Încheierea penală nr. 107/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
ROMÂNIA Cod operator - 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 107
Camera de Consiliu Ședința din 8 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. RAMONA M. - judecător
GREFIER: B. -L. E.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror A. D.
din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M.
Pe rol este soluționarea propunerii de arestare preventivă formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. în dosarul nr. 96-D/P/2012, privind pe inculpații S. T. (C.N.P. - 1., fiul lui A. -I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) și C. A. (C.N.P. - 1., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul
M., domiciliat în Ocna Șugatag, sat Șugatag nr. 401, județul M. ), cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul S. T., în stare de reținere, asistat de apărător din oficiu - avocat F. C., din cadrul Baroului M. și inculpatul C. A., în stare de reținere, asistat de apărător ales - avocat C. O., din cadrul Baroului M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul din oficiu al inculpatului S. T., doamna avocat F.
C., depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. 433/_, emisă de Baroul Maramureș.
Apărătorul ales al inculpatului C. A., domnul avocat C. O., depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 33759/_ .
Instanța procedează la verificarea identității inculpaților S. T. și
C. A. și face cunoscut acestora conținutul propunerii formulate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. .
Instanța aduce la cunoștință inculpaților S. T. și C. A. dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-li-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.
Inculpatul S. T. arată că a dat deja declarații și nu mai dorește să facă altele.
Inculpatul C. A. arată că dorește să dea declarații.
Instanța procedează la audierea inculpatului C. A., declarația acestuia fiind consemnată într-un proces-verbal și atașată la dosarul cauzei.
Instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat, acordă cuvântul asupra propunerii de față.
Reprezentanta Ministerului Public arată instanței că inculpații S. T. și C. A. sunt cercetați pentru inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, reținându-se forma continuată și în forma concursului real, iar pentru inculpatul C. A. și a stării de recidivă. Arată că starea de fapt este incompletă, nefiind finalizată urmărirea penală, însă arată că din cercetările efectuate până în prezent rezultă că, în perioada arătată în propunere și chiar începând încă din lunile august-septembrie 2012, inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional care a avut ca scop traficul de țigări. Învederează instanței că acest tip de infracțiune este una aducătoare de bani într-un timp relativ scurt. Precizează că infracțiunea este comisă în mod repetat, fiind constatate mai multe acte materiale cu ajutorul organelor poliției de frontieră. Solicită instanței a observa că organizarea acestor operațiuni cuprindea nu doar supravegherea zonelor de frontieră, ci și celelalte aspecte privind circuitul ilicit, respectiv transportul securizat, cu antemergător, cu ajutorul unor persoane care au acceptat să țină pachetele de țigări și inclusiv cu supravegherea organelor de urmărire penală, în acest sens făcând referire la episodul în care concubina inculpatului C. A. a supravegheat poliția de frontieră. Astfel, solicită instanței a observa că aspectele ce vor rezulta din interceptările pe care urmează să le transcrie sunt de un real ajutor în dovedirea faptelor. Arată că există multe episoade infracționale derulate în baza aceleiași rezoluții infracționale care nu au fost depistate de organele de poliție și care au adus inculpaților o reușită și că sunt destule momente în care organele de poliție nu au putut identifica persoanele. Solicită instanței a avea în vedere că prejudiciul este estimat la peste 200.000 lei și nu este finalizat, nefiind primite calculele încă de la Direcția Regională Vamală Oradea, traficându-se peste 24.000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. De asemenea, solicită instanței a avea în
vedere că inculpații nu au fost sinceri, inculpatul S. T., prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, în pofida evidențelor, a negat săvârșirea ambelor infracțiuni. De asemenea, arată că inculpatul C. A., cu excepția celor două momente din_, celelalte episoade nu le recunoaște, însă solicită instanței a observa că acest inculpat a abordat o metodă ingenioasă, neparticipând în mod direct și a preferat să supravegheze telefonic activitatea. Astfel, apreciază că activitatea infracțională desfășurată de inculpați este suficientă pentru a dovedi pericolul social, precizând că nu este ușor să faci trafic de țigări la frontiera unui stat, cu produse care sunt susceptibile a prejudicia bugetul de stat. Mai arată că activitatea acestora denotă idei care pot duce și la alte infracțiuni, la violențe sau la alte infracțiuni. Precizează că instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel C., a apreciat că acest fenomen deosebit de amplu poate fi stopat și prin aplicarea unor pedepse drastice, solicitând instanței a avea în vedere decizia nr. 1344 din_ a acestei instanțe, când pentru infracțiunea de contrabandă s-a aplicat pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. Arată că a întemeiat propunerea de arestare pe dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere că inculpații au comis mai multe infracțiuni cu intenție, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani, respectiv de la 5 ani la 20 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi și de la 3 la 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. De asemenea, solicită instanței a observa că modalitatea de comitere a faptelor și săvârșirea acestora în timp denotă o perpetuitate a activității infracționale.
