Decizia penală nr. 796/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.796/R/2013
Ședința publică din 4 iunie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : I. | M. |
JUDECĂTORI: L. | H. | |
: C. | I. | |
GREFIER: L. C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. G., împotriva sentinței penale nr.159/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitorul nr.375/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 al. 2 din C. pen. și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor produse stupefiante, prev. și ped. de art. 87 al. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a din C. pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. G. personal, asistat de apărători aleși, av.Vlasiu Remus și P. escu A., ambii din cadrul Baroului C., cu delegații avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, av.Remus Vlasiu, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei. Arată că inculpatul a recunoscut comiterea faptei astfel că s-a solicitat ca inculpatul să beneficieze de prevederile art.81 C.penal pentru că aceste condiții sunt îndepolinite cumulativ. În motivarea hotărârii instanței de fond s-a făcut referire că inculpatul a avut un comportament corespunzător pe întreaga durată a procesului întrucât a recunoscut și a despăgubit partea civilă. Apreciază că inculpatului trebuia să i se aplice suspendarea condiționată simplă și nu sub suspendarea sub supraveghere, arătând că aceasta din urmă îi impune prezența la poliție ori, el este mecanic auto ceea ce presupune deplasarea chiar și în străinătate pe perioade mai lungi.
Apărătorul inculpatului, av.P. escu A., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei. În momentul în care instanța de fond a analizat toare circumstanțele comiterii faptei, trebuia să analizeze dacă sunt îndeplinite toate condițiile prev.de art.81 C.penal. Achiesează întru totul concluziilor puse de antevorbitorul său.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate apreciind că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. G., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 159 din 10 aprilie 2013 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 11 pct. 2 lit. a- art. 10 lit. d C.pr.pen., a fost achitat inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor produse stupefiante, prev. de art. 87 alin.2 din OUG 195/2002.
În baza art. 178 alin. 2 C.pen., a fost condamnat inculpatul M. G., fiul lui G. și R., născut la data de_, în T., jud. C., de cetățenie română, studii 11 clase, vopsitor auto, necăsătorit, domiciliat in T., C. V. nr. 112, sc.A, ap.2, jud. C., fără antecedente penale, CNP 1. la 2 ani și 6 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II- a C.pen. pe durata executarii pedepsei.
În baza art. 86 ind. 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art. 86 ind.2 alin 1 si 2 rap. la art. 82 alin. 3 C. pen.
În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la S. de probațiune din cadrul T. uluiC.
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 rap. la art. 83 și 84 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile.
În baza art. 191 alin 1 C.proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial av. oficiu I. iciu R. s-a avansat din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitorul nr.375/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 al. 2 din C. pen. și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor produse stupefiante, prev. și ped. de art. 87 al. 2 din
O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a din C. pen.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, precum și martorii Suciu A.
, Moga Costel, Hotea D., Cenan G. L. . S-a dat citire declarației din faza de urmărire penală a martorului P. C. Caius.
Analizând actele si lucrările dosarului, în baza probelor administrate, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
După cum rezultă din procesul verbal de constatare, procesul verbal de cercetare la fața locului, actele medicale și declarațiile inculpatului și ale martorilor Suciu A. și P. C. Caius, în noaptea de 16/17 octombrie 2011, în jurul orelor l00, inculpatul M. G. s-a deplasat din Câmpia Turzii spre T., jud. C., la volanul autoturismului marca Alfa Romeo
cu numărul de înmatriculare 968-EAQ-77, pe scaunul dreapta față aflându-se Csakany Arpad C. .
Circulând pe DN 15 E 60, într-o intersecție cu sens giratoriu, situată la km. 5+170 m., direcția Câmpia Turzii spre T., inculpatul a pierdut controlul autoturismului, iar partea dreapta față a acestuia a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere a reclamei Complexului Comercial Solaris, situat în afara părții carosabile.
Urmare a impactului a intervenit decesul pasagerului Csakany Arpad C., iar autoturismul a fost avariat în proporție de 95%.
În zonă, anterior sensului giratoriu, erau indicatoarele - sens giratoriu, cedează trecerea, ocolire. Carosabilul era umed iar vizibilitatea redusă. Maneta schimbătorului de viteză a autoturismului se afla în viteza a cincea (v.f. 7-25 dosar u.p.).
