Decizia penală nr. 992/2013. Mentinere arest preventiv

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a4

DECIZIA PENALĂ NR. 992/R/2013

Ședința secretă din 24 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

R.

, judecător

JUDECĂTORI

: L.

M.

: V.

G.

GREFIER

: L.

A.

S.

Ministerul Public reprezentat prin V. TRĂISTARU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. LS împotriva încheierii penale fără număr din data de 17 iulie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul S.

LS, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Jiman Mara Roxana, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 9 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Inculpatul S. LS arată că își menține recursul formulat.

Având în vedere obiectul cauzei, Curtea pune în discuția părților, în baza art. 290 Cod procedură penală, judecarea în ședință nepublică a acestei cauzei.

Reprezentanta M. ui P. arată că nu se opune, pentru identitate de rațiune.

Apărătorul din oficiu al inculpatului S. LS formulează aceeași poziție de neoponență.

Se declară ședință secretă.

Inculpatul S. LS arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu și solicită judecarea sa în stare de libertate.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului S. LS, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale din data de 17 iulie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud și, în principal, solicită revocarea măsurii arestului preventiv, cu punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate, conform dispozițiilor prev. de art. 139 Cod procedură penală.

Consideră că nu au intervenit schimbări noi, care să impună menținerea în continuare a măsurii arestului preventiv și arată că din probele dosarului, respectiv actele medicale depuse, rezultă că starea de sănătate a inculpatului s-a înrăutățit, acesta suferind de anumite afecțiuni care pot duce la un grad de handicap. Apreciază că se impune revocarea măsurii arestului preventiv având în vedere că inculpatul este la primul contact cu legea penală și nu are antecedente penale. Astfel, conform

jurisprudenței CEDO, susține că odată cu trecerea timpului, respectiv de la momentul arestării și până în prezent, pericolul social s-a diminuat, aspect evidențiat chiar în susținerile declarației părții vătămate, aceasta subliniind că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru considerentele expuse solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv. Cu onorariu FMJ.

Reprezentanta M. ui P. solicită respingerea recursului declarat în cauză și menținerea dispozițiilor date de prima instanță ca fiind legale și temeinice. Consideră că nu există niciun element care să justifice punerea în libertate a inculpatului, din perspectiva modificării temeiurilor de arestare, care au stat la baza luării măsurii, în condițiile ce rezultă din dosarul cauzei și raportat la elementele care au intervenit pe parcurs sub aspect procesual și procedural, din perspectiva derulării fazei de judecată în cauză.

Astfel, în concordanță cu reținerile instanței de fond, indiciile de comitere a infracțiunii, care au stat la baza luării măsurii subzistă în continuare întrucât, practic, nu a intervenit nicio modificare probatorie, materială sau procedurală, de natură a conduce la concluzia că acestea s-au schimbat. Susține că elementele legate de probațiunea ce confirmă indiciile evocate sunt identice, iar elementele legate de gravitatea faptei sunt aceleași. Din perspectiva evoluției procesuale a cauzei, arată că instanța a remarcat de asemenea că nu au intervenit modificări, cauza aflându-se în curs de cercetare judecătorească declanșată, în condițiile în care, durata arestării este rezonabilă, raportat la elementele legate de complexitatea cauzei și derularea judecății. Susține că prima instanță a gestionat corect elementele ce garantează celeritatea soluționării cauzei, cu atât mai mult cu cât solicită a se observa că unele din dispozițiile de amânare au fost generate inclusiv de apărarea inculpatului, care a solicitat termene raportat la diverse activități pe care le avea de rezolvat sau de necesitatea administrării probațiunii, în special a celei legate de dispoziția de audiere a părții vătămate, în condiții acceptate atât de apărătorul inculpatului, cât și de

apărătorul părții vătămate și validate de instanță.

Prin urmare, sub aspectele evidențiate, curgerea timpului nu a produs nicio modificare în situația ce pune problema necesității derulării procesului cu inculpatul privat de libertate.

Dincolo de aserțiunile instanței mai adaugă că nu există garanția bunei desfășurări a procesului penal printr-o conduită pozitivă a inculpatului, fiind dovedit contrariul în raport de situația dosarului cauzei.

În acest sens, solicită a se observa că, dacă în faza de urmărire penală s-a discutat, de altfel și cu ocazia arestării, problema impactului faptei asupra victimei, care este o minoră în vârstă de 6 ani, iar consilierii care au semnat documentația științifică ca urmare a discuțiilor cu minora, au concluzionat că impactul asupra psihicului acesteia nu a fost major, în prezent, datorită faptului că inculpatul își face apărarea printr-o atitudine de hărțuire a victimei, respectiv declanșarea unei urmăriri penale legate de tatăl minorei, care a implicat audierea minorei la organele de poliție și, în final, a determinat instanța să dispună audierea minorei în fața instanței, într-un cadru procesual similar celui de astăzi, se evidențiază concluzia care transpare din ultima încheiere, tocmai din discuțiile dintre avocații părților, în sensul că minora se află într-o stare tensionată psihică, pentru că, în mod evident, la vârsta de 6 ani, nu înțelege în niciun caz demersurile judiciare legate de tatăl ei, de audierea sa în fața unor organe de poliție și în alte

locuri specifice, care evident nu sunt decât de natură a crea probleme unei astfel de copil.

Prin urmare, consideră că hărțuirea victimei, la care face serioase referiri că rezultă din dosarul cauzei, de către apărare, se efectuează doar pentru a sublinia un aspect, care oricum n-ar fi trebuit să intre în discuție, respectiv că un minor de 6 ani avea un comportament sexual de adult, aspect ce se dorește a se demonstra.

Susține că implicarea părților responsabile civilmente ale minorei într- un proces penal tocmai pentru a-i dovedi inculpatului elemente care să-i servească la apărare, nu conduc la concluzia că, lăsat în libertate, acesta va colabora cu organele judiciare și va avea o atitudine de natură a conduce la aflarea adevărului, pentru că, din perspectiva sa, inculpatul, fie și prin schimbarea permanentă a declarațiilor în dosarul cauzei, inclusiv a celor date în prezența apărătorului său ales, nu face decât să încerce prin orice mijloace "neortodoxe"; și în orice mod să își dovedească nevinovăția.

