Încheierea penală nr. 1016/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.1016/R/2013

Ședința publică din data de 7 august 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTORI: I. M.

  1. : M. B.

    : M. B.

    Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU

    S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul H. G., împotriva încheierii penale nr.493 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, având ca obiect propunere arestare preventivă.

    La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul H. G., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Ploscar L. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță inculpatul H. G., arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

    Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

    Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul H. G., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza a se dispune respingerea propunerii de arestare preventivă formulat de parchet.

    În susținerea recursului arată că tentativa la infracțiunea de omor calificat este deosebit de gravă, cu un pericol extrem de ridicat, însă solicită a se avea în vedere circumstanțele concrete ale faptei și pericolul concret al inculpatului, acesta recunoscând săvârșirea faptei, partea vătămată fiind chiar tatăl său.

    Mai mult, partea vătămată a fost recent inculpată într-un dosar, la o plângere pe care a formulat-o inculpatul. În urma împăcării părților, această plângere a fost retrasă astfel că este probat faptul că există o stare conflictuală între inculpat și partea vătămată.

    De asemenea, solicită a fi avut în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză.

    Pentru aceste considerente, apreciază că persoana inculpatului nu prezintă un pericol concret și că poate fi cercetat în stare de libertate cu impunerea obligației de a nu părăsi localitatea.

    Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, starea de pericol pentru ordinea publică fiind evidențiată de toate împrejurările avute în vedere din perspectiva instanței, fapta a fost concretă în condițiile arătate, respectiv a existenței relațiilor tensionate între părți, concretizată de această dată în acțiuni care au pus în primejdie viața victimei, neexistând vreun indiciu cu privire la stare de legitimă apărare sau provocare care să confirme o astfel de soluție.

    Pe de altă parte, chiar și starea de sănătate și necesitatea evaluării posibilităților de tratament medical, în condițiile în care nu se confirmă o lipsă totală a discernământului nu fac decât să susțină privarea de libertate a inculpatului.

    În consecință, solicită menținerea măsurii ca efect al respingerii recursului, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

    Inculpatul H. G. , având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

    C U R T E A

    Prin încheierea penală nr. 493 din data de 26 iulie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și în consecință, în temeiul art. 1491Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului

  2. G. (CNP 1., fiul lui M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul Maramureș, domiciliat în Rona de Jos, nr. 133, județul Maramureș), pe o durată de 29 zile, începând din data de 26 iulie 2013 până la 23 august 2013.

Procedând la soluționarea propunerii formulate în baza probelor administrate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rezoluția din data de 16 iulie 2013 dată în dosarul nr. 380/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin.1, art.

175 alin. 1 lit. c Cod penal, iar prin ordonanța din 26 iulie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, dispunându-se totodată reținerea pe o durată de 24 de ore.

Potrivit dispozițiilor art. 1491Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri.

Potrivit art. 681Cod procedură penală sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

Analizând propunerea formulată de parchet în raport de infracțiunea de tentativă la omor calificat pentru care s-a solicitat arestarea preventivă, tribunalul a reținut că din toate probele administrate până în această fază a urmăririi penale există indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, respectiv că în data de_, în jurul orei 15:00, în timp ce se aflau în curtea locuinței comune situată în comuna Rona de Jos nr. 133, județul Maramureș, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul H. G. i-a aplicat tatălui său H. M. mai multe

lovituri la nivelul capului și toracelui cu muchia și tăișul unei securi, cauzându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale.

Inițial, în constatările preliminare eliberate la data de_, Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare a apreciat că leziunile nu au pus în primejdie viața părții vătămate H. M., însă, ulterior, după reexaminarea acesteia la data

de_, ca urmare a apariției unei colecții sangvine intrapleurale, s-a concluzionat că leziunile au fost primejdioase pentru viață.