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea numitului Csakany Arpad C. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo- cerebrale cu fracura bazei craniului (v.f. 27-30 dosar u.p).
Inculpatului i-au fost recoltate probe de sânge și urină.
Chiar dacă inculpatul a negat recoltarea probei de urină, iar medicul și asistentele de gardă în noaptea accidentului nu au furnizat informații clare privitoare la tipul probelor recoltate, menționând cu titlu general că recoltarea probei de urină are loc dacă cererea pentru efectuarea analizelor cuprinde și această mențiune, instanța a reținut că este probată recoltarea de probe de urină de la inculpat întrucât martorele Hotea D. și Cenan
(ambele asistente medicale ce recoltează probe) au relatat că întotdeauna probele recoltate -flacon ori recipient- precum și un exemplar al procesului verbal de prelevare se introduc în trusa care se sigilează și care se trimite la IML C. . Or, potrivit adresei provenite de la IML C. (f. 106 dosar u.p.), instituția amintită a primit în vederea analizării două flacoane cu sânge și un flacon cu urină aflate în trusa sigilată, mențiunea fiind efectuată olograf sub semnătura aceleiași persoane din cadrul IML și pe procesul verbal de prelevare de la fila 37 dosar u.p., semn că la deschiderea trusei și după verificare s-a constatat prezența a două flacoane de sânge și a unuia de urină
Din buletinul de analiză emis de Institutul de Medicină Legală C. -N. rezultă că examenul toxicologic efectuat pe proba de urină a inculpatului a fost pozitiv pentru metamfetamină și metilen-dioxi-metamfetamină (ecstasy) (v.f. 37-39 dosar u.p.).
Având în vedere că testul de urină e pozitiv pentru metamfetamină și metilen-dioxi- metamfetamină (ecstasy), însă nu a fost stabilită concentrația acestora, iar manifestările clinice ale inculpatului sunt perfect normale potrivit buletinului de examinare clinică, acesta fiind ordonat, orientat, concentrat și coerent, există dubii serioase cu privire la existența laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 87 alin.2 din OUG 195/2002, dubii care îi profită inculpatului.
În alți termeni, în cauză nu s-a stabilit că inculpatul se afla sub influența substanțelor stupefiante, aspect care ar fi trebuit probat, context în care se impune soluția achitării în temeiul art. 10 lit. d C. pr. penală.
În drept, fapta inculpatului M. G., constând în aceea că în noaptea de 16/17 octombrie 2011, conducând autoturismul pe drumurile publice cu viteză neadecvată, nerespectând restricțiile instituite prin dispozițiile legale în materie, a produs un accident rutier în urma căruia a intervenit decesul pasagerului Csakany Arpad C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 al. 2 din C. pen..
Inculpatul a recunoscut fapta care a condus la decesul victimei.
Inculpatul a circulat cu viteză mare neadecvată condițiilor concrete de trafic - lipsă vizibilitate, carosabil umed, indicatoare avertizare, cu încălcarea prevederilor art. 29, 35, 48 din O.U.G. nr. 195/2002.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevazute de art. 72 C.pen., cu referire la împrejurările comiterii faptei, pe timp de noapte, prin conducerea imprudentă a autoturismului, atitudinea de recunoaștere a săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale.
Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. d C.pr.pen., l-a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor produse stupefiante, prev. de art. 87 alin.2 din OUG 195/2002.
În baza art. 178 alin. 2 C.pen., a fost condamnat inculpatul M. G. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a C.pen. pe durata executării pedepsei.
Având în vedere comportamentul inculpatului după comiterea faptei și atitudinea acestuia, în baza art. 86 ind. 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art. 86 ind.2 alin 1 si 2 rap. la art. 82 alin. 3 C. pen.
În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la S. de probațiune din cadrul T. uluiC.
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 rap. la art. 83 și 84 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile.
În baza art. 191 alin 1 C.proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial av. oficiu I. iciu R. s-a avansat din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M. G. , solicitând criticând sentinta instantei de fond ca netemeinică si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Recursul a fost motivat arătându-se că în cauză sunt îndeplinite cerintele cumulative expuse în art. 81 C.pen. si că stabilrea modalitătii suspendării conditionate a executării pedepsei se jusifică, constituind o modalitate mai putin severă, dat fiind faptul că a recunoscut comiterea faptei, a avut un comportament corespunzător pe întreaga durată a procesului penal și a despăgubit partea civilă, iar modalitatea de executare stabilita de instanta de fond îi prejudiciază îndeplinirea obligatiilor deoarece este mecanic auto ceea ce presupune deplasarea chiar și în străinătate pe perioade mai lungi.
