Încheierea penală nr. 11/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 11/R
Ședința publică de la 18 Martie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: D. B. Ț.
Judecător: C. T. Judecător: S. M. Grefier: M. J. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. B. ușan din cadrul DIICOT- Serviciul Teritorial Sălaj
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D. M. I., aflat în arestul IPJ Sălaj, împotriva încheierii penale nr. 16/A din_, pronunțate în dosar nr._ al Judecătoriei Z., având ca obiect prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 și următoarele C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul D. M.
I., asistat de av. Sas Garofița cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei fila 10.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța aduce la cunoștința inculpatului necesitatea prezenței sale la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Având cuvântul asupra recursului reprezentanta recurentului solicită instanței admiterea recursului formulat, întrucât încheierea penală nr. 16/A din_ este netemeinică și nelegală.
Motivele pentru care reprezentantul Ministerului Public a solicitat prelungirea arestării preventive rezultă din necesitatea efectuării unor acte de urmărire penală, respectiv efectuarea unei percheziții informatice, în cauză fiind identificate și audiate, un nr. de 89 părți vătămate din 29 de județe ale țării. Totodată, arată reprezentanta inculpatului, s-a invocat că măsura prelungirii arestării preventive este necesară în vederea prezentării unui material de urmărire penală, raportat la aceste considerente, arată reprezentanta inculpatului prelungirea măsurii arestării preventive este neîntemeiată.
Nu contestă numărul mare de părți vătămate, din toate cele 29 de județe ale țării, însă nu apreciază necesară prelungirea arestării preventive a inculpatului M.
D. I., iar pentru prezentarea materialului de urmărire penală, nu există indicii că acesta nu s-ar prezenta. Ipotetic, în cazul în care acesta cu adevărat nu ar fi prezent, la momentul prezentării materialului de urmărire penală, acest lucru nu ar opri desfășurarea cercetărilor, într-adevăr acestea ar fi îngreunate dar există la dispoziția organelor de cercetare penală modalități de pedepsire.
Raportat la contribuția pe care inculpatul D. M. I. a avut-o în săvârșirea infracțiunii, arată reprezentata acestuia, având calitatea de complice, contribuția sa este una minoră. Într-adevăr, acesta și-a dat numele și toate datele de identificare astfel încât toate sumele de bani erau trecute în contul lui, dar el nu a creat conturi fictive și nici nu ar fi contactat persoane în vederea inducerii lor în eroare.
Raportat la circumstanțele atenuante personale ale inculpatului, apreciază că nu se justifică prelungirea măsurii arestării preventive. Inculpatul este cunoscut în comunitatea in care trăiește, nu a avut antecedente penale, și nici nu prezintă pericol social pentru societate.
Depune totodată, în probațiune înscrisuri de la Primăria din Ș. de Jos, și de la preotul din sat, din care reiese cum este perceput inculpatul în comunitatea din care face parte, inculpatul a frecventat școala, fiind în clasa a XII-a, iar punerea sa în libertate ar fi benefică în vederea reluării studiilor, pregătirii sale pentru examenele care îl așteaptă.
Într-adevăr, a greșit, iar acest fapt a fost recunoscut de către inculpat, iar pentru fapta sa, va fi pedepsit.
Odată revenit în rândul comunității, apreciază că inculpatul D. M. I. are șansa de recuperare și de reintegrare.
Fiind cel mai mare dintre frați, acesta și-a întreținut familia, având trei frați mai mici cu diferite dizabilități, rămânând orfani de mamă încă de mici. Odată revenit în acest mediu, ar avea șanse mari de reeducare și de reintegrare, întrucât mediul familial și mediul comunității din care face parte, ar avea alte influențe asupra lui decât mediul impus de starea de arest.