Probe și indicii temeinice care au justificat presupunerea că inculpatul se face vinovat de infracțiunea reținute au rezultat din procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de conducere în teren și planșa fotografică aferentă, declarațiile martorilor oculari H. V. L., Tivadar D. Alexandru, Rișco I., concluziile provizorii privind examinarea medico-legală a părții vătămate H. M. eliberate de Serviciul de Medicină Legală Județean Baia Mare și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului.

În raport de aceste împrejurări instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1491din Codul de procedură penală referitoare la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 din Codul de procedură penală și este incident cazul prev. de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, deoarece

infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol relevat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, de natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat acesta.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța are în vedere împrejurările reținute drept cadru a comiterii faptei, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului, în condițiile în care este acuzat de comiterea unei infracțiuni grave îndreptate împotriva vieții, ar crea un puternic sentiment de insecuritate în rândul comunității și, totodată, convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm împotriva faptelor de acest gen.

Nu trebuie omis că luarea unei măsuri preventive se realizează, în principal, pentru a se preveni comiterea de astfel de noi fapte și pentru a asigura aflarea adevărului printr-o bună desfășurare a procesului penal. Punând în balanță interesul general al societății de a fi ferită de astfel de fapte, cu interesul personal al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, tribunalul apreciază că, la acest moment procesual, interesul general primează.

În raport de considerentele mai sus arătate, s-a admis propunerea de arestare preventivă și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile, împotriva căruia s-a emis mandat de arestare preventivă cu începere de la data de 26 iulie 2013 până la data de 23 august 2013, inclusiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul H. G. a declart recurs.

Recurentul a motivat că nu prezintă un pericol concret și că poate fi cercetat în stare de libertate cu impunerea obligației de a nu părăsi localitatea, datorită circumstanțelor comiterii faptei, care a avut loc pe fondul unei stări conflictuale cu tatăl său.

A mai arătat că persoana sa nu prezintă periculozitate și a recunoscut

fapta.

Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs

invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. 3 C.pr.pen., Curtea reține următoarele:

În mod temeinic prima instanță a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul H. G. i-a aplicat tatălui său H. M. mai multe lovituri la nivelul capului și toracelui cu muchia și tăișul unei securi, cauzându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, faptă prev. de art. . 20 C.pen. rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.

Motivul de recurs potrivit căruia, în ciuda gradului ridicat de pericol al faptei, lăsarea în libertate a inculpatului, chiar prin luarea unei măsuri neprivative de libertate, nu poate fi primit de către Curte.În primul rând, fondul stării conflictuale și existența unei plângeri penale între părți, tată și fiu, denotă că oricând pot avea loc același gen de fapte între cei doi, mai ales că locuiesc împreună.În al doilea rând, indiferent de nemulțumirile existente, este de neacceptat ca fiul să-și lovească tatăl cu o secure(foto f. 9); este de menționat că aplicarea loviturilor a avut loc în prezența martorei H. V. L. (F.34), împrejurare care nu a constituit un impediment pentru inculpat.

Referitor la periculozitatea inculpatului, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat a concluzionat că recurentul nu are capacitatea psihică completă de a aprecia conținutul și faptele sale, aspect ce dovedește că lăsarea în libertate a acestuia constituie un risc apreciabil pentru comunitatea care ar fi pusă în situația de a se confrunta cu imprevizibilitatea comportamentului violent al acestuia.

Sub un alt aspect, luarea unei măsuri neprivative de libertate presupune ca inculpatul să reia contactul cu victima cu care locuiește, persoană în vârstă și vulnerabilă.

La examinarea cauzei nu s-au constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanța de recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit b C.pr.pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.

Văzând și disp. art. 192 C. pr. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H. G. împotriva încheierii penale nr. 493 din 26 iulie 2013 a T. ui Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 7 august 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

V.

C.

I.

M.

M.

B.

Plecată în CO semnează președinte complet

Red.V.C./_ .

Dact.H.C./4 ex. Jud.fond: G. O.M. .

G. ,

M. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 1016/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului