Decizia penală nr. 797/2013. Tâlhărie

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.797/R/2013

Ședința secretă din data de 4 iunie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: I.

M.

JUDECĂTORI

: L.

H.

: C.

I.

GREFIER

: L.

C.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul A. I., împotriva sentinței penale nr.471/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 109 alin. 1 din Codul penal, a art. 3201Cod procedură penală și a art. 40 alin. 1 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul A. I., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Feier A., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind partea responsabilă civilmente C.

C. pentru C. al F. P. F. și S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că are 16 ani și că-și menține recursul declarat în cauză.

Instanța, având în vedere vârsta inculpatului, declară ședință secretă.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că acesta a recunoscut și regretă comiterea faptei și împrejurarea că inculpatul are 16 ani, fiind elev în clasa 5-a. Pentru toate aceste motive, apreciază că se poate face aplicarea disp.art.109 C.pr.pen. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei ținându- se cont și de faptul că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală. Cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul A. I., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate arătând că dorește să-și continue școala.

După terminarea dezbaterilor, s-a prezentat d-na Toma E., psihopedagog în cadrul C. ui C. pentru C. al F. P. F. .

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 471 din 15 aprilie 2013 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin.

21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 109 alin. 1 din Codul penal, a art. 3201Cod procedură penală și a art. 40 alin. 1 din Codul penal a fost condamnat inculpatul minor A. I. , fiul lui G. și N., născut la data de_ în municipiul Deva, jud. Hunedoara, cetățenie română, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, studii 5 clase, elev în clasa a V-a la Școala "N. Iorga"; din C. -N., fără documente de identitate, CNP 1., domiciliat în Câmpia Turzii, str. Gh. Lazăr nr. 15A, jud. C., rezident al C. ui C. pentru copii P.

F. C. -N. din C. -N., str. S. nr. 29, jud. C. la o pedeapsă de 3 ani

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată în dauna părții vătămate V. L. .

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda.

În temeiul art. 83 alin. 1 din Codul penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, stabilind pedeapsa finală de 4 ani 6 luni închisoare.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal după împlinirea vârstei de 18 ani.

În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal s-a scăzut din pedeapsa finală aplicată inculpatului A. I. perioada reținerii și arestării preventive, respectiv începând cu data de_ până la zi.

În temeiul art. 350 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat.

În temeiul art. 103 alin. 1 din Codul penal s-a dispus luarea față de inculpatul minor Sînmihăian F. , fiul lui Florea și Lia, născut la data de_ în municipiul C. -N., jud. C., cetățenie română, fără antecedente penale, studii 9 clase, elev în clasa a IX-a la Școala "Edmond Nicolau"; din C. -N., posesor al CI seria KX nr. 7., CNP 1., rezident în cadrul C. ui C. pentru C. al F. P. F. C. -N. din C. -N., str. S. nr. 29, jud.

C. a măsurii educative a libertății supravegheate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 109 alin. 1 din Codul penal, a art. 3201Cod procedură penală și a art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal față de partea vătămată V. L., încredințând supravegherea S. ui de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 103 alin. 3 din Codul penal, pe durata măsurii libertății supravegheate, s-a stabilit ca minorul Sînmihăian F. să presteze o activitate neremunerată de interes public stabilită/individualizată de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, cu o durată de 100 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.

Instanța a atras atenția inculpatului cu privire la prevederile articolului 103 alin. 6 din Codul penal, respectiv la posibilitatea revocării măsurii educative a libertății supravegheate în situația în care în perioada de 1 an prevăzută de art.

103 alin. 1 din Codul penal s-a sustras de la supravegherea care se exercită asupra lui sau are purtări rele sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 488 alin. 2 din Codul de procedură penală instanța a dispus punerea în executare a măsurii libertății supravegheate luată față de inculpatul Sînmihăian F. la data de_ .

În temeiul art. 103 alin. 1 din Codul penal s-a dispus luarea față de inculpatul minor D. E. , fiul lui L. M. și I., născut la data de_ în municipiul C. -N., jud. C., cetățenie română, fără antecedente penale, studii 6 clase, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național "Gh. Barițiu"; din C. -N., posesor al CI seria KX nr. 8., CNP 1., rezident în cadrul C. ui C. pentru C. al F. P. F. C. -N. din C. -N., str. S. nr. 29, jud.

  1. a măsurii educative a libertății supravegheate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 109 alin. 1 din Codul penal, a art. 3201Cod procedură penală și a art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal față de partea vătămată V. L., încredințând supravegherea S. ui de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

    În temeiul art. 103 alin. 3 din Codul penal, pe durata măsurii libertății supravegheate, stabilește ca minorul D. E. să presteze o activitate neremunerată de interes public stabilită/individualizată de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, cu o durată de 125 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.

    Instanța a atras atenția inculpatului cu privire la prevederile articolului 103 alin. 6 din Codul penal, respectiv la posibilitatea revocării măsurii educative a libertății supravegheate în situația în care în perioada de 1 an prevăzută de art.

    103 alin. 1 din Codul penal se sustrage de la supravegherea care se exercită asupra lui sau are purtări rele sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.

    În temeiul art. 488 alin. 2 din Codul de procedură penală instanța a dispus punerea în executare a măsurii libertății supravegheate luată față de inculpatul

  2. E. la data de_ .

S-a constatat că partea vătămată V. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorilor desemnați din oficiu av. Bănuț Andra, av. Arion S. F. și av. B. M., fiecare în sumă de 300 lei s-a avansat din FMJ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de_ în dosarul penal nr. 2359/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca înregistrat pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de deținere a inculpatului minor A. I. sub acuzația săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal și a art. 40 alin. 1 din Codul penal, în stare de libertate a inculpaților minori S. F. sub acuzația săvârșirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal și D. E. sub acuzația săvârșirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de_, în jurul orelor 1545, minorii A. I., S. F. și D. E. se aflau în cartierul

Mărăști din mun. C. -N., în zona străzii Câmpul Pâinii, pe spațiul verde din apropierea căii ferate, în apropierea străzii Arad. La un moment dat au observat-o venind din sens invers, dinspre pasajul de cale ferată de pe str. Fabricii, pe partea vătămată V. L., persoană în vârstă de 68 ani, care avea asupra sa o poșetă. În acel moment inculpatul A. I. le-a propus celorlalți doi să-i sustragă părții vătămate poșeta pentru a-și face rost de bani.

Astfel, după o înțelegere prealabilă între ei, fiind de acord cu propunerea făcută de inculpatul A. I., acesta împreună cu S. F. și D. E. s- au îndreptat înspre partea vătămată. În momentul în care au ajuns în dreptul acesteia, inculpatul A. I. a pus mâna pe geanta părții vătămate, care se afla pe umărul stâng al acesteia, și a tras-o cu putere încercând să o smulgă din mâna ei. În acest timp partea vătămată a ținut cu putere de geantă, astfel că

inculpatul A. I. a smucit de geantă până s-au rupt toartele acesteia și astfel i-a luat geanta, după care au fugit toți trei înspre str. Anina și s-au ascuns între blocuri. În tot acest timp partea vătămată s-a opus, refuzând să dea drumul la geantă până când toartele genții s-au rupt, iar partea vătămată a fost trântită la pământ ca urmare a forței cu care i-a fost smulsă geanta, căzând în genunchi și sprijinindu-se pe mâini.

Partea vătămată a reușit să se ridice de jos și a început să alerge după inculpați, strigând ,,Hoții! Hoții! Mi-au furat geanta";. Martorul Vasarhelyi A. ,

aflându-se la domiciliu său pe str. Anina, în apartamentul situat la et. 1 al imobilului cu nr. 21, i-a observat de pe geam pe inculpați cum alergau cu geanta sub braț și imediat a observat-o și pe partea vătămată care alerga după aceștia și striga "hoții, mi-au furat geanta";. Martorul i-a spus mamei sale Vasarhelyi A., care tocmai coborâse în fața blocului, ceea ce a văzut, moment în care și aceasta a observat-o pe partea vătămată care fugea și striga "Hoții";. În acel moment numita Vasarhelyi A. a observat în zonă un echipaj de poliție de la Secția 2 și i-a anunțat cu privire la cele întâmplate, astfel că la scurt timp inculpații A. I.

, S. F. și D. E. au fost prinși de către organele de poliție, în zona străzii Grădinarilor din cart. Mărăști, inculpatul A. I. având geanta părții vătămate asupra sa.

În momentul în care partea vătămată i-a văzut pe cei trei inculpați în autoturismul poliției, i-a recunoscut ca fiind cei trei tineri care nu cu mult timp în urmă i-au sustras geanta.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, poșeta fiind restituită părții vătămate.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesele verbale întocmite (filele 7-9, 10-12, 15, 22, 25-26, 29-30, 33, 34, 45, 54, 55 dosarul de urmărire penală), dovadă de ridicare și predare (fila 16 dosarul de urmărire penală), declarațiile părții vătămate (filele 18-19, 20-21 dosarul de urmărire penală), declarațiile martorului (filele 31-32 dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpaților (filele 36, 38-39, 40, 46, 48-49, 50, 57-

58 dosarul de urmărire penală), fișele de cazier judiciar (filele 41-42, 51, 59 dosarul de urmărire penală), caracterizare psihopedagogică și foaia matricolă ale inculpatului D. E. (filele 62-63, 64-66), raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 69-70), precum și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 93-95).

Prin rezoluția organelor de cercetare penală din data de_, confirmată prin rezoluția procurorului din aceeași dată, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul A. I. , pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal (fila 6).

Prin ordonanța organului de cercetare penală din data de_ s-a dispus reținerea învinuitului A. I. pe o durată de 24 ore, începând cu data de _

, orele 2130, până la data de_, orele 1600(fila 71).

Prin ordonanța procurorului din data de_ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 și a art. 40 alin. 1 din Codul penal constând în aceea că în data de_, în urma unei înțelegeri prealabile cu numiții Sînmihăian F. și D. E. de a obține foloase materiale prin sustragerea unor bunuri din posesia unor persoane mai în vârstă, s-au deplasat în zona cartierului Mărăști din C. -N., pe str. Câmpul Pâinii, pe spațiul verde din apropierea căii ferate, în apropierea străzii Arad. La un moment dat au văzut- o venind din sens invers pe partea vătămată V. L. care avea asupra ei o poșetă. S-au apropiat de aceasta și prin folosirea de violențe fizice - respectiv prin prinderea genții de către A. I. care a smuls cu putere de aceasta - i-au sustras părții vătămate geanta respectivă, după care au fugit spre strada Anina. Partea vătămată s-a opus, refuzând să dea drumul la geantă până când una dintre torțile genții s-a rupt, iar V. L. a fost trântită la pământ ca urmare a

forței cu care i-a fost smulsă geanta(fila 75).

Prin propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca înregistrată la data de_ sub nr._ s-a solicitat instanței să dispună luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul A. I. .

La baza propunerii de arestare preventivă a inculpatului au stat dispozițiile articolului 143 și articolului 148 lit. f din Codul de procedură penală, în sensul că inculpatul ar fi săvârșit cu intenție o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea penală nr. 27/C/A/2013, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei C. -N. (filele 79-84), a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului A. I. în temeiul art. 143 și articolului 148 litera f din Codul de procedură penală, pe o perioadă de 19 de zile (_ -_ ).

Prin încheierea din data de_ din dosarul penal nr._ al Judecătoriei C. -N. au fost verificate temeinicia și legalitatea măsurii arestului preventiv luat față de inculpatul A. I., măsură care a fost menținută.

În faza de urmărire penală inculpatul A. I. a avut o conduită sinceră, a colaborat cu organele de cercetare și de urmărire penală și a recunoscut fapta săvârșită. Inculpatul S. F. a avut o conduită procesuală oscilatorie, în sensul că inițial a recunoscut fapta comisă, ulterior a negat faptul că ar fi participat la săvârșirea ei, iar în final a revenit asupra poziției procesuale, recunoscând din nou comiterea faptei. Inculpatul D. E. a negat că ar fi participat în vreun fel la comiterea faptei care face obiectul prezentului dosar penal.

În aceeași fază procesuală partea vătămată V. L. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză deoarece geanta cu toate bunurile aflate în interior i-a fost recuperată și restituită.

În faza cercetării judecătorești prezenți personal în fața instanței inculpații au declarat că doresc soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art. 3201Codul de procedură penală, recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, ne mai solicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală pe care și le-au însușit (procese verbale filele 30, 31, 32). La dosar au fost depuse referatele de evaluare întocmite de S. de probațiune de

pe lângă Tribunalul Cluj pentru inculpatul A.

I.

(filele 41-45), pentru

inculpatul S. F. (filele 46-49) și D.

E.

(filele 50-53) și concluzii

scrise cu privire la S. F. (filele 54-56).

Partea vătămată a reiterat poziția de a nu se constitui parte civilă în cauză și a precizat că nu are nicio pretenție de la inculpați, atenționându-i pe aceștia cu privire la riscurile la care se expun în condițiile în care își mențin conduita antisocială și la modul în care a fost afectată atât ea, cât și aparținătorii de sustragerea poșetei în care se aflau toate documentele medicale ale soțului său.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de_, inculpații A. I., S. F. și D. E. se aflau la intersecția străzilor Câmpul Pâinii cu Aradului când au văzut că se apropia de ei, din sens opus, partea vătămată V. L. avea asupra ei o geantă. Inculpatul

  1. I. le-a propus celorlalți doi inculpați să sustragă geanta de la femeie, însă a fost refuzat, situație în care le-a spus că o va lua chiar el - pentru a le demonstra că are curaj să facă acest lucru deoarece și în trecut a mai săvârșit alte fapte penale. Pentru a reuși acest lucru, el s-a îndreptat spre partea vătămată care a observat că minorii se uită suspect spre ea, iar în urmă au venit și ceilalți doi inculpați. Imediat după ce a trecut de V. L., inculpatul A. I. s-a întors fulgerător și a prins geanta acesteia, trăgând de ea pentru a o deposeda pe partea vătămată. V. L. a ținut strâns de geantă și nu i-a dat drumul, însă toartele s-au rupt și ea a căzut, inculpații fugind cu partea în care aceasta își ținea bunurile. În timp ce A. I. trăgea de geantă pentru a o sustrage, ceilalți doi inculpați s-au apropiat și ei de partea vătămată și după ruperea toartelor au fugit toți trei spre strada Anina. Partea vătămată a reușit să se ridice de la pământ și să fugă în direcția în care s-au deplasat inculpații strigând

"Hoții!"; și încercând să alerteze lumea. Ea a fost observată de martorul Vasarhelyi

A. care a rugat-o pe mama sa să anunțe organele de poliție. Fiind în zonă, un echipaj de poliție s-a prezentat la fața locului și a pornit în căutarea tinerilor, găsindu-i pe strada Fabricii, în timp ce fugeau din direcția străzii Anina. Aceștia au fost reținuți și s-a descoperit asupra lui A. I. geanta părții vătămate, care a fost predată pe bază de dovadă lui V. L. .

Partea vătămată a declarat că în timp ce se deplasa de la Spitalul C. ana în direcția străzii M., în zona căii ferate de pe strada Câmpul Pâinii s-a intersectat cu un grup de 3 tineri. În momentul în care aceștia s-au apropiat de ea, tânărul mai mare - identificat ulterior a fi inculpatul A. I. - s-a năpustit asupra sa și, prin folosirea forței fizice a deposedat-o de geanta pe care o avea asupra ei. V. L. a precizat că în acele momente a ținut foarte strâns de bretelele genții, însă a căzut la pământ, după care curelele s-au rupt. S-a ridicat de jos și a pornit în urmărirea celor trei, strigând "Hoții !!!";, până a întâlnit un echipaj de poliție care patrula în zona respectivă.

Cele declarate de către partea vătămată se coroborează cu declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală (A. I. și S. F. ) și de

judecată (cei trei inculpați), dar și cu cuprinsul procesului verbal de constatare a comiterii faptei și cu declarațiile martorului Vasarhelyi A. .

Fiind audiat în cauză inculpatul A. I. a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat că a acționat după o înțelegere prealabilă cu ceilalți doi, cu scopul de a-și face rost de bani (fila 40 dosarul de urmărire penală). În declarația dată în cursul judecării cauzei, inculpatul A. I. a precizat împrejurările în care au acționat cei trei - respectiv în timp ce erau ieșiți la plimbare, că inițial le-a propus celorlalți doi ca aceștia să ia geanta femeii însă ei nu au fost de acord și pentru a le demonstra că are curajul să fure a acționat în sensul de a sustrage geanta părții vătămate.

Versiunea prezentată în fața instanței de către inculpatul A. I. a fost susținută și de declarațiile inculpaților S. F. și D. E. care au precizat că au refuzat propunerea primului inculpat de a sustrage geanta, dar și că l-au susținut pe acesta în încercarea de a le demonstra că are curaj de a fura. Astfel, ei s-au apropiat de partea vătămată în timp ce inculpatul A. I. încerca să îi sustragă acesteia geanta, imediat după aceea îndepărtându-se împreună de la locul faptei.

Având în vedere vârsta inculpatului D. E. - 15 ani, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, iar conform concluziilor Raportului de expertiză nr.2086/IV/a/38 din_, întocmit în cauză de către

I.M.L.C. -N., rezultă că acesta prezintă diagnosticul ,,Tulburare de conduită socializată"; și că are capacitatea psihică de a aprecia critic conținutul și consecințele faptelor sale, atât la data examinării cât și la cea a comiterii faptei - discernământ prezent pentru fapta comisă corespunzător vârstei cronologice și intelectului (filele 74-75 dosarul de urmărire penală).

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului A. I. rezultă că acesta a fost anterior condamnat prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și de efectuare a unor operațiuni financiare în mod

fraudulos, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Din referatul de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj pentru inculpatul minor A. I., reiese că provine dintr-o relație de scurtă durată a mamei cu Cravici Nelu, că părinții nu și-au asumat și nici îndeplinit responsabilitățile părintești, acestea fiind preluate de către bunicii materni. Aceștia din urmă au încercat să-i asigura minorului cele necesare, însă de la vârsta de 9-10 ani A. I. a început să le creeze probleme. El a aderat la un grup de prieteni cu comportament anti-social, sub influența cărora a comis mai multe fapte penale, fiind cercetat în acest sens de către Poliția Municipiului Câmpia Turzii. Minorul obișnuia să joace la jocurile de noroc, să consume băuturi alcoolice, să inhaleze prenadez și să-și petreacă timpul liber în diferite localuri din Turda, în mall-urile din C. -N. sau în localități din alte județe, banii susținerii acestui stil de viață provenind din sustragerile din locuința bunicului sau de pe cardul bancar al acestuia.

Pentru comportamentul nerecunoscător adoptat față de ei, bunicii și-au retras sprijinul material și moral, situație în care A. I. a ajuns să fie găzduit în cadrul Adăpostului de zi și de noapte pentru copiii străzii Arlechino din C. -N. și ulterior la C. C. pentru C. i Străzii ai F. P. F. România din

  1. -N. . El s-a adaptat fără dificultate mediului instituțional, a participat la programe și a relaționat în mod adecvat cu personalul și cu beneficiarii, cu o excepția unei divergențe cu un beneficiar și a unor plecări din centru fără învoire. Cu toate acestea, pe parcursul anului 2013 inculpatul minor și-a reluat vechile obiceiuri, petrecându-și timpul cu Ruja G. - tânăr cunoscut ca având un comportament infracțional și reluând consumul de prenadez.

