Decizia penală nr. 89/2013. Abuz de încredere

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ

Decizia penală Nr. 89

Ședința publică de la 30 Octombrie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: S. M.

:B.	D.	Ț., judecător
:C.	T.	, judecător
:M.	J.	D., grefier

Ministerul Public este reprezentat de procuror Stana Pompilia din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în prezenta cauză penală privind pe recurentul inculpat E. A., domiciliat în Ș. l S., str. L., nr. 1, bl. L40, ap. 15, jud. Sălaj, având ca obiect infracțiunea de abuz de încredere (art. 213 C.p.).

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, pentru astăzi fiind amânată pronunțarea.

Cererile, susținerile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta.

T. ,

Prin sentința penală nr. 122/_ a Judecătoriei Ș. S., pronunțată în dosarul nr._, în baza art.213 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul E. A. - G. , fiul lui F. și D., născut la data de_ în S. Silvniei jud.Sălaj, domiciliat în comuna Măeriște, sat C. nr.234, jud.Sălaj, locuința efectivă în SS str.L. nr.1, bl.L.40, ap.15, jud.Sălaj, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, coordonator transport la SC Autototal trans SRL, CI seria SX nr.2. eliberat de SPCLEP SS CNP 1., fără antecedente penale la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art.71 alin.1 Cod penal,s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei către partea civilă B. M., reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat și a sumei de 4000 lei către partea civilă S. V., reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă S. V., reprezentând cheltuieli judiciare cu onorariu avocat.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. SS din_, dosar nr.138/P/2011, înregistrat la instanță la data de_ sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E. A. -G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuzul de încredere,în formă continuată prev.art. 213 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că la începutul anului 2010, inculpatul E. A. G. neavând loc de muncă, a contactat mai multe persoane de pe raza localității C., oferindu-se să intermedieze livrarea de materiale de construcție de la diferite societăți cu obiect de activitate materiale de construcții.

Astfel, în cursul lunii mai 2010 inculpatul a contactat partea vătămată S.

V. I. și i-a prezentat oferta de prețuri a SC HUFI COM SRL.O perioadă de cca 2 luni inculpatul a adus părții vătămate materialele solicitate în valoare de cca

25.000 lei, câștigând astfel încrederea părții vătămate.In cursul lunii iulie partea vătămată S. V. I. a înmânat inculpatului suma de 7000 lei pentru livrarea altor materiale de construcții, dar de data aceasta inculpatul nu a mai livrat materialele solicitate.

In cursul lunii iunie 2010inculpartul a contactat pe partea vătămată B. M. și în baza înțelegerii cu aceasta a livrat acesteia materiale de construcții în valoare de 6000 lei.Partea vătămată a arătat că materialele de construcții au fost livrate cu autoutilitara SC HUFI COM SRL și SC MULTICOM SRL.

In cursul lunii iulie partea vătămată a înmânat inculpatului suma de 6000 lei pentru a-i livra țigle, dar de data aceasta inculpatul nu a mai livrat părții vătămate aceste materiale.

Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul a folosit suma de 7000 lei și respectiv 6000 lei la efectuarea unor reparații la imobilul său din C., însușindu-și aceste sume.

In cursul urmăririi penale inculpatul a achitat părții vătămate S. V. I. suma de 300 lei.

Prin urmare, între inculpatul E. A. G. și părțile vătămate S. V.

I. și B. M. au existat raporturi juridice în temeiul cărora inculpatul a dobândit

detenția sumelor de 7000 lei, respectiv 6000 lei cu destinația cumpărării de materiale de construcție, dar acesta a intervenit în mod abuziv detenția sa într-o stăpânire deplină comportându-se ca proprietar și dispunând de aceste sume în interes personal, abuzând astfel de încrederea părților vătămate.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă:declarații inculpat (f.14-15,17,19-21,22-23), declarații părți civile(f.32,33,34-35,36-38,39-41,43,44-45,46-47,48-49), declarații martori (f.25- 26,27,28,29,30-31).

La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Din examinarea probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele :

La începutul anului 2010 inculpatul E. A. G. neavând loc de muncă, a contactat mai multe persoane de pe raza localității C., oferindu-se să intermedieze livrarea de materiale de construcție de la diferite societăți cu obiect de activitate materiale de construcții.

