Încheierea penală nr. 92/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
ÎNCHEIEREA P. Ă NR.92/R/2013
Ședința publică din 28 august 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: L. F.
Judecător: R. M. Judecător: M. L. Grefier: M. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpații B. F. -A.
, R. D. -S. și R. A. , împotriva încheierii penale nr.80/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj- Napoca, prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpați. La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. F. -A. ,
aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Cătineanu I.
, cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul R. D. -S. , aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Coroi A. -M. , cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul R. A. , aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. C. C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ-PROD. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței, inculpații arată că mențin recursurile formulate, mențin declarațiile anterioare și nu doresc să facă declarații suplimentare în fața instanței de recurs. Totodată sunt de acord cu apărătorii desemnați din oficiu.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului B. F. -A. , declară că susține recursul formulat de inculpat, solicită rejudecarea cauzei, desființarea încheierii atacate, respingerea propunerii Parchetului de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, solicitând instanței luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv cea de a nu părăsii țara sau localitatea.
Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, deși legea prevede pentru fapta comisă o pedeapsă mai mare de 4 ani, pericolul concret pentru ordinea publică nu există. Inculpatul a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale. Consideră că buna
desfășurare al procesului penal nu ar avea de suferit, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. Starea de arest preventiv nu este utilă, solicitând instanței dispunerea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau cea de a nu părăsi localitatea, cu consecința rearestării inculpatului, în cazul în care va încălca aceste măsuri, cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului R. DS , solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr.80/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, solicită casarea încheierii cu consecința rejudecării cauzei, respingerea propunerii de arestare preventivă privind inculpatul, cu consecința cercetării acestuia în stare de libertate, iar în subsidiar solicită instanței să ia o altă măsură neprivativă de libertate față de inculpat, din cele prevăzute de art.136 C.p.p.
Consideră că încheierea penală nu este legală și temeinică, nu sunt îndeplinite prevederile art.143, art.148 lit.f C.p.p.
Inculpatul a recunoscut fapta pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, însă nu există probe care să ducă la ideea că inculpatul lăsat în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică nu se asimilează cu pericolul social al faptei.
Măsura arestării preventive este una excepțională, consideră că nu este oportună arestarea inculpatului, acesta putând fi judecat în stare de libertate.
Inculpatul a recunoscut și regretă fapta comisă. Nu există posibilitatea ca lăsat în libertate să influențeze martorii, solicitând instanței înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura neprivativă de libertate de a nu părăsi țara sau localitatea, cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului R. A. , solicită instanței admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii penale nr.80/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința judecării inculpatului în stare de libertate, solicitând instanței luarea unei alte măsuri neprivative de libertate față de inculpat, respectiv cea de a nu părăsi localitatea sau țara.
În opinia sa temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu subzistă, nu există probe care ar duce la ideea că inculpatul lăsat în libertate ar constitui pericol pentru ordinea publică, respectiv că va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Având în vedere aceste aspecte consideră că măsura arestării constituie o excepție, solicitând instanței admiterea recursului formulat de inculpat, cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, consideră că arestarea preventivă a inculpaților dispusă prin încheierea penală nr.80/C/A/_ a Judecătoriei Cluj- Napoca, este temeinică și legală. Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea de comitere a infracțiunii, respectiv de către 3 persoane împreună, inculpații alegându-și victimele dintre persoanele mai vulnerabile, respectiv femei în vârstă, le sustrăgeau lănțișoarele, pe timp de zi, în loc public, fără să le pese că vor fi văzuți.
Solicită instanței să aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv faptul că inculpatul R. A. are 3 condamnări, iar
ceilalți doi inculpați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând instanței respingerea recursului formulat de inculpați.
Inculpatul B. F. -A., având ultimul cuvânt, declară că îi pare rău de ce a făcut, solicită să fie cercetat în stare de libertate, obligându-se să se prezinte ori de câte ori va fi chemat.
Inculpatul R. D. -S., având ultimul cuvânt, declară că dorește să fie cercetat în stare de libertate .
Inculpatul R. A., declară că îi pare rău de ce a făcut, solicită să fie cercetat în stare de libertate, se va prezenta la organele de supraveghere ori de câte ori va fi chemat.