Prin urmare, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu este necesară din perspectiva temeiurilor, dar și din perspectiva evoluției cercetării judecătorești, așa cum rezultă ea din dosarul cauzei, în circumstanțele arătate, care rezultă din discuțiile dintre apărătorii părților, consemnate în încheierile de ședință și necontestate de apărătorul inculpatului.

În consecință, solicită respingerea recursului, menținerea dispozițiilor date de prima instanță și consideră că măsura luată față de inculpat și menținută în continuare prezintă parametrii de legalitate și temeinicie ceruți de art. 148 și art. 136 din Codul de procedură penală.

Inculpatul S. LS, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și luarea unei măsuri mai puțin restrictive, cu precizarea că în penitenciar viața sa este pusă în pericol, primind zilnic amenințări. Susține că suferă de epilepsie și că se impune să nu doarmă pentru a nu fi pedepsit. În acest sens, susține că fapta este pedepsită în penitenciar mult mai urât decât de către justiție.

De asemenea, precizează că și părinții părții vătămate au solicitat instanței de fond punerea sa în stare de libertate și nu au formulat pretenții. Totodată, susține că a fost agresat de către organele de poliție, motiv pentru care a dat declarația în prima instanță și își exprimă disponibilitatea de a-și retrage plângerea depusă împotriva organelor de cercetare din cadrul

I.P.J. B. .

Mai arată că judecata nu se poate desfășura datorită lipsei părții vătămate, precum și a părților responsabile civilmente, care au solicitat un termen pentru angajarea unui apărător, iar la un alt termen s-au prezentat fără minoră.

Întreabă retoric despre modalitatea în care să se apere și să își dovedească nevinovăția și precizează că dacă ar fi liber nu s-ar sustrage de la urmărirea penală, ci s-ar deplasa la un spital de psihiatrie, pentru soluționarea problemelor de sănătate, cu precizarea că suferă de epilepsie și de dureri de spate, respectiv discopatie lombară, pentru care se impune o intervenție chirurgicală.

Precizează că își va pierde al doilea loc de muncă datorită acestui proces penal, bazat pe declarația unui minor, care poate fi influențat de către unul dintre părinți și că minora s-a deconspirat prin declarația dată, respectiv prin comparația "are puța ca a lu’ tata";.

De asemenea, susține că nu poate fi pus în siguranță în Penitenciarul Gherla pe considerentul că o cameră de protejat semnifică a fi homosexual.

Astfel, arată că nu dorește să își schimbe orientarea sexuală, dar nici să fie agresat, batjocorit, să înnebunească sau să își piardă viața, ipoteză în care nu va mai putea fi judecat pentru fapta imputată.

C U R T E A :

Asupra recursului de față,

Prin încheierea penală f.n. din 17 iulie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B. -Năsăud, conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpatul S. LS, fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la data de_ în mun. B., jud. B. Năsăud, domiciliat în mun. B., str. Bulevardul Decebal, nr. 11, sc.A, ap.3, jud. B. - Năsăud, CNP-1., ca fiind legală și temeinică,

întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud nr. 126/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul S. LS, pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se că acesta locuiește în municipiul B., B-dul Decebal, bl. nr. 11, sc. A, apt. 3, județul B. -Năsăud, împreună cu părinții săi și sora lui S. G., precum și cu fiica acesteia, respectiv nepoata inculpatului S. G. Erzebet (în vârstă de 6 ani).

Inculpatul este necăsătorit, și fiind coleg de serviciu cu tatăl părții vătămate minore M. A. I. (în vârstă de 6 ani, fiind născută la data de_ ), adică cu martorul M. M. (ambii lucrând în schimburi diferite la Kaufland România SCS, Filiala B., în calitate de lucrători comerciali), încă de la începutul semestrului ll al anului 2013, între aceștia a existat o înțelegere, în sensul ca inculpatul să o ia de la școală pe partea vătămată, împreună cu nepoata sa (ambele minore fiind în clasa pregătitoare la același Colegiu Național "A. M. u"; B. ).

Ca urmare, în acea perioadă, la diferite intervale de timp, partea vătămată s-a aflat la locuința inculpatului aproximativ 3 ore după terminarea programului școlar, după care era dusă la domiciliul ei (municipiul B., str. L., nr. 8, județul B. -Năsăud), fie de către părinții acesteia, sau de către inculpat.

Astfel, s-a apreciat că din probele cauzei rezultă că, în luna februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima valabil consimțământul (datorită vârstei sale), inculpatul a determinat-o în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să-l masturbeze, în scopul de obținere a unor satisfacții sexuale, și aceasta sub pretextul de a-i permite accesul la calculator, și totodată în condițiile în care era găzduită de către inculpat la domiciliul lui.

În concret, inițial, într-o după masă a unei zile, din luna februarie 2013, în condițiile în care partea vătămată s-a aflat la domiciliul inculpatului, ambii aflându-se în fața calculatorului (pe același scaun, unul lângă celălalt), sub pretextul de a o lăsa să se joace pe calculator și să-și scrie numele, inculpatul i-a cerut să-l masturbeze, și fiind de acord, apoi, inculpatul s-a ridicat de pe scaun, s-a dezbrăcat de pantaloni până la genunchi, i-a arătat părții vătămate modalitatea în care să-l masturbeze, în sensul că și-a pus mâinile peste mâinile ei, și astfel "amândoi"; au procedat la "mișcări"; de sus în jos asupra penisului acestuia, de mai multe ori.

După aceea, partea vătămată a continuat să-l masturbeze pe inculpat, de mai multe ori, așa după cum a fost "învățată";, ocazie cu care aceasta chiar l-a văzut apoi, ejaculând. Ulterior inculpatul și-a îmbrăcat pantalonii, s-a dus la baie, după care a revenit și a șters de pe jos cu mo-pul. Apoi, partea vătămată s-a jucat în continuare pe calculator, iar la un moment dat inculpatul a dus-o la domiciliul ei, lăsând-o în grija bunicii sale, căreia însă, aceasta nu i-a relatat nimic despre cele petrecute, întrucât inculpatul a atenționat-o asupra faptului că, dacă va spune cuiva, nu o va mai lăsa să se joace pe calculator, sau că "o va da afară din casă";.

