Încheierea penală nr. 1/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1/CC/2013 Ședința camerei de consiliu din data de 3 ianuarie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A. GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: NICOLESCU EMILIAN DRAGOȘ, procuror
Pe rol fiind judecarea propunerii de arestare preventivă formulată de procurorul de la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, privind
pe inculpatul M. M. .
La apelul nominal se prezintă inculpatul M. M., în stare de reținere, asistat de av. Rădăcină Sergiu, din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Președintele completului de judecată a identificat inculpatul și a adus la cunoștința acestuia faptul că împotriva sa s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de omor și violare de domiciliu, aspecte despre care apărătorul inculpatului arată că au fost analizate împreună cu inculpatul.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au cereri sau excepții de formulat în cauză înaintea luării declarației de inculpat.
I s-au adus la cunoștință inculpatului disp. art. 70 Cod procedură penală, potrivit cărora are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar în cazul în care dorește să dea declarație, trebuie să spună tot ce știe cu privire la faptă și învinuirile ce i se aduc în legătură cu aceasta.
Inculpatul declară că nu dorește să dea nicio declarație în fața instanței, arătând că își menține declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și în fața procurorului. S-a consemnat declarația sa, ce a fost semnată de către inculpat și atașată dosarului.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Nefiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea propunerii de arestare preventivă formulată în cauză.
Reprezentantul parchetului arată că din cazierul judiciar al inculpatului rezultă faptul că acesta nu are antecedente penale, a fost condamnat în trecut la două pedepse pentru comiterea de infracțiuni silvice, însă ambele au beneficiat de efectul grațierii conform Legii 543/2002.
În continuare, arată că la data de 4 noiembrie 2012, organele de cercetare penală au fost sesizate despre faptul că, în locuința sa din satul Lunca Sătească, com. Tîrlișua, jud. Bistrița-Năsăud, a fost găsită, prezentând urme de violență, bătrâna Man
E., în vârstă de 73 de ani. În urma efectuării autopsiei medico-legale s-a constatat că decesul acesteia a fost violent, datând cu circa 68-72 de ore anterior descoperirii cadavrului, descoperire care a avut loc în data de 3 noiembrie 2012, în jurul orelor 16, că decesul a fost cauzat de tamponamentul cardiac consecutiv unei rupturi traumatice de cord, în cadrul unei compresiuni toraco-abdominale. De asemenea, s-a constatat că victima prezenta mai multe leziuni corporale traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, compresiune cu mâna sau cu un corp cu greutate mare, posibil genunchi sau picior și lovire cu corp înțepător. Arată că, în zona capului, victima avea un număr de 7 sau 8 înțepături, produse, așa cum s-a stabilit ulterior, cu o sulă.
Mai arată că, în urma anchetei penale efectuate, s-a stabilit că în prima parte a anului 2012, între inculpat și soția acestuia a apărut o stare conflictuală, care a dus la intentarea acțiunii de divorț din partea soției inculpatului. Inculpatul a crezut că de vină pentru divorțul respectiv ar fi victima Man E. și că aceasta ar fi o persoană care "face vrăji"; asupra familiei sale.
Pe fondul unei nervozități și al consumului excesiv de alcool, în noaptea de 31 octombrie 2012, pe când inculpatul se afla la locuința familiei R. D., situată la 1 km distanță de cea a victimei, acesta s-a deplasat, în jurul orei 23, în curtea și în locuința victimei, intrând fără acordul acesteia. Inculpatul a chemat-o pe victimă la ușă, după care au purtat o discuție în contradictoriu, în cadrul căreia inculpatul susține că victima l-a blestemat. În continuare, inculpatul a împins-o pe bătrână, care a lovit, în cădere, unul din geamurile ușii, acesta spărgându-se. În final, inculpatul a reușit să o aducă pe victimă în încăperea în care se afla patul în care obișnuia să doarmă aceasta, s-a urcat peste ea, acțiune ce a dus, aproape imediat, la decesul victimei, după care a înțepat capul acesteia de 6-7 ori cu o sulă.