Din probele strânse în cauză rezultă că inculpatul D. M. I., nu ar fi avut o atitudine obraznică față de părțile vătămate, a recunoscut o parte din aceste victime, însă numărul lor fiind deosebit de mare, este normal să nu-și aducă aminte chiar de fiecare persoană în parte, neadresându-le cuvinte jignitoare. Indignarea părților vătămate, echivalează cu pericolul social concret pe care în prezintă inculpatul, însă apreciază reprezentanta acestuia, pericolul social nu există, scopul măsurii preventive de a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Raportat la capacitatea inculpatului, ca odată lăsat în libertate să ia legătura cu părțile vătămate, este greu de crezut.
Pentru aceste considerente, arată reprezentanta inculpatului D. M. I., av. Sas Garofița solicită admiterea recursului formulat, punerea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror D. B. ușan solicită instanței respingerea recursului declarat, învederând instanței că s-au arătat actele pentru care se solicită prelungirea arestării preventive a inculpatului,
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză mai este necesară efectuarea unor acte de urmărire penală, respectiv efectuarea unei percheziții informatice asupra mijloacelor de stocare a datelor informatice aparținând învinuiților N. G. și Niculae M. a descoperite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința acestora. În cauză au fost identificate și audiate un număr de 82 de părți vătămate, mai fiind necesar identificarea și audierea unui număr de 14 părți vătămate.
În cauză este nevoie de extinderea cercetărilor penale față de învinuitul Răducanu Ș. an Gabriel, respectiv tatăl si fratele inculpatului minor Răducanu Laurențiu M., cu privire la complicitatea acestora la comiterea infracțiunii de înșelăciune, aspecte care rezultă din declarațiile inculpaților P. D. și D. M.
I. și audierea învinuitului Zamfir Ionuț folosit de către inculpatul minor Răducanu Laurențiu M. pentru ridicarea sumelor de bani trimise de către părțile vătămate. Consideră că aceștia erau constituiți într-un grup organizat.
Probatoriul administrat până în moment este vast, cuprinzând declarații, audieri, adrese din partea băncilor, iar lăsarea inculpatului în liberate ar da posibilitatea acestuia de a ascunde anumite urme sau fapte contravenționale.
Cât privește activitatea inculpatului D. M. I., arată reprezentantul Ministerului Public, acesta a creat conturi, iar acest fapt rezultă dintr-o comisie rogatorie, prin care inculpatul a recunoscut că a fost audiat în 2012. cu toate acestea el a continuat activitatea infracțională. Există la dosar aceste convorbiri, dintre inculpatul D. M. I. și inculpatul P. D. .
Rolul inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost unul important, având în vedere că toate plângerile formulate privesc pe numitul D. M. I. .
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani iar pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și la datele referitoare la fapte, respectiv natura și gravitatea infracțiunilor comise și rezonanța negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.
Raportat la condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică conform art. 148 lit. f Cod proc. Penală și art. 143 Cod procedură penală, arătă că existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul - infracțiuni informatice, din perioada îndelungată în care aceștia și-au desfășurat activitatea infracțională, din numărul mare al părților vătămate. Mai trebuie avut în vedere referitor la pericolul sociale natura și modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, împrejurările în care au acționat, gravitatea faptelor, urmările produse și antecedentele penale. Pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat, legiuitorul a prevăzut pedepse extrem de aspre, ceea ce demonstrează preocuparea și îngrijorarea societății cu privire la fenomenul infracțional al infracțiunilor informatice și la urmările pe care le pot produce.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile menționate în art. 5 parag. alin. 1 lit.
c) din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, potrivit cărora o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune sau
există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Pentru aceste considerente, astfel cum au fost ele formulate, solicită respingerea recursului formulat.
Inculpatul D. M. I. regretă faptele comise și solicită cercetarea în stare de liberate pentru a-și continua studiile.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea penală nr. 16/A din data de_, Judecătoria Zalău a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT- Biroul Teritorial Sălaj privind prelungirea arestării preventive a inculpaților P.
D. F., T. R. M. și D. M. I. .
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea penală nr.5/A din data de_ a Judecătoriei Z., prelungită prin Încheierea penală 8/A/_ a Judecătoriei Z., față de inculpatul P. D. F., fiul lui N. și M. a, născut la data de_ în municipiul București sector 2, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în sat Crețuleasca, str. Frasinului, nr.1A, comuna Ș. de Jos, jud. Ilfov, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 30 zile începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea penală nr.5/A din data de_ a Judecătoriei Z., prelungită prin Încheierea penală 8/A/_ a Judecătoriei Z., față de inculpatul T. R. -M., fiul lui G. și Ana, născut la data de_ în municipiul București sector 2, cetățean român, studii 8 clase, agent de pază, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în municipiul București, sector 5, str. Bazaltului nr. 27, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 30 zile începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea penală nr.5/A din data de_ a Judecătoriei Z., prelungită prin Încheierea penală 8/A/_ a Judecătoriei Z., față de inculpatul D. M. I., fiul lui
G. și S., născut la data de_ în municipiul București sector 2, cetățean român, studii 11 clase, elev, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în sat Ș. de Jos, str. G., nr. 2, comuna Ș. de Jos, jud. Ilfov, C.N.P.1.
, fără antecedente penale, pe o durată de 30 zile începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
În temeiul art. 189 alin.1 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu care au asigurat asistența juridică obligatorie a inculpaților, d- na av. C. M. pentru inculpatul P. D. F. și d-na av. Cubleșan R. pentru inculpatul T. R. -M., în sumă de câte 100 lei, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Sălaj.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele:
Prin propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT- Serviciul Teritorial Sălaj s-a solicitat prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive luată față de inculpații P. D. F., T. R.
M. și D. M. I. prin încheierea penală nr.5/A din data de_, pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z., măsură prelungită pe o perioadă de 30 de zile prin Încheierea penală 8/A/_ a Judecătoriei Z. .
În motivarea cererii s-a arătat că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive față de inculpați subzistă în continuare impunându-se menținerea stării de arest preventiv a celor teri inculpați. De asemenea s-a arătat că deoarece cauza este foarte complexă, urmărirea penală nu poate fi finalizată până la expirarea măsurii arestării preventive, în cauză este necesară efectuarea altor acte de urmărire penală, astfel: efectuarea de percheziții informatice asupra mijloacelor de stocare a datelor informatice ridicate de la învinuiții N. G. și Niculae M. a, identificarea și audierea unui număr de 11 părți vătămate, urmând a se stabili care dintre inculpați a contactat aceste părți vătămate, extinderea cercetărilor față de învinuitul Răducanu Ș. an Gabriel fratele inculpatului minor Răducanu Laurențiu, audierea învinuitului Zamfir Ionuț, prezentarea materialului de urmărire penală inculpaților și învinuiților cercetați în cauză.
În plus procurorul a susținut că pericolul social reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților subzistă și rezultă atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați cât și din rezonanța sociala a acestor fapte atât în rândul comunității în care inculpații și-au desfășura activitatea infracțională dar și la nivelul întregii ordini social,. Pericolul social concret rezultă astfel din modul de operare a inculpaților pe o perioadă îndelungată de timp, numărul mare de părți vătămate și prejudiciul mare produs, periculozitatea acestora rezultă și din faptul că au desfășurat cu regularitate, zilnic activitatea infracțională, aceasta fiind o obișnuință, un obicei al inculpaților. Menținerea inculpaților în stare de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal potrivit art. 136 C.p.
Analizând cererea de prelungire din perspectiva probelor administrate până în prezent, instanța de fond a reținut următoarele:
În dosarul 63/D/P/2012 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT -Biroul Teritorial S. prin ordonanța din data de_ s-s pus în mișcare acțiunea penală față de Inculpatul P. D. F. pentru săvârsirea infractiuniilor de inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 15, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi în concurs real.
Prin aceeași ordonanță s-a pus în mișcare acțiunea penală și față de inculpații
T. R. M. și D. M. I. pentru săvârsirea infractiuniilor de inițiere sau constituire ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, complicitate la înselăciune, respectiv complicitate la inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, fapta fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 26 C.P. raportat la art. 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, complicitate la cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art . 26 C.P. raportat la art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
In urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție s-a reținut următoarea stare de fapt.
Începând cu luna iunie 2012 inculpații P. D. F., Răducanu Laurențiu
M., D. M. I., T. R. M., precum si învinuiții Niculae M. a și Niculae G. si Zamfir lonuț, s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni informatice, respectiv în scopul obținerii unor sume de bani prin vânzarea fictivă a unor telefonae mobile prin intermediul unor site-uri de profil, având următorul mod de operare:
Inculpații P. D. F., Răducanu Laurențiu M. si T. R. M. au creat mai multe conturi pe site-ul www.okazii.ro prin care expuneau spre vânzare mai multe telefoane mobile, respectiv Iphone 5, Iphone 4S, Samsung Galaxy S3, HTC ONE X, pe care nu le dețineau în realitate și pe care le vindeau cu sume cuprinse între 1000 și 2000 lei.
Astfel, inculpații folosindu-se de date false creau conturi fictive pe site- ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive. Pe aceste conturi inculpații postau anunțuri de valorificare a telefoanelor mobile menționate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau plătite in avans.Ulterior inculpații erau contactati de către potentialii clienți, iar in urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabileau detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpații isi ofereau numerele de telefon reale urmând ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil.
Astfel la solicitarea inculpaților, clientul trebuia să plătească în avans o anumită sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpaților D. M. I.
, T. R. M. precum si învinuiților Niculae M. a și Niculae G. la diferite oficii poștale din municipiul București, sau la diferite agenții a unor bănci din
același oraș prin intermediul sistemului Western Union. Acești inculpați si invinuiti se deplasau la oficiile poștale sau la agențiile băncilor mai sus amintite de unde ridicau sumele de bani trimise de către părțile vătămate, iar ulterior aceste sume de bani erau împărțite cu inculpații P. D. F. și Răducanu Laurențiu M.
.
Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpații P. D. F.
, D. M. I. și Răducanu Laurențiu M. ii contactau telefonic pe clienți si le comunicau ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs, clientul urmând sa achite din nou inculpaților o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat.
Pentru a castiga increderea clienților in ceea ce privește primirea telefoanelor mobile inculpații P. D. F., D. M. I. și Răducanu Laurențiu M. se prezentau clienților prin intermediul telefonului mobil ca fiind angajați ai unor firme de curierat (Urgent Curier și Fan Courier) si le comunicau acestora ca sunt in posesia coletului ce conține telefonul mobil, dar ca il va preda pârtii vatamate numai in situatia in care va primi confirmarea achitarii avansului. In aceasta situatie, pentru ca părțile vatamate sa poata intra in posesia telefoanelor mobile comandate erau de acord sa plateasca din nou avans cuprins intre 200-1000 de lei prin intermediul mandatelor poștale sau a sistemului Western Union. Dupa ce părțile vatamate livrau din nou aceste sume de bani inculpații D. M. I., T.
R. M. precum si învinuiții Niculae M. a și Niculae G. se deplasau la diverse oficii poștale sau agenții bancare incasand aceste sume, profitul realizat fiind impartit in mod egal cu ceilalți doi inculpați.
întrucât pârtilor vatamate, dupa trimiterea acestor sume de bani nu le erau livrate telefoanele mobile, ii contactau telefonic din nou pe inculpați, care insa refuzau sa răspundă la telefon, memorandu-si numerele de telefon apartinand acestora.In aceasta situatie, părțile vatamate prin intermediul site-ului www.okazii.ro acordau calificative negative titularilor de conturi fictive, respectiv inculpaților, motiv pentru care aceștia din urma foloseau un astfel de cont fictiv cel mult o zi sau doua. În ce privește activitatea infracțională a inculpatului P. D. F. , s-a reținut că acesta a fost persoana care i-a racolat pe inculpații D. M. I., T.