În acea zi la domiciliul inculpatului se mai afla nepoata sa, care își făcea lecțiile în bucătărie, precum și unchiul inculpatului, respectiv martorul Dani Dezideriu, care fiind în vizită, privea la televizor, într-o altă cameră.

S-a apreciat că din probele cauzei mai rezultă că de fapt, în aceeași lună (februarie 2013), inculpatul a mai luat-o de la școală pe partea vătămată, de mai multe ori, și sub același pretext, i-a solicitat să-l masturbeze aproape de fiecare dată, ceea ce s-a și realizat.

În concret, a rezultat că de fiecare dată, când i s-a solicitat, partea vătămată l-a masturbat pe inculpat, în condițiile în care aceasta se afla pe patul din acea cameră în care se afla calculatorul, stând în poziția șezut, iar

inculpatul în fața ei, în picioare, cu pantalonii dezbrăcați până la genunchi, cu precizarea că, de asemenea, în momentele respective nepoata inculpatului se afla la domiciliu, făcându-și temele în bucătăria apartamentului. Totodată, potrivit declarației părții vătămate, rezultă că inculpatul a procedat în același mod, tocmai la locuința părții vătămate, într-o ocazie în care a dus-o la domiciliul ei, unde nu se afla nimeni acasă.

De asemenea, a mai rezultat și că aproape de fiecare dată, ca urmare a masturbării în împrejurările arătate, inculpatul ejacula, partea vătămată procedând la manipularea organului sexual al acestuia, și fiindcă nu a realizat că ceea ce i s-a solicitat de către inculpat, nu era un comportament adecvat/corespunzător vârstei sale.

Despre cele petrecute, partea vătămată i-a relatat inițial tatălui său, care la rândul lui i-a povestit soției sale (mamei părții vătămate), și prin urmare la data de_, au fost sesizate organele de poliție.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 336/II/c/3 din_ al Serviciului Județean de Medicină Legală B. -Năsăud (f. 24), rezultă că la data examinării părții vătămate, respectiv la_, aceasta nu a prezentat leziuni traumatice pe cap, mucoasa bucală, corp, membre superioare, membre inferioare, precum și regiunile genitală și anală.

În cauză, s-a procedat la înregistrarea audio-video a părții vătămate, precum și la transcrierea declarației înregistrate a acesteia, versiunea sa în sensul masturbării inculpatului, de mai multe ori, la diferite intervale de timp, la solicitarea lui, fiind constantă (f.18-21). De asemenea, s-a efectuat de către D.G.A.S.P.C B. -Năsăud un raport de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică și/sau psihoeducațională asupra părții vătămate, din considerentele căruia rezultă că, urmare a unui test proiectiv efectuat, a rezultat că partea vătămată minoră a fost supusă la un comportament sexual neadecvat de către inculpat, totodată făcându-se recomandarea inclusiv a unor ședințe de consiliere psihologică individuale a minorei (f. 27- 28). Ulterior s-a mai întocmit un alt asemenea raport, de către psihologul R. Roxana T. (f. 30-33), din cuprinsul căruia rezultă aceleași aspecte despre care partea vătămată a făcut vorbire în declarațiile date organelor de poliție și procurorului.

Cu ocazia cercetării la fața locului, în cauză s-a ridicat lenjeria intimă și pantalonii de trening ale inculpatului (coletele nr. 1 și 2).

Partea vătămată minoră (reprezentată de tatăl său), nu s-a constituit parte civilă în procesul penal (f. 51), însă în cauză acțiunea civilă se impune a se exercita din oficiu potrivit art. 17 din Codul de procedură penală.

În drept, s-a considerat că faptele inculpatului de a-i solicita părții vătămate minore (în vârstă de 6 ani), în baza aceleiași rezoluții infracționale, în prima decadă a lunii februarie 2013, să-l masturbeze, în mai multe rânduri, în scopul obținerii unor satisfacții sexuale, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima valabil consimțământul, constituie infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

În ce privește încadrarea juridică a faptei, s-a invocat Decizia penală nr. III/2005 a Înaltei Curți de C. și Justiție, Secțiile Unite, potrivit căreia, prin act sexual de orice natură susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 din Codul penal, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința. Invocăm totodată și deciziile penale nr. 702/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție și nr. 12/A/_ a Curții de Apel Timișoara, aflate în copie la dosarul cauzei (f. 78-87).

S-a menționat că inculpatul are vârsta de 19 ani, nu are antecedente penale, și că, fiind de rea-credință, realizând urmările și consecințele faptelor sale, în scopul exonerării de răspundere penală, nu și-a recunoscut vinovăția, susținând doar că într-o anumită împrejurare, în cursul lunii februarie 2013, aflându-se la domiciliu, în fața calculatorului, îmbrăcat în trening, împreună cu partea vătămată minoră, pe scaune diferite, aceasta doar din greșeală l-a atins peste trening, în zona organelor genitale, în condițiile în care și-a dat mâna stângă în spate, totodată prinzându-l apoi de penis și strângându-l de câteva ori, context în care acesta a și finalizat ejacularea, pe pardosea. A declarat însă că, nu își explică în nici un fel pretinsul gest al părții vătămate, dar că, anterior momentului respectiv, într- adevăr s-a masturbat în baie, fără a ejacula însă cu acea ocazie, deoarece a fost întrerupt de nepoata sa, care venise la baie. De asemenea, inculpatul a mai arătat că, încă de la vârsta de 13 ani, obișnuia să se masturbeze în baia locuinței, procedând în acest mod o dată sau de două ori pe săptămână, totodată obișnuind să vizioneze și filme porno.

S-a apreciat că apărările inculpatului sunt puerile și neverosimile, raportat la probele cauzei, în esență neputându-se accepta că de fapt partea vătămată "ar fi fabulat";, raportat la detaliile și împrejurările arătate în declarațiile date, etc., referitor la faptele reținute în sarcina acestuia. Pe de altă parte, în cauză versiunea inculpatului, este necredibilă, și fiindcă pretinsul comportament "sexual"; al părții vătămate este inexplicabil, având în vedere vârsta sa, precum și împrejurările (scopul) în care aceasta s-a aflat la domiciliul inculpatului.

Pentru săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriu, inculpatul a fost reținut la data de_ . Apoi, prin încheierea penală nr. 17/CC/_ a Tribunalului B. -Năsăud, respingându-se propunerea de arestare preventivă a inculpatului, față de acesta instanța a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B., pe o durată de 30 zile. Ulterior, inculpatul a fost arestat preventiv, pe timp de 15 zile prin

încheierea penală nr. 296/R/_ a Curții de Apel C., începând cu data punerii efective în executare a mandatului.

Mandatul de arestare preventivă nr. 2/_ al Curții de Apel C., a fost pus în executare la data de_, măsura preventivă a arestului, urmând să expire astfel la data de_ .

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin Încheierea penală nr.296/R/2013 a Curții de Apel C. -secția penală și de minori, pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. LS pe o durată de 15 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.

S-a reținut în motivare că prin Încheierea nr.17/CC din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, iar în baza art.1491alin 12 rap. la art.146 alin 111și art. 145 Cod procedură penală s-a dispus luarea față de inculpatul S. LS, fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la data de_, în mun. B., jud. B. Năsăud, cu domiciliul în mun. B., str. Bulevardul Decebal, nr. 11, sc. A, ap.3, jud. B. - Năsăud, CNP.1. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. pe o durată de 30 zile.

Conform art. 145 aliniat 11Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la I.P.J. B. Năsăud, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea procurorului sau a instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte și obligația prev. de art. 145 alin 12lit. c Cod procedură penală, respectiv să nu se apropie de partea vătămată și să nu comunice cu aceasta sau cu părinții acesteia, direct sau indirect.

A fost atenționat inculpatul asupra dispozițiilor articolului 145 aliniatul 3 Cod procedură penală și s-a dispus comunicarea încheierii organelor și instituțiilor prevăzute de articolul 145 aliniatul 21Cod procedură penală.

S-a acordat avocatului din oficiu Săsărman M. onorariu în sumă de

200 lei, ce se va suporta din fondurile M. ui Justiției, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 14 februarie 2013, emisă de Poliția municipiului B. - Biroul de Investigații Criminale în dosarul nr.126/P/2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S. LS pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin 1 și 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal, rezoluție ce a fost confirmată prin rezoluția din 14 februarie 2013 a Parchetului de pe

lângă tribunalul B. -Năsăud.( f.3,4)

Tot la data de 14 februarie 2013 organele poliției judiciare au procedat la reținerea învinuitului, pentru 24 de ore, măsură ce a expirat în data de 15 februarie 2013 orele 13,40.

Ulterior, prin Ordonanța din 15 februarie 2013, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat, pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 al. 1 și al. 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal(6 acte

materiale), constând în aceea că în perioada ianuarie - februarie, profitând de imposibilitatea părții vătămate M. A. I. în vârstă de 6 ani de a- și exprima valabil consimțământul a determinat-o în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să-l masturbeze, în scopul de obținere a unor satisfacții sexuale.

Prin propunerea de arestare preventivă s-a arătat că în cauză sunt întrunite disp. art. 143 Cod procedură penală, existând probe (indicii temeinice) că inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate, această împrejurare fiind dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile învinuitului, declarațiile martorilor M. M., M. M.

E. și S. G. .

Din analiza prevederilor art.143, art.145, art.1451, art.146, art.1491Cod procedură penală a rezultat că pentru luarea oricăreia dintre măsurile preventive arătate în art. 136 Cod procedură penală este necesar să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

S-a apreciat că, deși legea nu o prevede în mod expres, este evident că pentru luarea măsurii arestării preventive, cea mai severă dintre măsurile preventive, și având caracter de excepție, indiciile temeinice de care face vorbire art. 143 Cod procedură penală trebuie să aibă o puternică forță probantă nelăsând nici un dubiu cu privire la realitatea comiterii faptei.

De altfel, art.5 paragraf 1 lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului condiționează luarea măsurii arestării preventive de existența unor motive verosimile de a bănui că cel privat de liberate a săvârșit o infracțiune. Noțiunea de "motive plauzibile"; este o noțiune autonomă dezvoltată de Curtea europeană în mai multe cauze (Brogan ș.a c/Regatul Unit, Fox, Campbell și Hartley c/Regatului Unit etc.) reținându-se că ceea ce poate fi considerat "plauzibil"; depinde de circumstanțele fiecărei cauze, însă presupune existența unor fapte sau a unor informații nu doar sincere și autentice, ci de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în

cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată.

În prezenta cauză existența "indiciilor temeinice"; a fost dedusă de procuror având în vedere declarațiile părții vătămate minore M. A. I. și a martorilor M. M. și M. M. E., părinții acesteia, cărora minora le-a relatat cele întâmplate.

S-a menționat că la dosar există 3 declarații ale părții vătămate (f.11-

16) dintre care 2 date în fața organului de cercetare penală și una la procuror, între acestea existând, însă, anumite contradicții.

Astfel, la organele de poliție minora a arătat că la momentul la care l-a masturbat pe inculpat, la cererea lui, acesta se afla așezat pe scaun, în timp ce, la procuror, precizează că inculpatul stătea în picioare în spatele scaunului pe care era ea așezată.

Totodată, în primele două declarații partea vătămată arată că inculpatul i-a cerut să-l masturbeze în 5-6 rânduri, dintre care o dată chiar la ea acasă, la procuror declarând că aceasta s-a întâmplat de 6 ori, la locuința acestuia.

La rândul său inculpatul, atât la procuror, cât și audiat în fața instanței, a prezentat propria sa versiune asupra celor întâmplate, arătând că minora i-a atins organul genital din greșeală, s-a ridicat de pe scaun și a ejaculat aflându-se cu spatele la partea vătămată, precizând că partea vătămată i-a povestit că l-a văzut și pe tatăl său dezbrăcat, i-a pus acestuia mâna pe penis și i l-a sărutat.

În aceste condiții, s-a apreciat că se impune efectuarea unui raport de evaluare de către un psiholog specializat care, prin metode specifice, să deceleze realitatea susținerilor părții vătămate, care dintre variante este cea corectă, cu atât mai mult cu cât de aceasta depinde și încadrarea juridică a faptei și să verifice și aspectele susținute de inculpat referitoare la cele ce i- au fost relatate de către minoră, și că ceeași modalitate de ascultare ar trebui urmată și față de minora S. G. Erzsebet, nepoata de frate a

inculpatului, ce a fost audiată de organele de poliție în prezența unui părinte

(f.16), nerezultând însă că, acesteia sau părintelui, i s-au pus în vedere dispozițiile art.80 Cod procedură penală rap. la art.149 Cod penal, astfel că declarația acesteia nu a putut fi luată în considerare.

Față de cele de mai sus tribunalul a apreciat că deși în cauză există indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul, acestea nu au caracterul unor "motive plauzibile"; în sensul art. 5 din CEDO care să justifice luarea măsurii arestării preventive.

S-a reținut, raportat la faptul că prin propunerea de arestare preventivă s-a mai arătat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, inculpatul săvârșind fapte pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, că într-adevăr, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, însă pentru ca textul de

lege mai sus arătat să fie incident în cauză este necesar să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un astfel de pericol.

Tribunalul a apreciat că, față de particularitățile prezentei cauze și în raport de probele administrate până în prezent, existența pericolului public pe care l-ar prezenta inculpatul nu poate fi dedus, doar teoretic, din natura juridică a infracțiunii pentru care este cercetat acesta și circumstanțele în care s-ar fi comis fapta, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt cu certitudine stabilite, și că este evident că împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei în varianta reținută de organele de cercetare, nu poate fi considerată ca un temei pentru a se aprecia că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, câtă vreme dreptul la apărare este garantat oricărei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni, iar alegerea modului de exercitare a acestui drept este la latitudinea titularului său.

S-a mai reținut că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale și nici un istoric de abuz sexual, este încadrat în muncă, aspecte care conduc, alături de cele de mai sus, la concluzia că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și prin luarea unei alte măsuri preventive, detenția preventivă având un caracter excepțional ( CEDO cauza Wemhoff c/Germaniei), pentru toate aceste considerente tribunalul respingând ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, totodată luând, în baza art.1491alin 12 rap. la art.146 alin 111și art. 145 Cod procedură penală, a dispus luarea față de inculpatul S. LS a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. pe o durată de 30 zile, cu fixarea de obligații.

Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud solicitând instanței de control judiciar să constate că acesta este nelegală și netemeinică deoarece la dosar cauzei există probe sau indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în dosarul parchetului nr. 126/P/2013 și sunt îndeplinite și cerințele art. 148 alin.1 lit. f C. pr. pen., deoarece pedeapsa

prevăzută de lege pentru o infracțiune de viol prev. de art. 197 alin.1 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pr. pen. este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol, concret pentru ordinea publică, pericol ce poate fi dedus din împrejurarea în care se presupune că s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia si elementele ce caracterizează persoana inculpatului, recurs considerat de către instanța ierarhic superioară, prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat până la acel moment și a dispozițiilor art. 3856alin.3 C.pr. pen., fondat, fiind admis pentru o serie de considerente.

Astfel, instanța de recurs a arătat că instanța fondului a reținut în încheierea recurată că la momentul formulării propunerii de arestare

preventivă existau probe și indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul care insă nu aveau caracterul unor motive plauzibile în sensul arătat de art. 5 din CEDO și care să justifice luarea fată de inculpatul S. LS (considerând că se mai impuneau a fi administrate și alte probe precum un raport de evaluare de către un psiholog specializat care prin metode științifice să deceleze susținerile părții vătămate care până la acest moment a dat trei declarații în prezentul dosar declarații între care există anumite contradicții), că nu a fost respectată modalitatea de audiere a martorei minore S. G. Erzsebet, nepoata de frate a inculpatului - ca urmare această declarație fiind lipsită de orice valoare juridică - și că, raportat la particularitatea cauzei și la persoana inculpatului, existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, nu există decât teoretic.

Cu toate acestea instanța fondului a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea față de inculpat a măsurii de a nu părăsi localitatea B. pe o perioadă de 30 zile, deși raționamentul formulat de aceasta ar fi justificat respingerea propunerii de arestare preventivă și neluarea nici unei alte măsuri preventive, deoarece în esență s-a reținut că nu există probe sau indicii suficiente pentru a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat, deoarece declarațiile minorelor nu pot fi luate în considerare, iar pe de altă parte nici că lăsarea în libertate al inculpatului ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică.

S-a mai arătat de către instanța de control judiciar faptul că de la momentul la care instanța fondului s-a desesizat ca urmare a pronunțării încheierii recurate, în cauză au mai fost administrate probe, respectiv a mai fost audiat inculpatul în data de 15 februarie, au fost audiați martorii Dani Dezideriu, M. Ana, Kociș Suzana și Lupșa N., a fost întocmit un referat de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică psihoeducațională care a relevat că partea vătămată M. A. I. în vârstă de 6 ani a fost supusă unui comportament sexual neadecvat de către inculpat, că nu a perceput actul în sine ca un abuz fizic sexual sau de altă natură, și că nu prezintă nici un simptom specific tulburării de stres posttraumatic, recomandându-se ședințe de consiliere psihologică individuală, acest raport de evaluare fiind întocmit de către doi psihologi, la dosar mai existând atașată și redarea înregistrării audio-video a declarației părții vătămate minore.

Raportat la aceste noi probe administrate de către organele de urmărire penală, coroborate cu cele care au fost produse până la acel moment procesual, Curtea a constatat că există suficiente probe și indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul S. LS, în perioada ianuarie - februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate, minoră în vârstă de 6 ani, de a-și exprima valabil consimțământul,

a determinat în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să îl masturbeze, în scopul obținerii unei satisfacții sexuale.

Curtea a mai arătat că analiza făcută probelor administrate în faza de urmărire penală până la momentul sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă nu este conformă cu cadrul procesual respectiv cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă. Constatarea nulității absolute sau relative a probelor este apanajul instanței investite cu soluționarea fondului, instanța sesizată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive având doar obligația legală de a verifica dacă există probe sau indicii temeinice din care să rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în prezentul dosar.

În acest sens s-a pronunțat în mod constat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în numeroase decizii, a arătat că pentru a se dispune față de o persoană o măsură preventivă nu este necesar ca probele să aibă aceeași forță ca și acelea care ar conduce la o soluție de condamnare. Este important a fi reținută precizarea făcută de instanța europeană în sensul că obiectul întregii cercetări a unei persoane în timpul detenției ce-și găsește justificarea în dispozițiile art.5 paragraf 1 lit. c, este de a efectua ancheta penală, prin confirmarea sau prin îndepărtarea bănuielilor concrete care au

justificat arestarea persoanei în cauză. Faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, care au a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute.

Raportat la cele de mai sus, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. pr. pen.

În cadrul analizei dacă în speța dedusă judecății există motivul de arestare prev. de art. 148 lit. f C. pr. pen., s-a observat ca că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în sarcina inculpatului, respectiv art. 197 alin.1 și 3 este închisoarea de la 10 - 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Apărătorul inculpatului a învederat instanței de control judiciar că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului este greșită putându-se eventual vorbi de infracțiunea de perversiuni sexuale cu un minor. Chiar dacă organele de urmărire penală, urmare a continuării cercetărilor, vor constata că acesta ar fi încadrarea juridică corectă, la momentul instrumentării cauzei, instanța de recurs fiind ținută de încadrarea juridică dată faptei prin ordonanța procurorului, tot este prezentă o infracțiune aspru sancționată de legiuitul român.

De asemenea, s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului la acel moment al procesului penal prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce derivă, nu doar din gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat ci și din împrejurarea din care se susține că acesta a fost săvârșită - asupra unei părți vătămate în vârstă de 6 ani sub pretextul de a i permite accesul la calculator înșelând grav încredere părinților fetitei care i-au încredințat-o pentru a fi supravegheată cât timp ei erau la serviciu - de consecințele pe termen lung pe care această presupusă faptă penală le-ar putea avea asupra părții vătămate, de faptul că se susține că s-au comis 6 acte materiale, dar și de reacția comunității la lipsa unei acțiuni ferme din partea organelor investite cu menținerea ordinii de drept.

S-a reținut că infracțiunile privitoare la viața sexuală având ca victime minori, prin atingerea gravă pe care le aduc valorilor ocrotite de legea penală creează în rândul comunități o rezonantă socială extremă, o puternică tulburare deoarece majoritatea cetățenilor au o sensibilitate sporită la aflarea

că cele mai vulnerabile persoane, copii, sunt supuși unor asemenea acțiuni ilicite.

Inculpatul a depus în fața instanței de control judiciar numeroase caracterizări, o evaluare psihologică din data de_, și numeroase diplome care atestă competentele sale profesionale, precum și un certificat medico- legal din care rezultă că a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, susținând că a fost agresat de organele de poliție, și ca atare declarațiile pe care le-a dat în fața acestora, de recunoaștere parțială a faptei reținute în sarcina sa sunt nereale, fiind obținute prin constrângere fizică, urmând a formula plângere penală pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă împotriva autorilor.

Instanța de recurs a arătat că nu analizează la acel moment veridicitatea susținerilor inculpatului, deoarece nu are cadrul procesual adecvat și nici elemente suficiente în acest sens, însă a apreciat că aceste aspecte nu au relevanță pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, deoarece așa cum s-a arătat anterior, există probe sau indicii temeinice, în afara declaraților inculpatului, care sunt apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că se impune casarea în întregime a încheierii recurate, cu consecința admiterii propunerii de arestare preventivă, conform dispozitivului, constatând de asemenea că urmărirea penală este aproape finalizată, și ca atare, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de doar 15 zile este suficientă în faza respectivă a procesului penal, motiv pentru care s-a dispus în consecință.

Analizând actele și lucrările dosarului în cadrul oferit de disp.art.300/2 Cod procedură penală, instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul S. L.

S. subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza disp.art.300/2 Cod proc. penală rap. la art.160 Cod proc. penală va fi menținută.

Conform disp.art.300/2 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b, acest text de lege prevăzând că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Raportat la dispozițiile legale enunțate, s-a apreciat că sunt întrunite în continuare condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât există probe și indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul S. LS, în perioada ianuarie - februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate, minoră în vârstă de 6 ani, de a-și exprima valabil consimțământul, a determinat în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să îl masturbeze, în scopul obținerii unei satisfacții sexuale, relevante fiind în acest sens: declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de

redare a înregistrărilor audio-video din data de_, raportul de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică și/sau psihoeducațională, întocmit la data de_ de Serviciul Intervenție în situații de abuz, neglijare, exploatare, din cadrul Direcției Generale de Asistența Socială și Protecția Copilului B. -Năsăud, care concluzionează că minora a fost supusă unui comportament sexual neadecvat de către băiatul pe care îl numește "Sobi";, că nu a perceput actul în sine ca un abuz fizic sexual sau de altă natură, și că nu prezintă nici un simptom specific tulburării de stres posttraumatic, recomandându-se ședințe de consiliere psihologică individuală (raport de evaluare întocmit de către doi psihologi), declarația reprezentantei legale a minorei, M. M. E., declarațiile martorilor M. M., Lupșa N.

, S. G. Erzsebet, Dani Desideriu, M. Ana, Kocis Susana, dar și declarațiile date de inculpatul S. LS, prin care acesta din urmă a recunoscut doar că se masturba și că a avut la un moment dat un comportament indecent față de minoră, în condițiile în care nu a avut acces la baia apartamentului, probe și indicii temeinice reținute de instanța de control judiciar la pronunțarea Încheierii penale nr. 296/R/2013.

Faptul că nu a fost întocmit un raport de expertiză de specialitate în ceea ce o privește pe minoră nu este de natură a înlătura probele și indiciile temeinice privind comiterea infracțiunii de către inculpat, reținute de instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive. După cum s-a menționat în hotărârile judecătorești anterioare prin care s-a dispus, respectiv menținut măsura arestării preventive, așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase decizii, pentru a se dispune față de o persoană o măsură preventivă nu este necesar ca probele să aibă aceeași forță ca și acelea care ar conduce la o soluție de condamnare. Este important a fi reținută precizarea făcută de instanța europeană în sensul că obiectul întregii cercetări a unei persoane în timpul detenției ce-și găsește justificarea în dispozițiile art.5 paragraf 1 lit. c, este de a efectua ancheta penală, prin confirmarea sau prin îndepărtarea bănuielilor concrete care au justificat arestarea persoanei în cauză. Faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, care au a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute. În aceste condiții, nu se poate susține că s-a adus atingere prezumției de nevinovăție în ceea ce îl privește pe inculpat.

