un pas de comă alcoolică, pe o stradă din C. -
N., str. Observatorului care este intens circulată la orice oră din zi și din noapte, creând astfel o stare de pericol grav pentru ceilalți participanți la traficul rutier.
Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal, sunt apanajul unui comportament normal și nu a unui comportament excepțional. Astfel, inculpatul, pus în fața unor probe evidente de vinovăție, a ales să recunoască săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a apelat în fața instanței la dispozițiilor art 3201Cod procedură penală, fapt ce a determinat reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Instanța fondului a reținut că inculpatul este lipsit de antecedente penale aflându-se într-o situație similară cu marea majoritate a cetățenilor din România. Ca atare, aceste aspecte, raportat la gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, la împrejurările în care acesta a fost comisă, alcoolemia inculpatului fiind extrem de mare, nu apreciem că trebuie reținute ca și circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special
prevăzut de lege.
În favoarea inculpaților se rețin circumstanțe atenuante doar în situația în care instanțele apreciază că pedepsele prevăzute de legiuitor sunt prea aspre raportat la faptele comise în concret, la persoana acestora, la urmările produse și la împrejurările în care a fost săvârșite.
Or, în speța dedusă judecății apreciem că o pedeapsă de 7 luni închisoare nu este aptă să contribuie la reeducarea inculpatului și să prevină comiterea de noi infracțiuni.
Pentru aceste considerente, va fi admis recursul declarat de către MINISTERUL PUBLIC, vor fi înlăturate circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, și se va majora pedeapsa aplicată acestuia la 1 an și 2 luni închisoare a cărei executare va fi suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni.
Instanța de recurs constată că sunt îndeplinite cerințele art 81 Cod penal și apreciază că scopul pedepsei, raportat la persoana inculpatului și la atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.
Constatând că nu mai există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, va fi admis recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE :
În baza art.38515pct.2 lit.d Cpp admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. împotriva s.p.249/_ a
Judecătoriei C. N. pe care o casează în parte doar cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B. I. G. și rejudecând în aceste limite:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului B. I. G., fiul lui Petru și D.
, n. la_ în Botoșani, cetățean român, studii liceale, divorțat, 2 copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în C. N. str. B. nr.6/4, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.3201alin.7 Cpp de la 7 luni închisoare la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
Conform art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal, disp une suspendarea c ondiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 2 luni și atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din FMJLC reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, av. P. B. M.
.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. Ș. | L. | M. | L. | H. |
GREFIER
M. B.
Red.M.Ș./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-L. B.
← Decizia penală nr. 567/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 1505/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
---|