T R I B U N A L U L
Prin încheierea penală nr.80/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.149/1 alin.9 C.pr.pen., arestarea preventivă a inculpaților B. F. -A. , fiul lui natural și R., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21lit.a C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. (5 acte materiale) și art.75 lit.c C.pen., R. D. -
S. , fiul lui S. -L. ci și M., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21lit.a C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. (4 acte materiale), art.99 și urm. C.pen. și R. A. , fiul lui F. n și M., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art.26 C.pen. rap. la art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21lit.a C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. și art.75 lit.c C.pen., pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de_, în motivare arătându-se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de toți cei trei inculpați sus-menționați și că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații
B. F. -A., R. D. -S. și R. A., care au criticat-o ca fiind netemeinică, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, arătând în motivare în esență că lăsarea lor în libertate nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică, raportat la împrejurările că au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor, pe care le regretă, iar arestarea preventivă este o măsură de excepție, neimpunându-se luarea acesteia în cauză, respectiv fiind suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal luarea unei măsuri neprivative de libertate (inculpații obligându-se să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori vor fi chemați).
Analizând recursurile formulate de inculpați, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că sunt nefondate.
Aceasta deoarece, instanța de fond a apreciat în mod just că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de toți cei trei inculpați întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice că inculpații au comis faptele prevăzute de legea penală reținute în sarcina lor (inculpatul B. F. -A. săvârșind 5 acte materiale de tâlhărie, inculpatul R.
D. -S. săvârșind 4 acte materiale de tâlhărie, iar inculpatul R. A. săvârșind 1 act material de complicitate la tâlhărie, toate aceste infracțiuni fiind comise printr-un mod de operare asemănător, respectiv urmărirea și deposedarea prin violență a unor victime - de sex feminin și de vârste înaintate - de lănțișoarele din aur de la gâtul acestora), în acest sens fiind plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexe, declarațiile martorilor audiați în cauză, procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare, de depistare, de efectuare a portretului robot, actele medico-legale depuse de părțile vătămate, dovezile de ridicare de bunuri, suportul DVD cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca și ale BCR Cipariu, precum și declarațiile de recunoaștere date de inculpați.
Pe de altă parte , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, probele în acest sens rezultând din numărul faptelor, gradul de pericol social ridicat al acestora, modul și împrejurările în care faptele au fost comise (de către mai multe persoane împreună, asupra unor femei în vârstă care nu au posibilitatea de a riposta, pe timp de zi, în zone intens circulate din municipiul Cluj-Napoca), precum și din faptul că inculpații nu se află la prima confruntare cu legea penală (astfel, inculpatul B. F. -A. este cercetat într-un alt dosar aflat în curs de soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie la data de_ ; de asemenea, inculpatul minor R.
D. -S., în vârstă de 17 ani, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu nr. 3767/P/2013, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie asupra unui minor în vârstă de 11 ani; în sfârșit, inculpatul R. A., chiar dacă în prezentul dosar este cercetat pentru un singur act material de complicitate la tâlhărie, a mai fost condamnat anterior, de trei ori, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie și a două infracțiuni de furt calificat, respectiv a fost sancționat administrativ de patru ori pentru comiterea unor fapte de furt calificat), existând așadar temerea justificată că, lăsați în libertate și în lipsa unei reacții ferme din partea organelor abilitate ale statului, inculpații vor continua să comită astfel de fapte antisociale (cu atât mai mult cu cât aceștia sunt persoane fără ocupație și loc de muncă, care nu realizează vreun venit licit).
Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații B. F. -A., R. D. -S. și R. A. împotriva încheierii penale sus-menționate.
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 300 lei reprezentând onorariile avocațiale din oficiu (cuvenite av. C. Cuibuș
- 100 lei, av. Coroi A. -M. - 100 lei și av. Cătineanu I. - 100 lei), care se va avansa din F.M.J.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpații B. F. -A., R. D. -S. și R. A. vor fi obligați la plata către stat a sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B. F. -A. , fiul lui natural și R., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, R.
D. -S. , fiul lui S. -L. ci și M., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj și R. A. , fiul lui F. n și M., născut la data de_ în Cluj- Napoca, jud. Cluj, toți deținuți în prezent în Arestul I.P.J. Cluj, împotriva încheierii penale nr.80/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 300 lei reprezentând onorariile avocațiale din oficiu (cuvenite av. C. Cuibuș - 100 lei, av. Coroi
A. -M. - 100 lei și av. Cătineanu I. - 100 lei), care se avansează din F.M.J.
Obligă inculpații la plata către stat a sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 august 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
L. | F. R. M. | M. B. |
M. L.
Red. M.L./B.C.
2 ex./_
Jud. fond: M. D. -A.
← Încheierea penală nr. 88/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 1/2013. Propunere de arestare preventiva... → |
---|