În ceea ce privește condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, s-a apreciat că sunt întrunite în continuare temeiurile avute în vedere de instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive, respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pretins comisă este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta fiind reflectat de natura și gravitatea infracțiunii pretins comise, limitele mari ale pedepsei prevăzute de lege pentru aceasta (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, respectiv art.197 alin.1 și 3 fiind închisoarea de la 10 - 25 ani și interzicerea unor drepturi).

Pericolul concret pentru ordinea publică, constatat de instanța de control judiciar, derivă nu doar din gravitatea deosebită a faptei pretins comise de inculpat, dar și din împrejurarea în care se susține că acesta a fost săvârșită - asupra unei părți vătămate în vârstă de 6 ani, sub pretextul de a i se permite accesul la calculator, înșelând grav încrederea părinților fetiței, care i-au încredințat-o pentru a fi supravegheată cât timp ei erau la serviciu - din consecințele pe termen lung pe care această presupusă faptă

penală le-ar putea avea asupra părții vătămate, de faptul că se susține că s- au comis 6 acte materiale, dar și din reacția comunității la lipsa unei acțiuni ferme din partea organelor investite cu menținerea ordinii de drept, la comiterea de infracțiuni privitoare la viața sexuală având ca victime minori, prin atingerea gravă pe care le aduc valorilor ocrotite de legea penală, creând în rândul comunități o rezonanță socială extremă, o puternică tulburare, deoarece majoritatea cetățenilor au o sensibilitate sporită la aflarea că cele mai vulnerabile persoane, copiii, sunt supuși unor asemenea acțiuni ilicite (în acest sens Decizia nr.1435/2002 a Înaltei Curți de C. și Justiție).

În ceea ce privește durata prea mare a detenției preventive, invocată de către inculpat - este de menționat faptul că primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de_, când s-a constatat neîndeplinirea procedurii de citare cu partea vătămată și reprezentantul legal al acesteia, și a fost depusă de către apărătorul inculpatului o cerere de restituire a cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale, acordându-se un nou termen de judecată pentru legala citare a tuturor părților și studiul cererii depuse. La următorul termen de judecată (_ ) s-au prezentat reprezentanții legali ai părții vătămate, care au invocat lipsa de cunoștințe juridice pentru a formula o poziție procesuală avizată în apărarea minorei, astfel că s-a desemnat un apărător din oficiu pentru aceasta, noul termen de judecată acordat fiind_ (la o săptămână), când a fost audiat inculpatul, și s-a dispus ca reprezentanții părții vătămate, ca și partea vătămată (absentă pe tot parcursul instrumentării cauzei, și a cărei depoziție este importantă, iar luarea declarației sale este stabilită prin dispozițiile art.326 Cod procedură penală, după cea a inculpatului) să fie audiați la următorul termen.

Acesta a avut loc la data de_, când au lipsit toate părțile, inculpatul fiind internat în Penitenciarul Spital Dej, datorită unor probleme de sănătate.

În ciuda faptului că apărătorul părții vătămate a afirmat că nu există vreun impediment de prezentare a acesteia în instanță în vederea audierii (singura solicitare fiind cea de a-i fi luată declarație fără ca inculpatul să fie prezent în sala de judecată), și instanța a pus în vedere apărătorului părții vătămate să asigure prezența reprezentanților legali ai minorei și a acesteia la termenul de judecată din data de_, nu s-a realizat acest lucru, invocându-se faptul că partea vătămată este stresată, datorită faptului că fusese audiată de două ori, de către organele de poliție, în cadrul dosarului în care se instrumentează plângerea penală formulată de către inculpat împotriva părinților părții vătămate, nefăcându-se însă dovada acestui fapt.

Este de menționat faptul că în cauză s-a dispus, pentru termenul de judecată din data de_, audierea tuturor martorilor propuși de acuzare, pentru a se evita o amânare nejustificată a cauzei datorată absenței reprezentanților legali ai părții vătămate (și consecutiv a părții vătămate), reprezentanți legali care au avut o atitudine contradictorie în ceea ce privește aprecierea personală a consecințelor eventualei comiteri a unei asemenea fapte grave asupra fiicei lor, și nu s-au conformat dispozițiilor instanței de prezentare la termenele de judecată acordate, motivele absenței acestora fiind expuse doar oral de către apărătorul din oficiu, și nicidecum dovedite.

În condițiile în care inculpatul este arestat din data de_ (de cca.5 luni), s-a apreciat că timpul scurs în detenție preventivă nu justifică invocarea termenului rezonabil (care se apreciază, din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului, și în funcție de conduita părților), și nicidecum nu se poate afirma că ecourile unei astfel de presupuse fapte s-ar fi stins sau

diminuat, sau că reacția societății ar fi în prezent de toleranță crescută față de acestea, și nici nu s-a făcut dovada acestui fapt.

Susținerile inculpatului, în sensul că se impune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă, întrucât nu au intervenit schimbări sau aspecte noi care să impună în continuare menținerea stării de arest a inculpatului sunt neîntemeiate, întrucât dispozițiile art.160/b al.2 Cod procedură penală prevăd că revocarea măsurii arestării preventive are loc doar dacă nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dacă arestarea preventivă este nelegală, sau dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, condiții care nu sunt întrunite în prezenta cauză, în acest moment procesual.

Motivele de sănătate invocate de către inculpat, datorate contactului cu mediul penitenciar, dificultățile cu care se confruntă în mediul carceral, ca și faptul că este tânăr, nu are antecedente penale, provine dintr-o familie onorabilă, nu a mai avut de-a face cu legea penală, nu a întreținut relații sexuale cu prietena sa, care este minoră în vârstă de 16 ani, își pierde locul de muncă datorită detenției preventive, exced prezentului cadru procesual, în care se analizează doar întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune menținerea măsurii arestării preventive, și în cadrul condițiilor menționate necesitatea menținerii măsurii prin prisma interesului general, public, de a exista această măsură.