    1. I. a fost înscris la școală în cadrul programului "A doua șansă"; de la Școala Generală "N. Iorga"; din C. -N., unde frecventa cursurile clasei a V-a. El nu a întâmpinat dificultăți decât începând cu luna mai 2012, când și-a pierdut interesul pentru pregătirea sa școlară, renunțând la implicarea în activități extrașcolare, acumulând absențe și obținând note scăzute, inclusiv la purtare.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului S. F. reiese că acesta nu este cunoscut ca având probleme juridice, iar din referatul de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la comportamentul său reiese că părinții lui s-au despărțit în urmă cu aproximativ 13 ani, el

împreună cu sora mai mare rămânând sub îngrijirea mamei care și-a întemeiat o nouă familie și că nu a menținut legătura cu tatăl natural. Minorul a locuit inițial

împreună cu noua familie a mamei, însă relațiile din cadrul acesteia s-au înrăutățit de-a lungul timpului, mai ales după apariția pe lume celor două surori mai mici. Treptat tatăl vitreg s-a centrat pe nevoile propriilor copii și i-a îndepărtat pe cei doi provenind din relația de căsătorie anterioară a mamei minorului, motiv pentru care aceștia au fost găzduiți în C. C. pentru C. începând cu anul 2001 și din anul 2003. Mama inculpatului a menținut legătura cu acesta și s-a interesat de dezvoltarea lui, chiar dacă s-a implicat de-a lungul timpului în mai multe relații de concubinaj (din care a mai rezultat un băiat), însă în luna octombrie 2012 a decedat în urma unor probleme de sănătate. Alături de cei doi copii mai mari a fost instituționalizată și una dintre surorile mai mici, situație în care în C. C. pentru C. i Străzii al F. P. F. sunt găzduiți trei dintre cei cinci frați, dar și bunica maternă. Relațiile dintre membri familiei care sunt instituționalizați sunt apropiate, copiii fiind atașați unii de alții, dar și sprijiniți/încurajați de către bunica maternă.

Inculpatul S. F. este integrat în centru, are sentimentul de apartenență și o conduită adecvată față de celelalte persoane asistate și față de personal. Singura problemă însemnată cu care se confruntă este absenteismul școlar (după primele ore de curs se întoarce în centru) și rezultatele slabe obținute în procesul educațional, deși a fost consiliat în sensul îmbunătățirii conduitei școlare.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului D. E. reiese că acesta nu este cunoscut ca având probleme juridice, iar din referatul de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj reiese că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, că încă din primii ani de viață a fost supus unor rele tratamente din partea părinților și că mediul în care a crescut până la scoaterea sa din familie a fost unul dezechilibrat, marcat de condițiile mizere de trai și de abuzuri fizice și emoționale. După ce părinții au fost încarcerați în vederea executării unor pedepse pronunțate pentru rele tratamente aplicate minorilor, copiii au fost instituționalizați la C. C. pentru C. i Expuși Infracționalității, dată la care inculpatul D. E. avea vârsta de 3 ani. După patru ani a fost transferat la C. C. pentru C. din cadrul F. P. F. împreună cu alți doi frați, instituție în care se află și în prezent. După liberarea din penitenciar părinții au întreținut separat relații de concubinaj cu alte persoane și s-au interesat doar sporadic de cei trei copii instituționalizați.

D. E. a dezvoltat un atașament special față de una dintre surorile mai mari, pe care o vizita frecvent, însă în prezent nu mai beneficiază de sprijinul acesteia deoarece relația ei de concubinaj s-a destrămat și a părăsit locuința conjugală. Au existat situații în care minorul a fugit din centru pentru a-și vizita sora, însă în perioada în care se afla la locuința acesteia avea un comportament problematic, în sensul că se certa cu persoanele care locuiau în zonă și consuma băuturi alcoolice. Fostul concubin al surorii, dar și părintele social din centrul în care este instituționalizat bănuiesc că D. E. ar consuma substanțe etnobotanice, dar nu au existat dovezi în acest sens și inculpatul nu recunoaște acest fapt.

Și la școală inculpatul D. E. întâmpină probleme, acesta repetând în prezent clasa a VI-a. Din informațiile obținute de la școală, minorul este dezinteresat de actul instructiv-educativ, deranjează desfășurarea orelor de curs, manifestă un limbaj tendențios și obscen și un comportament inadecvat. Pentru toate acestea a avut scăzută nota la purtare la 1 și beneficiază de aplicarea unor metode individualizate de studiu din partea profesorilor de sprijin ai școlii.

Cu toate acestea, minorul are aptitudini și abilități practice, înregistrând performanțe la tenis de masă și desen, pentru această din urmă activitate dovedind un real talent așa cum reiese din referatul de evaluare. D. E. agreează să se plimbe în afara C. ui, să vizioneze programe TV și să joace fotbal cu prietenii, dar apreciază într-o mai mare măsură singurătatea deoarece consideră că este mai liniștit și nu se enervează pe nimeni.

Instanța a apreciat că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Starea de fapt a fost în mod corect reținută în actul de sesizare, cu respectarea dispozițiilor art. 69 Codul de procedură penală referitoare la aprecierea coroborată a mijloacelor de probă. Declarațiile inculpaților minori prin care au recunoscut săvârșirea infracțiunilor se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor, cu conținutul procesului verbal de constatare întocmit de organele de poliție.

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate în faza de urmărire penală și analizate anterior, instanța a constatat că în drept:

Fapta inculpatului A. I. care, la data de_, în jurul orelor 1545, în timp ce se afla împreună cu inculpații S. F. și D. E. în cartierul Mărăști, în zona străzii Câmpul Pâinii din mun. C. -N. și după o înțelegere prealabilă cu aceștia, i-a sustras prin violență geanta părții vătămate V. L., trăgând de aceasta până i-a rupt ambele toarte și până a căzut la pământ partea vătămată a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal.

Fapta inculpatului S. F. care, la data de_, în jurul orelor 1545, în timp ce se afla împreună cu inculpații A. I. și D. E. în cartierul Mărăști, în zona străzii Câmpul Pâinii din mun. C. -N., a fost de acord ca inculpatul A. I. să-i sustragă, prin violență, geanta părții vătămate V. L. și i-a acordat sprijin moral în acțiunile pe care acesta le-a întreprins (așa cum au fost reținute anterior), a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev. și ped. de art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal.

Fapta inculpatului D. E. care, la data de_, în jurul orelor 1545, în timp ce se afla împreună cu inculpații A. I. și S. F. în cartierul Mărăști, în zona străzii Câmpul Pâinii din mun. C. -N., a fost de acord ca inculpatul A. I. să-i sustragă, prin violență, geanta părții vătămate V. L. și i-a acordat sprijin moral în acțiunile pe care acesta le-a întreprins (așa cum au fost reținute anterior), a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev. și ped. de art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal.

Infracțiunea de tâlhărie este una dintre infracțiunile complexe, care are un obiect juridic principal (identic cu al infracțiunii de furt - ce constă în relațiile sociale de ordin patrimonial referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile) și un obiect juridic secundar (identic cu al infracțiunilor de lovire sau alte violențe/vătămare corporală/vătămare corporală gravă sau amenințare - ce constă în relațiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea persoanei îndreptățite să păstreze anumite bunuri, respectiv relațiile sociale referitoare la viața, integritatea corporală sau libertatea persoanei).

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptelor inculpaților A.

I., S. F. și D. E. s-a concretizat în două acțiuni strâns legate între ele, respectiv acțiunea de a lua din detenția părții vătămate geanta cu toate bunurile din aceasta și cea de exercitare a violențelor fizice și psihice asupra acesteia, acțiuni aflate într-o relație de intercondiționare (exercitarea agresiunii a

avut drept scop înfrângerea rezistenței părții vătămate pentru ca inculpatul A.

I. să poată scoate din detenția ei bunul, iar în urma acestor agresiuni - smuciri puternice a genții până la ruperea toartelor și care au determinat căderea părții vătămate). Aceste acțiuni au avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă trecerea bunurilor din detenția părții vătămate în stăpânirea inculpaților și, totodată, cauzarea unor suferințe fizice/psihice.

Cu privire la activitatea secundară realizată de către inculpați, art. 211 alin. 1 din Codul penal prevede că aceasta poate fi efectuată "prin întrebuințare de violențe";. Aceasta semnifică o constrângere fizică sau psihică exercitată asupra unei persoane, acțiune care trebuie să fie efectivă și să aibă aptitudinea de a înfrânge rezistența victimei, fără a fi necesar ca ea să aibă caracterul unei forțe irezistibile, iar aptitudinea violenței de a constrânge se apreciază în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta.

Având în vedere împrejurările comiterii faptei de către cei trei inculpați (pe timp de zi, în loc public, în absența unor persoane care să poată interveni în ajutorul părții vătămate etc.), scopul exercitării agresiunii asupra părții vătămate

- pentru a obține bunurile, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite cele două componente ale infracțiunii de tâlhărie, respectiv însușirea și violența, situație în care faptele săvârșite de către inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c, alin. 21lit. a din Codul penal.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpații au acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe în ceea ce privește acțiunile de sustragere - întrucât au prevăzut potențialul rezultat al faptelor lor (deposedarea victimei de geantă) și au urmărit cauzarea acestuia - și de "convingere"; a părții vătămate să renunțe la bunul mobil.

Având în vedere vârsta inculpaților în momentul săvârșirii faptei - respectiv sub 18 ani, aceasta atrage reținerea în cauză a dispozițiilor art. 99 și următoarele din Codul penal.

Având în vedere data săvârșirii infracțiunii care face obiectul prezentului dosar penal -_ raportată la faptul că prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda, definitivă la data de_ prin nerecurare, inculpatul A.

I. a fost condamnat pentru săvârșirea în perioada minorității a unor infracțiuni la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 40 alin. 1 din Codul penal.

În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepselor la care urmează să fie condamnați inculpații și a modalității de executare a acestora, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 Codul penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în cadrul art. 211 alin. 1, alin. 2, alin. 21din Codul penal, modificate prin aplicarea prevederilor art. 109 alin. 1 din Codul penal și ale art. 3201alin. 7 din Codul de procedură penală, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acestora, precum și persoana fiecărui inculpat.

Este de notorietate aspectul că răspunderea penală a minorilor se circumscrie unor prevederi legale speciale - art. 99 - 110 din Codul penal și unor nevoi sociale și personale evidente - reeducarea acestora în vederea integrării cu ușurință în societate, corijându-se atitudinile neconforme cu regulile sociale, pentru înlăturarea neajunsurilor izvorând din insuficienta dezvoltare a personalității acestora, supusă unor influențe nefaste cărora adolescenții nu sunt în măsură să le facă față.

Este indiscutabil că se impune cu necesitate a se verifica dacă o măsură educativă poate răspunde cu succes acestor imperative în ceea ce îl privește pe fiecare dintre inculpați.

Cu privire la inculpatul minor A. I. , datele speței - faptul că lui i-a aparținut ideea săvârșirii faptei, că a trecut la punerea în practică a planului pentru a le demonstra celorlalți că este capabil să comită infracțiuni, că nu a luat în considerare niciun moment starea părții vătămate și modul în care aceasta ar putea fi influențată de propriile lui acțiuni, conduita sa anterioară - faptul că a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor fapte în dauna bunicilor materni care s-au preocupat de îngrijirea și creșterea lui, dar și specificul situației sale juridice - prezenta faptă a fost comisă în cursul termenului de încercare al unei suspendări condiționate a executării unei pedepse, toate acestea sunt de natură a forma instanței convingerea că o măsură educativă nu ar putea răspunde cu succes imperativelor reeducării sale, rațiune pentru care urmează a proceda la aplicarea unei pedepse.

În continuare, dispozițiile art. 109 din Codul penal au prioritate în aplicare față de dispozițiile art. 3201din Codul de procedură penală. Astfel, prima dată va opera o reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (de la 3 ani 6 luni la 10 ani închisoare), la aceste noi limite făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. 7 din Codul de procedură penală și rezultând în final limitele de pedeapsă cuprinse între 2 ani 4 luni și 6 ani 8 luni închisoare.

La stabilirea cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului A.

I. instanța nu a reținut vreo circumstanță atenuantă judiciară având în vedere conduita antisocială adoptată de acesta înainte de săvârșirea faptei ce face obiectul prezentului dosar penal - așa cum rezultă din cazierul judiciar, faptul că doar intervenția promptă a organelor de poliție a făcut posibilă recuperarea pagubei și restituirea genții către partea vătămată, dar și rolul asumat de acest inculpat în săvârșirea infracțiunii.

Având în vedere împrejurările comiterii infracțiunii de tâlhărie, respectiv pe timp de zi, în loc public, profitând de situația părții vătămate (femeie mai în vârstă care nu are posibilitatea de a reacționa rapid și eficient), de ascendentul asupra acesteia realizat prin prezența mai multor persoane la momentul săvârșirii faptei, prin utilizarea unei agresiunii fizice, dar și prin lipsa altor persoane în zonă care să intervină în ajutorul părții vătămate, precum și de contribuția inculpatului A. I. la săvârșirea infracțiunii, instanța se va orienta spre aplicarea unei pedepse într-un cuantum mediu între limitele de pedeapsă aplicabile în prezenta cauză.

Având în vedere aceste considerente, dar și vârsta relativ fragedă a inculpatului A. I. - vârstă care explică într-o anumită măsură bravada și neconștientizarea riscurilor la care se expune și la care le expun pe celelalte persoane prin adoptarea unui comportament infracțional, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare ar fi aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda.

În temeiul art. 83 alin. 1 din Codul penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda, pedeapsă pe care o adaugă la

pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, stabilind pedeapsa finală de 4 ani 6 luni închisoare.

Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Având în vedere condamnarea pronunțată prin prezenta sentință penală, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpatului (după împlinirea vârstei de 18 ani) dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal. Instanța nu a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera c din Codul penal întrucât A. I. nu s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de o funcție, profesie sau activitate.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabău și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

S-a constatat că inculpatul A. I. a fost reținut și ulterior arestat preventiv în cauză începând cu data de_, motiv pentru care în temeiul art. 88 alin. 1 Codul penal s-a dispus scăderea din pedeapsa rezultantă finală de 4 ani 6 luni închisoare a perioadei reținerii și arestului preventiv începând cu data de_ până la zi.

Având în vedere gradul de pericol social concret al faptei pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală instanța a constatat că măsura arestului preventiv luată față de A. I. se impune a fi menținută în continuare, conform art. 350 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Cu privire la inculpații minori S. F. și D. E. , având în vedere gradul lor de implicare în săvârșirea faptei care face obiectul prezentului dosar penal - au acceptat propunerea lui A. I. de deposedare a părții vătămate și l-au susținut moral pe acesta chiar prin simpla lor prezență în apropierea lui V. L. -, lipsa antecedentelor penale, faptul că nu sunt cunoscuți organelor judiciare drept persoane cu un comportament antisocial, că s-au confruntat încă de mici cu probleme familiale și materiale, atitudinea pe parcursul procesului penal de recunoaștere și regret pentru comiterea faptei - chiar dacă nu conștientizează pe deplin consecințele acesteia asupra părții vătămate -, dar mai ales că în prezent sunt integrați din toate punctele de vedere (adăpost, apartenență, susținere) în C. pentru C. ai F. P. F.

România, instanța a apreciat că o măsura educativă ar putea răspunde cu succes imperativelor reeducării acestora, rațiune pentru care urmează a proceda la alegerea celei mai potrivite dintre cele enumerate de art. 101 din Codul penal.

Instanța a dat eficiență conduitei lor anterioare conformă normelor sociale

- așa cum reiese din cazierul judiciar prin lipsa antecedentelor penale - reținând la individualizarea judiciară a sancțiunii ce urmează a fi pronunțată circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal, raportat la art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal.