Analizând sentinta penala atacată în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele sustinute de recurent, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata următoarele:
Instanta de fond a retinut o stare de fapt conform cu realitatea, sprijinită pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate în cursul urmăririi penale si
readministrate direct si nemijlocit în cursul judecătii, ajungând în final la concluzia corectă că inculpatul a comis infractiunea care face obiectul cauzei.
Astfel, s-a retinut în mod corect că în noaptea de 16/17 octombrie 2011, în jurul orelor 01,00, inculpatul a condus un autoturism din direcția Câmpia Turzii spre T. cu viteză neadecvată condițiilor concrete de trafic - lipsă vizibilitate, carosabil umed si, în momentul in care a ajuns în intersecția cu sens giratoriu, situată la km. 5+170 m., semnalizata corespunzător cu indicatoarele sens giratoriu, cedează trecerea, ocolire, inculpatul a pierdut controlul autoturismului si a intrat cu partea dreapta față a acestuia în coliziune cu stâlpul de susținere a reclamei Complexului Comercial Solaris, situat în afara părții carosabile.
Urmare a impactului a intervenit decesul pasagerului Csakany Arpad C., iar autoturismul a fost avariat în proporție de 95%.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea numitului Csakany Arpad C. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo- cerebrale cu fracura bazei craniului (v.f. 27-30 dosar u.p).
Inculpatul a circulat cu viteză mare neadecvată condițiilor concrete de trafic, cu încălcarea prevederilor art. 29, 35, 48 din O.U.G. nr. 195/2002 aspect demonstrat prin faptul că, după impact, maneta schimbătorului de viteză a fost găsită în pozitia a cinciea, iar autoturismul a fost distrus integral în urma coliziunii cu stâlpul.
Starea de fapt rezultă din procesul verbal de constatare, procesul verbal de cercetare la fața locului, actele medicale și declarațiile de recunoastere ale inculpatului și ale martorilor Suciu A., P. C. Caius, Moga Costel, Hotea D., Cenan G. L. si
C. Caius.
Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata (necontestata), instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidentă (infracțiunea de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 al. 2 din C. pen.).
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului Curtea constată, contrar criticii formulate de inculpat, că aceasta a fost în mod corect individualizată, atât sub aspectul duratei, cât si al modalitatii de executare, printr-o evaluare corespunzatoare a tuturor criteriilor prevazute de art.72 C.pen. si tinându-se seama de scopul urmarit prin stabilirea acelei pedepse, potrivit art. 52 C.pen.
Deși inculpatul nu posedă antecedente penale, a manifestat regret și posedă loc de muncă, nu poate fi ignorat faptul că a manifestat o conduită constând în încălcarea flagrantă a normelor elementare care reglementează siguranța traficului rutier, cu consecinta comiterii unei infractiuni grave de pericol și rezultat, cu urmări care nu pot fi practic reparate. Totodată, chiar daca prin demersurile sale a încercat să diminueze urmările infracțiunii, nu poate fi omist faptul că evenimentul rutier a fost consecința culpei sale exclusive, urmarea fiind producerea unor consecințe dramatice, respectiv suprimarea vietii unei persoane si distrugerea de bunuri.
Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la stabilirea sancțiunii spre minimul special prevăzut de lege si stabilirea unei modalitati neprivative de libertate a executării, acordându-se suficientă și echilibrată importanță persoanei inculpatului, gradului de pericol social a infracțiunii comise, condițiilor concrete în care s-a produs, dar și totalității urmării faptei din perspectiva atingerii aduse sigurantei circulatiei pe drumurile publice si dreptului la viata a altor persoane.
Raportat la toate aceste împrejurari faptice obiective, Curtea concluzionează că pedeapsa stabilită de către instanța de fond este justă și proporțională, în masura sa asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C.pen., dar si funcțiile de constrângere și de reeducare și că va
contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică.
În baza art. 192 al. 2 C.proc.pen. recurentul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. G. împotriva sentinței penale nr. 159 din 10 aprilie 2013 a Judecătoriei T. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. L. H. C. I.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. V. -M. B.
← Decizia penală nr. 1681/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 1134/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
---|