S-a apreciat că interesul public, ca și necesitatea bunei desfășurări a procesului penal justifică menținerea arestării preventive (CEDH, 27 iunie 1968), prin prisma motivelor avute în vedere în hotărârea judecătorească prin care s-a dispus luarea acesteia, dar și în condițiile în care, pe parcursul instrumentării cauzei, inculpatul a dat declarații în care a adoptat o poziție procesuală diferită, iar prin prisma afirmațiilor reprezentanților părții vătămate și a inculpatului, că niciuna dintre aceste persoane "nu s-au gândit că se poate ajunge aici, între ei existând o atmosferă de amiciție, erau prieteni de familie și nu s-au gândit că în urma acelui denunț se va ajunge atât de departe";, s-a considerat că există riscul influențării reprezentanților legali ai părții vătămate și a martorilor, mai ales că reprezentanții legali nu s- au conformat dispozițiilor instanței de prezentare la termenul de judecată la care s-a stabilit audierea minorei, au arătat că nu mai consideră că

inculpatul prezintă pericol, și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Aprecierea reprezentaților legali ai părții vătămate, că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică este una personală, întrucât pe de altă parte se recunoaște faptul că prezența inculpatului în preajma minorei nu este confortabilă (motiv pentru care s-a solicitat audierea sa în absența acestuia).

În ceea ce privește noțiunea de pericol social - expresia folosită de legiuitor la art.148 lit.f Cod procedură penală este cea de pericol concret pentru ordinea publică, are în consecință o cuprindere mai largă decât aprecierea individuală, iar în ceea ce privește prezenta cauză, motivele pentru care s-a apreciat existența sa au fost expuse detaliat în considerentele deciziei instanței de recurs prin care s-a dispus arestarea inculpatului.

Pentru considerentele expuse, și cum în cauză nu s-a făcut dovada schimbării temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv a condițiilor prev. de art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală - și în legătură cu acestea din urmă, neprobarea faptului că pericolul social pentru ordinea publică, reținut de către instanța

care a dispus luarea măsurii arestării preventive s-a diminuat sau disipat (încât să justifice luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive - obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea), răstimpul scurt scurs de la data luării măsurii arestării preventive (5 martie 2013) și până în prezent nepledând pentru aceasta, în baza disp.art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală va fi menținută măsura arestării preventive luate față de inculpatul S. LS ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul S.

LS, fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 24 iulie 2013, prin apărător din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, luarea altei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.

Susținerile inculpatului prin apărător din oficiu din ședința publică din data de 25 februarie 2013 sunt redate integral mai sus, în practicaua hotărârii.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că inculpatul recurent S. LS a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud nr. 126/P/2013 pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Acuzațiile care se aduc inculpatului recurent constau în aceea că ar fi solicitat părții vătămate minore M. A. I., în vârstă de 6 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în prima decadă a lunii februarie 2013 să îl masturbeze în mai multe rânduri, în scopul obținerii unor satisfacții sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima valabil consimțământul.

Față de inculpatul recurent S. LS a fost luată măsura arestului preventiv la data de_, prin încheierea penală nr.296/R/2013 a Curții de Apel C., ca și temei al arestării fiind reținută incidența prevederilor art.148 lit.f Cod procedură penală.

În mod corect instanța de fond verificând la data de_ măsura arestului preventiv al inculpatului a constatat că aceasta este temeinică și legală, dispunând menținerea stării de arest.

Probele administrate până în prezent, probe ce au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, precum și probele administrate în cursul cercetării judecătorești, conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor imputate, fiind în continuare îndeplinite cerințele art.143 Cod procedură penală.

De asemenea, verificând temeiul care a stat la baza luării măsurii arestului preventiv, cel prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, curtea constată că acesta subzistă în continuare și că nu au intervenit împrejurări noi din care să rezulte încetarea sau schimbarea acestuia.

În mod corect a reținut instanța de fond că temeiul invocat mai sus subzistă, raportat la natura și gravitatea deosebită a faptei imputate inculpatului, la modul și mijloacele în care se bănuiește că a fost comisă, la persoana inculpatului, care se presupune că acționat profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima valabil consimțământul, astfel că

lăsarea în liberate a inculpatului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

Nu există garanția bunei desfășurări a procesului penal printr-o conduită pozitivă a inculpatului, datorită faptului că acesta își exercită dreptul la apărare printr-o atitudine de hărțuire a victimei, respectiv declanșarea unei urmăriri penale legate de tatăl minorei, care a implicat audierea minorei la organele de poliție, minora aflându-se într-o stare psihică tensionată.

Schimbarea permanentă de către inculpat a declarațiilor din dosarul cauzei, inclusiv a celor date în prezența apărătorului său ales, nu conduce la concluzia că, lăsat în libertate, acesta va colabora cu organele judiciare și va avea o atitudine de natură a conduce la aflarea adevărului.

Referitor la durata rezonabilă a arestării preventive în sensul dispozițiilor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană privind apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, curtea reține că există o practică constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia durata rezonabilă se apreciază în fiecare caz concret în funcție de complexitatea cauzei, de numărul și de gravitatea faptelor reținute în sarcina autorilor precum și de atitudinea părților din proces și operează pe faze procesuale distincte respectiv urmărire penală, judecată în fond și judecată în căile de atac.

Se constată că în cauza de față autoritățile au depus diligențele necesare, de la luarea măsurii arestării preventive -_ - și până în prezent fiind efectuate cercetări, fiind dispusă trimiterea în judecată a inculpatului, cercetarea judecătorească fiind în derulare.

Curtea conchide că în circumstanțele cauzei durata arestării preventive a inculpatului recurent S. LS nu a atins un nivel care să poată fi apreciat ca nerezonabil.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. LS fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la 28 iunie 1993 în B., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale f.n. din 17 iulie 2013 a Tribunalului B. Năsăud.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției, pentru apărătorul desemnat din oficiu avocat Jiman Mara Roxana.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. LS fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la 28 iunie 1993 în B., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale f.n. din 17 iulie 2013 a Tribunalului B. Năsăud.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției, pentru apărătorul desemnat din oficiu avocat Jiman Mara Roxana.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24 iulie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. R.

L.

M.

V.

G.

GREFIER

L. A. S.

Red. L.M./M.N.

2 ex./_

Jud.fond: A. G.

← Decizia penală nr. 265/2013. Mentinere arest preventiv  Decizia penală nr. 37/2013. Mentinere arest preventiv →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 992/2013. Mentinere arest preventiv