R. M. și R. canu Laurențiu M. in comiterea de infracțiuni informatice prin inducerea in eroare a părtilor vatamate, respectiv prin valorificarea fictiva a unor telefoane mobile pentru sume cuprinse 200-1000 de lei. Având în vedere declarația inculpatului, procesele - verbale de consemnare a convorbirilor telefonice precum și adresele obținute până în acest moment de la unitățile bancare (această activitate nefiind finalizată până în prezent) a rezultat faptul că, pe o perioadă de 7 zile, inculpatul încasa de la părțile vătămate împreună cu ceilalți inculpați suma de aproximativ 17 milioane lei vechi, iar prejudiciul total cauzat acestor părți vătămate prin desfășurarea activităților infracționale se ridică la suma de 150 milioane lei vechi. Totodată, din declarația inculpatului P. D. F. a rezultat faptul că, în perioada desfășurării activității infracționale, acesta a creat, atât singur cât și împreună cu inculpatul Răducanu Laurențiu și T. R. M. un număr de 700 conturi fictive, pe site-ul okazii.ro care au fost folosite pentru inducerea în
eroare a părților vătămate, numărul acestora ridicându-se la 200, aspect care rezultă de asemenea din declarația acestui inculpat
Inculpatul D. M. I. a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna iunie 2012 Astfel, din declarația inculpatului D. M. I., rezultă faptul că, în vara anului 2012 acesta a fost contactat de către inculpatul P.
D. F. care i-a propus să îi folosească datele de identitate pentru a fi folosite la ridicarea sumelor de bani trimise de către părțile vătămate, fraudate pe site-ul www.okazii.ro. întrucât acesta a fost de acord, i-a predat inculpatului P. D. F. o copie a actului de identitate, acest inculpat folosind-o pentru atragerea potențialilor clienți. Astfel, după ce inculpatul P. D. F. oferea spre vânzare telefoane mobile prin intermediul site-ului www.okazii.ro, clientul în contacta pe acest inculpat iar acesta din urmă îi oferea clientului datele de identitate ale inculpatului D. M. I. .
După stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a telefonului mobil, clientul trimitea un avans din această sumă, fie prin mandat poștal fie prin transfer western union, avansul cuprins între 200 - 500 lei fiind ridicat de către inculpatul D. M.
I., de la diferite oficii poștale sau agenții bancare respectiv Oficiul Poștal nr. 10 din mun. București, Agenția BRD din zona Obor, Agenția BRD, Agenția Băncii Transilvania și Agenția Garanți Bank, toate de pe calea Moșilor.
Din materialul probatoriu administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpatul
D. M. I. a ridicat sume de bani cu titlu de avans pentru achiziționarea de telefoane mobile, în perioada august 2012 - ianuarie 2013, trimise de către părțile vătămate Ciobanca A., V. M. Decuseară, T. Șandor Alina, P. a D. Tincuța, Vasilache I. B., Andrieș F., Manole I. M. a, Bărăgan Raluca, David Sergiu Octavian, Kallai Csaba, Cutuleag I., Agiorghesei Cristian A. ,
C. Petrică Cristian, M. M., Horvat Norbert, Andrei Mirel, Kitaigorod A. Andrei, Dănăilă B. C., Bartiș Levente, BârgăuV., Lepădatu C. F., Dinu M., Ciucă Lucian, Săhleanu D., O. Paul Marcel, Craiu G., Ciucă G.
, Jurcovici Sebastian, Ciolacu Crăciun, Pruiu Victor, Ionașcu Costel, I. Mărie Jeanne, I. Roman, K. Andrei, Ise C. E., Șanta Firicel Doru, G. Steliana, Toth Desza, Andrei Mirel, Kasa Andrei, Bubulică S., Mirea G., Enache Vasile Marius, G. M. Lucica, Dănăilă B., Ghefir D. R., Heyazi Fadei, Ignea I. I. n, M. T., K. Andrei, I. Roman, Toth Desza, pe care ulterior le-a împărțit cu inculpații P. D. F. și Răducanu Laurențiu M. ; până în prezent nu au fost identificate toate părțile vătămate care au fost fraudate prin ridicarea de sume de bani de către inculpatul D. M. I. .