Astfel, în cursul lunii mai 2010 inculpatul a contactat partea vătămată S.

V. I. și i-a prezentat oferta de prețuri a SC HUFI COM SRL.O perioadă de cca 2 luni inculpatul a adus părții vătămate materialele solicitate în valoare de cca

In cursul lunii iulie partea vătămată a înmânat inculpatului suma de 6000 lei pentru a-i livra țigle, dar de data aceasta inculpatul nu a mai livrat părții vătămate aceste materiale.

Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul a folosit suma de 7000 lei și respectiv 6000 lei la efectuarea unor reparații la imobilul său din C., însușindu-și aceste sume.

In cursul urmăririi penale inculpatul a achitat părții vătămate S. V. I. suma de 300 lei.

Prin urmare, între inculpatul E. A. G. și părțile vătămate S. V.

I. și B. M. au existat raporturi juridice în temeiul cărora inculpatul a dobândit detenția sumelor de 7000 lei, respectiv 6000 lei cu destinația cumpărării de materiale de construcție, dar acesta a intervenit în mod abuziv detenția sa într-o stăpânire deplină comportându-se ca proprietar și dispunând de aceste sume în interes personal, abuzând astfel de încrederea părților vătămate.

Inculpatul a arătat că s-a împăcat cu partea civilă B. M. (f. 115), dar în lipsa unui înscris autentic care să consfințească această înțelegere, partea civilă neprezentându-se în instanță pentru a confirma împăcarea, instanța nu a putut lua act de împăcare.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului rezultă din următoarele mijloace de probă: declarații inculpat (f.14-15,17,19-21,22-23,115), declarații părți civile(f.32,33,34-35,36-38,39-41,43,44-45,46-47,48-49), declarații martori (f.25- 26,27,28,29,30-31,116,117).

In drept, s-a reținut că fapta inculpatului E. A. G. care în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit pe nedrept sumele de 6000 lei și respectiv 7000 lei, deținute în temeiul unor raporturi juridice cu părțile vătămate S. V. I. și B. M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere în formă continuată prev.și ped. de art.213 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii s-a materializat în acțiunea de însușire a bunurilor, în mod continuat, fără acordul părților vătămate și prin nerestituirea lor, la solicitarea acestora, în condițiile în care inculpatul era detentor precar al bunurilor respective, pe care le deținea în baza unui titlu (contract de prestări servicii). Infracțiunea s-a consumat în momentul însușirii bunurilor, având ca și consecință producerea unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate, echivalent cu valoarea bunurilor pe care inculpatul și le-a însușit.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța a apreciat că se impune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.213 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal

La individualizarea pedepsei, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal și a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Referitor la gradul de pericol social al faptei comise, raportat la criteriile prevăzute de art.18¹alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta inculpatului, prin modul în care a acționat și prin valoarea prejudiciului produs, prezintă un pericol social concret mediu.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. Acesta este în vârstă de 24 de ani, necăsătorit, cu studii liceale, iar potrivit fișei de cazier judiciar nu are antecedente penale, fiind la prima confruntare cu ilicitul penal (f. 87).

De asemenea, a fost avută în vedere atitudinea inculpatului, care a manifestat interes în sensul de a recupera prejudiciul cauzat părților vătămate, fără însă a reuși acest lucru.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de abuz de încredere, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 6 luni ar fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.

Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota în cadrul alegerilor ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Pornind de la faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) Cod penal. La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, ținând cont de vârsta și conduita inculpatului, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.

Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art.81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.

În același timp, având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executării pedepsei și că instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, în baza art.71 alin.3 Cod penal, instanța a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Pe cale de consecință, în ipoteza în care inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune pe parcursul termenului de încercare și nici nu se va pronunța revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art.86 Cod penal.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată S. V. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 6700 lei, iar partea civilă B. M. cu suma de 6000 lei. Inculpatul a arătat în declarația sa că nu a avut intenția înșelării părților civile, recunoscând în mod indirect, că se face vinovat de prejudiciu, afirmând că toată situația se datorează faptului că la rândul său a fost înșelat de alte persoane. A arătat că s-a împăcat cu partea civilă B. M. și că a achitat din prejudiciul

cauzat părții civile S. V. I. suma de 2300 lei, dar, așa cum s-a arătat, instanța nu a putut lua act de împăcare nefiind verificat consimțământul părții civile B. M. în acest sens. Instanța a mai reținut că, la fel cum a susținut și partea civilă S. V.