La alegerea măsurii educative pe care a luat-o în cauză, instanța a ținut cont de faptul că S. F. și D. Emanuale nu au împlinit încă 17 ani, că

nu beneficiază de sprijinul material și moral al părinților - unii dintre aceștia sunt decedați, despre alții nu se mai cunoaște nimic și ceilalți sunt total dezinteresați de soarta inculpaților, că se confruntă cu dificultăți școlare și că acordă o mai mare atenție activităților extrașcolare decât învățăturii, situație în care apreciază că mustrarea și libertatea supravegheată încredințată părinților nu ar fi suficiente pentru sancționarea și reeducarea acestora.

Pentru motivele ce preced, în temeiul art. 103 alin. 1 din Codul penal ia față de inculpații minori Sînmihăian F. și D. E. măsura educativă a libertății supravegheate, încredințând supravegherea lor S. ui de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a din Codul penal, raportat la art. 3201din Codul de procedură penală și cu aplicarea art. 109 alin. 1 din Codul penal.

În temeiul art. 103 alin. 3 din Codul penal, pe durata măsurii libertății supravegheate stabilește ca minorii să presteze o activitate neremunerată de interes public stabilită/individualizată de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, cu o durată de 100 de ore pentru inculpatul Sînmihăian F. și de 125 ore pentru inculpatul D. E. (mai mare ca urmare a conduitei adoptate de acesta față de colegi, profesori, personalul din cadrul centrului și aparținător - așa cum reiese din datele expuse de instanță la capitolul privind starea de fapt), de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.

Instanța a atras atenția inculpaților cu privire la prevederile articolului 103 alin. 6 din Codul penal, respectiv la posibilitatea revocării măsurii educative a libertății supravegheate în situația în care în perioada de 1 an prevăzută de art.

103 alin. 1 din Codul penal se sustrag de la supravegherea care se exercită asupra lor sau au purtări rele sau săvârșesc o faptă prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 488 alin. 2 din Codul de procedură penală instanța a dispus punerea în executare a măsurii libertății supravegheate luată față de inculpații Sînmihăian F. și D. E. la data de_ - așa cum reiese din procesul verbal întocmit în acest sens.

S-a constatat că partea vătămată V. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorilor desemnați din oficiu av. Bănuț Andra, av. Arion S. F. și av. B. M., fiecare în sumă de 300 lei s-a avansat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul minor A. I.

, solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare având în vedere atitudinea sa sinceră, faptul că a recunoscut și regretă comiterea faptei și

împrejurarea că are 16 ani, fiind elev în clasa 5-a. Pentru toate aceste motive, apreciază că se poate face aplicarea disp.art.109 C.pr.pen.

Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 109 alin. 1 din Codul penal, a art. 3201Cod procedură penală și a art. 40 alin. 1 din Codul penal.

De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.pr.pen.

Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond însă nu a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât mai ales circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv atât atitudinea sinceră a acestuia,solicitarea de a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen. care atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă ,precum și starea de minoritate a acestuia,care de asemenea atrage reducerea la jumătate a limitelor pedepsei,situație în care Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este mult prea mare raportat la toate aceste aspecte,astfel că va admite recursul inculpatului și îi va aplica acestuia o pedeapsă mai redusă.

Pe lângă aceste dispoziții care atrag legal reducerea limitelor pedepsei,trebuie avute în vedere și vârsta fragedă a acestuia,de 16 ani, nivelul scăzut de educație,fiind elev in clasa a V a, condițiile în care a crescut,fiind practic lipsit de supravegherea și afecțiunea părintească,așa după cum rezultă din referatul de evaluare psiho-socială, crescând mai mult în centre pentru copii și intrând de asemenea prematur în anturaje nepotrivite, împrejurări care au dus practic și la intrarea timpurie în câmpul infracțional,astfel că reducerea pedepsei apare ca fiind justificată. Curtea apreciază că acordarea unei clemențe în acest sens inculpatului,va duce atât la realizarea rolului coercitiv al pedepsei dar și educativ ,iar acesta va realiza ca i se acordă o șansă și nu va mai intra în conflict cu legea penală.

Prin urmare,în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. va admite recursul declarat de inculpatul minor A. I., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 471 din 15 aprilie 2013 a Judecătoriei C. -N. pe care o va casa numai cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecând:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. I. pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin2.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 40 alin 1 Cod penal la 2 ani și 4 luni închisoare.

Va menține dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda și dispune ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II- Cod penal.

Va deduce din pedeapsă perioada arestului preventiv începând cu data de 10 martie 2013 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Va stabili onorariu avocat din oficiu în sumă de 200 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției în favoarea Baroului C. .

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul minor A. I., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 471 din 15 aprilie 2013 a

Judecătoriei C. -N. pe care o casează numai cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. I. pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin2.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 40 alin 1 Cod penal la 2 ani și 4 luni închisoare.

Menține dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 370/2012 a Judecătoriei Turda și dispune ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II- Cod penal.

Deduce din pedeapsă perioada arestului preventiv începând cu data de 10 martie 2013 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Stabilește onorariu avocat din oficiu în sumă de 200 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției în favoarea Baroului C. .

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. L. H. C. I.

GREFIER,

L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_

Jud.fond. M. D. A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 797/2013. Tâlhărie