Apărătorul din oficiu al inculpatului S. T., doamna avocat F.
C., solicită instanței respingerea propunerii de arestare preventivă. Arată că prin propunere s-au reținut două infracțiuni, respectiv constituirea unui grup infracțional și contrabandă. Referitor la prima faptă, arată că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală întrucât nu există indicii temeinice că inculpatul s-ar face vinovat de această infracțiune. Apreciază că pentru a fi reținută această faptă se impune ca două sau mai multe persoane să se organizeze să comită infracțiuni, or activitatea nu are o continuitate, o structură determinată, e sporadic, inculpații nu se cunosc sau eventual se cunosc din vedere și nu erau stabilite activitățile. În ceea ce privește infracțiunea de contrabandă, arată că se face referire la trei acte materiale comise în_ ,_ și_, la care ar fi participat inculpatul. Solicită instanței a reține că inculpatul recunoaște doar actul material din_, când a fost prins în flagrant de organele de poliție, iar la celelalte două acte materiale doar Adam Ovidiu și Burnar Alin fac referire la implicarea inculpatului S. T., însă arată că aceste declarații nu se coroborează cu declarațiile inculpaților S. T. și C. A. și nici cu a celorlalți inculpați. Referitor la fapta din_, arată că inculpații au fost într-adevăr opriți, însă nu au găsit asupra lor țigări sau alte obiecte și s-a reținut doar că nu au putut justifica prezența lor acolo în acel moment. Astfel,
solicită instanței a analiza doar fapta din_ . Solicită instanței a avea în vedere că la percheziție nu s-au găsit pachete de țigări, ci doar o ștampilă și mai multe acte, bunuri care fac obiectul altui dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației. Arată că este adevărat că fenomenul de contrabandă a luat amploare, însă solicită instanței a analiza în raport de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, este angajat în muncă, fiind fierar ascuțitor.
Apărătorul ales al inculpatului C. A., domnul avocat C. O., solicită instanței a respinge propunerea de arestare preventivă formulată de parchet. Arată că ar fi primul care s-ar bucura dacă prin acest ultim act s-ar pune punct contrabandei de țigări, însă arată că este primul revoltat de modalitatea în care se procedează. Arată că nu neagă existența acestui fenomen, însă solicită instanței a observa că marile venituri pe care le realiza inculpatul l-a determinat să stea în chirie. Arată că se întreabă unde sunt banii pe care se reține că i-a făcut inculpatul. Apreciază că se încearcă să se găsească autorii faptelor în dosarele cu autori necunoscuți și apreciază că atunci când pică unul se încarcă asupra acestuia tot ce se găsește. Arată că propunerea vizează patru fapte, respectiv punctul 1, 5, 6 și 10, și însumând numărul de pachete este chiar cel găsit la percheziție. Apreciază că se face grup infracțional și îi aduce pe inculpați în boxă ca să fie grup, în condițiile în care nu a avut nici o legătură cu inculpatul S. T., în acest sens solicitând a observa declarațiile celor audiați. Arată că se întreabă de ce tot cetățenii români sunt trimiși în judecată și de ce nu și cei ucraineni, aceștia fiind cei care aduc țigările în țară. Arată că sunt filați și văzuți, însă pe aceștia nimeni nu-i prinde. De asemenea, arată că inculpatul încearcă să obțină niște venituri pentru a se întreține. Mai arată că se solicită arestarea preventivă și pe considerentul că inculpatul ar fi recidivist, însă solicită instanței a observa că acesta nu este recidivist, ultima condamnare fiind la 1 an închisoare, pronunțată în 2002, se revocă un rest de 661 zile rămasă dintr-o pedeapsă anterioară când a fost liberat condiționat, condamnat pentru o infracțiune de furt de lemne, iar în final acesta a executat 661 zile închisoare. Arată că a luat în calcul