I., inculpatul a achitat o parte din prejudiciul cauzat acestei părți civile.

Având în vedere prevederile art.998 cod civil instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunea de abuz de încredere, un prejudiciu cert și nereparat produs părții civile - banii primiți și nerestituiți de inculpat, între fapta inculpatului și prejudiciu existând legătură de cauzalitate.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat (100 lei pentru faza de urmărire penală și 8 termene x 50 lei = 400 lei pentru faza de judecată).

În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă S. V., reprezentând cheltuieli judiciare cu onorariu avocat (f. 119 - chitanța nr. 4/_ ).

Împotriva sentinței penale nr. nr. 122/_ a Judecătoriei Ș. S. a declarat recurs inculpatul,prin avocat ales,solicitând, în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pc.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.p.p.,întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pc.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b¹C.p.p.,întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În terțiar, s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pc.2 lit. b raportat la art. 10 lit. f C.p.p.,deoarece lipsește plângerea prealabilă a persoanelor vătămate. În cuaternar, s-a solicitat

aplicarea unei pedepse cu amenda penală .

S-au susținut următoarele: în speță este vorba despre un neîndeplinirea unei obligații civile survenite în urma încheierii unui contract de furnizare de materiale de construcții și nicidecum un abuz de încredere. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că părțile vătămate au depus plângere la 9 luni din momentul în care inculpatul nu le-a mai livrat materialele, chiar dacă ulterior s-a schimbat încadrarea juridică, plângerea prealabilă înaintată de aceștia este tardivă. Chiar mai mult, deși instanța de fond a constatat faptul că inculpatul beneficiază de anumite circumstanțe atenuante, acestea nu au fost reținute în beneficiul acestuia cu ocazia individualizării pedepsei.

Motivele invocate au fost ulterior detaliate, astfel:

Cu privire la contractul existent între inculpat și părțile vătămate, ab initio s-a menționat faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că între părți a existat un contract de prestări servicii, în temeiul căruia inculpatul devenea detentor precar al sumei de bani ce făcea obiectul contractului, deși, în realitate, între părți a existat un contract de furnizare. Potrivit art. 1851 alin. (1) C. Civ., "Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț." în mod evident, inculpatul nu executa
nicio lucrare și nu presta niciun serviciu părților vătămate, ci le furniza acestora materiale de construcții, fapt ce reiese și din atât din plângerile cât și din declarațiile părților vătămate. Astfel, partea vătămată S. V. afirmă faptul că "am avut o înțelegere cu E. A. pentru a-mi vinde materiale de construcții în valoare de 7.000 lei" (f. 6 dos UP), "a zis că poate să îmi vândă materiale de construcții" (f. 36 dos UP), "am cumpărat de la el materiale de mai multe ori" (f. 37 dos UP), "el îmi făcea o ofertă de preț, eu comandam produsele și îi dădeam banii înainte" (f. 37 dos UP), "am cumpărat materiale de la Alex" (f. 38 dos UP), "Alex îmi vindea materiale la următoarele prețuri [...]". în același sens amintim și existența "ofertei" de la fila 42 dos. UP.
Cât despre partea vătămată B. M., aceasta susține faptul că "am cumpărat materiale de la Alex" (f. 47 dos UP), "E. A. mi-a spus că se ocupă cu vânzarea de materiale de construcție" (f. 48 dos UP), "am cumpărat de la Alex țiglă" (f. 49 dos UP), "Alex îmi aducea și facturi pe care apărea și numele lui", "vindea ciment cu 13-15 lei sacul" (f. 44 dos UP).
În același sens, s-a arătat că, potrivit declarațiilor martorilor Nagy Ș. an, Nagy V. (f. 28-32 dos UP), a părților vătămate, cât și din contractul de împrumut existent la dosar (f. 56 dos UP) reiese cu claritate faptul că inculpatul E.
1. cumpăra marfa de la S.C. MULTICOM S.R.L și la S.C. HUFI-COM S.R.L. Mai mult decât atât, administratorul acestei societăți declară că "de câte ori a luat marfă de atâtea ori a plătit-o" (f. 117).
  Chiar și martorul Cioban Florin afirmă faptul că "S. V. a dat în mai multe rânduri bani inculpatului în schimbul unor materiale de construcție" (f. 25-26 dos UP, f. 116).
  Toate aspectele amintite anterior sunt confirmate și în declarațiile lui E. A. G. (f. 14-16,19-26 dos UP).
  Chiar dacă s-ar considera prin absurd că între părți a existat un contract de prestări servicii, în mod evident, atâta timp cât valoarea bunurilor vândute (materialele) depășește valoarea serviciului (transportul/intermedierea), contractul trebuie calificat ca fiind unul de vânzare-cumpărare.
  Potrivit art. 1766 C. Civ., "(1) Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantități determinate de bunuri și să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor și să plătească prețul lor.(2) în cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligației principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor." (3) Dacă prin același contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât și furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcție de obligația caracteristică și cea accesorie.
  Într-adevăr, inculpatul și livra bunurile, dar această livrare reprezenta tocmai obligația accesorie a contractului, cea principală fiind, în mod evident, vânzarea materialelor de construcții. După cum s-a arătat atât în jurisprudență cât și în doctrină, "nu constituie obiect material al infracțiunii de abuz de încredere bunurile fungibile și consumptibile cu privire la care deținătorul avea dreptul de a dispune
  (de pildă banii)" . Or fiind vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, în mod evident inculpatul nu era detentor precar al sumei de bani, ci proprietar al acesteia.
  Revenind, existența infracțiunii de abuz de încredere presupune existența unui raport juridic netranslativ de proprietate, prin care să fie transmisă în mod legal numai detenția și care presupune obligația restituirii .Or, în speță, între părți a existat tocmai un contract de furnizare, care este un contract translativ de proprietate, contract cu executare succesivă ale cărui "tranșe" au fost executat în mai multe rânduri de ambele părți, după cum reiese cu claritate din probatoriul administrat.
  S-a opinat că întreaga cauză a survenit din aprecierea greșită a părților vătămate asupra noțiunii de abuz de încredere. Într-adevăr, printre profani se vorbește despre cum un prieten a "abuzat de încrederea lor", despre cum au fost "furați" de către providerii de net, sau chiar "înșelați "de către Stat, dar noțiunile "populare" de furt, abuz de încredere sau înșelăciune nu trebuie confundate cu infracțiunile prevăzute de art. 208, 213 sau 215 C. pen. Situația se regăsește și în speță, părțile vătămate considerându-se "înșelate" de către inculpat, deoarece acesta nu și-a îndeplinit o obligație contractuală.
