Decizia penală nr. 839/2013. Rejudecare după extrădare
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.839/R/2013
Ședința publică din 11 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. V. A.
JUDECĂTORI: L. H.
: I. M.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul D. R. C., împotriva sentinței penale nr.212/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. N., având ca obiect rejudecare după extrădare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. R. C., aflat în stare de arest, asistat de av.B. Corăbian în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av.C. P., din cadrul Baroului C., cu delegații avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul învederează instanței că-și retrage recursul declarat în cauză.
Apărătorul inculpatului, față de această împrejurare, solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, față de manifestarea de voință a inculpatului, solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul D. R. C., solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 212 din 21 februarie 2013 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 522 ind. 1 Cpp raportat la art. 404 si urm Cpp s-a respins ca inadmisibila cererea de rejudecare după extrădare formulata de condamnatul D. R. C., fiul lui R. - G. și M., născut la data de_ în C. -
N., jud. C., cetățenie română, CI seria KX nr. 4., CNP 1., domiciliat în C. -N.
, str. Constantin Brâncuși, nr. 133, jud. C. și f.f.l. în C. -N., str. Tache I., nr. 78, jud.
C., cu referire la condamnarea de 3 ani închisoare pronunțata prin sp nr. 651/_ a Jud Cj-N rămasa definitiva prin dp nr. 747/_ a Curții de Apel C. .
În baza art.192 al.3 C.pr.pen. a fost obligat condamnatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 25 mai 2012 condamnatul D.
R. C. a solicitat instanței, în temeiul art. 522 ind. 1 C.pr.pen., rejudecarea dosarului nr._, arătând că a fost condamnat de Judecătoria Cluj-Napoca în lipsa și apoi arestat în Franța la data de_ în baza unui mandat european de arestare.
Instanța a acvirat toate dosarele care interesează cauza, a ascultat concluziile apărătorului ales al inculpatului și ale RMP după care, a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii.
Analizând întregul probatoriu instanța reține că prin sentința penală nr. 651/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, s-a dispus condamnarea inculpatului D. R. -C., fiul lui R. G. și M., născut la data de_ în C. -N., jud. C., cetățean român, studii medii, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP 1., domiciliat în C. -N. str. C-tin Brâncuși nr. 133 jud. C. și f.f.l. în C. -N., str. Tache I., nr. 78 jud. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al.1 ,2 și 3 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare; fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 288 alin. 1 C. penal la o pedeapsă de 1 an închisoare; punere în circulație și conducere a unui autoturism cu numărul fals de înmatriculare prev. și ped. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În temeiul art. 36 alin. 1 C. penal s-a constatat că prezentele infracțiuni comise de inculpatul D. R. C. sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa definitivă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr. 784/2005 a Judecătoriei C. -N. definitivă prin neapelare.
În baza art. 85 alin. 1 C.penal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 784/2005 a Judecătoriei C.
-N. definitivă prin neapelare
În temeiul art. 36 alin 2 C. penal rap. la art. 33 lit. a C. penal s-a constatat că infracțiunile din prezentul dosar comise de inculpatul D. R. C. precum și cea pentru care s-a aplicat pedeapsa menționate mai sus prin s.p nr. 784/12005 a Judecătoriei C. -N. sunt concurente iar în baza art. 34 lit. b. C. penal s-au contopit toate cele 4 pedepse stabilite inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca și pedepse accesorii pe durata stabilită în art. 71 alin. 2 C penal
S-a dispus condamnarea inculpatului Szentgyorgyi Istvan, fiul lui Ladislau și M., născut la data de_ în Odorheiul Secuiesc, jud. Harghita, cetățean român, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, administrator, fără antecedente penale, CNP 1. domiciliat în Odorheiul Secuiesc, str. Insorita nr. 1, ap. 13, jud. Harghita, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. și ped de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen.cu aplic art. 74 lit. a C. penal rap. la art. 76 lit. c C. penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 288 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a C. penal rap. la art. 76 lit. e C. penal la o pedeapsă de 2 luni închisoare; complicitate la punere în circulație și conducere a unui autoturism cu numărul fals de înmatriculare prev.și ped de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplic. art. 74 lit. a C. penal rap. la art. 76 lit. d C. penal la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a C. penal s-a constatat că inculpatul Szentgyorgyi Istvan a săvârșit cele trei infracțiuni din prezentul dosar în condițiile concursului real de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C penal s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca și pedepse accesorii pe durata stabilită în art. 71 alin 2 C penal.
În temeiul art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 C. penal
iar în temeiul art. 71 alin 5 C. penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359 C. proc. penală s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83
C. penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. V. și în temeiul art. 14
proc. penală rap. la art. 346 C. proc. penală combinat cu art. 998 C. civil, art. 1003 C. civil au fost obligați cei doi inculpați în solidar la, plata despăgubirilor civile în suma de 2900 euro sau echivalentul în lei calculat la cursul BNR din ziua plății către partea civilă cu titlu de pretenții civile.