In luna octombrie 2012, inculpatul D. M. I. a deschis un cont pe numele acestuia la BRD iar numărul contului acestuia era predat părților vătămate pentru ca acestea să vireze direct în acel cont sumele de bani reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile. Se reține din probatoriul administrat până în prezent că prejudiciul cauzat părților vătămate de către acest inculpat se ridică la suma de 200 milioane lei vechi, cu precizarea că acest prejudiciu este estimativ, întrucât până în prezent nu s-a reușit identificarea tuturor părților vătămate.
Inculpatul T. R. M. a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna decembrie 2012, inculpatul P. D. 1-a contactat pe inculpatul T.
R. M. și 1-a întrebat pe acesta dacă este de acord să folosească datele lui de identitate pentru ca, clientul să trimită acele sume de bani în numele inculpatului prin intermediul sistemului western union de la diferite agenții bancare sau în contul de card pe care acesta îl avea deschis la Piraeus Bank. Întrucât inculpatul T.
R. M. a fost de acord acesta i-a predat inculpatului P. D. datele de identitate pentru a fi folosite în transferul de bani western union precum și contul IBAN al cadrului de credit deschis de inculpat la banca menționată anterior, urmând ca după ridicarea sumelor de bani acesta să o împartă cu inculpatul P. D. . Din declarația inculpatului T. R. M. rezultă faptul că acesta a efectuat un număr de 15 retrageri de numerar prin sistemul western union de la Agenția BRD din zona Obor a municipiului București, un număr de 15 retrageri de numerar a unor sume cuprinse între 200-400 lei vechi prin sistemul western union al băncii Piraeus Bank din zona Obor precum și un număr de 20 de retrageri de numerar de pe contul său de card deschis la Piraeus Bank. Din declarațiile aceluiași inculpat coraborate cu adresele unităților bancare rezultă faptul că suma totală ridicată de către inculpatul
T. R. M. ca urmare a fraudelor comise pe site-ul ocazii.ro se ridică la suma de aproximativ 100 milioane lei vechi.
De asemenea în aceeași perioadă inculpatul P. D. i-a solicitat inculpatului
T. R. M. să creeze mai multe conturi fictive pe site-ul ocazii, acesta fiind de acord. inculpatul T. R. M. a creat pentru inculpatul P. D. un număr de aproximativ 30-40 de conturi fictive pe care acesta le-a folosit în vederea postării de anunțuri de telefoane mobile. Inculpatul a postat personal astfel de anunțuri de vânzare a unor telefoane mobile pe un număr de 5 conturi create fictiv tot de către inculpat.
Prin Încheierea de ședință nr.5/A din data de_, pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. s-a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile de la data de_ la data de_ față de inculpații P. D. F.
, T. R. M. și D. M. I. . Pentru luarea măsuri arestării preventive față de cei trei inculpați s-au avut în vedere dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală în sensul că au existat indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanța a apreciat ca pericolul social reprezentat de lăsare în libertate a celor trei inculpați este reprezentat de împrejurarea ca activitatea infracțională reținută in sarcina lor este una complexă, aceștia participând in mod activ la săvârșirea faptelor, așa cum s-a reținut, care s-a desfășurat pe o perioadă mare de timp și au creat prejudicii unui număr impresionant-câteva sute- de părți vătămate, creând astfel incertitudine cu privire la siguranța tranzacțiilor efectuate online. In cauza ținând seama de complexitatea activității infracționale si de consistenta participației, instanța a apreciat ca exista pericol ca inculpații fiind lăsați in libertate, sa ascundă urmele unor acte infracționale ce nu au fost depistate până in prezent și să își continue activitatea infracțională,care reprezenta singura lor sursă se venit.