în mare și a observat că ultima condamnare de 2 ani închisoare a fost în_ și liberat la zi ar fi în_ . Mai arată că termenul de reabilitare este de 4 ani plus jumătate din pedeapsă, deci în total 5 ani, or arată că din 2005 până în 2012 sunt 7 ani. Apreciază că s-a încercat forțarea și cu privire la acest aspect. Arată că este curios câte stații are acasă, având în vedere că se susține că ar coordona activitatea de acasă. Mai arată că se întreabă de ce nu îi prinde și pe cetățenii ucraineni și de ce răspunderea pică doar pe capul cetățenilor români. Referitor la pericol, arată că este pericol când este pentru cel apropiat, pericol imediat, or se întreabă care este pericolul că a adus țigări și a încercat să le vândă. Precizează că nu este potrivit să fie soluția de arestare preventivă întemeiată pe faptul că ar fi posibil să se ajungă și la alte infracțiuni, apreciind că
trebuie judecat inculpatul pentru infracțiunea prezentă și nu se pot pune în seama acestuia toate infracțiunile. Referitor la decizia invocată de parchet, solicită instanței a observa că în acea cauza starea de fapt e cu totul alta.
Reprezentanta Ministerului Public arată că în acest dosar nu există nici un dosar cu autori necunoscuți și că nu a scos de la naftalină dosare, ci sunt infracțiuni nou depistate. Arată că încadrarea juridică a faptelor este dată chiar de ea și ar fi excelent dacă inculpatul C. A. ar sugera ce au fost cu acele amenințări făcute la adresa ofițerului de caz și solicită a reține că nu ofițerul de caz l-a încadrat la grup organizat, ci legea. Arată că singura responsabilă pentru încadrarea juridică este ea, iar dacă dorește să amenințe pe cineva, ea ar fi aceea. Mai arată că cetățenii ucraineni sunt trimiși în judecată în măsura în care sunt prinși și chiar personal a trimis în judecată câțiva. Arată că nu se încearcă nici forțarea adăugării stării de recidivă, solicitând instanței a observa că dispozițiile art. 148 lit. d au dispărut, iar propunerea de arestare preventivă este bazată pe art. 148 lit. f. Arată că s-a vorbit și despre celelalte condamnări ale inculpatului, însă solicită instanței a reține că aceasta este cartea de vizită a inculpatului. Mai arată că ceilalți nu sunt cercetați pentru complicitate, ci Legea 86/2006 a fost modificată, fiind reținute și celelalte 3 infracțiuni consumate, respectiv transportul, depozitul sau dobândirea și ascunderea de țigări. Referitor la inculpatul C. A., arată că nu sunt reținute alte infracțiuni decât grup organizat și contrabandă și nu a vorbit de infracțiuni de arme și nici de acte de violență, ci a vorbit de fenomenul de contrabandă și grup infracțional. De asemenea, solicită instanței a observa că în volumul 3 se observă față de câți inculpați s-a început urmărirea penală.
Apărătorul ales al inculpatului C. A., domnul avocat C. O., arată că nu crede că organul de urmărire penală trebuie să se simtă jignit, dar nu e bine când se încearcă ca inculpații să fie arestați că prezintă un grad de pericol neapărat. Precizează că inculpatul va răspunde, însă nu trebuie deferit justiției în stare de arest preventiv. De asemenea, arată că parchetul a declarat că datorită acestei activități se poate ajunge și la alte infracțiuni. Mai arată că sunt patru acte materiale și 24.000 de pachete de țigări și se întreabă de unde este socotit prejudiciul acesta mare de 200.000 lei. Mai arată că se întreabă și de ce se face referire la art. 37 în condițiile în care din 2002 inculpatul nu a mai apărut în fața instanței.
Inculpatul S. T., la ultimul cuvânt, arată că îi pare rău și că în arest preventiv a văzut cum e la pușcărie.
Inculpatul C. A., la ultimul cuvânt, arată că declară la fel și că nu a amenințat organele de poliție, însă s-au dat bani să-l pună pe el, să pună tot în spatele său și că sunt martori mincinoși.
T.
