Decizia penală nr. 88/2013. Furt calificat

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

DECIZIA PENALĂ Nr. 88

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013 Completul compus din:

PREȘEDINTE D. B. Ț., judecător Judecător C. T., președinte secție penală Judecător S. M.

I. -M. O., grefier șef secție penală

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror.

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul T. C. , în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, contra sentinței penale nr. 7/A din_ a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar penal nr._, având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 105/_ a Judecătoriei Jibou.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul revizuient Tunyogi C. asistat de av. Ielciu Otilia, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av. Ielciu Mihai.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Întrebat fiind, condamnatul revizuient arată că renunță la recurs. Procurorul solicită să se ia act de retragerea recursului declarat.

Av. Ielciu Otilia cere să se ia act de renunțare la recurs. Solicită acordarea onorariului pentru apărare din oficiu.

Revizuientul arată că renunță la recurs.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 7/A din_ Judecătoria Jibou în temeiul prevederilor art.403 raportat la art.396 Cod procedură penală a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul TUNYOGI C. , fiul lui A. și O., născut în data de_, în mun.Baia-Mare, Maramureș, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea.

În baza prevederilor art.192, alin.2 Cod procedură penală obligă revizuientul să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou a propus respingerea cererii de revizuire formulată de revizuientul Tunyogi C. care în prezent execută o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de complicitate la furt calificat și distrugere.

1

Motivele invocate de revizuient se referă la faptul că judecarea s-a făcut în lipsă sa și astfel nu a putut beneficia de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, cu toate că recunoaște comiterea infracțiunilor. Revizuientul menționează că a fost prezent la primele două termene de judecată, dar ulterior, pentru că fiul său avea probleme de sănătate nu s-a mai putut prezenta în instanță.

Față de motivele invocate de revizuient, procurorul a propus respingerea cererii ca inadmisibilă, având în vedere că acestea nu sunt între cele expres și limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală.

Analizând dosarul, instanța constată că prin sentința penală nr.105/_ a Judecătoriei Jibou, rămasă definitivă prin respingerea recursului, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de complicitate la furt calificat și distrugere.

Revizuientul a formulat cererea motivând că fiind judecat în lipsă nu a putut beneficia de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, cu toate că recunoaște comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, fiind supuse acesteia hotărârile penale definitive, atât cu privire la latura penală cât și cea civilă.

Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală, iar cele invocate de revizuient nu se încadrează între acestea.

Având în vedere prevederile art.403 Cod procedură penală, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Cererea fiind respinsă, conform art.192, alin.2 Cod procedură penală, revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform dispozitivului.

În ședința publică din 23 octombrie 2013, condamnatul revizuient a arătat că își retrage recursul declarat.

Potrivit dispozițiilor art. 3854rap. la art.369 (1) Cod procedură penală, până la încheierea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare din părți își poate retrage recursul declarat.

Astfel, tribunalul, în baza art.385/4 C.p.p. rap. la art.369 C.p.p. ia act de retragerea recursului declarat de inc. Tunyogi C. împotriva sentinței penale nr.7/A a Judecătoriei Jibou.

Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de

200 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați S. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D E C I D E

În baza art.385/4 C.p.p. rap. la art.369 C.p.p. ia act de retragerea recursului declarat de inc. Tunyogi C. împotriva sentinței penale nr.7/A a Judecătoriei Jibou.

Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de

200 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați S. .

Definitivă.

2

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi_ . Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

Ț. D. B. T. C. M. S. O. I. -M.

Red.MS/IMO/_ / 3 ex.

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 88/2013. Furt calificat