În temeiul art. 118 lit. d C. penal s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul D. R. C. a sumei de 1300 euro sau echivalentul în lei calculat la cursul BNR din ziua confiscării, suma ce i-a fost dată acestuia atât pentru a-l determina pe inculpat să săvârșească fapta cât și pentru a-l răsplăti astfel că se impune confiscarea acestei sume nefiind vorba de un bun ce servește la despăgubirea părții civile.
În temeiul art. 191 alin 1,2 C. proc. penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei fiecare.
Conform art. 189 C proc. penală onorariile av. oficiu s-au avansat din FMJ astfel suma de 300 lei d-nei av. Bena Ana M. și suma de 300 lei d-nei av. Bordean Adela.
Prin decizia penală nr. 215/A/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _
, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menținând sentința atacată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D. R. C. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza să se dispună achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune și punere în circulație și conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.pr.penală, iar în subsidiar, să se constate că pentru infracțiunea la legea circulației și cea de fals material în înscrisuri oficiale a intervenit prescripția specială, impunându-se încetarea procesului penal, în timp ce pentru infracțiunea de înșelăciune pedeapsa aplicată poate fi suspendată condiționat.
Prin decizia penală nr. 747/R/_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, a admis recursul inculpatului D. R. C., a casat decizia recurată împreună cu sentința penală nr. 651/_ a Judecătoriei C. -N. numai cu privire la soluția adoptată în ceea ce-l privește pe recurent și rejudecând a hotărât următoarele:
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală încetează procesul penal privind pe inculpatul D. R. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 alin 1 Cod penal ca urmare a intervenției prescripției speciale.
A fost menținută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare prev. și ped. de art. 85 alin 2 din OUG nr. 195/2002 aplicate prin sentința recurată.
S-a constatat că infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal și conducere a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare prev. și ped. de art. 85 alin 2 din OUG nr. 195/2002 sunt concurente cu infracțiunea sancționată cu pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr. 784/2005 a Judecătoriei C. -N., definitivă prin neapelare.
S-a dispus anularea suspendării condiționate aplicată inculpatului recurent prin sentința penală nr. 784/2005 a Judecătoriei C. -N. și a fost contopită pedeapsa de 6 luni aplicată prin aceasta cu pedepsele stabilite în cauză, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a alin 2 Cod penal.
Potrivit art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani.
S-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de siguranță:
Să se prezinte trimestrial la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj căruia i se încredințează supravegherea inculpatului.
Să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Potrivit art. 71 alin. ultim Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării începând cu 8 martie 2012 până la
zi.
dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D. R. C. dacă nu este
arestat în altă cauză.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în cauză. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile C. V. . A fost menținut restul dispozițiilor deciziei atacate.
A fost stabilită suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu avansată din fondul M. ui Justiției.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Referitor la admisibilitatea cererii de rejudecare după extrădare formulată de către condamnatul D. R. C. instanța a reținut următoarele:
Condamnatul D. R. C. s-a sustras de la judecarea fondului cauzei, în condițiile în care cunoștea procedura desfășurată împotriva sa de către organele de urmărire penală (declarațiile învinuitului de la f. 39-42 d.u.p. și pr.vb. de la f. 44 d.u.p.). În aceste condiții potrivit jurisprudenței CEDO condamnatul pierde dreptul la rejudecarea cauzei.
Hotărârea a cărei rejudecare se cere a rămas definitivă în forma condamnării inculpatului cu suspendarea sub supraveghere în urma exercitării de către condamnatul D.
R. C. a apelului peste termen și a recursului. Prin urmare rejudecarea ce se poate dispune în condițiile art. 522 ind. 1 C.pr.pen. a fost făcută în precedent, în căile ordinare de atac, cu luarea în considerare a tuturor apărărilor inculpatului care a fost reprezentat de apărătorul său ales.
Pentru fiecare din aceste două motive cererea de rejudecare după extrădare formulata de condamnatul D. R. C. a fost inadmisibilă. Văzând și prevederile art. 192 al. 3 C.pr.pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul D. R. C. , fără a indica în scris motivele pe care se întemeiază calea de atac promovată.
La termenul de judecată în recurs din data de_, recurentul personal a declarat de își retrage recursul promovat.
Potrivit art. 369 al. 1 C.proc.pen. la care face trimitere art. 385/4 al. 2 C.proc.pen. până la închiderea dezbaterilor la instanta de recurs, oricare dintre părti își poate retrage recursul declarat.
Raportat la dispozițiile legale menționate, văzând că manifestarea de voință a fost exprimată neechivoc si personal de către recurrent, Curtea urmează a lua act de retargerea recusului promovat în cauză.
Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili suma de suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat P.
C. .
În temeiul art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul D. R. C. împotriva sentinței penale nr. 212 din 21 februarie 2013 a Judecătoriei C. -N. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat P. C. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. L. B.
← Decizia penală nr. 1450/2013. Rejudecare după extrădare | Decizia penală nr. 1338/2013. Rejudecare după extrădare → |
---|