Prin sesizarea adresată acestei instanțe, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. a solicitat arestarea preventivă a inculpaților S. T. și C. A. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 8 februarie 2013 până la data de 8 martie 2013, aceștia fiind cercetați în dosarul nr. 96-D/P/2012 sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar față de inculpatul C. A. și cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în perioada octombrie 2012 - februarie 2013, împreună cu alte persoane, inculpații au inițiat și au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii repetate de infracțiuni de contrabandă cu țigări de proveniență ucraineană, introduse ilicit în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Activitatea infracțională a presupus realizarea în mod repetat a mai multor acte materiale privind traficarea ilegală a unor importante cantități de țigări cu însemne fiscale ucrainene, angrenând participația mai multor persoane. Prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea ilicită a grupului infracțional s-a cifrat la peste 200.000 lei în total, fiind vorba de peste 24.000 de pachete de țigări traficate, de diferite mărci.
În propunerea de arestare preventivă a inculpatului, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. a făcut referire la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală, ca posibil temei pentru arestarea preventivă a acestora.
Procedând la soluționarea propunerii formulate în baza probelor administrate până în prezent în activitatea de urmărire penală, tribunalul reține următoarele:
Prin rezoluțiile din data de 7 februarie 2013, date în dosarul nr. 96- D/P/2012 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpați sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar față de inculpatul C. A. și cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, iar la data de 7 februarie 2013 față de inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru aceleași infracțiuni și s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore.
Potrivit dispozițiilor art. 1491 Cod procedură penală, dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, când
se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri.
Potrivit art. 681Cod procedură penală sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Din toate probele administrate până în această fază a urmăririi penale, tribunalul reține că există indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați, respectiv că în perioada octombrie 2012 - februarie 2013, împreună cu alte persoane, inculpații au inițiat și au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii repetate de infracțiuni de contrabandă cu țigări de proveniență ucraineană, introduse ilicit în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Activitatea infracțională a presupus realizarea în mod repetat a mai multor acte materiale privind traficarea ilegală a unor importante cantități de țigări cu însemne fiscale ucrainene, angrenând participația mai multor persoane. Prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea ilicită a grupului infracțional s-a cifrat la peste 200.000 lei în total, fiind vorba de peste 24.000 de pachete de țigări traficate, de diferite mărci.
Inculpații se cunosc, aspect ce reiese din probațiunea administrată până la acest moment, astfel că nu poate fi primită susținerea apărătorilor acestora potrivit cărora activitatea inculpaților s-ar fi desfășurat în paralel.
În raport de aceste împrejurări instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1491din Codul de procedură penală referitoare la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală și că există în mod corespunzător unul din cazurile prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală.
Așa fiind, se constată că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol social relevat de modalitatea concretă în care au acționat inculpații, de natura și gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați aceștia.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța are în vedere împrejurările reținute drept cadru a comiterii faptelor, or, având în vedere aceste împrejurări, lăsarea în libertate a inculpaților, în condițiile în care sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni grave, ar crea un puternic sentiment de insecuritate în rândul comunității și, totodată, convingerea că
autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm împotriva faptelor de acest gen.
În raport de considerentele mai sus arătate, se va admite propunerea de arestare preventivă și se va dispune arestarea preventivă a inculpaților pe timp de 29 de zile, împotriva cărora se vor emite mandate de arestare preventivă cu începere de la data de 8 februarie 2013 până la data de 8 martie 2013, inclusiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. și, în consecință:
În temeiul art. 1491Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaților S.
T. (C.N.P. - 1., fiul lui A. -I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) și C. A. (C.N.P. - 1., fiul lui A. și L.
, născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Ocna Șugatag, sat Șugatag nr. 401, județul M. ) pe o durată de 29 zile, începând din data de 8 februarie 2013 până la 8 martie 2013, inclusiv, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică din 8 februarie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | B. -L. | E. |
Red. S.L.R.M. / T-red. B.L.E.
5 ex. / 11 februarie 2013
Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută DOSAR NR._ Înch.pen. nr. 107/_
DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. și, în consecință:
În temeiul art. 1491Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaților S.
T. (C.N.P. - 1., fiul lui A. -I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) și C. A. (C.N.P. - 1., fiul lui A. și L.
, născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Ocna Șugatag, sat Șugatag nr. 401, județul M. ) pe o durată de 29 zile, începând din data de 8 februarie 2013 până la 8 martie 2013, inclusiv, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică din 8 februarie 2013.
PREȘEDINTE
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
DOSAR NR. _
DOVADĂ
Subsemnatul
din cadrul
I.P.J. M., azi, 8 februarie 2013, am primit un exemplar din mandatele de arestare preventivă nr. 5/U și 6/U din 8 februarie 2013, emise de Tribunalul Maramureș, privind pe inculpații S. T. (C.N.P. - 1., fiul lui A.
-I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) și C. A. (C.N.P. - 1., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Ocna Șugatag, sat Șugatag nr. 401, județul M. ) pentru a fi predate la locul de deținere odată cu arestații.
Semnătura
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _
PROCES-VERBAL
încheiat azi, 8 februarie 2013, ora 1440
În prezența inculpaților S. | T. | și C. | A. | , precum și a |
apărătorilor acestora, avocații F. | C. | și C. | O. | , s-a făcut |
pronunțarea soluției dată la propunerea de arestare preventivă formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. .
Li s-au adus la cunoștință inculpaților prevederile art. 1371Cod procedură penală;
Inculpatul S. T. a declarat că despre măsura luată împotriva sa dorește să fie anunțată prietena sa, numita Grec Bianca, care locuiește în Sighetu Marmației, str. Iuliu Maniu nr. 37/6, județul M. .
Inculpatul C. A. a declarat că despre măsura luată împotriva sa dorește să fie anunțată soția sa, care se află în fața sălii de judecată; acesteia i se aduce la cunoștință măsura dispusă față de soțul ei.
Inculpații S. T. și C. A. arată că declară recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea lor preventivă.
Un exemplar al mandatelor de arestare preventivă nr. 5/U și 6/U din 8 februarie 2013 au fost înmânate inculpaților, care au semnat de primire.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
S. | L. | Ramona M. | B. -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală
Către
GREC BIA.
Sighetu Marmației, str. Iuliu Maniu nr. 37/6, județul M.
Vă facem cunoscut că la data de 8 februarie 2013, prin încheierea penală nr. 107/2013, Tribunalul Maramureș a luat măsura arestării preventive împotriva inculpatului S. T. (fiul lui A. -I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) pe un interval de 29 de zile, cu începere de la 8 februarie 2013 până la 8 martie 2013, inclusiv), sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Acesta se află depus la Arestul I.P.J. M. .
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
S. | L. | Ramona M. | B. -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală
Către
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- Biroul Teritorial M. -
Alăturat, vă trimitem:
o copie de pe încheierea penală nr. 107 din 8 februarie 2013, pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat,
mandatele de arestare preventivă nr. 5/U și 6/U din 8 februarie 2013 privind pe inculpații S. T. (fiul lui A. -I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) și C. A. (fiul lui A. și L.
, născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Ocna Șugatag, sat Șugatag nr. 401, județul M. ), cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Menționăm faptul că dosarul dvs. nr. 96-D/P/2012 se află atașat la dosarul instanței nr._, care a fost înaintat la Curtea de Apel C., în vederea soluționării recursurilor declarate de inculpați.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
S. | L. | Ramona M. | B. -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală DOSAR NR. _
din 11 februarie 2013
Către
CURTEA DE APEL CLUJ
Alăturat prezentei, vă înaintăm dosarul cu numărul mai sus indicat, privind pe inculpații S. T. (fiul lui A. -I. și E., născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Sighetu Marmației, str. Crișan nr. 3, județul M. ) și C. A. (fiul lui A. și L.
, născut la data de_ în Sighetu Marmației, județul M., domiciliat în Ocna Șugatag, sat Șugatag nr. 401, județul M. ), având ca obiect propunere de arestare preventivă, în vederea soluționării recursurilor declarate de către inculpați (conform procesului-verbal fila ) împotriva încheierii penale nr. 107 din 8 februarie 2013.
Dosarul conține un număr de
file și dosarul de urmărire
penală nr. 96-D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial M. .
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
S. | L. | Ramona M. | B. -L. | E. |
← Încheierea penală nr. 2/2013. Propunere de arestare preventiva... | Încheierea penală nr. 5/2013. Propunere de arestare preventiva... → |
---|