  Astfel, "fapta" inculpatului E. A. G. se circumscrie sferei de aplicare a dreptului civil și nicidecum celui penal, astfel încânt s-a solicitat achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Cu privire la lipsa pericolului social al faptei, în situația în care instanța nu achiesează concepțiilor expuse anterior, s-a solicitat ca, în baza aceleiași argumentații, să se dispună achitarea inculpatului E. A. G. în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen, fapta neprezentând pericolul social al unei infracțiuni și implicit, aplicarea sancțiunii administrative a amenzii. Aceasta - deoarece, nu numai că fapta se circumscrie mai degrabă ariei dreptului civil, dar inculpatul beneficiază și de toate circumstanțele atenuante
prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), mai precis, conduita sa de dinaintea săvârșirii infracțiunii (acesta este la primul contact cu legea penală, a se vedea cazierul de la fila 81), stăruința depusă de acesta pentru înlăturarea rezultatului (a achitat toți banii părții vătămate B. M. și 3300 din 7000 lei, părții vătămate S.
V., deși instanța de fond a reținut că numai 300 lei s-au recuperat, a se vedea încheierea de la fila 108) și atitudinea acestuia după săvârșirea faptei (prezentarea în fața autorităților, comportarea sinceră, recunoașterea "faptei").
Referitor la încetarea procesului penal datorită lipsei plângerii prealabile, s-a menționat faptul că părțile vătămate au formulat plângeri în fața organelor de cercetare penală în datele de_ (S. V. ) și_ (B. M. ), la aproximativ 9 luni distanță din momentul în care E. A., pe care îl cunoșteau după nume, prenume și adresă, nu le-a mai returnat materialele sau banii. Așa fiind, este clar că termenul de 2 luni aferent depunerii unei plângeri prealabile a fost depășit. Totuși, organele de cercetare penală au găsit o soluție și anume cercetarea făptuitorului pentru înșelăciune, infracțiune care nu necesită plângere prealabilă, tocmai ca, ulterior, să schimbe încadrarea juridică în abuz de încredere.
Momentul din care curge termenul de 2 luni într-o asemenea situație apare sub mai multe forme, atât în jurisprudență, cât și în literatura de specialitate.
Într-o primă opinie, pentru a putea opera schimbarea încadrării juridice sau extinderea cercetărilor penale asupra unei infracțiuni care necesită plângere prealabilă, plângerea inițială, indiferent de titulatură, trebuie să fi fost formulată înăuntrul acestui termen. Termenul de 2 luni aferent plângerii prealabile curge de la data la care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul. Luând acest aspect în calcul, reiese că termenul ar fi expirat în octombrie 2010, cu mult timp înainte de formularea plângerilor. În această perioadă de 2 luni persoana vătămată ale cărei drepturi și interese au fost prejudiciate printr-o faptă penală, în cazul în care autorul îi este cunoscut (cum este cazul din speță), poate decide asupra atitudinii pe care o adoptă, respectiv dacă uzează de dreptul de a sesiza organele judiciare, dat fiind că o atare situație este guvernată de principiul disponibilității. Așa fiind, termenul de 2 luni curge și în favoarea făptuitorului, față de care se poate cere tragerea la răspundere penală numai în acest interval de timp! Orice interpretare diferită ar fi inadmisibilă, întrucât s-ar modifica conținutul dispozițiilor art. 284 alin. (1), creându-se, pe cale judiciară, un alt termen mai lung decât cel prevăzut de către legiuitor.
Mai mult, potrivit jurisprudenței, introducerea plângerii după termenul de 2 luni echivalează cu lipsa acesteia. Situația excepțională a reținerii plângerii prealabile peste termen este cea în care depunerea tardivă nu îi este imputabilă persoanei vătămate.
Potrivit unor alte opinii, termenul de 2 luni în care se poate face plângere prealabilă curge de la momentul constatării necesității schimbării încadrării juridice. Or, analizând probatoriul administrat,se observă faptul că acest moment datează din_ . Aceasta deoarece, în data de_, organele de cercetare i-au comunicat părții vătămate S. V. necesitatea schimbării încadrării juridice și i- au atras atenția că trebuie să depună plângere prealabilă până în data de_, iar acesta a depus-o în_ (f. 32-33 dos UP). Situația se repetă și în cazul numitei
1. M. care a depus și ea plângere tardiv, în data de_ (f. 43 dos UP).
Acestea fiind spuse, este limpede că oricum s-ar plasa momentul de debut al termenului de 2 luni, plângerile prealabile formulate de părțile vătămate sunt tardive, deci, practic, lipsesc. Așa fiind, s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct.2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece lipsește plângerea prealabilă a persoanelor vătămate.
Cu privire la pedeapsa de 6 luni de închisoare cu suspendare condiționată, aplicată de Judecătoria Șimleul Silvaniei prin sentința penală nr. 122/2013,având în vedere toți factorii expuși anterior, factori care șubrezesc puternic legalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond, pedeapsa de 6 luni este profund exagerată raportat la datele speței.

Având în vedere faptul că art. 213 prevede drept limite de pedeapsă 4 luni -3 ani, alternativ cu amenda, dublate de toate circumstanțele atenuante de care beneficiază inculpatul și de gravitatea aproape inexistentă a faptei,s-a solicitat ca, potrivit prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e), să se aplice o pedeapsă cu amenda penală inculpatului E. A. G. .

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate,precum și din oficiu,sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, T. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate, care demonstrează vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv - că acesta, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit pe nedrept sumele de 6000 lei și respectiv 7000 lei, deținute în temeiul unor raporturi juridice cu S.

V. I. și B. M. ,respectiv - pentru a achiziționa materiale de construcții celor două părți civile.

Raportat la starea de fapt reținută, la activitatea infracțională concretă desfășurată de inculpat, la atitudinea inculpatului, tribunalul apreciază că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului comiterea, în formă continuată, a infracțiunii de abuz de încredere.

Nu se poate susține că fapta nu este prevăzută de legea penală ca fiind infracțiune, respectiv - că între părți ar fi existat un contract de furnizare ori un contract de vânzare-cumpărare de materiale de construcții, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că părțile civile au încredințat inculpatului bani pentru plata unor mărfuri și transportul acestora la domiciliul acestora, B. M. și S.

V. având convingerea, potrivit celor susținute de inculpat, că E. A. era colaborator al SC Multicom SRL sau reprezentant/distribuitor al SC Hufi Com SRL,în baza relației cu aceste societăți putând aduce materiale la prețuri sub prețul produselor existente în depozitele celor două societăți, din Ș. S. . Părțile vătămate s-au informat cu privire la prețurile materialelor de construcții comercializate de cele două societăți, constatând, într-adevăr, că produsele oferite de inculpat erau mai mici. Mai mult, inculpatul a precizat că el beneficia de procent din vânzări, că marfa era comandată direct de la fabrică, toate acestea determinând părțile civile să creadă că inculpatul era reprezentant ori distribuitor al celor două societăți și fiindu-le sporită încrederea, întrucât, pe de o parte, cunoșteau faptul că societățile beneficiau de un bun renume, iar,pe de altă parte, inculpatul mai adusese și altor persoane astfel de materiale de construcții (dos. u.p.,f.25-31,39-41,44-49).Din declarațiile persoanelor audiate în cauză nu rezultă că părțile civile ar fi avut reprezentarea faptului că inculpatul era cel care le vindea materialele de construcții, ci că E. A. acționa în calitate de reprezentant ori distribuitor al celor două societăți.

Art. 213 C.p. incriminează fapta celui care deține un bun mobil al altuia în baza unui titlu, a unui raport juridic patrimonial și îl însușește, dispune de el pe nedrept ori refuză a-l restitui. Devenit deținător al bunului, făptuitorul intervertește în mod abuziv detenția într-o stăpânire deplină, se comportă ca și cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzând de încrederea celui care i l-a încredințat. Pot fi obiect material al infracțiunii de abuz de încredere bunuri mobile neconsumptibile, dar și cele consumptibile, cu condiția ca, în acest din urmă caz, să nu fi avut dreptul să dispună de bun. Deținerea cu orice titlu a bunului presupune existența unui raport juridic netranslativ de proprietate. În cazul de față, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a dispus pe nedrept, în interesul său, de banii ce i-au fost încredințați de B. M. și S. V. pentru plata unor mărfuri și transportul acestora la domiciliul acestora, părțile civile având convingerea că E.

A. acționa în calitate de reprezentant ori distribuitor al celor două societăți, iar nu ca vânzător direct al materialelor de construcții. Afirmațiile părților civile potrivit cărora inculpatul le-a vândut materiale de construcții nu pot fi interpretate

decât în sensul că au fost făcute în considerarea calității afirmate de inculpat, cea de reprezentant ori distribuitor al societăților care comercializau materiale de construcții.

Prin urmare, fapta inculpatului E. A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută și pedepsită de art. 213 C.p., neputând fi reținută existența unui contract de furnizare a materialelor de construcții ori a unui contract de vânzare cumpărare a acestora.

Nu se poate susține că întreaga cauză a survenit din aprecierea greșită a părților vătămate asupra noțiunii de abuz de încredere, ci, eventual, se poate reține aprecierea greșită a părților vătămate asupra calității inculpatului, acestea având convingerea că E. A. a acționat într-o calitate în care reprezenta interesele celor două societăți, aceste motive stând, de altfel, și la baza aprecierii inițiale a organelor de poliție, în sensul că faptele inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Ulterior, efectuându-se cercetări penale și având în vedere și apărările inculpatului, care a negat faptul că ar fi precizat părților vătămate că era colaborator, reprezentant/distribuitor al celor două societăți, dar a afirmat că poate să aducă materiale de construcții de la anumite firme pe care să o livreze în aproximativ 7 zile, intermediind vânzarea-cumpărarea (dos. u.p.,f.19-23), de mai multe ori materialele fiind transportate cu autovehicule aparținând celor două societăți comerciale(f.28,31), s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere.

Într-adevăr, după cum s-a arătat atât în jurisprudență cât și în doctrină, "nu constituie obiect material al infracțiunii de abuz de încredere bunurile fungibile și consumptibile cu privire la care deținătorul avea dreptul de a dispune (de pildă banii)", însă, astfel după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză și după cum s-a mai arătat, inculpatul nu și-a însușit banii în calitate de vânzător ori de furnizor, ci a dobândit detenția banilor în baza unei înțelegeri privind prestarea unor servicii de plată și livrare a mărfurilor, calitate în care nu putea dispune de banii primiți de la B. M. și S. V. .

T. apreciază că, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu se impune a fi aduse corecții hotărârii instanței de fond. Nu se poate susține că fapta inculpatului nu prezintă grad de pericol social al unei infracțiuni raportat la starea de fapt reținută, la activitatea infracțională concretă desfășurată de inculpat, la atitudinea inculpatului, care a recunoscut parțial săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care s-a sustras de la urmărire penală și de la judecată și care nu a înțeles să restituie în întregime sumele ce i-au fost încredințate de părțile civile, în total 10.000 lei. Mai mult, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, din probele administrate reieșind că acesta a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părților vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui. Prin urmare, fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, impunându-se condamnarea acestuia, iar nu achitarea

sa în temeiul art. 11 pc.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b¹C.p.p. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Se mai constată că, potrivit fișei de cazier judiciar( dos. u.p. f.24), inculpatul a fost trimis în judecată, în data de_ pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 108 al. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008. De asemenea, după cum s-a mai precizat, în prezenta cauză E. A. a recunoscut parțial săvârșirea faptei pentru care a fost

trimis în judecată, s-a sustras de la urmărire penală și de la judecata în primă instanță,nu a restituit sumele însușite de la părțile civile, toate acestea constituind împrejurări care nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea unei amenzi penale inculpatului.

Cât privește susținerea privind lipsa plângerii prealabile a persoanelor vătămate, se reține că în cauză s-a confirmat începerea urmăririi penale la datele de_, respectiv_, sub aspectul comiterii, de către E. A. a două infracțiuni de înșelăciune(f.8-9), în data de_ s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de învinuit, din două infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1 C.p. cu aplic art. 33 lit. a C.p., în infracțiunea de abuz de încredere, prev. și ped. de art.213 al. 1 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.(f. 12). În datele de_ și_, persoanele vătămate au declarat că înțeleg să formuleze plângeri prealabile față de inculpat (f.32,43).

Ori, potrivit prevederilor art.286 C.p.p., dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală continuă cercetarea. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale. Textul art.286 C.p.p. nu lasă loc de interpretare, plângerea prealabilă putându-se formula, în cazul în care se cunoaște făptuitorul, în termen de două luni din momentul în care se consideră că se impune schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, organul de cercetare penală având obligația de chema persoana vătămată pentru a o întreba dacă înțelege să formuleze plângere prealabilă,în caz afirmativ - urmând a continua cercetările penale.

T. apreciază că prima instanță a ținut seama la individualizarea pedepsei de toate criteriile generale și speciale prev. de art. 72 C.p., pedeapsa stabilită fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

Cât privește susținerile potrivit cărora inculpatul a achitat toți banii părții vătămate B. M. și 3300 (din 7000 lei) părții vătămate S. V., iar instanța de fond a reținut în mod greșit că s-au recuperat numai 300 lei,T. constată că afirmațiile apărătorului inculpatului în acest sens, inclusiv cele de la termenul din data de_ (f. 108), nu au fost dovedite în niciun mod.

Așa fiind, în baza art. 379 pct.1 lit.b C.p.p., se va respinge ca nefondat recursul declarat de E. A. împotriva sentinței penale nr. 122/_ a Judecătoriei Ș. S. .

Conform dispozițiilor art. 192 alin.2 C.p.p.,inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inc. E. A. împotriva sentinței penale nr. 122/_ a Judecătoriei Ș. S. .

Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică la sediul la sediul instanței azi,_ .

Președinte,			Judecător,			Judecător,	Grefier,
M. S.	Ț.	D.	B.	T.	C.	D. M. J.

Red.-dact.ȚDB/ _

Dact. DMJ./_

Jud.fond. SL

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

← Decizia penală nr. 79/2013. Abuz de încredere		Decizia penală nr. 883/2013. Abuz de încredere →

Decizia penală nr. 89/2013. Abuz de încredere

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 89/2013. Abuz de încredere