Decizia penală nr. 91/2013. Mentinere arest preventiv

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 91/R/2013

Ședința publică de la 06 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE L. -A. C.

Judecător A. -L. I. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul Ș. N. împotriva încheierii penale fără număr din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa inculpatului Ș. N. .

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. MĂCIUCĂ PROD. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă în instanță tatăl inculpatului Ș. N., domnul Ș. D., care se legitimează cu C.I. seria KX nr.7. eliberată de SPCLEP Cluj-Napoca la data de_, CNP 1., și care solicită a se lua act de faptul că recursul a rămas fără obiect. Mai arată că fiul său este plecat din localitate la muncă în Timișoara.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj arată că nu are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a acestuia.

Reprezentanta Parchetului solicită a se lua act de împrejurarea că recursul declarat de recurentul Ș. N. a rămas fără obiect ca urmare faptului că acesta a fost condamnat cu suspendarea sub supraveghere prin sentința penală nr. 201 din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, dispunându-se punerea sa în libertate de îndată.

T. UL

Prin încheierea penală fără număr pronunțată la data de_, în dosarul cu nr._, Judecătoria Cluj Napoca a respins cererea de revocare a

arestului preventiv a inculpaților M. G. V. și Ș. N., și de asemenea a fost respinsă luarea măsurii preventive prev. de art 145 si 145 indice 1 C. proc. penala obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, și în temeiul art. 300 indice 1 alin 1 C.p.p. a s-a constatat că arestarea preventiva a inculpaților M. G. V. și Ș. N., s-a luat cu respectarea legii si in mod temeinic iar temeiurile, respectiv art. 143 C.p.p. si art. 148 lit. f C.p.p care au fost avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzista si in prezent si impun in continuare privarea de libertate sens in care in baza art. 300 indice 1 alin 3 C.p.p. rap la art. 16o indice b C.p.p. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare menținerea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs inculpatul Ș. N. ,

declarația fiind formulată oral imediat după pronunțarea încheierii atacate.

Inculpatul nu a precizat oral și nici nu a arătat în scris care sunt motivele pe care se sprijină recursul său.

T. ul constată că recursul a fost promovat în termenul de 24 de ore prev. de art. 3001al. 4 rap. la art. 160aal. 2 Cod Procedură P. ă, termen ce a curs pentru inculpatul recurent aflat în stare de arest preventiv și prezent la pronunțarea soluției, de la data pronunțării încheierii atacate, moment ce a fost de altfel și fructificat de către inculpat, care imediat după pronunțarea hotărârii a declarat recurs împotriva acesteia.

Prin sentința penală nr. 201/_ a Judecătoriei Cluj Napoca, pronunțată în același dosar număr unic_, inculpatul recurent a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a si i Cod pen., cu aplicarea art. 3201al. 7 Cod Procedură P. ă.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 din Codul penal, i s-a interzis inculpatului recurent drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 86 indice 1 C. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit in condițiile art. 86 indice 2 C. penal iar in temeiul art. 71 alin 5 C. penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii

În temeiul art. 86 indice 3 alin 1 C. penal pe durata termenului de incercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată S. ui de P. de pa langa T. ul Cluj :

  1. sa se prezinte la S. de P. de pe langa T. ul Cluj la datele stabilite de catre acesta

  2. sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea

  3. sa comunice si sa justifice orice schimbare a locului de munca

  4. sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta

In temeiul art. 86 indice 3 alin 2 si alin 4 C. penal s-a dispus comunicarea datelor prevazute mai sus S. ui de P. de pe langa T. ul Cluj

In baza art. 359 C. proc. penala inculpatului recurent i s-a atras atentia asupra prev. art. 86 indice 4 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere

In baza art. 350 alin 3 lit. b C. proc. penala s-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului recurent daca nu este arestat in alta cauza iar in temeiul art 88 C. penal a dedus din pedeapsa aplicata durata retinerii si a arestului preventiv din_ la zi.

Avându-se în vedere faptul că inculpatul recurent a fost pus în libertate prin sentința penală mai sus amintită, rezultă că starea sa de arest preventiv a încetat, astfel încât analizarea condițiilor de legalitate și temeinicie, în care a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, în baza art. 3001Cod Procedură P. ă, la termenul de judecată din data de_, apare ca fiind lipsită de obiect. Prin urmare și recursul promovat este lipsit de obiect, sens în care tribunalul va constata această situație.

În baza art.192 al. 3 Cod Procedură P. ă cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată că a rămas fără obiect recursul declarat de inculpatul S. N. , fiul lui D. și T., născut la data de_, în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, CNP 1., domiciliat în com. G. nr. 268 D, jud. Cluj, împotriva încheierii penale fără număr pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca la data de_ în dosarul nr._ .

În baza art.192 al. 3 Cod Procedură P. ă cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

A. C.

A.

L.

I.

I. M. L.

GREFIER

L. B.

Red. L.A.C./2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 91/2013. Mentinere arest preventiv