În ceea ce privește probele în acuzare care au fost administrate până la acest moment și din care rezultă, indubitabil, că inculpatul este autorul infracțiunilor, menționează declarația prin care acesta recunoaște comiterea faptelor, recunoaștere făcută atât în fața poliției cât și în fața procurorului de caz, precum și reconstituirea la fața locului, ocazie cu care inculpatul a arătat modul în care a săvârșit infracțiunile. De asemenea, au fost administrate probe testimoniale, rezultând că, în acea noapte, de la locuința martorului R. D., inculpatul a lipsit o perioadă de circa 45 de minute - o oră, interval pe care nu a putut să îl justifice.
Mai mult, inculpatul a recunoscut, în data de 1 ianuarie 2013, în fața martorilor Frimu M. I. G., a fostului soț al acesteia și a copilului lor minor că a ucis-o pe Man E. . În plus, în ziua anterioară deplasării inculpatului la IPJ Mureș în vederea testării acestuia cu aparatul poligraf, inculpatul a încercat să ofere comisarului de poliție Galben V. suma de 1000 euro pentru a nu fi dus la poligraf, aspect recunoscut chiar la acea dată de către inculpat.
Menționează că, până în acest moment, a fost emis un prim raport de expertiză biocriminalistică ADN, din care rezultă că autorul faptei este un bărbat, ADN-ul aparținând unei persoane de sex masculin. În plus, pe corpul inculpatului s-au depistat urme ale unor excoriații produse cu unghiile, răni care au putut fi produse chiar în perioada critică.
Solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 149 ind. 1 Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului M. M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 3 ianuarie 2013. Apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucât inculpatul a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa
în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea infracțiunilor comise, la modul în care a săvârșit faptele, la impactul produs asupra locuitorilor zonei în care s-au comis faptele, precum și la înclinația evidentă a inculpatului de a comite fapte de violență gravă.
Arată că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un cadru de insecuritate în mediul local de unde provine acesta. În plus, înclinația inculpatului de a comite fapte cu violență rezultă din declarațiile martorului Sigartău A., ale numitei Frimu M.
I. G. și ale fostului soț al acesteia.
Apărătorul inculpatului arată că, deși fapta este una gravă, având în vedere rezultatul letal al acesteia, trebuie avut în vedere și caracterizarea victimei, în com. Tîrlișua cunoscându-se faptul că aceasta se ocupa cu activități "ezoterice"; cu rezultate malefice. Solicită a se avea în vedere și faptul că, așa cum a relatat și inculpatul, a fost practic provocat de victimă, care l-a blestemat și i-a aruncat "cuvinte grele";. Mai mult, inculpatul a susținut și susține în continuare că datorită acestei femei s-a produs destrămarea familiei sale. Din aceste motive, inculpatul și-a pierdut controlul și a săvârșit faptele de care este acuzat.
Mai arată că inculpatul nu este cunoscut în localitate ca fiind o persoană violentă și nu are antecedente penale, astfel încât nu se poate trage concluzia că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și faptul că, în opinia sa, inculpatul are un nivel redus de inteligență. Apreciază, de asemenea, că s-ar impune efectuarea unei expertize psihiatrice în acest sens.
În continuare, conchide că judecata s-ar putea desfășura și fără privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care solicită să se respingă propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, ca nefondată și, în consecință, să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.
Având ultimul cuvânt, inculpatul solicită cercetarea în stare de libertate, arătând că recunoaște și regretă faptele comise, arătând doar că dorește "să scape mai ușor";, respectiv să fie cercetat în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin propunerea înregistrată sub nr._, procurorul de la Parchetul de
pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 149 ind. 1 Cod procedură penală, să se dispună luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 3 ianuarie 2013, față de inculpatul M. M., fiul lui A. și Nazarica, născut la data de_ în comuna Tîrlișua, jud. Bistrița-Năsăud, studii 7 clase, agricultor, căsătorit, trei copii, domiciliat în comuna Tîrlișua, sat Oarzina, nr. 29, jud. Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, posesor al C Id seria XB nr. 3., CNP - 1., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În motivarea propunerii se arată că la data de 3 ianuarie 2013 a fost începută urmărirea penală și la aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. M. pentru comiterea infracțiunilor de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 31
octombrie 2012 a pătruns fără drept în curtea și în locuința victimei Man E. din loc. Lunca Sătească, com. Tîrlișua, jud. Bistrița-Năsăud și a agresat-o fizic pe aceasta, victima decedând.
Din cuprinsul constatărilor medico-legale preliminarii nr. 2859/X/_ emise de către Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud a rezultat că decesul numitei Man E. a fost violent, putând data cu circa 68-72 de ore anterior descoperirii cadavrului (carea avut loc la data de 3 noiembrie 2012, în jurul orelor 16,00), că acesta a fost cauzat de tamponamentul cardiac, consecutiv unei rupturi traumatice de cord în cadrul unei compresiuni toraco-abdominale, între leziunile tanatogeneratoare și deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiționată; dea semenea, s-a mai stabilit că victima prezenta multiple leziuni corporale traumatice produse prin lovire cu corp dur, compresiune cu mâna, compresiune cu un corp având o greutate mare (posibil genunchi, picior), lovire cu un corp înțepător (vârful unui cuțit, sulă, șurubelniță, etc.) și cădere (vol I, fila 35).
În urma anchetei penale efectuate, s-a stabilit că din prima parte a anului trecut între inculpat și soția sa a apărut o stare conflictuală care a dus la intentarea acțiunii de divorț din partea soției inculpatului, acesta din urmă considerând că de vină pentru problemele ivite în căsnicia sa ar fi numita Man E., în vârstă de 73 de ani, persoană despre care a crezut că are capacitatea de a face vrăji și de a o determina pe soția sa, mai ales prin vizitele dese efectuate la locuința conjugală, să continue acțiunea de divorț.
Astfel, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în noaptea de 31 octombrie 2012, inculpatul a plecat de la locuința unor cunoscuți situată în aceeași localitate cu cea a victimei, s-a deplasat pe jos până la locuința victimei, situată la o distanță de un km. de imobilul de la care plecase, a pătruns fără drept în curtea și în casa victimei și a purtat cu aceasta o altercație verbală. Fiind și nervos, inculpatul a împins-o în casă pe bătrână, a doborât-o la pământ, după care a lovit-o și a pus picioarele pe corpul acesteia, victima decedând. În continuare, inculpatul a penetrat scalpul victimei cu o sulă, agresiune ce a lăsat semne și asupra craniului victimei, după care a părăsit câmpul infracțional, aruncând acel obiect utilizat la înțeparea extremității cefalice a victimei.
Referitor la probele în acuzare administrate și din care rezultă că inculpatul este autorul infracțiunilor, în cuprinsul propunerii se menționează în primul rând recunoașterea de către inculpat a comiterii infracțiunilor, recunoaștere urmată de efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care inculpatul a indicat, în prezența martorilor-asistenți, cum a procedat în noaptea de 31 octombrie 2012, când a ucis victima.
Se mai arată că, în urma administrării probelor testimoniale, a rezultat că în seara zilei respective, inculpatul s-a deplasat la locuința martorului R. D., unde a consumat băuturi alcoolice în prezența gazdei, a soției acesteia și a altor doi martori, ulterior a plecat să cumpere alte sticle cu băuturi alcoolice, apoi a lipsit o perioadă de câteva zeci de minute (vol. II, file 44-52), perioadă în care s-a stabilit că s-a deplasat la locuința victimei, a comis infracțiunile și a revenit la locuința fam. R. D., loc de unde, la miezul nopții, a plecat spre casă cu o mașină.
Apoi, inculpatul a recunoscut în fața martorilor Frimu M. I. G., a fostului soț al acesteia și a copilului lor minor că a ucis-o pe Man E. ("lelea Genia";) - vol II, file 88-103.
Se menționează, în cuprinsul propunerii și faptul că în ziua anterioară deplasării inculpatului la I.P.J. Mureș în vederea testării acestuia cu poligraful (rezultatul testului fiind incert - vol. II, file 74-84), inculpatul a încercat să ofere comisarului de poliție Galben V. din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al
I.P.J Bistrița-Năsăud suma de o mie de euro pentru a nu fi dus la poligraf (vol. II, file 38-41), aspect recunoscut chiar și de inculpat.
Se precizează că, în urma întocmirii unui prim raport de expertiză bio- criminalistică ADN a rezultat că autorul faptei este un bărbat și că ulterior s-a dispus efectuarea altui raport de expertiză de același tip, dar având în vedere și alte probe (vol. I).
Fiind examinat din punct de vedere medico-legal, pe corpul inculpatului s-au depistat urme ale unor escoriații produse cu unghiile (vol. II, fila 60).
Se impune arestarea preventivă a inculpatului M. M., acesta aflându-se în situația prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, comițând infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de comitere și gravitatea infracțiunilor, la impactul produs asupra locuitorilor zonei în care s-au comis faptele, precum și la înclinarea evidentă spre comiterea unei fapte de violență gravă de care a dat dovadă inculpatul. De asemenea, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un cadru de insecuritate în mediul local de unde provine inculpatul, persoanele din zonă fiind evident neliniștite în urma comiterii unor astfel de fapte. În plus, înclinarea spre comiterea de fapte cu violență de către inculpat rezultă din declarațiile numiților Sigartău A. (vol. II, file 53,54) și ale numitei Frimu M. I. G. și fostului soț al acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului de cercetare penală nr.1039/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, se rețin următoarele:
Prin Rezoluția din data de_, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus începerea urmăririi penale față de numitul M.
M. pentru comiterea infracțiunilor de omor prev.de art. 174 alin.1 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în sarcina acestuia reținându-se că în noaptea de 31 octombrie 2012 a pătruns fără drept în curtea și locuința victimei Man E. din loc.Lunca Sătească, comuna Tîrlișua, jud.Bistrița-Năsăud, și a agresat-o fizic pe aceasta, victima decedând ca urmare a rupturii traumatice de cord, în cadrul unei compresiuni toraco-abdominale, iar prin Ordonanța procurorului din data de_ s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a învinuitului M. M., începând cu data de_ orele 14,25, urmând ca din durata reținerii să se deducă timpul în care învinuitul s-a aflat la dispoziția organelor de poliție-_, orele 20,00.
La data de_, prin Ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului
M. M. pentru comiterea infracțiunilor de omor prev.de art. 174 alin.1 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Analizând probele administrate în cauză și anume: declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor (f.107-112, 116, 119 dosar urmărire penală, precum și cea dată în fața judecătorului, în care a arătat că își menține declarațiile date anterior, poziția sa de recunoaștere și regret a comiterii faptelor, exprimată cu
ocazia acordării ultimului cuvânt), declarațiile martorilor Frimu M. I. G. (f.88,96), Cozma Marțian (f.100), Cozma Denis Aurelian (f.103), în fața cărora inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, declarația martorului Talpă Gheorghe, din care rezultă intenția inculpatului de a-i remite comisarului Galben, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița- Năsăud (ofițer investigator) o sumă mare de bani, martorul participând și la reconstituirea faptelor (f.39 vol.II), declarația martorului Cocian Gheorghe, din care rezultă că în noaptea de_, inculpatul se afla împreună cu acesta și alte persoane la domiciliul martorului R. D., unde a consumat băuturi alcoolice, ajungând într-o stare avansată de ebrietate, loc de unde lipsea la diferite interval de timp, în mai multe rânduri, absența sa fiind evaluată la cca.15 min, o jumătate de oră, și chiar o oră, nefiind justificată de acesta (f.44 vol.II), declarația martorilor R. Ignat, R. D., în același sens (f.48, 50 vol.II), procesul-verbal de reconstituire a faptelor, întocmit la data de_, în cadrul căruia inculpatul a indicat modalitatea de comitere a faptelor (f.120), declarația martorului asistent la reconstituirea faptei, R. A. (f.123), raportul din data de_ încheiat la data de_ de Secția 5 Poliție Rurală Petru Rareș, care constată faptul că soția inculpatului, M. M., a sunat la postul de poliție menționat, anunțând faptul că, pe marginea discuțiilor aprinse despre divorț pe care soții le-au avut, inculpatul a plecat de acasă, spunând că merge în pădure să se spânzure (a fost căutat de organele de poliție în pădure, dar nu a fost găsit, ulterior fiind însă depistat), declarația numitei M. M., de la aceeași dată, în care aceasta arată că soțul său a mai amenințat că se omoară și în alte rânduri, datorită iminenței divorțului, că a părăsit domiciliul conjugal, pe soția sa și cei 3 copii, la data de _
, s-a reîntors apoi la data de_, ocazie cu care au avut loc discuțiile menționate, după care a plecat din nou, declarația martorului Sigartău A., care atestă profilul violent (la nivel verbal) al inculpatului, acesta amenințându-l pe martor cu moartea (f.54), procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de_, întocmit de organele de poliție, în cadrul căruia s-a constatat că geamul ușii de acces era spart, s- au găsit cioburi de sticlă în pridvor și în interior (pe cerceveaua inferioară a geamului spart, și pe unul din cioburi fiind identificați stropi de substanță brun-roșcată), a fost găsită victima, având părul îmbibat cu o substanță brun-roșcată, prezentând și leziuni în zona scalpului (f.4), planșele fotografice privind aspectele fixate, urmele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, efectuată la data 3-_ (f.12), planșa fotografică privind aspectele fixate la data de_, cu ocazia examinării unei bucăți de folie, ce a fost ridicată de pe patul din camera în care a fost găsită victima (f.30), constatările preliminarii ale Serviciului Medico-Legal Județean Bistrița-Năsăud nr.2859/X/_ (f.35), din care rezultă că moartea victimei a fost violentă, poate data cu cca. 68-72 ore înaintea descoperirii cadavrului, și se datorează tamponamentului cardiac, consecutiv unei rupturi traumatice de cord, în cadrul unei compresiuni toraco-abdominale, la autopsie punându-se în evidență și multiple leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, compresiune cu mâna, compresiune cu un corp având greutate mare (posibil genunchi, picior, etc.), lovire cu un corp înțepător (vârful unui cuțit, sulă. Șurubelniță, etc.), și cădere, între leziunile traumatice tanatogeneratoare și deces existând o legătură de cauzalitate directă necondiționată), raportul de expertiză nr.1. din_, întocmit de Institutul Național de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, din care rezultă, ca urmare a examinării probelor recoltate de pe șnurul (sfoara) cu care a fost legată ușa de acces în locuința victimei, un amestec
incomplet de profiluri genetice ce provine de la minimum două persoane, alături de profilul genetic al cel puțin a unei persoane de sex masculin ale cărei alele nu îndeplinesc condițiile minime de raportare (f.199) planșa fotografică privind aspectele fixate la data de_, cu ocazia examinării coletului nr.3, ridicat cu ocazia efectuării cercetării la fața locului (f.54), declarația martorilor: Fechete Milina (f.57, 59, 73), sora victimei, Fechete A. (f.67), M. M., cea care a găsit-o pe victimă și a anunțat organele de poliție (f.19 vol.II), Mânzat Floare, sora victimei (f.86), Avram A. (f.94), Avram I. Dan (f.100), Vălean Aurelia V. (f.13 vol.II), Vălean Ludovica, copia acțiunii de divorț intentată de soția inculpatului, în care aceasta arată că relația de familie s-a deteriorat pe fondul consumului de alcool al inculpatului, ceea ce a dus la neînțelegeri majore și violențe verbale, acesta părăsind domiciliul conjugal la data de_ (f.31 vol.II), procesul-verbal de depistare a inculpatului la locuința surorii sale Vălean Aurelia Viorica (f.104 vol.II), declarația martorei Vălean Ludovica, din care rezultă că inculpatul, la data de_ s-a întors acasă noaptea (f.15 vol.II), raportul de constatare medico-legală nr.2876/II/A/110/_
, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, din care rezultă faptul că inculpatul prezintă leziuni traumatice: cele suprascapulare (excoriație acoperită cu crustă hematică brună) putându-se prin zgâriere de copr dur sau suprafață dură cu neregularități, neputându-se exclude posibilitatea de zgâriere cu unghiile (vechime 4-6 zile de la data examinării), iar leziunea de la nivel intermetacarpian IV-V mâna dreaptă, fața dorsală putându-se produce prin lovire cu sau de corp dur cu margini sau vârf ascuțit sau prin tăiere (atingere tangențială a unui corp dur cu margine sau vârf ascuțit-de ex.cioburi de sticlă-vechime 4-6 zile de la data examinării), celelalte acte și lucrări ale dosarului, care exclud implicarea altor persoane cercetate, în comiterea faptelor ce constituie obiectul prezentului dosar, s-a reținut că există probe și indicii temeinice cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă de procuror, și că sunt incidente disp.art.143 Cod procedură penală.
S-a considerat de asemenea că inculpatul se află în situația prev.de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât a săvârșit infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, precum și sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul comunității locale în situația în care cercetarea în acest context a inculpatului ar avea loc în stare de libertate, mai ales că probele dosarului indică înclinațiile acesteia spre consumul de alcool și mai ales pe acest fond, spre violență, chiar dacă doar la nivel verbal.
Deși în cadrul apărărilor formulate s-a invocat faptul că nivelul inteligenței inculpatului ar fi minim, acesta aspect nu exclude comiterea faptelor cu discernământ, așa cum declarațiile date de inculpat o relevă, iar pe de altă parte, la dosarul cauzei nu există acte medicale care să ateste existența unei maladii psihice, sau să constate inexistența discernământului acestuia la data săvârșirii faptelor.
De altminteri, cu ocazia instrumentării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, în cadrul ultimului cuvânt, inculpatul s-a manifestat lucid în ceea ce privește comiterea faptei, și a arătat că este adevărat că a omorât-o pe victimă, regretă acest lucru, doar că dorește "să scape mai ușor";, respectiv să fie cercetat în stare de libertate.
Susținerile sale în apărare, potrivit cărora victima ar fi fost cauza deteriorării relațiilor sale conjugale, prin practicarea vrăjitoriei (despre care existau zvonuri prin sat), și ceea ce a determinat comiterea faptei în stare de provocare, amplificată și de cuvintele grele proferate de victimă în cadrul altercației verbale ce a precedat comiterea omorului nu sunt dovedite, și de altfel nu sunt relevante în cauză, raportat la natura și gravitatea deosebită a faptei, exprimată prin consecința comiterii acesteia, respectiv decesul unei persoane, dar mai ales la întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive.
Dată fiind modalitatea barbară în care a fost comisă fapta (comprimarea toracelui cu piciorul, până când aceasta a decedat, aplicarea ulterioară a loviturilor înțepătoare cu sula la nivelul capului victimei), raportat și la starea de nervozitate manifestă, declanșată în principal de predispoziția spre consumul de alcool (cauza principală a neînțelegerilor conjugale), și concretizată prin amenințările cu acte de violență, dar și cu cele de suicid, s-a apreciat că există riscul ca, aflat în libertate, inculpatul să se manifeste violent și asupra altor persoane, și să comită noi infracțiuni, motiv pentru care s-a considerat că luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive (obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea) ar fi inadecvată.
Pentru aceste considerente, în baza art.149/1 alin.9 Cod procedură penală va fi admisă propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință se va dispune arestarea preventivă a inculpatului M. M., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ .
Se va dispune emiterea în mod corespunzător a mandatului de arestare preventivă, și se va stabili onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea av. Rădăcină Sergiu, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință:
- dispune arestarea preventivă a inculpatului M. M. , fiul
lui A. și Nazarica, născut la data de_ în comuna Tîrlișua, jud. Bistrița- Năsăud, studii 7 clase, agricultor, căsătorit, trei copii, domiciliat în comuna Tîrlișua, sat Oarzina, nr. 29, jud. Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, posesor al C Id seria XB nr. 3., CNP - 1., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ .
Dispune emiterea în mod corespunzător a mandatului de arestare preventivă. Stabilește onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea av.
Rădăcină Sergiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_, orele 19,50.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. N. L.
Red/dact G.A/N.L _
← Încheierea penală nr. 92/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 11/2013. Propunere de arestare... → |
---|