De asemenea instanța de fond a reținut si faptul ca inculpații au săvârșit in mod repetat astfel de activități pe o durata de timp îndelungata si care a continuat
pana in prezent, acțiunile lor nu se opreau aici daca nu erau descoperiți, fără a manifesta minimum de compasiune de compasiune față de numeroasele lor victime.
Prin încheierea penală 8/A din data de_ a judecătoriei Z. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a celor tei inculpați cu 30 de zile, până la data de_, instanța apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestor.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării, respectiv prelungirii măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați, și având în vedere complexitatea cauzei și întreg materialul probator administrat în dosar până în acest moment, dar și atele de urmărire penal care urmează a fi efectuate, în baza prevederilor art.155
C.p.p. instanța a apreciat că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă, iar pentru buna desfășurare a procesului penal s-a impua în continuare privarea de libertate a inculpaților. În această apreciere instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente.
Art. 143 condiționează luarea măsurii de existența unor probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în vreme ce art. 148 lit. f)
C. pr. pen., impune condițiile ca pentru infracțiunea reținută în sarcina sa legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să existe probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește sintagma de "indicii temeinice";, legiuitorul a arătat în art. 681C. pr. pen. că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. În cauza de față, așa cum sa reținut în mod corect și la momentul luării măsurii arestării preventive și cum rezultă și din probele administrate ulterior în cauză au existat indicii temeinice asupra săvârșirii de către inculpații a infracțiunilor retinute in sarcina acestora,
relevante fiind în acest sens procesele -verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, înscrisurile comunicate de către unitățile bancare și societatea de administrare a sitului okazii.ro, declarațiile părților vătămate și nu în ultimul rând declarațiile de recunoaștere ale inculpaților și învinuiților care se coroborează între ele. Judecătorul investit cu judecarea cererii de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive nu analizează fondul cauzei ci este dator să verifice doar existența unor indicii temeinice, a unei presupuneri rezonabile în ce privește existența faptei și a încadrării sale juridice, fără a fi necesar a exista probe pentru a putea face o acuzare completă, aceasta putând fi făcută după ce probatoriul este complet și este terminată urmărirea penală. Probele administrate în cauză ulterior luării față de inculpați a măsurii arestării preventive vin în susținerea stării de fapt reținută de organele de cercetare și întăresc acele indici temeinice constate de judecător inițial la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă.
În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a celor trei inculpați, acesta subzistă în continuare, rezultând atât din gravitatea faptei săvârșite, modul de acțiune al inculpaților, persoana acestora dar și din reacția publică creată de faptele acestora.
Așa cum s-a reținut și cu prilejul luării și prelungirii măsurii arestări preventive, din modalitatea elaborată de săvârșire a faptelor, perseverența infracțională, contribuția concretă a fiecăruia dintre cei trei inculpați în activitatea infracțională a grupului, circumstanțele personale ale inculpaților, rezultă periculozitatea acestora și temerea întemeiată că o dată puși în libertate pot aduce atingere ordinii sociale și de drept . Raportat la perseverența în activitatea infracțională, modul concertat și minuțios organizat de acțiune, atitudinea inculpaților față de victime, instanța nu poate valorifica lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptelor ca fiind suficiente pentru a considera ca lăsarea in libertate a acestora nu prezintă pericolul social pentru ordinea publica. Judecătorul apreciază că în contextul circumstanțelor reale și personale ale inculpaților, durata arestului preventiv, care de altfel se încadrează în noțiunea de durată rezonabilă, nu a fost în măsură să ducă la estompare pericolului pentru ordinea publică și nici la diminuarea reacției publice față de faptele inculpaților.
Împrejurarea că un număr mare de părți vătămate ( 89 de persoane din 29 județe ) au fost audiate și s-au constituit părți civile în cauză, nu a dus la înlăturarea sentimentului de indignare și insecuritate creat în comunitate, ci acesta a putut fi chiar amplificat în momentul în care cetățenii au aflat de amploarea activității infracționale a inculpaților, de modul minuțios de acționare, crescând și sentimentul de neîncredere în activitatea comercială on line dar și așteptările în ce privește reacția fermă și promptă a autorităților pentru contracararea unor astfel de fapte.
Pe lângă aspectele evidențiate anterior, care justifică menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, instanța de fond a apreciat că buna desfășurare a procesului penal impune continuarea cercetărilor în Dosarul 63/D/P/2012 al DIICOT -Biroul Teritorial S. cu cei trei inculpați în stare de arest preventiv. Ținând seama de complexitatea activității infracționale, numărul mare de persoane cercetate în cauză, de faptul că inculpații au acționat într-un grup organizat rolul fiecăruia dintre cei trei inculpații fiind important în activitatea grupului, iar probatoriul ce urmează a fi administrat în continuare în cauză este vast, instanța apreciază că buna desfășurare a procesului penal și desfășurarea acestuia cu celeritate impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive; inculpații fiind lăsați in libertate este posibil să ascundă urmele unor acte infracționale ce nu au fost depistate până in prezent sau sa îngreuneze operațiunea de identificare a tuturor persoanelor participante la activitatea infracțională. Această convingere a judecătorului nu poate fi înlăturată de faptul că inculpații au recunoscut toate faptele reținute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, atâta timp cât aceștia au recunoscut doar faptele descoperite și probate de organele de urmărire penală fără a oferi informații de natură a duce la descoperirea altor fapte și aflarea întregului adevăr în cauză.
Din modul în care inculpații au gestionat relația cu persoanele fraudate, remarcându-se capacitatea acestora de a convinge părțile vătămate să accepte modul de tranzacționare propus de aceștia, ușurința, dexteritatea și mai ales spontaneitatea cu care aceștia reușeau să convingă potențialele victime să accepte modul de tranzacționare propus de ei, instanța are convingerea că deținând aceste
capacități, inculpații o dată aflați în stare de libertate vor încerca, cu șanse reale de reușită, de a influența persoanele vătămate sau că vor lua legătura cu alte persoane din rețeaua constituită și că astfel pot împiedica buna desfășurare a urmăririi penale și aflarea adevărului.
Totodată instanța a apreciat că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală indicate în cuprinsul propunerii.
Pentru toate aceste considerente legate de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, judecătorul a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, iar măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente pentru a înlătura această stare de pericol. Totodată, buna desfășurare a procesului penal impune luarea unei măsuri preventive privative de libertate, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele susmenționate, având în vedere dispozițiile art. 136, art. 143, art. 155 și următoarele Cod procedură penală și art. 5( 1) lit. c teza I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale instanța a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților P. D.
F., T. R. M. și D. M. I. cu o perioadă de 30 de zile de la data expirării perioadei actuale cu care a fost prelungită măsura.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D. M. I. solicitând admiterea recursului formulat, întrucât încheierea penală nr. 16/A din_ este netemeinică și nelegală.
Asupra recursului declarat, tribunalul, reține următoarele:
Soluționând cauza, prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare a normelor legale în materie de arestare preventivă.De asemenea argumentele dezvoltate în sprijinul soluției adoptate, sunt pertinente și convingătoare și nu sunt contrazise în nici un fel prin motivele învocate de apărătorul inculpatului în fața instanței de recurs, astfel că, tribunalul însușindu-și întru totul considerentele hotărârii atacate, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. M.
I., împotriva încheierii penale nr. 16/A din_ a Judecătoriei Z. .
În baza art.192 alin.(2) Cod pr. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. M. I., împotriva încheierii penale nr. 16/A din_ a Judecătoriei Z. .
Obligă inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 18 martie 2013.
Președinte, | Judecători, | ||||
B. | D. Ț. | C. | T. | S. | M. |
plecat în C.O. semnează
președinte complet
B. D. Ț.
Grefier,
M. J. D.
Red.SM/_
Dact.MJD/_ Ex.3
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Încheierea penală nr. 2/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 1381/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|